sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Cand ploua, eu il iubesc oricum.

Cand ploaia din ce in ce mai rece ma loveste, mai puternic astazi decat ieri, maine decat astazi, mai puternic "pentru totdeauna", decat "demult", eu nu fac niciun pas. Nu ma apar, nu fug, nu ma acopar, nici cu durerea lui, nici cu durerea mea, nici cu iarna, nici cu plansetele, regretele, greselile, nici cu soarele demult apus in zilele de vara. Nu ma opresc din fuga mea, cu toate ca e inutila, nu vreau sa ma opresc din a-l iubi prosteste de mult, stupid de sincer. Iubirea mea nu se schimba dupa vreme, ea poate sa arda si acum, ea are o flacara atat de puternica, incat ploaia nimanui nu o stinge, ploaia mea, ploaia lui, ploaia unor cuvinte grele, ca "asa a fost sa fie". Eu il iubesc astazi, cand ma lupt cu tot, sa ajung la soarele plecat atat de departe incat nici nu il mai vad, exact la fel de mult cum o faceam in zilele in care soarele era doar ceva ce puteam tine in palma.
Cand totul cade in jurul meu, iar altii urla cu ura si disperare ca ar fi cazul sa accept ca am cazut si eu de ceva timp, sa raman jos, sa ma opresc din toata furtuna mea si sa tin ochii inchisi, eu raman undeva in picioare, lovita mult prea puternic, fara niciun pic de energie sau optimism, urland la picurii mari ca n-o sa-mi stinga iubirea, n-o sa ma stinga. Raman in picioare si nu mai simt nimic acum, caci genunchii imi tremura de atata timp, pamantul dispare subit de sub mine pentru a mia oara, oameni pleaca zambitori catre fericirea lor, iar eu ma uit obsesiv in fata. In fata, da, doar in fata, nu in spate, iar voi va uitati mirati la mine. Imi pareti atat de prosti, cu fetele voastre contrariate de mine si fiecare pas greoi care il fac, hotarata sa ma uit in fata, si totusi, luptand in continuare pentru un drum care azi nu il mai pot numi decat "trecut". Eu raman in ploaia noastra, nimic nu o sa ma scoata de aici, nimic n-o sa ma opreasca vreodata, nu ma subestimati...eu stiu sa il iubesc si azi, chiar daca razele alea caldute sunt acum la voi, la oricine altcineva inafara de mine, eu stiu sa il iubesc la fel ca atunci, acum, cand ploaia din ce in ce mai rece ma loveste, mai puternic astazi decat ieri, maine decat astazi, mai puternic "pentru totdeauna", decat "demult", eu o sa il iubesc oricum. Plecati si lasati-ma in pace, o sa il iubesc oricum!

(Eu nu stiu ce vedeti voi cand va uitati in viitor...dar eu imi vad trecutul. Eu il vad pe el.)

5 comentarii:

Izabelle spunea...

Te inteleg perfect. Am iubit o persoana 4 ani de zile, de 2 ani nu mai vbm deloc, dar simt ca daca s-ar intoarce l-as iubi si acum ca in prima zi. Stiu ce inseamna sa te hranesti doar cu cele mai frumoase amintiri din trecut pentru ca atunci erai fericita. Ma lupt cu mine pentru asta, ma lupt cu ratiunea si inima mea.

Ceea ce m-a facut sa trec cat de cat peste e faptul ca el a incetat sa mai spere, sa mai creada in noi. Imi amintesc pana la ultimul sentiment cand ii revad cele mai recente poze si imi spun "Da, el e", dar daca nu mai spera, de ce-mi spune mereu cand vorbim ca sunt singura pe care a iubit-o cu adevarat? Ironia sortii e ca il cred, doar din pacate nimeni nu mai poate face nimic. Amandoi cu amintiri despre noi care reies la iveala din cand in cand.

Asa ca te inteleg...

dyrstey spunea...

@izabelle: ..pot sa confirm ce spui, fara nicio abatere. Mi se intampla la fel..e ciudat intr`un fel ca m`am obisnuit cu toate astea, acu` ceva timp era imposibil de suportat.

Alexandra. spunea...

Da.. te poti obisnui.
Durerea inca mai exista, insa tu nu o mai simti ca la inceput.
Si ramai cu iubirea aia neimpartasita cu toate visele, sperantele, iluziile...

Stiu despre ce vorbiti...

A. spunea...

"Si ramai cu iubirea aia neimpartasita cu toate visele, sperantele, iluziile...

Stiu despre ce vorbiti..." ce trist suna asta... inca o postare de pe inca un blog care ma face inca o dat sa izbucnesc in lacrimi fara sa ma pot opri... si pentru mine e doar o alta zi in care ma simt si mai singura decat ieri, in care plang si mai mult, cat pentru toata saptamana. Si ma intreb toate astea pentru ce?....

Amalia spunea...

ploaia pentru mine, pentru "noi" avea o semnificatie speciala...cand ploua simteam ca il iubesc si mai mult...el era "Cel cu ploaia"...asa ii/isi spunea...
postul tau m-a intristat profund, mi-a atins cele mai sensibile puncte, aproape ca ma face sa plang pentru ca, citind am retrait anumite clipe din viata mea...e deja un cliseu sa spui "stiu prin ce treci/ stiu cum e...",dar asa e...tuturor ne e dat sa traim bucurii si tristeti...
ma simt singura si foarte trista, desi pana nu demult imi spuneam ca m-am vindecat; unele rani pur si nu se vindeca niciodata...
nu stiu cand ma voi fi vindecat complet de omul pe care l-am iubit cel mai mult in viata mea de pana acum...
pentru ce atata plans amar?! pentru ce atata suferinta si durere in suflet?!...
nimeni nu stie sa raspunda...
:(