The ugly truth.

Mi se pare frumos sa stii ca in timp, unele lucruri raman la fel.

Uite, cand aveam vreo 12 ani am hotarat eu intr-o zi ca "femeile e curve, si barbatii e porci". Nici nu imi amintesc unde am auzit-o, dar am crezut in treaba asta. Dupa 8 ani, sunt mai sigura ca niciodata - acum, insa, are si sens.
E un lucru atat de banal - toate femeile sunt curve la un moment dat, si toti barbatii sunt niste porci (la un moment dat, sa zicem). Pamantul asta s-ar invarti mai linistit, asa, daca ar intelege toata lumea treaba asta. Jumatate din intrebarile pe care ti le-ai pus au ca raspuns afirmatia asta, jumatate din tot ce ai vazut in jurul tau vreodata se datoreaza unei simple afirmatii. Ba mai mult, logica e foarte simpla - femeile sunt curve doar si doar pentru ca barbatii sunt porci, iar barbatii, or fi porci la randul lor, caci femeile sunt curve.
Toata logica asta insa are o mie de fete, iar pana intelegi cu care din fetele alea ai tu de-a face, nu o sa ai parte de liniste, nici raspunsuri, nici explicatii.
Vezi tu,  poate o sa fii o curva intr-o zi, ca ala o sa fie un porc. Pe de alta parte, poate o sa fii o curva pentru ca ala dinaintea lui a fost un porc, si tu esti o mica frustrata care se scoate, cica are "trust issues" din astea.  Poate asta de langa tine a fost si el o curva la randul lui...sau ala de dinaintea lui? Poate te porti ca o vaca, la randul tau, ca el e un porc...sau poate asa sunteti voi, pur si simplu, si doar unul cu altul functionati, in relatia voastra bolnava. Poate sunteti doua curve, pana la urma, dar ei, va stiti de mult, si e nasol cu astia noi, inceputuri, sa cunosti familia, pizda masii, pana la urma, lasa ca merge si asa.

Sa nu iti mai pierzi niciodata timpul intrebandu-te de ce esti tu o curva, de ce e el un porc, de ce s-a dus el cu prima iesita pe carare, de ce ai ramas tu ca proasta sa te uiti pe pereti, cine de ce minte, cine de ce pleaca...
Nu merita agitatia - un raspuns o sa existe intotdeauna, iar tu o sa-l gasesti mai devreme sau mai tarziu. E simplu - o femeie e o curva din cauza porcului de langa ea, sau a aluia de dinainte. Exact la fel se aplica si invers.
Eh, si gata toata agitatia asta, Da, asta e tot.

Cheia fericirii, sau calea, sau cum si ce o fi, nu o stie nimeni, nu o sa pretind ca o stiu eu.
Calea unei stari constante de liniste si reteta pastrarii unui zambet pe fata insa mi se pare acum mai simpla ca oricand. Sunt doua lucruri de inteles:
1. Tine bine minte treaba aia cu "How long they choose to love you will never be your decission" !
2. Da drumul oricui vrea sa plece. Atunci, in momentul ala, in ziua aia, lasa-i sa plece.
Incercarile tale disperate de a aparea pe Facebook cu 5 tipi/tipe lipite de fundul tau nu o sa aduca niciodata pe nimeni inapoi, nici sticlele alea golite, nici noptile nedormite. Niciodata, niciodata sa nu incerci sa tii de cineva care nu mai vrea sa ramana. Fiecare dintre noi se intoarce acolo unde vrea sa se intoarca - iar daca omul tau crede ca meriti sa se intoarca la tine, o sa vina inapoi si dupa luni intregi in care nu ati schimbat un cuvant, si dupa ani in care nu stie cine si ce se invarte langa funduletul tau. Ei, daca nu crede ca meriti...atunci pentru cine nu poti tu sa dormi? Na, uite pentru cine atata agitatie, ca nu mai avem parca alta treaba acum, decat sa incercam disperati sa facem pe cineva sa vada cat suntem de iubibili/iubibile.

Hai sa facem mai multa liniste in suflete! Prea multe sticle golite de intrebari "fara raspuns" - ei, uite asta e raspunsul. Asta e mereu raspunsul - afla doar care e raspunsul tau, iar apoi observa CAT DE LINISTE SE FACE.

(Termenii folositi nu trebuie luati literalmente neaparat, ci acopera si curvele emotionale, porcii ocazionali, si tot asa. Scuzati limbajul care nu il folosesc prea des pe blogul asta - dar aici nu e vorba de nimic altceva inafara de adevarul gol golut, care, cateodata, nu suna frumos.)

O noapte din aia, la care ma asteptam.

...and I'll still be running.
Cred ca pana la urma, vrei nu vrei, e incredibil de frustrant sa realizezi cat de mult nu ai crescut, sau cat de mult te-ai mintit ca ai crescut. Ma enerveaza ingrozitor ca toate discursurile alea in fata oglinzii, toate promisiunile alea printre suspine si toti pumnii in pereti nu au avut, pana la urma, niciun sens. Cica mi-am bagat mintile in cap, cica am inteles, si am invatat, si ca deobicei, cica "a doua oara n-o mai fac"...a zecea fiind, de fapt, aceasta a doua oara.
E frustrant ca dracu', de ce sa mint, ca toata ratiunea mea a disparut in cea mai neagra gaura atunci - cu privirea aia, cu mana aia intinsa, cu zambetu' ala, cu o noapte, cu dimineata ce a urmat, cu timpul, cu grija, si cu o dragoste imposibila care mi-a spus in fata ca nu are de gand sa dispara.
Ma simt ca baiatu' ala din The perks of being a wallflower - "I am both happy and sad at the same time, and I'm still trying to figure out how that could be".
Nu stiu daca ar trebui sa iti multumesc ca esti motivul meu pentru o noua nebunie si inca un pumn in perete, sau sa ma intreb ce dracului fac iar. Ma bucur ca esti acolo, probabil ti-as putea spune toate astea si multe altele - probabil m-ai si asculta, probabil ti-ar si pasa.
Adevarata frustrare, insa, vine atunci cand imi faci, ma prefaci, in ceva ce nu am fost niciodata. Am fost mai jos decat stii, mai sus decat stii de asemenea. Mi-am strigat, mi-am cantat si mi-am scris fericirea si durerea toata viata mea, asa cum am stiut, cum mi-a venit, cum am putut. Iar TU, tu, de unde vii tu si cu ce mi-ai facut, m-ai adus in starea asta in care imi vine sa tip si sa tac, sa sar si sa nu ma misc, sa plang si sa rad, sa fug de tine si spre tine.
M-ai lasat cu o mie de sentimente care nu stiu cum, pe unde, sa le scot. Nu le stiu, si ele nu ma stiu pe mine. Nu ne descurcam nicicum. Crede-ma, crede-ma cand iti spun, nu am stiut ca poti simti ceva ce nu poti scoate din tine. N-am stiut ca exista si omul ala care sa ma aduca aici.
Ti-as striga in fata cat te iubesc, si probabil ca nu ar iesi niciun sunet, ca am mai strigat si inainte, dar incep sa cred ca nu stiam ce fac, ce spun, ce strig. Mi se pare atat de tampit sa iti spun ca te iubesc - ce e aia, iubire? Cati altii au auzit-o? Si ce? Stiu ei, au stiut ei vreodata, CUM TE IUBESC EU?!
Nu stiu ce sa fac si cum sa tac, doar ca sa stii ca mi-ai dat lumea peste cap. Iar apoi... as da si eu inca o data lumea peste cap, sa te mai tin o data in brate.

Postarea asta nu are niciun sentiment din toate miile de sentimente ce se zbat in mine. Nu pot sa le scot. Se zbat dupa tine, nu dupa cuvinte, nu dupa piese triste, nu dupa sticle de vin.
Nu mi s-a intamplat niciodata asta...ti-as spune si asta, dar probabil nu ai intelege. Cine oare intelege cum un om care si-a scris macar zece ani din viata pe un blog, nu e in stare sa lege doua cuvinte acum despre ce se intampla cu mine?!
Habar nu am ce se intampla. Nu mai vreau sa stiu. O sa imi spui tu intr-o zi, cand inca o data, nu am sa stiu ce simt, dar atunci, Doamne, atunci nici nu o sa mai conteze, pentru ca tu din toti, vezi tot ce am in mine...uite asa, fara cuvinte.
Hah...cum un suflet poate sa vada un alt suflet, si sa danseze in acelasi ritm nebun, pe piese atat de diferite.

Nu vreau sa vada - nu vreau sa vada, pentru ca nu-ntelege, cum a trecut timpul, si mie tot nu-mi trece.

A trecut ceva timp de cand am fost atat de fericita cum sunt acum...a trecut si mai mult timp de cand am fost atat de fericita, amintindu-mi cat de trista am putut sa fiu cand erai tu pe aproape.
S-ar putea sa ma trezesc maine dimineata, cand niciun pahar de vin nu mai e langa mine, nicio tigara pe jumatate fumata, si sa regret tot ce scriu acum. Pe de alta parte, au trecut atatea dimineti limpezi in care am gandit asta...
Cu toata iubirea din lume, toata iubirea aia ce ti-am purtat-o, tot ma intreb, cum, de ce....cum de nu am plecat? Cu toata iubirea din lumea, cu toate zambetele ce ti le-am dat, cu toate visele in care mi-ai aparut, cu toate lacrimile cu care te-am regretat...nu inteleg de ce am stat.
E ciudat sa ma gandesc la asta azi, cand au trecut atatia ani, cand au trecut atatea nopti, atatea alte iubiri, atatea dimineti in alte asternuturi, atatea alte buze, care poate nu au fost la fel de dulci, dar spuneau adevarul. Atatia altii, care m-au iubit...chiar m-au iubit. E ciudat sa ma mai doara ca m-a durut, nu crezi?
Cateodata nici nu imi amintesc faptul ca ai existat, aldtadata vreau sa te inec in sticle de vin, si ma dau batuta dupa a treia, pentru ca ESTI ACOLO. Cu toata iubirea din lume....inca urasc faptul ca mai esti acolo, chiar si intr-o noapte dintr-o suta.
Am crescut in felul meu, am devenit fata care sta pe picioarele ei, si isi ucide demonii asa cum stie. Cateodata se duc pachete intregi de tigari, playlisturi mult prea cunsocute de tine, sticle una dupa alta, nopti nedormite...stii, fiecare are felul lui, iar eu le combin pe toate, intr-o incercare disperata de a te face sa dispari.
Nu ti se pare trist ca de fiecare data cand ma uit spre podea, ma vad pe mine, stand acolo ora dupa ora, asteptand un telefon, un mesaj, un semn, un sarut, un "nu plec!"? Au trecut atatia ani...inca evit zi de zi sa ma uit la podele. Esti acolo, sunt acolo, iar asta ne face cumva sa fim acolo...iar noi, noi nu mai suntem niciunde de atata timp, incat nu stiu daca sa plang sau sa rad.
Nici macar asta nu inteleg...cum ai fost tu cerul meu, peste orice limita, peste orice vis, peste orice iubire posibila...iar acum te regasesc in podele, alcool, tutun, si niste bai infecte ale cluburilor, cand toata muzica aia nu acopera faptul ca m-ai rupt in mii de bucati. Cum dracului ai cazut, cand eu mi-as fi dat si sufletul sa te tin acolo sus, unde ne era bine?
Sunt fericita, sper sa nu intelegi gresit....sunt fericita, rad mult, si sunt probabil mai iubita decat am fost vreodata...sigur mai iubita decat am fost de tine...dar te vad in podele si in vodka aia ieftina de zece euro. Mi se pare trist, si voiam sa stii, ca desi ti-am jurat si tie, si mie, ca asta nu o voi face vreodata...in noaptea asta sper sa nu imi mai amintesc vreodata de tine.
Tu, cu iubirea ta, care am crezut ca o simt, dar nu am simtit-o, cu promisiunile tale, in care am crezut, dar de care nu te-ai tinut, cu viitorul nostru, care eram sigura ca e acolo, dar a murit demult, cu ochii tai care erau lumea mea, dar nu spuneau nimic, cu noi, care puteam fi...stii cat si cum puteam fi, dar nu am fost niciodata, cu tot ce credeam ca esti, dar nu ai avut curaj sa fii.
Astazi imi pare rau ca ai fost.
Cu toata iubirea din lume, as vrea sa ma uit la sticla mea de vin macar o data, fara sa ii cer sa te acopere pe tine. N-ai stiut....n-ai stiut ce mi-ai facut. N-ai sa stii vreodata. Nici ca ti-ar pasa. Nici ca mai conteaza. Cine stie?....poate intr-o zi o sa ne intalnim intr-una din sticlele alea.

Pentru tine nu voi avea vreodata cuvinte potrivite.

Am o mie de vise, sperantele mele se nasc una cate una in fiecare dimineata, si cateva dorinte la care nu as putea sa renunt vreodata - ca orice copila de 19 ani, as spune. Ca orice copila care se cauta pe sine in o mie de locuri, in cateva persoane si in zile calduroase in parc, la o bere si o tigara.
Visele mele nu au prea multe in comun. Sincer, sunt atat de diferite incat uneori ma intreb cum au ajuns toate in aceeasi imaginatie sau in aceeasi inima.
Totusi, toate duc la tine.
Mi-a luat un timp, mi-a luat o serie de greseli si de decizii proaste. Mi-a luat nopti nedormite si dimineti care au venit ca o palma peste fata, dar acum stiu. Stiu ca orice vis al meu duce la tine, si stiu ca niciunul din ele, daca ar deveni realitate, nu ar insemna nimic daca nu l-as imparti cu tine.
Am inteles ca diferite locuri si oameni incredibili nu o sa iti ia niciodata locul, iar oriunde m-as trezi dimineata, nu o sa fie ca atunci cand ma trezesc in bratele tale.
Tin la visele astea mai mult decat isi poate imagina ceva, ele ma tin...sau poate ele ma fac ceea ce sunt. Dar iti spun, le-as da pe toate si as incepe maine de la zero, doar sa stiu ca te am pe tine. As da tot, orice, sa imi petrec restul zilelor in bratele tale.
Ma bucur mult ca te am, ca te vad si ca te stiu asa cum te stiu. Asa cum esti. Esti incredibil, stii asta? Esti o minune de om care nici pana azi nu stiu ce cauta in lumea asta printre noi, restul. Esti un erou, al tau si al meu. Esti peste orice putere de intelegere, iar eu nu stiu ce am facut sa te merit.
Ti-am spus de mii de ori ca m-ai salvat zi de zi, dar nu stiu daca ai intees vreodata ce am vrut sa spun. Toata viata mea am pus in cuvinte tot ce mi-a trecut prin suflet sau prin minte, chiar daca au fost cuvintele mele sau versurile uneia dintre sutele de piese din playlistul meu. As vrea sa o pot face din nou, si sa impartasesc asta cu tine, dar ce simt pentru tine nu o sa poata fi niciodata pus in cuvinte. Sper doar sa simti asta de fiecare data cand te iau in brate si zambesc.
Mi-am dorit de cand eram mica si habar nu aveam despre ce vorbesc un barbat pe care sa il iubesc, sa il ador si sa il respect, si eram sigura ca va lua o eternitate sa il gasesc, daca il voi gasi vreodata.
Am avut insa un noroc nebun sa te gasesc pe tine intr-o zi, iar apoi a avut loc o serie de intamplari care mi-au permis sa spun si dupa trei ani ca esti al meu. Nu sunt genul de persoana care sa se subestimeze, sau care sa aiba  respect de sine scazut - sunt mandra de multe lucruri pe care le-am facut, dar nimic nu o sa ma faca vreodata mai mandra decat faptul ca sunt iubita ta.
Cred ca ce incerc de fapt sa spun este ca ma bucur din tot sufletul meu ca te am, si ca am inteles ce inseamna sa am pe cineva ca tine, cat de rar, cat de frumos, cat de special e asta. Nu imi e frica pentru visele mele, nu imi e frica de nimic, pentru ca de fiecare data cand uit sa cred in mine, sau in tine, imi amintesc sa cred in noi.
Nu am sa incetez niciodata sa cred in noi,. Stiu ca uneori avem nevoie de o minune ca lucrurile sa ramana asa cum sunt, dar tot ce am trait pana acum cu tine a fost o minune. De ce nu am avea parte de mai multe minuni? Cand trecutul meu cu tine, cand ziua de azi e o minune, nu pot sa cred ca undeva un viitor, nu avem o minune pusa de-o parte.
As vrea sa te vezi asa cum te vad eu, si as vrea sa stii ca atunci cand nu poti sa o faci, eu am sa fiu acolo si am sa vad lucrurile asa cum sunt, pentru tine. Am sa te vad pe tine, asa cum esti, pentru tine. Am sa iti amintesc mereu ca esti altfel, ca esti special, ca esti puternic si esti persoana aia, una din o mie, care mereu o sa se ridice.
Printre o mie de vise, visul cu care adorm si ma trezesc e sa fiu langa tine mereu, sa iti spun toate astea, sa te strang in brate si sa nu te las vreodata sa uiti cat esti de iubit. Printe toate lucrurile care se schimba in timp...mai ales cand ai 19 ani...cat de mult te iubesc, cat de mult imi doresc sa fiu cu tine, nu se va schimba vreodata. Esti iubit, pentru ca meriti. Te iubesc, pentru ca meriti.

My kind of love.

Vreau sa stii ca daca as putea, ti-as lua toata durerea aia pe care o simti zi de zi, seara de seara, si as tine-o atat de bine, incat nu ar mai ajunge niciodata la tine.
Ti-as lua tot ce tu nu mai vrei sa simti, ti-as face ghemotoc orice gand care nu te lasa sa dormi.
Sa stii ca, daca as putea, te-as inveli in fiecare seara, si ti-as face o cafea (prea) dulce in fiecare dimineata.
As pune soarele pe cer si as fugi dupa tine pe strazi cu o umbrela, in zilele in care te prinde ploaia.
Ti-as aduce numai zile de primavara sau de vara, pentru ca nu prea iti place tie cand e frig.
Ti-as scrie cantece si m-as inchide ani intregi intr-o camera simpla, sa scriu o carte despre tine. Tu esti...esti exact omul ala care intr-o zi trebuie sa fie un personaj, trebuie sa fi transformat in cuvinte si sa ramai undeva printre randuri.
Ti-as da toate ceasurile inapoi atunci cand ti-e dor, si as fugari timpul pentru tine in toate zilele care parca nu se mai termina.
Ti-as aduce mereu ciocolata! Cea mai buna ciocolata!
Ti-as spune de mii de ori ca poti, sa ca o sa ajungi acolo, si o sa ai, si o sa fii! Ti-as deschide ochii in tot intunericul tau, tu habar nu ai cat esti de special!
Te-as tine de mana...toata viata mea. Te-as tine de mana si cand razi, si cand plangi, si cand esti singur, si cand esti pierdut...si te-as gasi. M-as duce pana in capatul lumii sa iti gasesc fericirea cand o pierzi, si m-as intoarce alergand, sa te vad zambind. Iar atunci, te-as tine inca o data de mana.
M-as uita la tine ca o nebuna, ora de ora, caci inca nu inteleg cum pot sa ma vad intr-un suflet atat de clar. Cum, oare, pot sa ma uit in ochii tai cand tu imi spui numele, si sa simt ca acasa poate fi si in mijlocul unui drum, daca sunt cu tine.
Ti-as spune in fiecare zi ca esti o jumatate din mine si tot ce simti, simt si eu. Intelegi? Te simt si din capatul lumii, iar de fiecare data cand tu iti lasi privirea in jos, mie mi se rupe sufletul. Nu ma supara asta deloc, sa stii. Mi se pare doar frumos.
Ti-as spune ca te iubesc.
Ti-as spune ca te iubesc.
Ti-as spune ca te iubesc...
In fiecare zi, sa stii, sa nu uiti, sa simti.
Ti-as spune ca te iubesc si peste 10 ani, dar iubitule, si daca am sa fiu acolo sa ti-o spun sau nu, am sa te iubesc. Vezi, tot ce respir, ce sunt, ce scriu, ce plang, tot ce traiesc, e prin tine, e cu tine, esti acolo.
"Langa el", langa el e singurul raspuns pe care il am de fiecare data cand ma intreaba cineva unde vreau sa fiu, unde vreau sa merg, sa fug, sa mor...
As vrea sa fiu langa tine...sa iti spun ca te iubesc.

Mindfuck.

Am invatat ca unele momente dureaza mai mult decat ai tu impresia, unele zile sunt goale doar pentru ca cine ar trebui sa le umple nu e acolo, insa altele....altele iti ofera, iti arunca mai mult decat poti sa duci. Unele zile sunt pline, pline de el...sau unele nopti. Da, de obicei sunt nopti.

Nu am sa uit niciodata, NICIODATA, nici una dintre noptile alea, si tu stii asta. Ti-am spus-o de o mie de ori si tu mi-ai zambit ca si cum sperai sa auzi asta. Unele o sa imi ramana in memorie ca un fel de background vag, cand se forma tot ce avem azi, si nici nu stiam. Altele...altele imi alearga prin vene.

Era 4:37, tocmai ma uitasem la ceas, cand mi-ai spus "Probabil ar trebui sa pleci acum...dar vreau sa ramai. Te rog, ramai.". De atunci am stiut ca tot ce insemni, cum te vad, cum te am, ce avem, toate zambetele si sambetele o sa ne omoare incet, in timp ce o sa ne faca fericiti. Am ramas, si m-a durut, si te-a durut si pe tine...dar ce fericiti am fost, nu?

Mi-as fi amintit primul rasarit vazut cu tine oricum, nu aveam nevoie de nimic altceva ca sa tin minte momentul ala, dar tu ai adaugat un "Am sa te iubesc intr-o zi. Stiu asta.", si m-ai intors pe dos si pe dos si pe dos, pe toate partile pe care m-ar putea cineva intoarce. As fi vrut sa iti spun sa nu faci asta. Nu am spus nimic.

Tu ai dormit mai linistit decat te-am vazut vreodata, apoi...eu m-am uitat la acelasi punct alb, fara vreun sens, de pe tavanul tau, incercand sa imi dau seama daca astept ziua aia cu toata frica si groaza din lume sau imi doresc din tot sufletul meu sa ma iubesti intr-o zi.

Mi-ai spus ca o sa lupti pentru mine, si atunci am avut puterea sa iti spun sa nu o faci. Mi-ai spus ca o sa lupti pentru mine oricum.
In momentul ala, probabil ar fi trebuit sa plec, dar stiam ca tu ma vrei acolo, langa tine...iar pe langa asta, mai mult decat orice, eu te voiam acolo, langa mine. Ar fi trebuit sa plec, dar am ramas. Si m-a durut, si te-a durut.
You're the worst and the best thing that ever happened to me.