Poti sa calci prin zapada si fara sa te uiti la ea...da, daca vrei, poti doar sa mergi, linistit fara sa o asculti...
...pentru ca, daca o faci, s-ar putea sa vezi ca e mai putina, mai trista, mai urata, si nu mai scartaie pentru tine.

Era negru, gol, si frig in spatele ei. Stia asta, asa ca nu se intorcea. Zbierau o mie de voci, unele ii spuneau sa fuga inapoi, iar celalalte...taceau. Nimic nu ii spunea sa ramana, nimic nu ii spunea sa mearga inainte. Nu a inteles niciodata de ce fericirea aia nu o chema. Putea sa o vada, o avea in palme, ii zambea, PUTEA SA O PASTREZE, si totusi, avea de atatea ori tendinta sa o scape, sa o calce in picioare si sa fuga repede, cat de repede putea, in trecutul ei al dracului de apasator care o umplea de durere.
Avea in spate suspine...Doamne, erau o mie de suspine, tot felul de Feti Frumosi care au promis ca nu pleaca, si s-au dus pentru totdeauna, tot felul de oameni care n-au ramas sa o mai asculte, tot felul de scandaluri care nu vroia sa le vada, si o anumita iubire gresita si fara nicio limita.
Acolo, acolo stia ea cum si ce sa faca - acolo fusese ea mereu, intr-o mizerie continua, cu care se lupta pentru un zambet si un moment de fericire. Acolo era acasa, si acolo iubea ea un dezastru interminabil.
Cum? Cum asa? Cum sa fugi, tu, undeva in sufletul tau, de fericire? Cum sa te intorci in infern, ca sa fi BINE, in felul tau tampit?

IT`S THE MOST WONDERFUL TIME OF THE YEAR!

Abia cand s-a facut dupa-masa, pe la ora patru, mi-am dat seama ca acum un an, exact exact pe vremea asta, lumea mea s-a schimbat total...de atunci si pana acum, am crescut singura, si am crescut bine daca pot sa zambesc.
23 decembrie ramane in inima mea zi de doliu, dar nu e loc de asta, caci vine Craciunul, si poate cea mai mare schimbare a anului asta e ca acum vreau si o sa am primul meu Craciun fericit. Sunt tare entuziasmata si promit sa ma bucur de fiecare minut. E bine sa nu te intrebi daca te plimbi singura anu` asta pe Republicii printre toate luminitele alea si cadourile dragute. E bine sa stii ca cineva o sa te tina de mana, CHIAR O SA TE TINA, nu o sa se razgandeasca cu ... o zi inainte? In fine.
Va doresc si voua sarbatori fericite si sper sa primti tot ce asteptati - chiar exista o magie a Craciunului, asa ca...doriti-va din tot sufletul, si cine stie? You just might get it.


(am spus ca anul asta o sa evit piesa asta, dar la dracu`, prea bine merge!)

Primele vorbe spuse cu spatele intors.

• Daca n-ai dreptate? Hm? Ce te faci tu atunci? Poate e o greseala, o mare greseala…
• Ei, greseala…nu se mai numeste greseala cand e singura optiune. Asta e. Lucrurile nu raman, eu am inteles, fa si tu un efort. Hai, nu mai tipa…timpul meu, timpul lui, s-au dus dracului.
• Nu te doare?
• Nu. Nu stiu.
• Ma minti.
• Nu mai mint, nu mai simt. Ce sa mai doara, spune-mi tu mie? E obisnuinta, o obisnuinta urata care creste cu greu, asa, in timp…a avut, slava Domnului, atata timp. Ma bucur ca am ajuns aici, in sfarsit.
• Nu fi naiva, niciunul dintre voi nu se multumeste cu o explicatie ca asta…auzi, obisnuinta !
• Nu trebuie sa ma crezi, nici sa ma intelegi. Eu m-am obisnuit cu ideea ca l-am pierdut, demult…hah, de cand il aveam. Ma auzi? Il aveam si nu era al meu…dar eram tare nebuna atunci, si il iubeam cu o dependenta de frumusete, de o fericire disparuta de ceva timp…m-am obisnuit sa-l vad stiind ca m-a iubit, in felul lui pe care il adoram candva, in felul lui pe care nu il mai concep acum. S-a dus, ce sa mai, la alta, niciunde…iar apoi, el e inteligent si tare ca o stanca, stii? El s-a obisnuit…ei bine, nu prea stiu cu ce, caci el nu ma pierduse, Doamne, cat si cum ma avea! S-a obisnuit sa nu mai fiu totusi a lui, probabil.
• Il regreti, PROASTO, il regreti, si ai spus ca n-o s-o faci…te incrunti, si strangi din degete, nu mai imi zambesti cand te intreb de el!
• Ce vrei acum, sa iti rad in fata? Nu il regret, ce fel de fiinta isi regreta iubirea…cresc. Lasa-ma ma sa cresc, fara sa ma distrug, fara nopti albe. Mi-au ajuns, ia mai lasa-ma in pace, tu nu stii cum a fost.
• Stiu. Si el? Cu el ce se intampla?
• El e bine, mereu o sa fie bine. El nu uita, si nu se schimba…el nu cade, si eu stiu asta mai bine ca oricine. E un tip din ala, incredibil, stii? Un Harap-Alb, gen. Se descurca, mai bine decat ai vrea cateodata sa o faca…e de fier, se vindeca, pe dracu`, nici nu se loveste. Iubeste si pleaca, mai iubeste o data, si inca o data, ii e bine iar, zambeste iar. Se regaseste el cumva, nu o sa inteleg niciodata, dar tare as vrea sa fiu macar o data ca el.
• Te descurci? Spune-mi tu, te descurci? Esti tu in stare?
• Ti-am raspuns…obisnuinta. Sunt obisnuita sa ma descurc – o sa-mi beau ceaiu` asta si o sa zambesc. Stiu ca si el face acelasi lucru. Nu te ingrijora degeaba, suflet ciudat ce esti. Eu nu ma ingrijorez, uita-te la mine, sunt bine, o sa mai fiu, nu ma opreste nimic. Imi pare rau ca nu pot sa-ti povestesc astazi despre el, zambind, ca altadata. Dar o s-o fac, ti-o promit. Nu mai doare nimic si vezi si tu, nu curge nicio lacrima…demult nu mai curge, ce sens sa aiba? Mai apasa doar un dor care nu are cum sa nu apese, nu are de ce sa dispara, e un dor frumos, imi place sa il pastrez. Acum o sa ma mai incrunt putin, dar in curnad o sa zambesc din nou cu o amintire cateodata atat de vie incat incep sa tremur, altadata atat de moarta incat ma sperie…ei, de ce sa nu zambesc? Mi-a ramas o parte din zambet, baiatu` asta. Mai sunt putin furioasa, intr-adevar…nu pe el, nicidecum, poate asa, pe…timp? Sau pe ce n-a mers. O sa-mi treaca si asta, tot asa, poate cu iarna, poate nici de data asta. Uite, mai beau un ceai si o sa incep sa-ti mai povestesc, de bine, de mine si de el, cine era pe atunci, de alte vremuri bune. Mai fa-mi unul cu cirese, te rog.

e asa dezordine, ce sa zic? mai bine tac. te las pe tine sa ma intepi cu un ultim ac.

Best shot.

Iti rezemi capul pe picioarele mele, imi zambesti mai mult gol decat frumos, cu putina teama si o mie de sperante. Ma strangi in brate ca si cum ar fi ultima oara, dar asa faci tu mereu, si eu stiu asta. Nu e niciodata ultima oara, ai o dragoste fara nicio limita in priviri, o iubire care mi-o porti cu atata respect...esti legat de mine si ma faci fericita. Iti sclipesc ochii, puiule, si asta ma face sa rad, in timp ce imi plimb degetele prin parul tau.

Da, mi se pare amuzant, desi poate nu e cel mai potrivit cuvant...mi se pare bizar, si al dracului de frumos, sa stiu ca iti pot aduce o sclipire in ochi, doar asa, pentru ca sunt, zambesc si te strang in brate pana ti-e greu sa respiri.

Imi esti foarte drag, si in timp ce arunc o privire pe fereastra si vad cum ninge, mai agresiv decat in alte zile, sunt sigura ca si tu stii. Sunt foarte norocoasa sa te am acum, aici...mereu. Nu mi-am dat seama de asta, mult timp, si a fost greseala mea, recunosc...m-am uitat la ei, ei toti, din jurul meu, i-am vazut si m-am speriat. M-am gandit apoi la tine, si intr-o secunda mi-au trecut prin minte toate lucrurile noastre...cat am ras si cat am plans, cat am tipat si cat ne-am iubit, cate nopti au trecut si n-am inchis niciun ochi pana spre dimineata, cate dimineti au inceput cu tine...daaa, cate mangaieri, cate palme, cati nervi, cate greseli si cate scuze...dar suntem aici, vezi? Suntem aici si suntem bine, dupa atata amar de timp. Cine mai e ca noi?...te pup pe frunte, si imi raspund in minte "nimeni nu mai e ca noi".

Eu stiu, dragul meu, ca poate nu mai meritam sa fiu acum la tine in brate. Eu stiu ca te-ai lovit de prea multe ori de zidurile mele, tari si reci ca gheata...stiu ca nu meritai, stiu ca nu te-am salvat cand te asteptai sa o fac. Imi cunosc rautatea, cateodata chiar prostia, altadata frica...si le regret. Ti-am spus de multe ori, chiar regret toate momentele alea in care nu zambeai, si vedeam, si nu ma opream.

In sfarsit, te prind de mana si te strang tare...e modul meu de a iti spune ca m-am hotarat sa raman. Eu te iubesc, si tu mi-ai promis ca nu pleci, tu mi-ai promis ca nu ma ranesti...pe tine te cred, in tine...nu, in mainile tale...e toata increderea mea. O sa ai grija de ea, eu stiu ca o sa o faci.

Te agati de gatul meu, ma saruti apasat si ma intrebi daca mi-e bine, cu acelasi zambesc gol si plin de frica, de care m-am indragostit eu. Iti zambesc la randul meu si iti spun scurt - "da". Te sarut la fel de apasat si te las sa te multumesti cu atat. In capul meu, continua - "da, prostule, bineinteles ca imi e bine, te am pe tine, intelegi? TE AM PE TINE, pentru mine, tu esti sansa mea, tu esti iubirea mea, tu nu ma lasi sa nu imi fie bine [...]" si continui asa, mult timp, fara sa mai spun vreo vorba.

Adorm apoi, brusc, la tine in brate...sunt linistita, pot sa dorm cat vreau si sa fiu tare ciufulita cand ma trezesc...tu o sa ma iubesti si maine, eu o sa fac la fel.

Scrum? Nici macar. Tacere.

Buna.

E putin ciudat cum nu mai am nimic sa-ti spun. Puteam sa-ti impartasesc o mie de vise si acum iti imparatasesc tacerea, poate pentru prima oara. Imi place sa tac atunci cand e vorba de tine, e cel mai simplu...ah, si singura varianta.

Imi amintesc dupa-masa aia in care ploua ca dracu si fugeam ca niste idioti. Ne bateam pe o umbrela sub care oricum puteam incapea amandoi. Fugeam de tine si te simteam cum veneai dupa mine cu zambetul pe buze. Era cel mai frumos sentiment din lume, sa stiu ca vii dupa mine, sa ma prinzi, sa stiu ca asta vrei, sa ma pastrezi. Mai stii? Ha, ce prosti eram! Ne plimbam cu masina seri intregi fara niciun drum si nicio destinatie, prinsi de mana celuilalt. Cantam din tot sufletul "Save tonight", dar niciodata nu am observat accentul ciudat pe care il puteai pe "tomorrow i'll be gone". Nu mi-as fi imaginat atunci ca as putea ramane fara tine, nu eram doi, eram unul. Ma iubeai si imi spuneai toate lucrurile alea care aveam nevoie sa le aud. Fraiere, tot timpul stiai ce sa spui. Aveam viitoru` nostru, cu cheile de la casa, vreo trei copilasi si steaua noastra care strlucea in fiecare noapte. Zambeam la o luna plina si imi fumam tigarile razand. Ma jucam in parul tau, mereu o faceam, tu te trageai si imi spuneai ca o sa te tunzi! Apoi ne bateam, niciodata nu m-ai lasat sa castig!...da, NICIODATA nu m-ai lasat sa castig, nici macar pe tine, probabil orgoliul tau a fost mult peste astfel de lucruri...

Copilule, e apropae trist cat de fericiti eram. Aveam toata iubirea din lume, si azi...azi am acelasi lucru. Poate cateodata as vrea sa pot spune "dar nu conteaza", "dar nu la fel", dar vezi tu, azi chiar conteaza. Eu am ramas omul pe care il stiai si tu, dintotdeauna - pentru mine au contat mereu oamenii, cu tot sentimentele lor, cu tot ce sunt ei. Eu nu calc inimi in picioare, si sunt mandra de asta.

Imi pare rau, stii, ca am spus de mii de ori, ti-am promis-o tie si mie, tuturor sfiintilor si zeilor, ca nu o sa treaca niciodata, nu o sa fie niciodata altfel...dar e. Poate pana la urma, toate trec. Poate oriunde si oricand, exista limite...si poate ca am crescut, am invatat sa am grija de mine, am invatat sa ma pun mereu pe primul loc.

Uite asa am ajuns, copilule, sa mai impartim doar o tacere, care ii spune fiecaruia dintre noi ce vrea. Noi nu mai vrem sa ne ascultam. "Pentru noi, filmul s-a terminat".

It never really ends, but it surely stops.

postscriptum.

Ai putea sa incetezi, stii ? STII ? Chiar ai putea.
Da, termina, hai, gata cu toate prostiile astea, cu o mie de regete si dorinte sa fi facut lucrurile altfel. Mai ai tupeu` ala nesimtit, ma, mizerabilule, sa ma chemi inapoi, cu marea, cu Craciunul, cu prea multa iubire irosita? Mai ai tupeu` sa imi spui ca esti sincer, cand tu ai invatat sa minti, inainte sa respiri?
Ridica-te si nu te mai aseza jos, nu vreau sa stai, nu vrea sa te aud, nu vreau sa ma strangi in brate, sa-mi zici iar ca e "ultima oara" si sa nu faci niciun pas mai departe de mine apoi. Imi tot spui ca pleci, sau ai plecat, sau imi spui cum eu ti-am dat drumul, cum eu nu te-am primit inapoi. Pleaca! Pleaca, de cate ori sa iti spun ?! Nu mai fi atat de idiot, pur si simplu, incat sa crezi ca ma intorci pe mine pe dos cu zambetele tale copilaresti care striga "Te iubesc, tu, te iubesc!".
Iubeste-ma. Iubeste-ma cat vrei, de unde vrei, iubeste-ma pana mori, pana crapi, dar fa-o departe, atat de departe de mine...dar nu ti-o spun ca un ordin, caci ai ramas acelasi copil care nu asculta nimic, niciodata, ti-o spun ca un fapt, caci tu stii ca ti-as putea spune "Hai, nu ma mai iubi!", si eu stiu ca tu ai putea spune "Nu o mai fac!", dar Doamne, cat ai minti.
Nu poti sa nu ma iubesti, idiotule, ti-am pus lumea la picioare candva.
Eu ma duc linistita catre soarele meu, catre o mare care nu mai e atat de rece, catre o cafea mai tare care o sa prinda un gust, catre o tigara mai fina, mult mai fina decat tine, care poate nu lasa atata scrum in urma ei. Tu? Ramai aici, unde e frig, si ceata, si intuneric, si urat! Aici e casa ta - da, daca inca mai crezi ca tu erai acasa in sufletul meu, ei bine, uite! Asa era in sufletul meu. Ramai aici, si nu intinde nicio mana dupa mine. Nu te mai prind, imi pare rau - ma duc sa zambesc.

Seri prea lungi.

Invatase ca atunci cand se uita pe geam seara, chiar daca era luna plina si prea multe stele pe cer, sa inghita in sec, si pur si simplu sa nu o mai faca - sa nu il mai ceara inapoi, si nici sa nu isi mai doreasca sa nu se intoarca vreodata.
Invatase sa-si traisca simplu viata, cu o cafea care nu mai avea gustul ala de demult, care probabil el i-l dadea, fara prea bine cunoscutul parfum, fara prea multe regrete sau lacrimi. Trecea peste fiecare zi, o incepea si o termina cu un zambet, unul din inima, si aproape ca uita - uita ca mai avea doar jumatate din inima.
Stia doar ca e pacat...mare pacat, uite, ca s-au dus dracului doua suflete care puteau sa crape candva unul pentru celalalt. Era constienta acum ca nu mai conta cand sau cum s-au intamplat toate astea.
Dezastrul ei era ca el plecase, orice alt detaliu era inutil.
Nicio seara nu era altfel, se ineca in rutina ei, nu mai varsa nicio lacrima si uitase sa mai spere sau sa viseze la orice. Isi amintea totusi cateodata cum auzise mai demult, cu un glas putin tremurat din gura lui, un "nu stii cat inseamna asta pentru mine". Asta ii aduce un zambet pe buze si ii arata inca o data cata dreptate avea el in tot ce spunea ...nu, nu va stii niciodata, pentru ca Fat - Frumos a lasat-o exact asa, stand pe pervaz dupa un an, fara sa ii fie prea clar cat a insemnat...dar claritatea aia nici nu a existat vreodata, a fost toata iubirea din lume acolo, dar nimic altceva clar.
Ii e bine, impacata demult cu unele idei, dar cateodata isi inchide ochii usor, seara, inghitind inca o data tot ce ar mai avea de spus, iar cu zambetul pe buze, pumnii stransi, si o sclipire puternica in ochii, inca i se rupe inima in doua.
La dracu`, proasta nu a stiut niciodata cum sa faca sa nu i se mai rupa inima in doua, intr-una, iar, si iar ...



And I won't be far from where you are if ever you should call,
You meant more to me than anyone I ever loved at all.

Pe-un suras ce s-a stins.

Nu imi mai simteam mana.
In seara aia, in care am mers mult cu o mana in jurul celuilalt, ma durea mana, imi amortise, nu imi mai circula sangele de la cat de tare te strangeam langa mine, dar nu ti-am dat drumul, nici nu m-am dus pe cealalta parte. Nu m-am miscat din bratele tale.
Tu n-ai stiut asta niciodata. Te-ai oprit la magazin sa iti cumperi ciocolata, dar cand te-ai intors te-ai asezat in aceeasi parte.
Andreea stia.
Nu stiu de ce, asta face o mare diferenta in mintea mea chiar si astazi. Mereu m-am intrebat de ce nu am putut doar sa iti spun ca ma doare mana. Nu am putut - niciodata n-am putut sa-ti dau drumul...nici atunci cand tu o faceai.
O stii. Asta stiu ca o stii.

24.

La sfarsitul unei alte veri, cel mai ciudat nu e ca oamenii nu se schimba niciodata, ci cum unele lucruri nu se schimba niciodata, cum pot ele sa ramana asa cum erau "atunci", si nu conteaza - nu conteaza cat timp a trecut, nu conteaza cat a durut, nu conteaza de cate ori "au luat sfarsit", nu conteaza alte brate si alte buze, alte cuvinte sau sentimente, alte dezamagiri sau alt an.
Era soare, prea cald si tu. M-ai batut la jocu` ala nenorocit cu tigara, si de atunci ai inceput sa tii un scor. Aveai un punct in plus, ti-ai pus o mie de nicaieri. M-am suparat pe tine si te-am injurat, probabil ti-am dat una, mereu mi-a placut sa dau in tine, nu stiu de ce, dar e o placere reciproca oricum. Ti-am spus sa "taci!", si ai tacut. Ai tacut jumatate de ora si mi-ai mancat toti nervii. Te-ai intins in mijlocu` bulevardului pe jos si radeai intai subtil, iar apoi strident de-a dreptu` de mine. Gesticulai tu acolo ceva, pentru ca inca nu aveai de gand sa scoti niciun cuvant. Ulterior am aflat ca radeai de cum o sa conduc eu peste 3 ani un camion de gunoi, in loc de decapotabila despre care vorbeam eu in ziua aia. Probabil iar te-am injurat. Trageam de tine si nu vroiai sa te ridici, te-ai prins de mine si mi-ai....tipat...un "te iubesc". Si eu te iubeam, si ti-am spus-o, dupa vreo 5 secunde, timp in care m-am uitat la tine cum nu ma uitasem la nimeni pana atunci, cum nici n-am s-o mai fac.
M-am uitat la tine cum ma uit si azi. Si te-am iubit cum te iubesc si azi.
Ne-am schimbat mult, copilule. S-au schimbat toate in jurul nostru, si parca tot Universu` ala care lucra acolo pentru noi, acum s-a intors impotriva noastra. Lumea ta s-a schimbat, a mea la fel, nu mai stim noi sa fim fericiti ca atunci, nu mai stim nici sa avem zambetu` care il aveam.
A ramas la fel iubirea aia nebuna, fara nicio limita, care iti ia tot, care trece prin tot, iubirea aia care oricat o cauti, nu e niciunde altundeva. Te iubesc asa cum te-am iubit, cum ma iubesti, cum ma iubeai. Asta a ramas.
Ah...si inca suntem frumosi, in toate geamurile.


i really miss your hair in my face.

Cu tot cu ploaie, vara asta ma iubesti.

Si totusi e vara, cand nu credeai ca va mai fi vreodata.
Te uiti pe geam si vezi cum ploua, intr-una, dur, agresiv, si esti atat de obisnuita sa te doara fiecare strop, sa mai rupa putin din tine, sa te tina la pamant si sa iti mai taie usor o parte din aripile cu care ai uitat sa zbori. Atat, dar atat de obisnuita, ca observi cu greu cum nu se mai intampla.
Nu mai doare.
Ploile nu mai dor cu bratele tale in jurul meu, vantul nu mai e atat de rece cu buzele tale prinse de ale mele, soarele ala ascuns bine dupa nori il vad oricum, daca mana ta o tine strans pe a mea. Toate furtunile astea trec pe langa mine, pe langa noi, cand tu ma inveti sa zambesc, ma inveti inca o data sa iubesc, ma inveti sa am grija si sa tin de ce am. Ma inveti sa ma las iar in bratele tale, ma inveti sa te ascult si sa te cred, ma inveti sa ma pierd, ma inveti sa cad si ma prinzi. MA PRINZI, si uitasem cum e sa o faca cineva din cand in cand. Ma inveti sa te strang in brate, imi scoti ideeile nebunesti din cap si ma faci sa raman. Ma inveti sa fiu fericita, ma inveti sa am nevoie de tine, ma inveti ca pot avea tot, si imi dai tot, tot ce ai sau n-ai mai dat. Ma inveti ca merit, iar alteori ma inveti ca tu meriti. Ma inveti ca esti aici, ca nu pleci, ca te am. Ma inveti sa-mi fie bine, ma inveti sa simt vara, si o faci sa fie o alta "vara a mea".
Nu mai doare.
Nu mai dor nici amintirile, nici locurile, bancile, si nici iubirea aia nu mai doare, oricum ar fi ea, oricat timp ar avea (sau n-ar mai avea).
Vara asta o sa invat sa iubesc ploile, daca nu ma mai lovesc, vara asta stiu ca o sa aiba cine sa sara cu mine prin balti si sa ma stropeasca cu umbrela, vara asta stiu ca ma iubesti.


(Fara vreo legatura directa cu postarea, piesa asta merge pe repeat de vreo 2 saptamani incoace, si cu siguranta e una dintre cele mai frumoase melodii pe care le stiu eu.)

Alti ochi? Vara? Nu.

Fara nicio directie, dar tu stii ca e catre tine.
Nu mai cad in bratele tale, caci am cazut de mii de ori. Ma tin pe picioare, ma clatin uneori, ametesc si ma pierd, dar RAMAN in picioare, putin prostita - prostita de amintiri, de un zambet al tau care il mai vad rar, de o strangere in brate pusa bolnav pe repeat, de un sarut brutal, de drogul meu de care stiu ca trebuie sa ma las, stiu, stiu, STIU, si stiu degeaba.
Te aprinzi uneori in intunericul meu, si ma sperii.
Credeam ca ai plecat! Ai spus ca pleci, te-ai intors si ai facut nenorocitii aia de pasi, ce dracului mai cauti in intunericu` meu? Nu stiu daca iti e bine sau rau, nu stiu daca vrei sa te iau in brate sau vrei sa fug departe, nu stiu daca iubirea asta cretina are vreun final, intr-un punct, mare, gros, o linie bine definita, o ultima lacrima si o ultima strangere de mana, o ultima ploaie si un ultim "mi-a fost dor de tine". Care U L T I M, frate, care ultim ?!
O sa iti rad in fata ca o copila care nu stie ce se intampla. Stii? Chiar nu stiu ce se intampla. Si nu imi pasa, si nu ma doare, si azi, nu imi mai e nici macar dor, nu mai gandesc in spate sau in fata, nu vad niciun viitor si nu mai am tupeu sa ma uit in trecut, te vad pe tine undeva aici, chiar daca probabil ar trebui sa fi departe, si iti rad ca o proasta in fata. Tu faci acelasi lucru. Nu stiu nimic si nici nu vreau, nu ascult pe nimeni cand imi spun "Nu e frumos ce faci", m-am transformat intr-o piatra fericita si cam atat in fata lor - iar langa tine, sunt eu cum ma stii si nu ma stie nimeni altcineva, si te tin de mana, si te injur, te plesnesc, te sarut din cand in cand, te strang in brate, te musc de par, si rad, rad cu toata iubirea mea puerila care merge prin timpul meu, prin timpul tau, prin timpul nostru.
Rad cu fericirea noastra si cu ochii tai. Nu sunt in alti ochi. Tu stii foarte bine ca, de fapt, nu sunt in alti ochi.

Abia acum "adio".

Ti-am spus ca ala a fost ultimul lucru pe care o sa-l citesti vreodata de la mine. Nu, nu a fost, mai am cate ceva de spus - abea astea o sa fie ultimele randuri, stiu ca o sa le citesti.
Mi-ai spus ca niciodata n-o sa te inteleg, si probabil a fost singurul lucru logic si adevarat din tot rahatul care poate sa iti iasa pe gura. Iarta-ma ca nu am inteles niciodata cum puteai sa imi spui "Te-am lasat doar pentru ca ma plictiseam, nu ca nu te mai iubeam", "Ai mare noroc ca nu esti in fata mea, ti-as fute una", sau "Mori sau ceva", in aceleasi 10 minute in care ma iubeai, si eu nu pricepeam...si tot eu am o problema, nu?
Mi-ai spus ca uit toate amintirile noastre frumoase si vremurile bune. Stai linistit dragule, nu am uitat nimic, sunt toate exact acolo! Toate, de la seriile de iarna din 2007, bataile pe tigari si brichete, bataile pe nimic, cum ma tachinai tu mereu fara niciun motiv, plimbarile pana acasa in seriile de vara, cearta in ploaie pe umbrela, cafelele din B2, saruturile pe furis, cu care am acoperit tot Brasovu` ala, din bai, in ganguri, stradute si scari, revelionu` pe care l-am asteptat atat, toti anii aia in care NE-AM IUBIT - sunt acolo, doar nu mai inseamna absolut nimic.
Mi-ai spus ca nu te iert si nu incerc sa o iau de la inceput din orgoliu. Imi vine sa rad cand vad ca esti atat de idiot incat crezi ca mi-as ocupa timpu` cu asta. Nu o sa te iert niciodata, n-o sa existe niciun inceput si nicio continuare, pentru ca AM GRIJA DE MINE acum - tu, sau vreo razbunare a mea, nu aveti niciun loc aici. Nu te-as mai fi lasat niciodata sa insemni ce-ai insemnat, pentru ca nu ti-as mai fi permis sa ma lovesti, nu mi-as mai fi permis sa ma doara niciun fir de par din cauza ta, vreodata. Nu te-as fi lasat sa te intorci, doar ca sa pleci iar, pentru ca ai fi facut-o - e tot ce stii sa faci.
Ai avut timpul tau, atata timp, sa faci ce vrei cu mine, si ai facut - m-ai iubit, m-ai urat, m-ai adorat, nu m-ai suportat, m-ai strans in brate, m-ai impins, m-ai facut sa plang de fericire o data, m-ai facut sa plang dupa tine de mii de ori, m-ai injurat, m-ai vrut inapoi, m-ai luat, te-ai plictisit, m-ai lasat...3 ani de zile, 3 ani ai avut sa ma ai asa cum vroiai tu, pentru ca eram prea oarba sa stiu atunci ca viata departe de tine e un rai pe care nu il cunosteam. Trebuia sa stii, vezi, trebuia sa stii ca daca imi dai drumu` plec, iar daca plec, s-ar putea sa dau de altcineva, cineva care sa stie sa ma iubeasca in toate felurile in care nu ai stiut tu, cineva care sa imi arate ca nu esti nimic mai mult decat un jeg de om care n-a stiut niciodata sa ma pretuiasca, pentru ca nu a ramas fara mine. Trebuia sa stii ca nimeni nu asteapta o viata, doar pentru ca tu nu tii pasul.
Pacat, pacat ca imi pare rau acum - nu ca te-am iubit, nici macar de tot timpul pierdut, in niciun caz de noi - imi pare rau doar ca puteam sa plec de atat de mult timp, putea sa imi fie atat de bine, si eu n-am fost capabila sa vad asta. Imi pare rau ca n-am stiut niciodata cat rau mi-ai facut.
Mi-ai spus ca eu dau cu piciorul la tot, si o fac - eu dau cu piciorul la 3 ani, tu i-ai facut sa merite sa fie dati.
Mi-ai spus ca o sa mi se intoarca, ca o sa patesc ceva, ca o sa vad cum e - stiu cum e de cand tu aveai plete, si soseta albastra de la Ipod era inca la tine. Tie ti se intorc, dragule, tu afli cum e sa pierzi exact ce ai iubit cel mai mult, tu afli cum e sa te lase in spate cine ti-a jurat ca n-o s-o faca, tu vezi cum e sa ti se raspunda cu indiferenta sau nesimtire cand tu dai tot ce ai, tu le afli! Eu le stiu demult, ai avut grija de asta - poate chiar pentru ca le stiu, prea bine, de prea mult timp, te vad azi ca omul care a insemnat tot, a luat tot, si nu mai merita nimic.
Asa. Abia acum "adio".

Se simte luna mai !

Cateodata te loveste dimineata, pana sa te ridici din pat, pana sa iti deschizi bine ochii, pana sa fie "alta zi". Altadata in mijlocul noptii, cand ai un moment de luciditate, o mica pauza din betie, sau din contra, exact atunci cand nu le ai.
Oricand s-ar intampla, oricum ar fi, in orice circumstante mai mult decat dubioase, cand iti dai seama ca te-a lovit un val de fericire care ti-a schimbat cam toata viata in cateva zile, nu poti fi atat de tampit sa te intorci cu spatele dupa trecutul tau CANDVA frumos, si lucrurile pe care le-ai iubit cat ai putut, dar te-au tinut in loc. Cand ai asteptat vreo jumatate de an sa mai ai inca o data zambetu` ala pe buze, iar acum exact asta ti se intampla, nu ai cum sa renunti inca o data la tine. Nu poti sa astepti mereu pentru ziua care nici macar nu stii daca o sa mai vina vreodata, nu poti sa nu simti nimic doar pentru ca a durut, si cu siguranta nu mai poti sa astepti sa-i vina mintea la cap - "Orice vis devine realitate daca esti tampit", stii?
Razi ca un copil fara niciun rost, bucura-te de mesajele cu care te trezesti si adormi, nu asculta nimic din ce spun altii, tine-ti capul drept si INAINTE!, lupta-te in stanga si in dreapta daca trebuie, urca-te exact in varful muntelui si nu te speria ca ai putea sa cazi, nu te schimba, ia-o de la inceput, FI FERICIT - si daca esti destul de nebun, indragosteste-te iar. Stiu ca ti-era dor.


Nu am chef de metafore, explicatii, nimic de genul asta. Sunt fericita. Sunt fericita si am fluturasi in stomac.
A dracu` fericire, chiar vine exact de unde si de la cine nu te astepti, asa-i? <3

Replay ? Ieri s-a dus.

Pot sa pun pariu ca te trezesti in fiecare dimineata si iti spui ca abea acum iti incepe ziua. Sunt sigura ca esti in stare sa ti discursuri impresionante despre cat de scurta e viata, cat de important e sa nu te lasi prins de trecut, cum clipele pierdute nu le poti recupera, cat de frumos e sa-ti traiesti prezentul. Stiu ca esti sigur, prea sigur, ca ai invatat dracului ca astazi incepe alt joc, si s-ar putea sa nu aiba nicio legatura cu ala de ieri, ca doar ai pierdut de mullte ori. Ii minti pe toti, si o faci bine, zambesti si te prinzi aiurea de alte buze, incepi sa crezi si tu, incepi sa te obisnuiesti, sa intelegi, sa renunti - pana intr-o zi, pana la un moment dat, un nenorocit de moment, atat.
Vezi, stiu lucrurile astea, stiu ca intr-un fel sau altul fiecare dintre voi e exact ca mine, pentru ca am facut la fel, toti o facem.
Mi-am impus, am tipat, am crezut, am inteles, m-am ridicat si am spus mandra "eu traiesc de azi, pentru maine, pentru de acum in colo, ce o fi, cum o fi" - dar in adancul meu, acum, exact acum, imi dau seama ca nu e asa, nu e deloc asa. Nu are cum, pentru ca, uite, e 1:59 dimineata si iar nu pot sa dorm, e 27 aprilie, si eu ascult Sarah McLahlan - Wintersong. Niciun om normal care traieste linistit in prezentul lui nu ar asculta o piesa intitulata WINTERsong intr-o noapte de aprilie...
...nimeni, in afara de mine, care exact asta fac, ceea ce ma amuza si ma distruge iar, de fiecare data cand melodia ajunge la 1:58 si aud inca o data "Oh, how I miss you now, my love". Piesa asta are 3 minute si 23 de secunde - asta e tot timpul pe care il am sa imi inchid ochii, sa-mi amintesc de-un inceput de decembrie, sa ma intreb iar daca puteam sa schimb ceva, sa ma intreb de ce nu am facut-o, chiar daca nu am un raspuns la prima intrebare, sa ma gandesc la vremea aia in care eram prea speriata sa pierd ce aveam ca sa mai stiu sa pastrez, iar la sfarsit, cand canta ultimul vers, "I keep this moment by and by", sa imi amintesc de zilele in care eram fericita si stiam sa traiesc "pentru astazi, pentru maine, pentru de acum in colo". Stiam. Jur ca stiam sa o fac.
Apoi piesa se termina, si imi dau seama ca e aprilie, nu mai vine Craciunul, nu mai vine nici el si nici zilele care incepeau cu dimineata - e aprilie, si a trecut mult timp, mult timp degeaba - asa ca apas cu disperare butonul ala de "Replay". Azi nu pot, nu vreau sa stiu ca a trecut. Cum nu am putut nici ieri. Cum n-am sa pot nici de acum in colo.

Futui mortii masii de treaba, pe romaneste.



I will love you forever.
You will?
Yea, that`s the problem.

Daca ai fost vara mea, ai sa mai fi .

Daca ai fi fost marea mea, nu m-ai fi lasat sa ma innec. Daca ai fi fost focul meu, ai fi stiut sa ma incalzesti. Daca ai fi fost aerul meu, m-ai fi tinut in viata, cu tine, pentru tine. Daca ai fi fost lumina ochilor mei, m-ai fi lasat sa te vad asa cum esti, m-ai fi lasat sa vad ce-mi faci. Daca ai fi fost sufletul meu, nu l-ai fi lasat gol. Daca mi-ai fi alergat prin vene, nu mi-ai fi lasat sangele sa inghete. Daca ai fi fost sarutul meu de noapte buna, nu mi-ai fi lasat buzele urland. Daca ai fi fost zmeul meu, m-ai fi ridicat cu tine. Daca ai fi fost zambetul meu, ai fi ramas acolo. Daca ai fi fost trupul meu, ce tremura la atingerile tale, cat de subtile, m-ai fi lasat si acum sa tresar, macar din cand in cand. Daca ai fi fost unul dintre miile de fluturi din stomacul meu, n-ai fi zburat, fara cale de intoarcere. Daca ai fi fost gura mea de aer proaspat din fiecare dimineata, nu mi-ai fi taiat respiratia cu primii tai pasi departe de mine. Daca ai fi fost durerea mea, ai fi disparut pana astazi. Daca ai fi fost ultima mea tigara din noapte, nu te-ai fi terminat niciodata, mi-ai fi cunoscut dependenta nenorocita. Daca ai fi fost fumul din ea, te-ai fi invartit in jurul meu aiurea, nu te-ai fi pierdut in inaltimi de neatins. Daca ai fi fost strigatul meu de disperare, te-ai fi facut auzit.
Daca ai fi fost iubirea mea...si ai fost iubirea mea...ai sa mai fi.

(122 de postari, multumeeesc.)

N-o sa mai fie niciodata bine.

Se gandise mereu ca lucrurile mici mai conteaza. Credea ca zambetul ei o sa-l mai impresioneze macar o dimineata din zece, ca imbratisarile ei o sa mai tina de cald cat de putin cand restu` lumii e rece, se gandise ca o sa conteze tot ce face, ca o sa observe intr-un sfarsit, ca o sa se gandeasca cine a ramas, ca o sa-i pese, poate. Proasta. Proasta, proasta, proasta..
Lucrurile nu se schimba. Oamenii nu se schimba. Nimanui nu ii pasa ca lupti. Nimanui nu ii pasa ca iti pasa.
Se gandise ca o sa se intoarca intr-o zi, caci oamenii ar trebui sa vina inapoi la cei care n-au plecat, nu? Se gandise ca o sa fie bine, ca ei erau mai sus decat toti ceilalti, si ca ar fi gasit o cale intr-un final. Se gandise ca merita sa nu cedeze, si n-a cedat, si nu cedeaza nici azi, cand vede ca s-a gandit prost. Foarte prost.
El a ramas in ea, nu cu ea. El a ramas cu oricine altcineva care nu e ea, si asa avea sa fie. El nu se intorcea niciunde, el nu venea "acasa", si asta era un fapt, unul deloc influentat de asteptarile si rabdarea ei. Nu contau, n-o sa conteze niciodata, chiar daca ea conta, si asta o stia.
Iubirea e iubire si nimic mai mult decat atat - nu vine cu fericirea, nu vine cu el in viata ta, nu vine cu nimic - vine cu o mie de vise, si cateodata, raman doar vise. Si doare, la dracu`, e o durere din aia care iti ajunge pana in oase, care se pierde prin sange, care o simti pana si in firele de par, care urla in tacerea ta si te omoara. TE OMOARA - asta se intampla cand iubesti degeaba, cand iubesti fara niciun rezultat, dar o faci, asa, in prostia ta - mori, incet, in fiecare zi, pana cand ti se face dor de zilele cand plangeai de durere, de dor, de tot ce-oi fi plans tu, caci azi...azi nu mai stii sa simti nimic, si nici n-ai mai avea tupeul sa o faci.
Dar ea n-a stiut asta - ei, si daca a stiut-o, s-a facut ca nu stie. Ea credea ca o sa fie bine, ea chiar credea ca o sa fie bine, si ca el o sa vada, o sa stie, o sa inteleaga...dar el nu o face, si probabil nici n-o s-o faca, el a plecat demult, si nu e vina nimanui ca ea n-a inteles. Acum sta, isi bea cafeaua de la cinci dupa-masa, isi fumeaza penultima tigara ca si cum ar fi penultima oara cand mai poate ramane in picioare in fata iubirii asteia, isi plange ultimele lacrimi, ultimii nervi, si stie ca a cazut, destul de jos, atat de jos incat pentru prima oara isi spune N-o sa fie bine, n-o sa fie bine, n-o sa mai fie niciodata bine.
Uite asa ai ajuns. Iti place? E bine? Esti mandra? Ti-era dor? Asa ziceam si eu.
Proasta. Proasta, proasta, proasta. Pana cand ?

When you`re in love, everything can go wrong.

Baiete esti prost, iar eu nu sunt o curva pe-un trotuar.

Dragul meu,

Probabil e in jur de 10 dimineata, te uiti incruntat catre biletu` asta si te intrebi de ce dracului ti-as lasa un bilet pe perna...si de ce dracului nu sunt eu acolo, in loc de hartia asta careia INCA nu ii vezi rostul.
Vreau sa stii ca tocmai te-ai trezit gol. Stiu ca acum afisezi un zambet doar pe jumatate din fata si ai in cap una din glumitele tale, probabil suna cam asa: "De parca ar fi prima oara, hah". Ei bine, e prima oara cand te trezesti gol de mine.
Am plecat iubitule, si nu am sa iti dau nici cea mai mica explicatie. Am plecat pentru toate, dupa toate, si nu ma intorc, nici azi, nici maine, niciODATA.
Stiu ca acum nu mai ai nimic din zambetul de acum 10 secunde pe fata, stiu ca ai un gol in stomac si ochii mari. Stiu ca te doare, pentru ca fara mine esti un mare nimic. Stiu ca acum, exact cand citesti cuvintele astea, iti spui in minte "Baaa, are dreptate". Mereu am.
Am sa iti repet ca am plecat, consider ca e important sa intelegi. Poti sa te ridici incet si sa iti cauti hainele (nu, astazi nu am avut chef sa ti le strang de pe unde le-ai aruncat si sa ti le asez frumos la capul patului), te rog frumos nu te mai plimba prin casa dezbracat, vecina de la 3 de vizavi, care lasa mereu lumina aprinsa, a vazut probabil destule oricum. Ti-am lasat in bucatarie 3 sandwichuri, stiu ca primul lucru care l-ai fi spus dimineata ar fi fost "Mi-e foame". Ti-am scos si berea - intotdeauna am urat fata aia a ta dezorientata cand stai in fata frigiderului si nu gasesti ce cauti, cand e exact in fata ta. Arati ca un idiot.
Nici macar sa nu iti treaca prin cap sa lasi biletu` asta jos si sa iti aprinzi o tigara, gasind motive pentru care ai citit toate astea, pentru care se intampla toate astea. Du-te in bucatarie, nu mai ai voie sa fumezi in dormitorul meu. Puteai sa fumezi zeci de tigari acolo, in patu` ala, cu mine langa tine, cu mine prinsa de mana ta, CU MINE, oricum. Nu te-ai gandit, n-ai stiut niciodata ce ar fi trebuit sa faci, stiu ca nu e vina ta, dar nici nu ma intereseaza a cui dracului e - ideea e ca imi amintesc cu greu, vag, diminetile in care ma trezeam si primul lucru care il vedeam era mana ta tinand-o strans pe a mea, nu invers.
Sa nu iti uiti esarfa, n-am ce face cu ea, nu mi-a placut niciodata oricum.
Deschide te rog usa de la balcon, nu iti mai vreau absolut deloc mirosul in cearceaful ala, fa cumva sa iasa din el pana vin acasa, exact asa cum a iesit si din venele mele, o data cu toata fiinta ta.
Sa nu imi lasi gunoiul si nici cana de cafea nespalata. Multumesc anticipat, stiam ca ma pot baza pe tine (ah, si cat de gresit stiam).
Hai, pusi, pa.

P.S.: Inainte sa pleci...lasa cheia sub pres.

Si supereroii pleaca (fara vreun rost)

01:22, vroiam sa iti spun ca am obosit de tine.
Noptile nu pot fi mai lungi decat sunt acum, mai mult de atat nu poate sa doara, mai departe nu poti sa pleci, si poate intr-o zi, o sa intelegi, mai mult decat atat nu pot sa te iubesc.
Intotdeauna mi s-a parut ca are un rost, stii? Mi se parea ca o sa duca undeva, poate tu mi-ai dat impresia asta, poate "noi", sau poate mi-am impus-o singura. E prima oara cand simt ca nu are niciun rost, prima oara cand simt ca nu mai am niciun rost.
Am ajuns sa imi beau singura cafeaua in mijlocul noptii, rupandu-ma in doua pentru prima oara, cu adevarat, in 3 luni, simtind pentru prima oara ca te-am pierdut, ca nu ai nevoie de mine sa fi bine, ca pana si supereroii se ridica la un moment dat si pleaca si nu ai ce dracului sa faci in legatura cu asta.
Ma doare ca nu mai esti. Nu pot sa te aduc inapoi. Nu stiu sa te aduc inapoi. Imi pare rau pentru asta, chiar imi pare, dar nu pot fi mai mult decat sunt, stii...?
Mi-am raspuns la toate intrebarile singura, caci tu n-ai facut-o, mi-a ramas una - de ce? Si nu stiu ce sa zic, n-am stiut niciodata. Stiu ca nici tu nu stii, vezi, asta e trist.
Maine o sa fie doar o alta zi, ca si cum noaptea asta n-ar fi existat niciodata- dar e 02:00, am obosit de tine, mi-e frica, si e prima oara cand accept ca ma omoara faptul ca nu te mai am.

Te voi iubi cu milă şi mirare
cu întrebare şi cu disperare,
cu gelozie şi cu larmă mare,
c-un fel de fărdelege care doare. (Adrian Paunescu – A mea)

thesethingswillneverchangeforus at all.

Genul ala de zambet care apare fara vreun motiv anume. Genul ala de energie care se incapataneaza sa ramana in mine dupa multe nopti nedormite. Genul ala de fericire inexplicabila, golul din stomac disparut de prea mult timp, FERICIREA, in sine, care se dusese dracului cu totu`, dupa tine, o data cu tine sau doar o data cu "tine" fara "mine". Nu mai conteaza acum, nu m-a oprit niciodata. Nimic... nu m-a oprit niciodata, n-o sa se intample asta. Genul ala de "EU", care eram demult, care o stiai tu si restul lumii, putin enervant de fericita. Genul de persoana care e acolo pentru tine - care o sa fie acolo pentru tine muuult, mult timp de acum inainte, pentru ca in ochii mei ai meritat mereu toate astea. Da, mai esti "prin ochii mei", mai meriti.
Genul de senzatii care imi fac ziua, de fiecare data cand apar - cum ar fi ca ma iubesti...orice ar fi.
Asta faci tu cu mine, de atunci, pana azi. Asta imi arunci prin vene, pentru asta sunt aici, pentru asta te iubesc. Pentru asta nu plec.
*Nu stiu la voi, dar la mine e primavara. E primavara pentru el. E tot pentru el.

Confesiuni, dupa un timp...

Stiu ca nu ti-a fost greu sa pleci, pentru ca toti pasii tai, de atunci incoace, m-au obosit pe mine.
Fraiere, ti-am simtit zambetele, ti-am simtit respiratia pe umarul meu, ti-am simtit mii de priviri, parul zburlit de dimineata, tristetea, lacrimile de care nu spui nimanui, ti-am simtit lipsa si prezenta in mine. Am simtit de fiecare data cand ti se atingeau pleoapele, fiecare fum care il trageai incet in piept, in timp ce te incruntai, de fiecare data cand ai obosit, de fiecare data cand te-ai saturat, cand te-ai ridicat din pat dimineata si ti-ai spus ca poti sa o faci si pe asta, am simtit mereu cand ai cazut si cand te-ai ridicat. Am simtit cand plecai mai departe de mine si te rupeai usor cu o privire dureros de calda, caci tu nu te-ai uitat niciodata cu indiferenta la mine. Am simtit cand iti lipseam, cand ti se facea dor, cand m-ai iubit, si stiu ca m-ai iubit in tot timpul asta, stiu ca ma iubesti si acum, simt, te simt.
N-ai stiut, nu?...n-ai stiut ca undeva, zambeam cu fiecare zambet de-al tau, si mi se rupea inima cu fiecare secunda in care iti lasai capul in jos si nu mai aveai nimic de spus.
Stii de ce pe tine te-a durut mai putin decat pe mine? Timpul tau s-a masurat uneori in mine, iar eu nu am plecat niciunde. Timpul meu s-a masurat in noi - noi nu am mai avut timp.

*Dar am sa te iubesc in continuare, din timpul meu, caci daca gresesc, vei fi cea mai frumoasa greseala a mea. Greseala care a meritat. Fraiere. FRAIERE !

Undeva, in tacerea ta.

Nu pot să mă opresc, nu pot să renunţ la singurul vis care l-am avut vreodată - să lupt cât e nevoie pentru acel singur, unic, lucru bun care mi se va întâmpla, şi să nu-i dau drumul niciodată.

Nu asta vrei şi tu? Ştiu că asta vrei, ai fi nebun să nu o faci, dar îţi e frică, mult prea frică să porneşti măcar pe drumul ăla. Stai pe loc şi afişezi mândru un zâmbet atât de fals încât te doare să ştii că îţi reflectă goliciunea sufletului. Laşi anii să treacă şi speri cu disperare că o să cadă din cer o ploaie de fericire şi pentru tine într-o zi, speri că vei fi acolo să o prinzi şi îţi repeţi obsesiv că o să fie bine, doar pentru că aşa ai auzit – dar nu faci nimic, absolut nimic, speri, visezi şi îţi iroseşti dorinţele în stele căzătoare. Ştii când o să te doară cu adevărat tot timpul ăsta pierdut? Când n-ai să mai ai timp. Vezi, asta uiţi, că aici anii se numără mereu, lumea nu stă în loc nici pentru fericirea, nici pentru iubirea, nici pentru durerea ta, iar sângele, cu toate amintirile şi fiinţa ta, îţi curg prin vene exact până când nu o mai fac – ziua aia vine, vine şi te lasă cu un gol mai mare decât tine, şi cu prea multe regete. Păcat, nu? Mare păcat că îţi sclipea viaţa în faţa ochiilor, iar tu nici n-ai văzut-o.

N-am să fiu ca tine, căci asta mi-am promis-o. Am să merg pe un drum întotdeauna nesigur, dar am să ştiu într-un final că a fost drumul meu, iar în el mi-am pus tot curajul, şi ceva mai mult – inima. Mi-am aruncat mereu inima în poveşti ce promiteau “pentru totdeauna”, dar s-a lovit de timp si de un spate întors. Eu n-am învăţat să am grijă de ea nici astăzi, iar pe tine nu ştiu cât de mult te-a interesat, nu ştiu dacă ai observat vreodată cum se rupea în faţa ta, cu un oarecare zâmbet, căci ştia că îţi va fi mai bine.

Merg spre lucruri mai bune, merg spre un viitor mai luminos, merg spre împliniri, nu spre vise, merg spre verile mele calde, şi fug de toate iernile prea lungi. Merg pe drumul meu cu multe pietre, gropi, şi curbe periculoase, dar cu două destinaţii sigure: infinitul, şi tu.

Probabil o să mă opresc totuşi la tine. N-am să încerc să fac iubirea noastră puerilă inifinită, căci aş putea pierde prea mult timp, dar am să fac fiecare clipă la fel, cu acelaşi zâmbet si aceeaşi fericire absurdă. N-am să opresc timpul în loc, dar am să-l străbat cu tine, o să trimit mai departe decât ai crede toate ploile, lacrimile din decembrie, trecutul nostru, vântul care ne-a oprit şi toate gloanţele grele care ne-au aruncat durerea în faţă. Am să vreau măcar câteva cuvinte, dar am să rămân liniştită în tăcerea ta, căci acolo te-am ţinut de mână, printre mii de zâmbete, toate ale noastre, zile călduroase, răsărituri de plajă, cafele sâmbăta dimineaţa, ceaiuri duminica, plimbări nocturne, priviri aruncate către stele care ştiu că străluceau numai pentru noi, săruturi interminabile şi vise pe care am uitat să le împlinim.

Acolo, undeva in tacerea ta, printre strigatele inimii mele, mi-am gasit fericirea. Hai să tragem de clipa asta, hai să fugim mai repede decât timpul, hai să-l păcălim…sau, haide doar să rămânem, noi şi atât, cât timp avem, şi să facem cea mai frumoasă amintire din iubirea noastră, căci ele sunt infinite, ştii? Colecţiile de amintiri si iubirea sunt infinite. Nu au nicio limită! Prin ele vom fi eterni, asta ţi-o promit, doar noi, răbdarea şi tăcerea dureroasă care poate o sa mi te aduca inapoi intr-o zi.

Scrisoare catre Fat Frumos, part II.

Iti scriu inca o scrisoare, dupa inca un an. Inca un an, in care ai fost intotdeauna acolo pentru mine, chiar daca nu ai mai fost aici.

Inca un an in care mi-ai ascultat toate mizeriile. Nu spun ca ai stiut mereu sa imi deschizi ochii, nu ai stiut, a fost vremea mea, in care nimeni n-ar fi putut sa o faca, dar ai incercat intotdeauna. Cateodata stateai pur si simplu pe fotoliu` ala din Kashmir, te uitai la mine, putin speriat sau ingrozit de fericirea si naivitatea mea putin puerila, nu aveai nici cea mai mica idee ce sa-mi spui si radeai, doar radeai, iti dadeai o palma peste cap, si te uitai fix la mine, fara sa mai ai macar intentia sa ma contrazici, in timp ce in mintea ta probabil era un amestec de “Ce e cu copila asta?”, “Ce vise poti sa ai” si “Ai uitat ca barbatii chiar e porci?” – imi spuneai doar “Trezeste-te Devule”, dar stiam amandoi ca nu aveam nici macar intentia de a ma trezi. Incercai, cum spuneam, sa ma aduci la realitate, si apreciam asta, chiar daca o tineam pe a mea. Nu aveai mereu dreptate, dar stiu ca vroiai sa imi fie bine.

Adevarul e ca astept, chiar astept, sa iti gasesti pe cineva care “sa fie ok”, ca sa rad de tine si sa ma bucur pentru tine in acelasi timp, poate nu mai ai de asteptat, poate mai ai inca ani de numarat pana atunci, nu ai de unde sa stii, dar pana atunci, vreau sa stii ca intotdeauna o sa ai pe cineva care sa “fie acolo, pe bune”, care o sa aiba mereu timp si nervi de toate prostiile tale, de toate ideeile tale fara sens si prea nebunesti, de tine si tot ce insemni tu.

Cand ti-am spus ca daca iti da vreodata prin cap sa pleci din tara asta te ghilotinez, vorbeam mai serios decat iti inchipui tu. Stii, cand ai plecat de aici si mi-am dat seama ca intr-adevar, mai pot doar sa iti spun la telefon “Ai grija, copilu`”, o parte din mine, mai mare decat o sa stii tu vreodata, s-a rupt, parte care se lipeste insa singura de fiecare data cand vii acasa “la sora-ta si la mine”, de fiecare data cand ma iei in brate, si imi dau seama ca esti tot aici. Daca ai pleca mai departe, probabil s-ar rupe o alta parte, parte prea mare ca sa am macar tupeul sa ma gandesc ce loc liber ar putea lasa. Nu imi dau seama cum ar fi sa stiu nu doar ca nu esti aici, ci nu mai esti nici macar prin preajma. Nu vreau sa stiu ce ar insemna sa nu mai pot sa iti dau un mesaj ca cel de ieri, care sa spuna “hai la o cafea, am multe sa-ti povestesc”, ci unul care sa sune ceva de genul “s-au intamplat multe, trebuie sa povestim…anu` viitor cand te intorci”. Mi-e frica, sincer, mi-e frica de ce as fi eu fara tine, pentru ca nu-mi permit sa te pierd, stiind foarte bine ca nimeni si nimic nu...te-ar…compensa. Mi-e frica de mine, fara tine, pentru ca au trecut aproape 3 ani de cand eram asa…si am uitat.

Ai 3 ani peste mine, si uneori simt ca trebuie sa am grija de tine, de orice pas faci, de orice decizie iei, nu pentru ca nu am incredere in logica ta, ci pentru ca nu vreau sa gresesti, nu vreau sa cazi, nu vreau sa iti fie rau, nu vreau sa vina ziua aia, pentru ca atunci, poate o sa vii la mine, poate o sa ai nevoie de mine si de ajutorul meu, iar eu, poate pur si simplu nu o sa stiu ce sa fac, ce sa iti fac, sa iti fie bine, iar asta e unul dintre gandurile care nu pot sa le suport. Deaia o sa bag mereu putina realitate in viata ta, cateodata prea roz, deaia o sa iti spun uneori sa iti tragi doua palme, si deaia o sa ti le dau eu, cand nu o faci tu, pentru ca vreau sa te vad, sa te stiu, undeva sus, unde ti-e bine, unde te trezesti dimineata si spui “e ok, hai sa facem ceva”.

Stiu ca niciodata nu o sa tii minte numele anumitor prezente masculine care au trecut prin viata mea, nu o sa tii minte prin ce perioada au fost, de ce si cum a inceput, de ce si cum s-a terminat, probabil n-o sa tii minte daca imi era bine sau rau, dar o sa imi asculti toate nemultumirile, chiar daca iti convine sau nu, chiar daca te intereseaza sau nu. Stiu ca o sa fi “the one who walks in, when the rest of the world walks out”, pentru ca asta ai fost in tot timpul asta, si nu cred ca m-ai lasa, nu cred ca ai disparea. Poate sunt prea sigura ca efectiv, tu RAMAI.

Intotdeauna mi-e dor de tine cand esti acolo, in fiecare zi, inca nu m-am obisnuit ca nu mai esti chiar aici, chiar oricand, dar am inteles asta..

Stii, vroiam sa iti spun ca niciodata nu o sa fi cel care sa mearga la geam dimineata si sa iasa soarele, nimeni nu poate fi omu` ala, dar o sa fi intotdeauna cel care o sa aduca soarele in mine de fiecare data cand te vad, oricat ar tuna si ar fulgera afara.

Nu esti singurul caruia pot sa ii spun ca il iubesc, in felul meu de a iubi cu tot ce am in mine, dar esti singurul caruia pot sa ii promit ca o sa il iubesc intotdeauna. Peste 30 de ani, chiar daca o sa imi amintesc rar de tine, atunci cand o s-o fac, o sa pot spune ca inca te iubesc, pentru tot ce ai fost, pentru ca nu mi-ai dat niciun motiv sa ma opresc.

O sa inchei cu ce ti-am spus mai sus, lucru care nu ti-l spun prea des, pentru ca nu suntem noi aia cu “sugar and honey”, dar il stii foarte bine, nu ai cum sa nu il stii. Doar cateodata o sa iti spun ca te iubesc, dar o s-o fac in tot timpul asta.

Ce trebuie sa stii, ca sa fi fericit.

*Nu ti-as raspunde la asta, mai ales intr-un "mesaj" atat de lung, daca nu as stii ca vrei sa stii raspunsul, daca nu as stii ca esti printre cei pe care ii intereseaza raspunsul.*

Acum 2 zile mi-ai dat cel mai scurt mesaj, cel mai simplu mesaj primit vreodata de la tine, mesajul care m-a pus pe ganduri mai mult decat oricare altul - "esti fericita?".
Nu ti-am raspuns ieri, nu stiam raspunsul. Astazi am vrut sa iti spun "Nu, nu chiar, dar sunt bine.". Iti raspund, acum, de fapt, la 01:22, duminica - "da. da, sunt fericita."
Astazi m-a trantit un soare din ala puternic direct in fata. O raza de soare, o raza, atat, m-a facut sa ma incrunt, si apoi m-a pufnit rasul. A fost raza mea, intelegi tu? A fost raza dupa care fug de atata timp, ca o proasta, a venit cand nu am chemat-o, a venit cand nici nu o mai cautam.
Tu poti sa dormi, atunci cand soarele iti bate in fata? Nici eu.
Nu m-a lasat sa adorm, a stat acolo, incapatanata, pana m-am ridicat din pat si mi-am deschis ochii. Asta vroia, exact asta vroia - sa imi deschid ochii, o data pentru totdeauna.
A vorbit cu mine, dar au fost doar cateva secunde, cred...mi-a spus atatea, mi-a spus lucruri la care am uitat sa ma gandesc, de care am uitat sa imi amintesc. Mi-a spus de tine, si de el, de ea, de ei si de ele, de mine, de zambete, fericire, iubirea care dureaza si nu dispare nici atunci cand pare sa o faca...mi-a spus ca am pierdut atatea nopti, tipandu-mi durerea catre luna, catre stele, catre oricine m-ar fi ascultat macar putin, dar niciodata nu am cerut ajutorul soarelui ala nenorocit, am uitat, pur si simplu, am uitat, ca in vremea aia care o ceream eu inapoi, era doar el si soarele. EL si SOARELE. Mi-a ras in fata, o raza de soare mi-a ras in fata - cand imi povestea cum spuneam mereu "nu mai am nimic".
Am ras si eu, am ras, iar de data asta, as fi vrut doar sa tip la mine.
Sunt fericita, dragul meu.
Sunt fericita, fara sa uit de trecutul meu, fara sa trec peste "el", acel "el" sau oricare alt "el", fara sa fac nicio schimbare, fara sa "trec peste", fara sa fac nimic, sunt doar fericita.
Stii de ce, stii cum?
Stii cand imi spuneai tu ca iti e dor sa fi fericit, si ti-am zis "Zambeste dracului si spune-mi ca esti fericit, te tin in brate de o ora si iti spun ca ma ai pe mine, intelegi, ma ai pe mine, fi fericit sau te plesnesc si plec!". Ai ras, m-ai luat pe sus, te-ai uitat la mine, ti-ai afisat zambetul ala al tau de dat pe spate domnisoarele doritoare si mi-ai spus "Pentru mine tot timpu` o sa fi asta mica a mea, care aduce fericirea".
N-am uitat niciodata cuvintele alea, n-o sa le uit. Mi-ai spus asta, in loc sa imi spui doar ca esti fericit - stim amandoi oricum, pentru cateva secunde, macar atat, ai fost fericit. Era meritul meu, stiam, probabil eram mai fericita decat tine, doar stiind ca "vrei soare, soare iti dau", stiind ca pot sa fac asta. Nu stii tu ce mandra eram.
Uite asa, s-a intors fericirea asta. Am inteles ca te am pe tine, am inteles ca atunci cand o sa am nevoie de tine la 5 dimineata, o sa fi acolo, orice ar insemna asta, am inteles ca o sa ramai, caci ai ramas atata timp. Fie intre noi, esti singura persoana de care sunt sigura, SIGURA, ca o sa ramana langa mine. Iti multumesc pentru siguranta asta care imi fuge prin vene, din cauza ta.
Am inteles ca nu trebuie sa lupt, nu trebuie sa trec peste, nu trebuie sa incerc, trebuie doar sa trag aer in piept si sa nu mai uit ca POT face asta, oricat timp ar lua, orice ar insemna. Nu e prima oara, nu? Trebuie sa ma opresc din toata fuga mea, caci de iubit il iubesc pe el, acelasi pe care il iubeam ieri, saptamana trecuta, si acum 5 luni, acelasi pe care o sa-l iubesc mult timp de acum in colo, caci peste toate, el e acel "lucru" caruia nu ii dau drumul, peste toate, el e tot pentru mine. Asa e demult, asa e si azi, si asa o sa fie, dar vezi, acum nu ma mai deranjeaza, cu absolut nimic.
Nu imi mai e frica, nu ma mai sperie gandul ca a ramas in mine, nu mai am nici cel mai mic gand sa il "las dracului", cum imi spun toti, si sa "imi vad de viata mea". Nu, eu sunt putin mai mult decat "toata lumea", asta n-o s-o uit, eu sunt exact tipa aia pe care n-o cred ei in stare, dar poate linistita sa-si vada de viata ei si sa-l pastreze pe el ca fiind TOT.
Intelegi? Sunt fericita, ca te am pe tine, ca a ramas el in mine, ca ii am pe toti cei care ma prind de fiecare data, sunt fericita pentru ca pot...am mai stabilit asta o data, in vara. Ti-am promis, mai stii?
Sunt fericita pentru ca am realizat astazi cel mai important lucru, exact lucru ala care mi-a scapat si m-a tinut pe loc pana acum - nu exista nici macar un om, unul, in lumea asta, pe care eu sa il iubesc, iar el sa nu ma iubeasca inapoi.
E tot ce trebuie sa stii, ca sa fi fericit. Tot.
*Iti multumesc pentru mesaj. Cine stie cat mi-ar fi luat sa ajung la concluzia asta?*



-It took no time to fall in love-

...si ramai doar tu.

*De n-ar fi fost ceata, ai fi vazut ca te iubeam
De n-ar fi fost frig, ai fi simtit cum tremuram
De n-ar fi fost ploaia, ai fi stiut ca plangeam
Si-ai mai fi stat...
Dar a fost ceata, frig si ploaie -
Si-ai plecat.*

*Cateodata ma satur, de nopti lungi si reci care nu ma mai lasa demult sa dorm, de priviri pline de un gol imens, aruncate aiurea catre nicaieri, de lacrimi reci fara niciun efect, de suspine care le simt pana in oase. Ma satur de iarna, de cafele fara niciun gust si de dimineti fara culoare. Ma satur de rani adanci care nu mai stiu sa le simt, si de tot sangele lor. Ma satur de milioane de ganduri, ganduri moarte, putrezite, reinviate apoi. Ma satur de tot, dar nu ma satur destul.
*Cateodata se face intuneric, dispar toate, deodata, si ramai doar tu.
*Mi-ai ramas peste tot, si urasc asta, chiar urasc asta, dar mai bine as pierde tot, mai bine m-as pierde si pe mine, decat sa nu (imi) fi ramas. Si te iubesc, te iubesc intr-o lupta prea grea ca sa o port, cu mine, principiile mele, orgoliul meu, cu mine, cea care o stiai si tu mai demult, cu mine cea care eram inainte de tine. Te pierd in mine, si atat, te pierd in ei, dar te intorci. Am plans ca o proasta, am tipat, am fugit, am gresit, am innebunit, candva, cand nu mai erai, am facut toate astea mereu, intr-una, fara sa ma opresc, pana in ziua in care am stiut ca mi-ai ramas. Si te iubesc, iar, cum te-am iubit mereu, te mai iubesc numai cu frica si cu orice altceva am in mine, te iubesc eu, cu mine, cu soarele, zambetele, fericirea de atunci, cu tot, si atat.
*Cateodata mi-e frica, stii? O frica din aia inumana, de tine, de tot ce ti-am spus si de tot ce nu ti-am spus, de tot ce am facut si de tot ce am uitat sa fac, de tot ce stii sa-mi faci, si azi, si maine...de felul ala stupid in care imi alergi prin vene, de tot ce esti, si ca esti tot. Mi-e frica, incredibil de frica, dar nu destul de frica.
*De cand ai plecat tu, din fiecare zi fara tine de care m-am temut intotdeauna, am invavat ca "E in regula sa-ti fie frica - inseamna ca inca mai ai ceva de pierdut".
*Da, mai am, mai am de pierdut lumea, si visele, si amintirile, si fericirea, si sperantele, si iubirea, cafelele noastre si muscaturile de par, le-as pierde pe toate, intelegi? Pe toate, si te-as pastra pe tine. Da, inca TE MAI AM de pierdut, dar n-o sa ma las s-o fac.


asta asa, pentru tine.
*Nu vreau sa vada, pentru ca nu intelege, cum a trecut timpu`, si mie tot nu-mi trece*

Loc liber.

Nu pot sa spun ca o scriu cu ura, nu am timp si nervi de asa ceva. Nu o scriu cu regrete, nu as avea de ce. Nu o scriu cu scarba, mi-as irosi prea multe sentimente pe asta.
Scriu asta cu o dezamagire incredibila, cu un zambet pe buze care cu siguranta nu e zambetul meu, genul de zambet prin care imi spun "proasta esti, copila!". Cert e ca imi pare rau, ca scriu asta, ca nu am zambetul meu pe buze, imi pare rau de multe lucruri acum, prea multe, atat de multe, incat imi pare rau de tine, si tot ce ai fost tu. Stii, cel mai rau imi pare ca mi-a parut rau, ca m-am simtit prost, ca am pierdut cateva nopti bune, cel mai rau imi pare ca am ales sa te cred, in prostia mea.
Dar vezi tu, eu nu imi mai pierd timpul pe astfel de lucruri, nu ma mai doare decat ca m-a durut si poate, intr-adevar, nu meritai, iar pentru mine, nu o sa mai fi niciodata "prin ochii mei", cel care iti spuneam ca esti, cel care erai, intr-adevar, caci eu nu mai am ochi pentru tine. Las si eu o urma in perete, cum ai facut tu in ultimele zile, beau a patra cafea din ultima ora, fumez a opta tigara, trag aer in piept, rup in bucati scrisoarea pe care m-am chinuit sa ti-o scriu azi noapte, scrisoare care poate iti explica tot ce eu n-am stiut sa-ti explic, si las sa imi curga o ultima lacrima pentru tine, desi nu am nici cea mai mica idee de ce o fac. De maine o sa am inca un loc liber in mine, caci iubirea ta nu mi-a lasat niciun gust dulceag dupa ce ai fugit intr-un timp impresionant, trebuie sa recunosc - o sa am un loc liber in mine, caci eu nu mai pastrez locuri pentru cei care nu au pastrat un loc pentru mine.
Sa-ti fie rusine, ba.
*de parca tot ce-a fost frumos, acum e scrum.*

Cand ploua, eu il iubesc oricum.

Cand ploaia din ce in ce mai rece ma loveste, mai puternic astazi decat ieri, maine decat astazi, mai puternic "pentru totdeauna", decat "demult", eu nu fac niciun pas. Nu ma apar, nu fug, nu ma acopar, nici cu durerea lui, nici cu durerea mea, nici cu iarna, nici cu plansetele, regretele, greselile, nici cu soarele demult apus in zilele de vara. Nu ma opresc din fuga mea, cu toate ca e inutila, nu vreau sa ma opresc din a-l iubi prosteste de mult, stupid de sincer. Iubirea mea nu se schimba dupa vreme, ea poate sa arda si acum, ea are o flacara atat de puternica, incat ploaia nimanui nu o stinge, ploaia mea, ploaia lui, ploaia unor cuvinte grele, ca "asa a fost sa fie". Eu il iubesc astazi, cand ma lupt cu tot, sa ajung la soarele plecat atat de departe incat nici nu il mai vad, exact la fel de mult cum o faceam in zilele in care soarele era doar ceva ce puteam tine in palma.
Cand totul cade in jurul meu, iar altii urla cu ura si disperare ca ar fi cazul sa accept ca am cazut si eu de ceva timp, sa raman jos, sa ma opresc din toata furtuna mea si sa tin ochii inchisi, eu raman undeva in picioare, lovita mult prea puternic, fara niciun pic de energie sau optimism, urland la picurii mari ca n-o sa-mi stinga iubirea, n-o sa ma stinga. Raman in picioare si nu mai simt nimic acum, caci genunchii imi tremura de atata timp, pamantul dispare subit de sub mine pentru a mia oara, oameni pleaca zambitori catre fericirea lor, iar eu ma uit obsesiv in fata. In fata, da, doar in fata, nu in spate, iar voi va uitati mirati la mine. Imi pareti atat de prosti, cu fetele voastre contrariate de mine si fiecare pas greoi care il fac, hotarata sa ma uit in fata, si totusi, luptand in continuare pentru un drum care azi nu il mai pot numi decat "trecut". Eu raman in ploaia noastra, nimic nu o sa ma scoata de aici, nimic n-o sa ma opreasca vreodata, nu ma subestimati...eu stiu sa il iubesc si azi, chiar daca razele alea caldute sunt acum la voi, la oricine altcineva inafara de mine, eu stiu sa il iubesc la fel ca atunci, acum, cand ploaia din ce in ce mai rece ma loveste, mai puternic astazi decat ieri, maine decat astazi, mai puternic "pentru totdeauna", decat "demult", eu o sa il iubesc oricum. Plecati si lasati-ma in pace, o sa il iubesc oricum!

(Eu nu stiu ce vedeti voi cand va uitati in viitor...dar eu imi vad trecutul. Eu il vad pe el.)

MSM8octombrie.

De un timp, nu stiu de ce imi amintesc mereu de ziua aia, doar ziua aia, si e singura amintire care inca ma face sa tremur.
Era un frig incredibil pentru luna respectiva, eu nu ma dusesem la scoala, desi ar fi trebuit sa ma duc, aveam o mie de lucruri de facut in cateva ore, nici cea mai mica idee de unde sa incep, si toata lumea vroia ceva de la mine.
Cedam psihic, mai pe scurt, in curand.
El nu stiu ce facea, avea probabil la fel de multe lucruri de facut, era la fel de agitat si de obosit ca mine, asa ca a reusit linistit sa ma scoata din minti cam toata ziua, sa imi creasca putin pulsul, si sa ma tina intr-un tremurat continuu vreo 10 ore (dar partea cu tremuratul nu a fost niciodata o provocare pentru el, oricum).
Toti tipau la mine si ma aruncau dintr-un loc in altul, era o agitatie continua si parca toata lumea fugea disperata in ziua aia, nu s-a oprit o secunda, sa ma lase sa respir si sa ma calmez. Sandra era la mine si isi incretea parul linistita, eu incercam sa-l indrept, complet nelinistita, din tot playlistul meu incepuse "Freedom", si pe la 6, a aparut si el.
Nu stiu daca atunci inima a inceput sa imi bata in sfarsit normal pentru prima oara in ziua aia, sau chiar atunci a luat-o razna, nu stiu daca am putut sa respir in sfarsit linistita, sau nu am mai putut sa respir deloc. Stiu ca mi-a aparut un zambet ciudat pe buze, cu fericirea din mine incepusem sa ma obisnuiesc, oricum, dar zambetul ala a fost mai mult - mai mult decat oricand altcandva, mai mult decat am crezut ca pot, sau doar mai mult decat am crezut ca poate sa scoata din mine. Dar el stia sa faca din nimic, tot, a stiut mereu.
Pana nu l-am vazut in fata usii mele, nu am crezut nicio clipa ca o sa vina. Nici macar una. Poate eram prea agitata sa mai gandesc logic, dar eram sigura ca el nu o sa fie acolo, atunci, cu mine. I-am sarit in brate si asta e tot ce mai stiu, caci ce s-a intamplat in secundele alea in mine, n-am uitat, doar n-am inteles niciodata. Pot sa spun si acum, dupa luni bune, ca alea 10 secunde, au fost apogeul iubirii mele. De asta sunt sigura.
Il tineam mult prea strans si nu ii dadeam drumul, aveam capul pe umarul lui, asa ca nu vedea detalii cum ar fi daca plang sau rad, nu stiu nici azi ce faceam, tin minte doar ca instinctiv, m-am uitat in sus, desi deasupra noastra era doar un tavan, si i-am spus, fara sa scot totusi vreun sunet, acelui cineva care era acolo sus si facea toate astea pentru mine "Multumesc".

Dupa 3 luni, inca multumesc cuiva acolo sus pentru acel 8 octombrie, pentru ca a fost ziua cand era de ajuns sa il tin de mana, ca sa incapa undeva in mine, cat de mica as fi, toata fericirea si iubirea din lumea asta. Am avut fluturi in stomac. Langa el, am avut fluturi in stomac. Doar eu stiu cat de mult imi lipseste asta.
A doua zi dimineata, ma uitam la el, nu ma miscam ca sa nu il trezesc, si a fost prima oara cand undeva in mintea mea, mi-am dat seama ca este, si o sa ramana intotdeauna "MSM".

E prima amintire care o visez...de o saptamana incoace, in fiecare noapte - iar daca imi poate lipsi ceva mai mult decat fericirea mea de atunci, iubirea aia perfecta, cafeaua aia si ceaiul de mai tarziu, zambetele si bataile usor brutale de dimineata, daca e ceva ce imi poate lipsi mai mult decat toate astea, sau decat el in sine, suntem noi.

Si cam asa si cu 2010.

Nu pot sa cred cat de repede a trecut anul asta, cat de plin a fost, cate urme a putut sa lase, genul de urme care o sa le simt si prin 2020 (daca nu ne ia dracu` pe toti in 2012).
Uite ca e in spate totusi, 2010, mult prea iubitul 2010 care a schimbat vieti radical. A ramas in spate cu iubirea mea de primavara, iubirea mea de jumatate de vara, iubirea mea de jumatate de an, cu usi nu doar inchise, ci trantite, si cu altele abea deschise.
A ramas in spate cu date ca 1 ianuarie, 12 martie, 3 iunie, 15-22 iulie ( "a Costinesti to remember"), 22 august, 24 august, 4 septembrie (gen best day ever, sau ceva...), 17 septembrie, 8-9 octombrie, 6 noiembrie, 22 noiembrie, 4 decembrie, 24 decembrie (din "Craciun", "Craciun fericit!"), 29 decembrie, si un 31 decembrie in care am spus "PUNCT SI DE LA CAPAT", trezindu-ma in primele 2 ore ale "noului an" cu mainile in cap, tipand pe scari "SI EU CE DRACULUI FAC ACUM?!".
A ramas cu melodii ca "21 guns", "lucky", "parachute", "sound of missing you", "love is for free", "need you now", "always", "hold my hand" (martie..?), "baby, baby", "de vei pleca" si bineinteles, "supergirl".
A ramas cu versuri ca "you know it`s freedom when bad things feel so damn good", "won`t tell anybody how you turned my world around", "i love her, she loves me too", "i don`t wanna talk about it, how you broke my heart", "no one`s ever gonna love you more than i do", "gotta ask yourself a question, where are you now?", "we gotta fight for this love","iubitule, tu imi dai mult mai mult decat cer","nothing`s gonna change my love for you","you`ll always be a part of me", si bineinteles, "ma uit in oglinda si imi zic ba esti prost? pai cum ai putut ma s-o lasi tu sa plece, cand tu o iubesti, ma, si ea te iubeste?" (ca na, oficial ne mergea bine).
A ramas cu vorbe ca "nu stiu ce o sa ma fac fara tine", "promite-mi ca vii acasa de cate ori am nevoie de tine, da?" (3 iunie), "esti cel mai bun lucru care mi s-a intamplat vreodata", "suntem prea frumosi", "forever yours, forever mine, forever ours"si bineinteles, ca in fiecare an, "iti promit ca o sa fie bine". Ca in fiecare an, n-a fost.
A ramas un an care nu se compara cu niciun altul, pentru ca, sa fim seriosi, a fost prima oara cand am vazut luminile de pe mare dublu, prima oara cand m-am trezit efectiv razand, prima oara cand mi s-a spus "tu esti enervant de fericita", a doua oara cand am iubit cu tot ce aveam eu in mine, lucru care il consideram cel putin imposibil, prima oara cand am stat 3 ore in fata unei usi, prima oara cand am spus pe bune "gata cu povestea asta", si asa a ramas, prima oara cand am plans de fericire, prima oara cand lumea putea sa cada in jurul meu si n-as fi observat, si probabil, chiar prima oara cand am fost fericita cu adevarat.
A ramas cu o mie de amintiri si de poze care din cand in cand o sa imi mai aduca un zambet pe buze, sau o sa mai imi smulga cateva lacrimi, dar o sa redea mereu fericirea mea din "vremurile bune".
Anul asta m-am hotarat sa nu mai multumesc tuturor celor care au facut 2010 "an year to remember", dar sunt sigura ca ei stiu foarte bine asta.
M-am hotarat sa las in spate un an intreg, pentru ca probabil m-ar fi omorat incet daca nu as fi facut-o, dar nu exista nici macar o singura secunda care sa o regret, sau sa vreau sa o uit. Stii cum zic, "never to return again, but always in my heart".
And so, goodbye to the best God damn year ever:).