marți, 27 decembrie 2011

Poti sa calci prin zapada si fara sa te uiti la ea...da, daca vrei, poti doar sa mergi, linistit fara sa o asculti...
...pentru ca, daca o faci, s-ar putea sa vezi ca e mai putina, mai trista, mai urata, si nu mai scartaie pentru tine.

Era negru, gol, si frig in spatele ei. Stia asta, asa ca nu se intorcea. Zbierau o mie de voci, unele ii spuneau sa fuga inapoi, iar celalalte...taceau. Nimic nu ii spunea sa ramana, nimic nu ii spunea sa mearga inainte. Nu a inteles niciodata de ce fericirea aia nu o chema. Putea sa o vada, o avea in palme, ii zambea, PUTEA SA O PASTREZE, si totusi, avea de atatea ori tendinta sa o scape, sa o calce in picioare si sa fuga repede, cat de repede putea, in trecutul ei al dracului de apasator care o umplea de durere.
Avea in spate suspine...Doamne, erau o mie de suspine, tot felul de Feti Frumosi care au promis ca nu pleaca, si s-au dus pentru totdeauna, tot felul de oameni care n-au ramas sa o mai asculte, tot felul de scandaluri care nu vroia sa le vada, si o anumita iubire gresita si fara nicio limita.
Acolo, acolo stia ea cum si ce sa faca - acolo fusese ea mereu, intr-o mizerie continua, cu care se lupta pentru un zambet si un moment de fericire. Acolo era acasa, si acolo iubea ea un dezastru interminabil.
Cum? Cum asa? Cum sa fugi, tu, undeva in sufletul tau, de fericire? Cum sa te intorci in infern, ca sa fi BINE, in felul tau tampit?

Niciun comentariu: