Nu iti doresc sa faci niciun pas singur.
Nu iti doresc, serios, nici sa ramai cu capul in jos, nici sa ramai fara ultima ta tigara.
Fericirea ta mi-ar aduce un zambet pe fata. Nu mi-ar face viata mai usoara, ce-i drept, m-as gandi de zece ori apoi daca e zambetul care ar trebui sa fie acolo, sau doar unul care ascunde o furtuna. Fericirea ta m-ar intriga putin, poate o meriti mai mult decat ti-o doresc eu, poate e exact asa cum simt acum - nu meriti, nu meriti ce ai, nu meriti mai mult.
Vreau sa te vad pentru ultima oara. Nu intamplator ! Nu vreau sa vad iar cum ridici niste ochi mari din pamant, pentru ca nu te asteptai sa fiu eu acolo, in fata ta, pe aceeasi strada, pe acelasi drum. Vreau sa te vad cand te chem, stii ? Sa vad daca vii, poate doar atat. Sa ma uit in ochii tai, adanc, pana vad o urma de orice ar fi in tine. Pana imi rupi inima in doua cu ultimul strop de iubire pe care l-ai pastrat, pana ma convingi cu o portie de ura pe care nu stiam ca o ai, pana ma strangi in brate sau ma impingi (mai) departe. Sunt curioasa, stii ? Sunt curioasa daca te pregatesti sa ma vezi - te pregatesti sa arati bine, sau sa zambesti des, sa imi povestesti lucruri, sa imi spui bancuri...sa mai repezi o amintire in discutii ?
Tu o sa-mi cumperi un ceai, eu o sa iti intind o tigara. O sa schimbam ultimele zambete, si o sa pasim lenesi pana la aceeasi intersectie. Nimeni nu o sa spuna la revedere, cum nimeni nu a facut-o pana acum, nimeni nu o sa mai arunce saruturi si nimeni nu o sa stranga mana celuilalt. O sa-ti spun "nu iti doresc sa faci niciun pas singur, sa stii", si tu o sa lasi capul in pamant, stiind ca eu i-am facut si pentru tine. Ai sa spui doar "multumesc", iar eu am sa-ti zambesc...ultimul meu zambet, ultima ta reactie.
Dacă tot suntem in luna decembrie, luna aceea în care nici în stânga, nici în dreapta, nu
mai auzi nimic altceva înafară de planuri de Crăciun (sau cele pentru cabana de
revelion, dar să luăm lucrurile în ordine logică și cronologică), și nici nu
vezi altceva, decât oameni agitați să găsească și anul acesta cadoul perfect,
m-am gândit să încerc a rezuma puțin frumoasele, incomparabilele, zile de
Crăciun.
Crăciunul poate fi ușor rezumat în
câteva cuvinte„singura dată în an, când”
[…]
. Expresia aceasta o putem completa în atâtea zeci de feluri, mai ales noi,
adolescenții, și parcă pe măsură ce creștem, din ce în ce mai multe lucruri
devin valabile doar de Crăciun. Ceea ce nu mă pot hotărî, este dacă acest
fenomen îi dă mai mult farmec sărbătorii, sau e doar trist cât de repede
creștem, și câte se schimbă o dată cu asta ?
De exemplu, parcă de Crăciun e
singura oară când le răspunzi la telefon prietenilor puțini mai ciudați care
își petrec sărbătorile prin cluburi, și le spui cu toată siguranța din lume „Nu,
nu, sunt sigur. Mulțumesc de invitație, dar prefer să rămân acasă azi”. De
Crăciun, mama niciodată nu e enervantă când te alintă cu poreclele valabile de
când aveai cinci ani, chiar dacă e toată familia acolo. Nu e enervantă nici
când te pune să te agiți din stânga în dreapta, să mai aduci o tavă, să
verifici dacă s-a făcut porcul, să mai cumperi o pâine și să schimbi o dată
programul luminițelor de pe brad, căci clipesc prea des și o amețesc. O dată cu
zilele astea, ne mobilizăm cu toții, orice ar fi la televizor și oricât de cald
și bine ar fi sub plapumă, să participăm la cumpărăturile cu familia, să fim
noi siguri că nu am ratat ultimele decorațiuni apărute pe piață și nu uită mama
să cumpere abțibilduri și pentru geamurile din camera noastră – o dată în an, e
o plăcere să mergi la cumpărături cu părinții. Nu ne deranjează nici măcar
poveștile despre război si comunism ale bunicului, deși le ascultăm a zecea
oară. Pentru pozele cu toate neamurile
din ziua de Crăciun, nu contează câți ani ai, tot o să îți pui căciulița de Moș
Crăciun în cap, sau puloverul tocmai primit de la mătușa, cu reni, iar în
douăzeci și patru decembrie, din nou, indiferent de vărstă, colindatul rămâne
obiceiul care face specială orice seară de ajun, indiferent in cati litri de alccol se termina.
Pe
lângă asta, e adevărat că în dimineața zilei de Crăciun, o minune face ca
niciodată să nu ai nevoie de alarmă, sau de cineva care să te trezească,
indiferent de câte ore ai dormit în noaptea respectivă?...exact ca în
copilărie, când te trezea subconștientul tău, urlând „Hai, sus, du-te și
uită-te imediat ce e al tău sub bradul acela! – oare a înțeles Moșul exact să
fie cu telecomandă mașina aia?”. Nu contează câți ani trec, nu contează că de
atâtea ori, știi foarte bine deja ce e sub brad, pentru că pătinții tăi au
ajuns la înțelepciunea de a îți pune prețioasa întrebare la fiecare început de
decembrie ( „Ce
vrei de data asta?” ) :dimineața, ochii tăi
o să se deschidă în jurul orei opt, luminând la fel în fiecare an – o dată pe
an.
Personal,
cred cu desăvârșire că perioada Crăciunului e cel mai apropiat lucru care îl
avem de copilărie și de magie. Nu zâmbești tot anul cât zâmbești de Crăciun !
Sufletul tău se deschide așa cum nu știe să o facă altădată. E așa ușor,
dintr-o dată, să împrăștii iubirea în sufletele tuturor, să spui cuvintele alea
calde care îți stau pe limbă tot anul, dar nu le spui, că de ! ești și tu
adolescent, până la urmă. E așa de natural să scrii un „TE IUBESC” în felicitările drăguț împachetate pentru
familie si prieteni dragi, e așa de bine să îi vezi zâmbind și să știi că e „vina”
ta.
E
incredibil câtă magie stă în zilele de Crăciun, magie care nu o s-o înțelegem
niciodată, dar nici nu vrem să o facem. E pur și simplu incredibil, cum un brad
împodobit, un strat subțire de zăpadă, câteva șoșețele agățate de șemineu,
toată familia la masă, si un telefon plin de urări de bine, pot să facă din cel
mai morocănos adolescent, un copil cu inocența primilor zece ani de viață,
zâmbitor și recunoscător că oricâte s-ar schimba, oricâți ani ar trece peste
noi și oricât de tare se îndepărtează anii copilăriei, O DATĂ PE AN, lucrurile
sunt mereu la fel.
De
Crăciun, orice casă e caldă, orice masă e plină și orice inimă bate mai tare. O
dată în an, e liniște pentru noi toți.
Vine
Crăciunul, dragilor ! Să înceapă goana după fericire !
Imi aduc aminte vag de barbatul pe care il iubeam. Uneori imi spun altii, imi zambesc asa, tampit, ca unui om de care iti e mila ca a susferit un accident si si-a pierdut memoria. Am fost luata de mana si zguduita, la un moment dat - mi s-a spus "Nu mai stii, Andra? Il iubeai cu totul, ca n-aveai altceva". Nu mai stiu, nu mai stiu...
Cred ca te iubeam candva, poate pentru lumina care mi-o instalai in suflet, pentru cum intram cu tine de mana intr-o camera, si afara se facea vara din iarna si zi din noapte. E foarte posibil sa te fi iubit penru ca pierdeam notiunea timpului, stand acolo langa tine, ametita de cuvintele tale care pentru mine nu aveau niciun inteles, nu stiam ce spui, ce vrei, si asta ma tinea acolo, ma gandesc...nebunia mea, ideea ca as putea intr-o zi sa te inteleg, si tu, ai putea intr-o zi sa-mi gasesti un loc.
Nu stiu cum am putut sa uit atatea lucruri, iubitule, ma simt prost ca m-ai ranit atat de tare incat a trebuit sa uit cum te vedeam, cum te stiam, cum te simteam si cand nu erai.
Mi s-a spus ca te adoram si ma luptam mult, pentru un fel de zeu al sufletului si spiritului meu, si eu am ras...iar mi-au aruncat privirea aia plina de mila. Monstrul asta care isi imprastie iubirea in o mie de suflete nu putea fi zeul meu, barbatul meu, eu nu puteam lupta pentru asa ceva.
Am stat, din cauza lor si a cate mi-au spus, zile intregi cu poze si notite in mana, incercand sa inteleg cine eram si cine nu ai fost.
Mi-au mai spus de atunci multe lucruri, mi se povestesc fragmente din captiloul nostru destul de frecvent, probabil ei ma privesc la fel, dar mila o simt eu acum, uitandu-ma la ei...prostii. Prostii. Ei nu stiu ca esenta sulfetului meu, motivul luptei fara nicio limita, barbatul care imi impletea gand cu gand, dimineata de dimineata si ma imbata cu cea mai buna cafea si cele mai speciale saruturi, si ...baiatu` asta despre care imi vorbesc ei, in necunostiinta de cauza, si iti poarta numele, nu vad de ce...nu e aceeasi persoana.
Prostii. Ei nu stiu...eu stiu, eu cred, eu...nu poate fi altfel, iubitule. Al meu erai altul. Te iubeam, altul, asta imi amintesc, te iubeam... "Tu, am impresia, nici nu observi
Cu ce iubire te pastrez în mine,
Pe inima te port, te duc pe nervi,
M-ai prefacut în cioburi si ruine. [...] Promite-mi ca pe celalalt tarâm
Ne vom vedea cu niste ochi de gheata
Atâta timp cât nu ne hotarâm
La scurta despartire de o viata.
" (Buna varainta rea - Adrian Paunescu)
Ai observat ca nimeni nu sta in spatele tau?
Nu, pe bune. Viata incepe sa se schimbe zi de zi, si vine cu tot felul de decizii si hotarari la care nu ai stat un minut vreodata sa te gandesti...si n-ai timp ! N-ai timp sa judeci mereu de o mie de ori, sa pleci, sa vii, si poate sta totul in ce spui tu acum. Ei bine atunci, in momentu` ala, in care te-au depasit toate intrebarile la care ar trebui cica sa stii raspunsul, in care trebuie sa faci un pas mai mare decat toti cei care i-ai facut pana atunci, in momentu` in care incepi sa te gandesti daca stii de fapt sa gandesti pentru tine, sau daca ai stiut vreodata, te uiti in spate si vezi ca...ai crescut, futui mama masii.
Zilele astea parca nu ma cunosc si nici nu stiu daca m-am cunoscut vreodata cat ar fi trebuit. Nu stiu voi, dar personal, pana acum nu mi-am dat seama ca nu pot sa mananc spaghetti toata ziua, si altceva habar nu am sa gatesc. Nu stiu cum faci sa nu iti para rau pentru deciziile care le iei acum, nu stiu cum faci sa nu te intrebi peste cativa ani de ce nu te-a dus capul mai mult, o data ce ajungi acolo unde nu vroiai, si de fapt, cum faci sa ajungi exact acolo unde vrei? Nu stiu daca am uitat sa iubesc sau acum am invat, nu am idee daca am innebunit sau imi vine mintea la cap, nu stiu de unde ambitia asta bolnava de a le face pe toate bine si la timp, dar am o speranta puternica acolo, undeva, care imi spune ca pot. Si pot.
La 3 dimineata, nu stiu daca sa mai beau o cafea, sa termin de invatat la latina, sau sa te pastrez pe tine. Te-as pastra, daca n-ai fugi, si te-as iubi cum nu te-am iubit pana acum, nici eu, nici alta. Esti parte din mine, stii? Si nu pot, si nu vreau fara tine, si nu vreau sa ma obisnuiesc sau sa ma tin tare. Vreau doar sa stiu ca pot sa ma trezesc la tine in brate cate zile `oi avea, si ca o sa fie mereu asa de cald ca acum, vreau sa stiu ca acolo ramane "acasa". Vreau sa te am, sa am grija de tine, sa fiu EU in spatele tau cand iti dai seama ca tu nu stii sa faci nici macar o ciocolata calda la plic, sa rad EU de tine si sa iti spun ca "te-ar manca cainii fara mine". Vreau sa ramai, stii? Asa, cum tot vorbeam noi...nu vreau sa te am pentru ca nimeni nu o sa ma iubeasca asa cum o faci tu, desi am trecut si prin faza asta, vreau sa te am pentru ca te iubesc eu. TE IUBESC. Atat...si nu ma opresc, oricate dureri de cap mi-ai da. ESTI PARTE DIN MINE...nu pot invata la latina la 3 dimineata fara tine, nici la istorie, nici la franceza, nici nu m-as mai trezi dimineata si nici n-as mai zambi. Cel mai important e poate, ca fara tine, n-as mai avea nicicun motiv sa fiu mereu cu capul sus pentru ca eu sunt aia careia inca ii merge bine, dupa atata timp. Esti partea mea buna, ma tii pe picioare, esti decizia mea care nu o sa ma duca unde nu vreau, si ce-i drept, sunt tare mandra de asta.
Cred ca...daca te am pe tine, o sa iau maine un 10 la latina, o sa invat intr-o zi sa gatesc si eu cu adevarat, o sa invat cu ce fel de spray se da pe parchet, si pe dulap, si din ce fel de lemn sunt facute fiecare, cred ca o sa-mi iau carnetu`, si o sa tip la tine luni bune din orice rahat, dar cu asta esti obisnuit, si apoi o sa-mi iau si bacu` ala, si apoi...cred ca mergem la mare, vrei ? Daca te am pe tine...cred ca o sa imi fac timp sa ma cunosc exact asa cum sunt, si cred ca o sa fie cea mai buna varianta a mea, pentru ca a crescut langa tine.
Te astept la o ciocolata calda - facuta de mine.
Te iubesc.
Imi spuneai mereu ca o sa te urci intr-un avion si o sa pleci intr-o zi, chiar daca nu vrei sa o faci.
Nu prea am stiut cand vine ziua aia, am uitat ca nu avea cum sa dispara in neant. Cand a fost sa fie, totusi, ai preferat sa nu imi spui "astazi plec", iar eu am preferat sa cred inca putin ca am uitat pur si simplu.
Tin minte ca si cum a fost ieri - cafeaua bauta in liniste, ultimele zambete, fortate mai mult ca niciodata; cum ma tineai strans de mana si iti indesai din cinci in cinci minute biletul de avion mai adanc in buzunar, ca si cum ar fi disparut cu totul, biletul, ziua, plecarea, si as fi ramas eu. Am mancat in oras, ceea ce nu prea faceam in ultimul timp, toate felurile alea despre care vorbeam mereu, dar nu le-am incercat niciodata. Ne opream aproape din pas in pas, ne imbratisam, si ne uitam in toate vitrinele, sa nu uite careva, ceva, orice parte din noi, care ne-a facut intregul vremurilor alea.
Stiu ca ai condus mult in ziua aia, ca ocoleam orice drum pe care il faceam de obicei, ca vizitam tot felul de locuri fara niciun sens si ne bucuram de ele. Conduceai incet, si muzica era data tare, prea tare. Tu zambeai, si cantai din tot sufletul tau, iar pe mine...pe mine ma speriai putin. In scurt timp, te-am sarutat si ti-am pus mana pe picior - apoi am zambit si am cantat si eu din tot sulfetul cu tine, pentru ca realizam ce facem - stii, cum sunt toate pozele alea "do (insert something here) like there's no tomorrow". Stiam ca te durea si pe tine la fel de mult, si stiam ca nu vrei sa vad asta, stiam ce faci, si de ce tipi in loc sa canti, de ce razi din orice, de ce esti altfel azi, de ce te uiti la mine altfel, de ce nu pierzi nimic din tot ce insemna timpul nostru ramas. Stiam tot, si o faceam ca tine, pentru ca daca tot era sa ni se rupa sufletele in doua, macar sa se intample asa - cand eram impreuna, cu zambetul pe buze, cantand ca doi nebuni.
La douasprezece jumatate eram in aeroport. Dupa putin timp, m-ai imbratisat pentru zece minute, m-ai sarutat pentru alte cinci, si mi-ai spus "te iubesc frumoaso. ai grija de tine". Ai facut trei pasi, exact, si te-ai intors: "andra ...sa nu ma uiti." M-a pufnit rasul. Ce prost, ce prost ...
La doua noaptea a decolat avionul. M-a lasat putin inconstienta toata miscarea aia, rotile care s-au dezlipit de pamant, tu care treceai prin portita aia, mana ta care imi arunca un "la revedere", revederea care nu avea sa mai fie, sfarsitul pentru care nu eram nicicum pregatita...m-a lasat goala si putin pe ganduri.
Astazi sunt...goala, si putin pe ganduri. Ma gandesc daca cineva e langa tine in masina acum si canta din tot sufletul ei "it's a quarter after one.. ", dar tu tipi mai tare "NINE !". Ma gandesc daca...ma mai cauti ? Ma gasesti? Mai vii ?
In dimineata asta beau un ceai, nu o cafea. Mi-am adus aminte, pur si simplu, ca nicio cafea nu o sa mai aiba gustul tau, al nostru, asa ca am hotarat sa nu ma mai chinui singura.
Mi-ai promis ca o sa mai fi acolo, macar o data. Stii, daca o sa fie asa, o sa stiu ca a meritat, desi acum, tare am obosit.
Stiu ca...o sa fac din nou cafeaua dimineata, si o sa pot sa iti aleg eu cana. O sa ma trezesc atunci cand vrei tu, pentru ca iti arde de plimbari matinale. Stiu ca tot eu o sa fac patul, si tu o sa imi spui sa nu ma casatoresc niciodata cu tine. Stiu ca nici pana atunci nu o sa inveti sa mananci si sa te uiti la televizor in acelasi timp, si farfuriile tot pe masa o sa le lasi, si tot nu o sa te ridici dupa sticla aia de apa. Ai acelasi reflex de a ma strange tare de mana cand ti-e frica, tot o sa te dea de gol, eu tot nu o sa-ti spun. Stiu ca o sa-mi dai lumea peste cap, ca o sa-mi dai viata inca o data, ca o sa rad din nou 25 de ore din 24, doar asa, de dragul tau.
Vezi tu, nu ai de unde sa stii cum imi e. Nu stii cum e cand ma trezesc, si cat de greu imi e sa adorm. Nu stii cum uneori deschid ochii si vad negru, pentru ca nu te mai vad pe tine. Nu stii cat de frig imi e, si nimeni nu intelege. Ma doare de mor, ma doare de parca ieri ar fi fost tot, si azi s-ar fi terminat. Nu stii tu cum stau in picioare, dar indraznesti sa-mi spui ca tie ti-e mai greu. Tie..tie iti e mai greu...
Pe tine te doare sa stii ca ai facut o greseala, pe mine ma doare ca nu am facut nimic sa o merit; sau, ma doare ca n-am mai fost aceeasi; ma doare ca nu mai stiu sa fiu fericita; ma doare, la dracu, ma doare ca nu am mai baut o cafea de 3 luni. Ma doare tot, uneori, si tu nu mai esti sa faci sa fie bine.
Stii, daca o sa mai fi vreodata acolo, asa cum mi-ai promis, stiu ca o sa inceapa o alta viata, stiu ca nu i-as mai da drumul - dar daca nu o sa mai fi, eu o sa ma descurc. Nu prea ai fost acolo, oricum.
"Imagine a future moment in your life where all your dreams come true.. You know it's the greatest moment of your life and you get to experience it with one person. Who's standing next to you?" Ma sperie putin, toata chestia asta, stii ce zic? Tu ce vezi? E poate cea mai suparatoare intrebare a mea, de atatea zile si nopti...tu ma vezi, in vreo umbra, pe undeva, atunci cand nu o sa stii daca sa plangi sau sa razi de bucurie? Peste vreo 10 ani, sau ...da, sa spunem 10. Atunci cand toate lucrurile s-au aranjat asa cum ai vrut mereu, cand poti sa iei o pauza de la tot, sa inchizi ochii, sa inspiri adanc, sa razi si sa imbratisezi pe cineva, soptind un "Multumesc"...oare sunt eu aia? Oare am fost vreodata? Ah, sau, oare eu nu am un miracol al meu, pus deoaprte? Asa, cum e in filme, stii? Sa nu ma fi vazut niciodata acolo, langa tine, sa nu ma vezi nici azi, iar intr-o zi, dupa cine stie cat timp si cate alte iubiri, sa fiu eu aia din bratele tale. Sa fie liniste pentru noi, asa cum...ei bine, cum nu prea a fost niciodata, Am crescut vara asta, copilule, vroiam sa iti spun asta. Vezi tu, intotdeauna te-am vrut aici, al meu. Am avut sentimentul ca nimeni nu poate avea grija de tine...ca nimeni nu te poate face sa razi cu lacrimi, nimeni nu te poate tine de mana cum o faceam eu, nimeni nu poate sa fie puternic destul cat sa fi si tu, parca nimanui nu i se rupea inima cum mi se rupea mie cand tu nu zambeai...ei, si bineinteles...am crezut ca nimeni nu te poate iubi cum te iubeam eu. Mai cred asta...mai stiu asta. Am crescut, pentru ca am invatat sa iert, poate pentru prima oara, de atunci. Vreau sa fim fericiti, peste vreo 10 ani...da, daca ma intrebi in acest moment ce mi-as dori, ar fi sa fim fericiti, amandoi, cat de fericiti putem, cat de fericiti am mai fost! Imi doresc sa avem totul, pentru ca o meritam. Imi doresc sa nu mai existe atunci nopti albe, suspine, regrete, si o mie de intrebari fara raspuns. As vrea sa fie doar...lumina - caldura, liniste, tot ce nu am avut niciunul in ultimul timp. Imi doresc sa fim "enervant de fericiti"...dar nu impreuna. Nu stiu daca o sa mai fiu vreodata fata din bratele tale, careia ii bate inima cu o viteza incredibila pentru ca te stie fericit, sau o sa fiu o oarecare fata la o departare de mii de kilometri, de care poate, poate ai sa-ti aduci aminte din cand in cand. Poate, ai sa si zambesti.Nu am idee unde o sa fim, cate lucruri o sa treaca si cate o sa se uite, dar azi, tare imi doresc sa fim intr-o zi fericiti. Am crescut. Vreau sa ajungi cum te stiam candva, chiar daca nu va fii meritul meu.
I know it`s hard to remember the people we used to be
It`s even harder to picture that you`re not here next to me.
Pentru mine, sfarsitul nu a fost niciodata sfarsit. Ei vezi, poate asta e problema mea.
Ah, si a ta. Da, aici iar suntem la fel, iar gresim la fel.
Pentru mine, sfarsitul nu a fost niciodata sfarsit, iar tu nu ai fost niciodata destept.
Te vad azi, fara sa ma intalnesc pe undeva cu tine. Te vad cand ma trezesc, si ma sperie asta; te vad uneori cand nu ma gandesc la nimic altceva; te vad cand ma doare, si te asociez cu asta. Te vad pierdut, chiar si atunci cand esti pe drumul tau. Mi-as dori cateodata sa pot sa iti spun unele lucruri, dar tu nu inspiri siguranta, stii? Stau si te ascult tremurand, ma gandesc oare de cate ori o sa mai aud vocea asta, de cate ori o sa imi mai spui "noapte buna" si eu nu o sa mai pot dormi...oare de cate ori o sa aud atatea lucruri la care as avea atatea raspunsuri, si am sa tac? Oare cat timp o sa imi mai fie frica de tine?
Ti-as vorbi ore. Ti-as spune orice, ti-as spune tot, as avea mii de raspunsuri la fiecare intrebare a ta, dar tremur si tac...tremur...si tac...tremur si tac, in fiecare seara cand simt ca te am si te pierd. Nu pot sa scot un cuvant, nu pot sa misc un deget, nu pot sa-mi opresc lacrimile sau toate vocile care urla in capul meu, care te adora si azi, pentru ca...cine stie? Poate nu vrei s-o auzi, iar apoi, poate telefonul nu o sa mai sune in vreo seara, iar ochii tai nu o sa mai sclipeasca uneori cand ma vezi. Poate nu o sa imi mai zambesti vreodata...cum sa te mai vad eu, vreodata, si sa nu imi zambesti? Cum ar fi asta? Nu...mai bine nu ar fi.
Te gasesc oriunde am crezut ca te-am pierdut, si te pierd mereu din nou, cum si tu ma pierzi pe mine. Nu stiu de ce ne pierdem. Nu stiu cum...nu inteleg unde s-a dus o dragoste ca a noastra, pe unde putea scapa si de ce, DE CE, timpu` nu ne-a iertat? Macar pe noi...eram copii, si ne iubeam, meritam sa fim fericiti, pe stradute intunecate, pufaind din tigari si muscandu-ne de nas. Meritam...Doamne, urasc trecutul verbelor.
Pentru mine, sfarsitul nu a fost niciodata sfarsit, iar tu ai fost mereu un hoinar. Pentru mine, esti undeva pierdut, pe drumul altora, in bratele si zambetele lor, intre cearceafurile lor, pe oriunde ai fi...pentru mine esti doar pierdut, ratacit dintr-o greseala fatala a noastra, disparut dintr-o prostie. Esti un calator care nu a mai ajuns demult acasa. Lumea nu stie...poate nu stii nici tu, dar pentru mine, mereu o sa fii ratacit in inima oricui altcuiva. Pentru mine, locul tau a fost si va fii intotdeauna in imbaratisarile mele cu lacrimi in ochi. Langa mine. Oricand, oriunde, oricum...dar langa mine.
Nu cred ca durerea e ceva care trece cu timpul, sau cu care te poti obisnui.
N-am mai crezut mult timp intr-o fericire absoluta, dar asta o stiu doar eu. N-am crezut ca lucrurile trec, te lasa liber din cand in cand. N-am stiut ca mai pot sa lupt cu ele cand e nevoie.N-am stiut ca nu e un capat de lume, de fiecare data cand am crezut ca e, dar nimeni nu stie asta atunci.
Lumea asta se schimba zi de zi, asa-i? Nu se opreste, nu te intreaba daca esti bine sau daca poti sa te schimbi dupa ea. Vezi, nu conteaza daca ai inima rupta in doua, tragi dintr-o tigara ca un disperat care cauta orice speranta, ti in mana un pahar de vodka si nici nu iti mai explici cand s-a golit, nu conteaza daca aluneci usor, pe un perete, intr-o baie oarecare la 3 dimineata si simti cum nu o sa te mai ridici de pe podeaua aia niciodata, pentru ca nu vezi un singur motiv sa o faci...nu conteaza nimic din toate astea, undeva la doar cativa metri de tine, cineva o sa rada din tot sufletul lui, o sa sara de gatul altcuiva si o sa tipe din toti plamanii lui "TE IUBESC!". Cineva tocmai o sa fie fericit, cineva tocmai o sa traiasca prima zi din restul vietii lui...cum o faceai si tu, demult.
Nu poti sa o faci, pur si simplu. Nu poti sa te opresti intr-o zi, nu poti sa ramai in urma, si fie ca nu mai poti sau nu mai vrei, trebuie sa te ridici de pe podeaua aia inca o data, la fel cum trebuie sa lasi inchis in baia aia, cu un chistoc plin de ruj si un pahar spart, pe oricine te-a adus acolo.
Asta am facut eu - inca nu imi revin, inca e o lupta care trebuie dusa cu mine, inca e trist, dar nu mai doare. Nu mai doare nimic, nu mai doare deloc, nu te mai simt, si pentru prima oara, nici nu vreau sa o mai fac. Atat de mult timp, nu am vazut niciun rasarit pentru ca apuneai mereu in fata mea. Mi-ai luat un timp atat de lung din cei mai frumosi ani ai mei, pentru ca era bine sa fiu acolo, suspinand din cand in cand, asa-i? Mi-ai luat fericirea, chiar de nu ai vrut, pentru ca nu ai fost capabil nici sa stai, nici sa pleci, si nu exista ceva in lumea asta care sa doara mai tare. M-ai ranit cu orice ai facut, m-ai ranit in feluri de care nu ai sa fii constient vreodata, m-ai schimbat in persoana care am urat ca devenisem !
Nu te mai vreau niciodata, cum nici tu nu m-ai vrut vreodata - nu indeajuns. Nu mai vreau nimic de la tine, copilule, pentru ca nu am niciun motiv sa o fac...de ce te-as mai vrea, cat de putin, cand eu nu am insemnat nici macar destul cat sa lupti vreodata pentru mine? NU TE MAI VREAU NICIODATA.
Durerea nu trece cu timpul, credeti-ma pe cuvant...i-am dat tot timpul din lume, si tot ce a facut a fost sa ma distruga zi de zi, uneori mai mult, alteori mai putin. Durerea nu trece, nicicum, stii? Doar daca....doar daca ai curajul sa nu o mai faci niciodata. Sa nu te mai intorci. Sa ai o cale, si un vis, un zambet, niste brate in care sa sari, un viitor mai bun, un soare de dimineata si o cafea plina de zambete. Sa te ridici si sa speri, sa speri din tot sufletul tau, ca data viitoare nu o sa mai fie atat de greu, ca o sa ai un loc, ca nu se va pierde tot atat de usor, ca o sa-ti gasesti fericirea in cel mai simplu lucru...sa speri ca maine nu poate fi mai rau. Ba nu...sa speri ca maine o sa fie bine. Poate chiar sa crezi. Durerea...cred ca asa trece - cu multa amibitie, o mie de idealuri, tot curajul din lume si fara tine. Cu adevarat, fara tine.
this time i`m mistaken for handing you a heart worth breaking.
Azi mi-am adus aminte de ceva, dupa tare mult timp.
Mi-am adus aminte de tine intr-un fel ciudat. Stii ca nu te-am uitat vreodata, nu despre asta e vorba...
Mi-ai aparut in minte azi dimineata, nu stiu de ce, asa cum erai atunci, demult.
Erai rece si smecher. Erai o companie placuta, pe acelasi film cu mine, care nu dadea doi bani pe viata asta sau pe un viitor oarecare. Aceeasi atitudine o aveai si fata de femei in general, desi undeva in inimioara ta, sperai ca o sa gasesti intr-o zi o fata care sa faca diferenta aia si pentru tine. Erai frumusel, erai tare frumusel, atlfel nu puneai vreodata mana pe mine, trebuie sa recunosc. Aveai o vrajeala ieftina in tine, dar intr-un oarecare fel originala, ceea ce te facea interesant - pe langa ca erai frumusel - stiu ca ma repet, dar serios, a fost important. Ma tachinai si ma enervai cu orice ocazie, dar o cautam - ai inceput sa fii un fel de guilty pleasure, ceea ce ai ramas mereu, in cu totul alte conditii, oricum. Zambeai mult, zambeai din orice, te uitai mereu in ochii mei si vorbeai al dracului de incet. Imi povesteai orice, de atunci, din primele zile, niciodata nu am stiut de ce, dar m-ai prins si cu asta. Stateam ca doi copii ce eram amandoi pe atunci, intinsi pe banci, borduri, pufaind din tot felul de tigari (da, majoritate dunhill) si imi spuneai povestioare de liceu, prin ce tabere religioase ai fost si ce prostii ai facut, pe unde si cum i-ai tras-o nu mai stiu acum cui, ca stii sa canti la chitara, dar nu canti nimanui...stiam toate lucrurile astea, uite asa, cand tu inca nu stiai prea clar nici cati ani am. Imi spuneai mereu si cum fetele tale te-au desemnat un fel de "best kisser", asa, subtil, asteptand o confirmare a mea pentru orgoliul propriu, probabil. Nu am confirmat-o niciodata, uite asa, de-a naibii, ca trebuia sa fiu eu altfel decat fetele tale, ca sa ajung intr-o zi sa fiu FATA TA, dar nici nu am negat-o, ce e drept.
Sincer, erai genul de om peste care nu am dat nicoodata. Erai nou, gandeai altfel, erai spontan, si ma tineai de mana, erai mereu plin de viata, erai atat de special fara sa am idee cine dracului esti !
Uite, asta e particica aia din poveste care o stiu doar eu - poate si tu, daca ajungi sa citesti asta, dar numai pentru ca am mentionat de dunhill-urile alea... .Doar eu stiu cum tremuram ca o nebuna cand veneam sa te vad pentru prima oara, cum am zambit tot drumul spre casa, cum am dat din picioare cand mi-ai dat un mesaj in seara aia...si unul la 5 dimineata, cand plecam in Franta, sa imi spui sa am grija de mine.
Azi, la 7 dimineata cu ochii pe langa gura, mi-am dat inca o data seama ca desi acum ai un suflet care atunci nu-l aveai, ai niste ambitii care nu credeam ca o sa le ai vreodata, si esti, de fapt, cu totul alt om...pentru mine ai ramas baietasu` caruia ii fluturau pletele in vant si care ma facea, surprinzator, sa ma ma indragostesc de el si sa imi pun in cap, clar, ca nu il las sa plece. Esti acelasi pentru mine cum ai fost mereu, ceva al meu pe care ma pot baza o viata intreaga, si o stiu...doar ca, ah, azi poti sa ma strangi de mana tare si sa imi spui ca ma iubesti. IN FATA.
Uite, stiu ca nu am nici un drept, nici sa iti zambesc, nici sa iti cer unele lucruri, dar sunt aici, si o fac, asa ca...
Te rog sa uiti ca am nevoie sa imi spui vreun cuvant. Nu vreau sa stiu ce e in mintea ta, nu vreau sa ma pierd in favoarea ta, nu te vreau sa gandesti pentru mine...doar asculta-ma, si zi-mi tu ca o sa fie bine, stii ca doar pe tine te cred. Sa nu ma judeci si sa nu mai tipi ca un nebun, sa nu crezi ca ma intelegi vreodata si sa nu imi spui "Stiu.". Nu stii nimic. N-ai pierdut si nu ti-a pasat, nu te-a durut, si ceasul tau nu a stat. Sa nu crezi ca ai ceva, orice, peste mine, pentru ca esti la fel de trist, si putin mizerabil, cu o masca exceptionala, prin care ti-ai dori sa nu vad, nu eu. Nu rade cand iti spun ca mi-ai lipsit, nu indrazni sa imi spui ca nu a fost asa si nu te uita in gol cand iti spun ca te iubesc, pentru ca o fac, si asta ma omoara suficient. Nu uita de mine, nu ma face o parte din trecutul tau indepartat de care iti amintesti vag, nu ma lasa sa fiu o amintire, cat timp eu te strang in brate cat pot de tare, acum. Nu imi pune intrebari la care stii ca nu iti pot raspunde, doar ca sa ai ultimul cuvant. Nu ma pune sa aleg, si nu ma ameninta. Nu imi spune cat am gresit, si nu uita cat ai facut-o tu. Nu ma iubi doar azi, fa-o mereu, sau spune-mi ca te-ai oprit.
Uite, te rog doar, in cel mai absurd mod, sa nu renunti la mine. Nu renunta la mine. Nu renunta la mine. Nu pleca. Nu sunt gata sa te pierd...nici azi.
Iti placea tie piesa asta. Si iti placea sa mi-o canti in ureche. Nu cred ca intelegeai sau aveai vreo intentie, mie mi se parea mereu ca ma anunti ca te pierd....frumos...melodios.
Imi canti povestea si azi. Stiu ca am mai fost primavara ta, stiu si ca nu mai sunt.
Stiu ca poti zambi fara mine, dar parca nu la fel. M-ai lua inapoi, m-ai tine putin, mi-ai mai canta o data cum te pierd, m-ai rani ingrozitor si m-ai iubi teribil, TERIBIL, dar degeaba.
Iti placea tie sa numeri stelele cu mine ...nu credeam ca o sa mai ramana vreuna pe cer dupa ce o sa pleci tu. Ma uitam la ele seara de seara, cu tine sau fara tine, si te vedeam acolo, cum ma asteptai, intr-un fel sau altul. Ei bine, stelele au ramas, nu se mai vede nici dracu` in ele, n-au niciun sens si nu binevoieste sa cada niciuna, ca sa mi te doresc inapoi. Dar...dar au ramas, si fara tine, ca mine.
Asa a ramas si o fericire ocazionala in mine, a ramas soarele, bronzu`, buzele crapate, au ramas rasetele si convorbirile tarzii. Au ramas cateva vise, de altele nu vreau sa imi amintesc. Au ramas copacii de care ne tranteam, si tenesii in care ne fugaream, ochelarii de soare pe care mi-i furai. Au ramas banci imbacsite de dragostea noastra, cu strangeri de mana si niste ochi albastri care sclipesc, undeva, cumva. Au ramas verile, dar nu stiu cat o sa mai ramana, acum trec una dupa alta si tu nu esti niciunde, a ramas marea - sa stii ca urla dupa noi, si eu inca pot sa o aud. A ramas inima mea, undeva la mine, rece, mica, impietrita. A ramas inima mea, undeva la tine, asa cum o stii tu. A ramas un "te iubesc, frumoaso" si un taximetrist care ne zambea, au ramas cateva raze din cate emanam, a ramas mult praf, nu pateaza, dar...e asa mult, e peste tot, nu l-ai luat cu tine. A ramas o zapada groaznica si zilele alea tare reci, in care imi spuneai cum "ne descurcam noi", si ne descurcam - doar zambeai tu, si ma tineai de mana, usor timid. Au ramas playlist-urile cu Vama Veche, a ramas o lacrima pe obrazu` meu oricand aud un "...recunoaste ca si noi am fost". Au ramas zilele care treceau prea repede, si ploile de seara. Au ramas si diminetile astea racoroase, dar insorite, care ne trezeau, le injuram putin, si ne bagam inapoi sub patura.
Stii ce n-a ramas? Fata ta, pe perna, sub mangaierea mea. Tu nu mai esti primul lucru care il vad dimineata...si Doamne, cat timp a trecut de cand erai.
Stii ce cred eu?
Cred ca ai fost un las. Cred ca...da, esti un tampit.
Pai cum sa ii dai drumul, cand tot ce vroiai era sa o strangi in brate cat de tare puteai ?!
Mi se pare ca esti penibil acum, cautand-o tot mai rar si tot mai trist, tot cu ploiile si frigul din tine, spunandu-i ca o iubesti, oh cat o iubesti...oh, cate altele ca ea au auzit asta de la tine, cate altele sunt speciale, cate nu se compara... si cat de bine stie ea asta.
Trebuia sa fugi atunci cu ea, sa ii zambesti cat puteai si sa o crezi cand se lasa pierduta in bratele tale - trebuia sa o simti cand pleca, sa o vrei cand o aveai, trebuia sa o vezi, atat, sa o vezi cum ar fi intors o lume pe dos pentru tine, cum nu mai vedea pe nimeni, cum efectiv, fiecare gura de aer pe care o lua, era pentru tine, nu pentru ea, doar pentru tine, totul pentru tine.
Ei, dar daca nu ai facut-o, nici nu o mai fa...au trecut atatia ani, si ea nu mai vrea sa-ti vada chipul, nici in poze, caci nu ii spun nimic si e putin suparator, nu dureros, doar suparator. A tremurat de atatea ori doar cand te vedea si stia ca te are, in cel mai stupid si simplu mod in care cineva putea avea pe altcineva. Ii luminai candva gandurile si ii ningeai cu fericire prin par, dar azi, isi aminteste de tine doar cand se stinge o lumina, undeva in calea ei, caci pentru ea, ai ramas un trist, amar, fara niciun inteles, intuneric.
Du-te si lumineaza in privirea altcuiva, fa-i alteia un ceai negru cu lapte, si uita-te prin alta la un rasarit, pe o plaja, cand ea va plange in fata ta, rugandu-te dupa atatia ani si atatea nopti nedormite, sa o mai iei o data in brate...da, fa asta, apropie-te apoi de ea, da-ti ochii peste cap, si las-o pe ea sa te ia in brate, fa-i "favoru`" asta...apoi doar pleaca, cu tot cu intunericul tau...iar mai tarziu, cand stii ca nu o mai ai, si o data cu ea ti-ai pierdut tot sensul, spune-i sa ramana, sa te iubeasca si sa te asculte. Varsa-ti durerea mizerabila si ia din timpul alteia, caci pe ea ai eliberat-o demult din tot ce insemnai tu si nefericirea aia care nu parea sa aiba vreun sfarsit.
Timpul tau s-a dus, irevocabil, ireversibil, iar plecarea ta a adus multa, multa liniste - ii e sila ca te-a iubit, iar pentru asta, chiar esti un tampit.
Ah, si dragostea dureaza 3 ani.
Nu, nu ...of, iar vorbesc prostii, nu asta vroiam sa spun...din nou :
Cateodata, lucrurile nu duc atat de departe pe cat credeai. Da, asa. Cateodata, toate lucrurile alea pe care ti le-ai imaginat de mii de ori nu ajung sa se intample, cateodata iti dai seama ca e prea tarziu inainte sa incepi totul, dar e important ca le-ai vrut, ca te-ai luptat, ca ai ras si plans pentru toate lucrurile alea care nu ai nici cea mai mica idee cum ar fi fost. Sunt o parte din tine, asa-i? Tot ce n-ai ajuns sa simti, sa vezi, sa iubesti, sa recuperezi...adevarul e ca te-au inghetat putin, ti-au luat o parte din sufletul ala care pare sa nu se regenereze, te-au durut, caci eh ... nu are cum sa nu te doara cand pierzi ce ai vrut mereu si nu ai avut niciodata. Ah, si te schimba, asa-i? Da, Doamne, asta e cea mai urata parte, fac din tine ce n-ai fi vrut sa fi vreodata, si de data asta, lupta nu are niciun sens, stii de ce? Nimeni, niciodata, nu o sa fie cum era inainte sa piarda sau sa fie mintit.
Uite, imi apare un zambet pe fata pe care nu stiu cum as putea sa-l cataloghez - e un zambet al meu care nu il vede nimeni, care il stiu doar eu, care e legat de tine si care ma chinuie, din cand in cand. Imi apare zambetul asta amintindu-mi cate am vrut si am visat si eu ...te vroiam ceva mai mult, caci nu te vedeam nici eu pe langa mine foarte mult timp. Te vroiam asa cum imi erai, fericit si fara nicio grija in lume. Te vroiam sa ma tii in brate in felul ala al tau ciudat si al dracului de enervant - Doamne, te uram cand o faceai - vroiam sa-ti spun o mie de lucruri, sa tip la tine si sa ti le arunc in cap - ma luai in brate si uitam dracului de toate - nu stiu cum faceai asta. Te vroiam sa te trezesti mai repede ca sa bem o cafea impreuna, si pe o bordura, cum o fi fost, si sa impartim o tigara, mereu a mea. Te vroiam sa imi spui ca o sa-ti fie dor de mine, si vroiam sa iti fie, bineinteles. Te vroiam putin trist cand nu ma aveai, si te vroiam doar al meu in rest. Te vroiam sa mergem pe toate stradutele, sa fiu prinsa de tine ca si cum erai tot ce aveam...ah, erai, asta si erai. Te vroiam sa razi de mine cu orice ocazie aveai si sa ma lasi sa te bat. Te vroiam sa ma tachinezi si sa ma scoti din minti, pana imi spuneai ca ma iubesti, si iar uitam de tot. Te vroiam sa ma musti de nas pana imi dadeau lacrimile si sa te vad ca pe un criminal tot restul zilei. Te vroiam, dragul meu, ca baiatul ala care nu m-a lasat sa ma ridic de pe o piatra pana nu i-am invatat numarul de telefon pe de rost. Asa, ala de atunci te vroiam...si te mai vroiam, te vroiam exact asa cum mi-a spus toata lumea ca nimeni nu te poate avea. Si te-am avut. Da, eu te-am avut, asa cum te vroiam, si nu o s-o uit niciodata.
Si te visam, te visaaaam asa cum n-ai fost sa fii - te visam intr-o primavara care incepea cu tine, te visam prin timp, te visam intr-un viitor al nostru, te visam la fel si te visam tot al meu. Te visam asa cum imi spunea toata lumea ca nu o sa te mai am...si cat mi-as dori sa nu fi avut dreptate...dar nu te-am avut, nu te-am mai avut, si visele mele au ramas doar vise, dintre acelea despre care spuneam ca nu duc asa departe cum credeai...
Nu stiu cum ar fi fost, nu stiu cum mi-ai fi fost, cum te-as mai fi avut si daca m-ai mai fi vrut, dar tare sunt curioasa cateodata...ce ar fi fost? ce ar fi fost daca...visele nu ramaneau doar vise? Poate ...poate as mai fi putut sa iti spun "te iubesc, pa", dar "...si eu, pa" fara sa o mai spuna nimeni de bune, e de ajuns pentru mine, oricum, pentru ca...nu stiu, nu imi pasa, pentru ca nu te mai visez, nu mai stiu cum sa te vreau si nu am ajuns atat de departe, dar te mai iubesc.
Ma tarai pe coate, te caut pe perna Si noi ce spuneam ca iubirea-i eterna... Si uite ce grabnic se-arata si trece, Si sangele-n rana lovita e rece. Te-as cere inapoi - Insa n-am cui te cere. Si restul e numai Chopin Si tacere.
Iubitule?
Ramai te rog acolo. Nu te misca, nu te ridica, te rog, nu pleca nici macar un centimetru mai departe. Imi place sa te vad...de fapt, probabil imi place sa te stiu, acolo, in patul meu, cu un zambet care iti acopera toata fata , uitandu-te la mine, ca si cum...nu stiu, ca si cum as fi ceva care te completeaza, ceva bun in viata ta, ceva ce nu ai mai avut.
Stau rezemata de pervaz, mai mult dezbraacata decat imbracata, si nu e niciun sentiment ciudat in asta, nu cu tine - sunt ciufulita si abia m-am trezit, dar nu mi-ar putea pasa mai putin de lucrurile astea -fumez o tigara si te fixez din priviri, ma uit la tine, si vad cate nu am vazut. Ma bucur totusi, si vin sa te iau in brate, mandra de mine, caci macar le vad acum.
Da, mi-a luat mult timp sa stiu ca te am - si mai mult timp sa stiu ce am. A trebuit sa vad o mie de poze din alea de Tumblr, share-uite de tot felul de fete de 11-12 ani care isi asteapta printul. A trebuit apoi sa aud atatea povesti si atatea "Doamne, cat as vrea pe cineva care [...]!"...a trebuit sa imi deschid larg ochii, sa ma uit in jur luni intregi, sa vad relatii care se mai cheama asa pentru ca... "a trecut mult timp", sau "m-am obisnuit", sau "altfel m-as simti singur"; "nu stiu cum sa-i spun", "ma plictisesc", "ma tine ocupat"...a trebuit sa vad multa tristete in ochii unor oameni pe care ii cunosc prea bine ca sa nu o vad, in timp ce aratau altora o fericire interminabila. Am auzit atatea vise si sperante, atatea "intr-o zi o sa gasesc pe cineva care...", atatea "o sa vina si vremea mea", atatea "un baiat intr-o zi o sa fie exact cum imi doresc, o sa stie sa...".
A trebuit sa le vad pe toate, pana sa pot sa spun, dupa atata timp, ca sunt cea mai fericita, cea mai norocoasa fiinta din lumea asta.
Eu am 17 ani - nu mai mult, nici mai putin, doar 17. Eu am avut relatii frumoase, cat si dezastruase, am avut un trecut plin de iubire, dar si de drame, am trecut prin atatea zambete si lacrimi, care, spun eu, s-au compensat reciproc...toate, ca sa ajung acum, sa gasesc pe cineva ca tine.
Eu sunt fata care traieste visul tuturor, care are sperantele lor, care le are pe toate, si tu ...tu esti baiatu` meu din pozele de pe Tumblr, care DA, ma pupa pe frunte, alearga cu mine in ploaie, ma strange de mana cu orice ocazie care o are, ma iubeste in cele mai bune si cele mai rele momente ale mele, ma sustine in absolut orice fac, rade de mine de fiecare data cand beau prea mult, dar tot nu ma cearta ...tu esti cel mai bun lucru al meu, care a ramas si nu pare sa plece, esti copilul meu care doarme pe spate, desi uraste asa, ca sa pot dormi cu capul pe pieptul tau.
I`M LIVING THE FREAKIN` DREAM - adica...pe bune. Eu mi-am gasit "tipul care..." il cauta toata lumea, eu am dat de exceptia mea, de "baiatul potrivit", de care iti spune si mama sa nu il lasi.
Micutule, tu stii ca eu nu prea imi fac planuri de viitor, stii ca ma sperie si fug de ele, ca na, fiecare sut in fund, pana la urma tot iti da o lectie...dar cred ca stii la fel de bine ca uneori se intampla ca acum - sa stau rezemata de pervaz, sa ma uit la tine, sa vad o mie de lucruri, toate ale noastre, toate bune, toata fericirea, sa te ridici brusc, sa ma strangi in brate si sa nu spui nimic, poate doar un "eu nu iti dau drumul" - iar eu stiu ca nu imi dai, asa ca acum, chiar acum, iti zambesc in timp ce vad in ochii tai un intreg viitor, nici al meu, nici al tau, ci al nostru. Nu o s-o recunosc...dar o fac.
Ti-as spune o poveste, dar nu stiu cum sa ti-o spun...gen, era demult, era frig si tremuram ca o copila, nu-mi aduc aminte prea multe, si cand o fac, ma doare fiecare muschi, fiecare os.
Mai stiu unele lucruri, mi-au ramas in minte, pe retina, si Doamne, macar de mi-ar fi iesit din suflet.
Imi aduc aminte cum fuma o tigara tare, dintr-acelea cu filtru portocaliu, strangea de ea, si eu vedeam. Era nervos si agitat, avea sa imi spuna o mie de lucruri si le omora cu o tacere crunta, aceeasi tacere cu care ma omora si pe mine. Se uita fix in ochii mei, ma vedea, imi simtea frica asa cum n-o mai simtise niciodata, ceea ce il facea sa taca in continuare. Nu vroia sa ma raneasca, si eu stiam asta. Ma iubea, copilul asta, ma iubea asa cum stia el, un mod neinteles si inexplicabil, dar o facea, si cateodata, cand il luam in brate si ii zambeam, inca ii sclipeau ochii. Da, ma iubea, dar toata iubirea aia nefireasca, din povesti, NU, nici de acolo...din povestea mea...se dusese de mult timp. Eu o stiam, el o stia, si cineva trebuia sa o spuna...din nou, stiam amandoi ca el o va spune, ca de, eu nu stiam sa dau drumul. Ma uitam in gol, nu vroiam sa imi aduc aminte in timp expresia fetei lui atunci cand ma impingea de langa el, drept pentru care nici nu o stiu. Am simtit un final, asta era tot ce simteam atunci - e cel mai urat sentiment posibil, sa simti un ultim moment, o ultima sansa sa il prind de mana, si nicio alta sansa sa ii spun "Stai". A tacut exact atata timp cat stia ca am sa tac si eu, a stiut cand vroiam sa ii spun cate ceva, nu aveam idee ce vroiam sa ii spun, poate chiar as fi reusit sa scot acel "Stai", dar nu am avut timp. A inceput sa imi spuna, mii de lucruri, milioane de mici treburi care nu am apucat sa le gandesc, intr-un timp atat de scurt, atat de sec, atat de incordat, atat de...trist. El gandea mereu cu cateva minute inainte, stia ca orice as fi spus, el ar fi plecat exact atunci, nicio secunda dup-aia, nicun alt gand, asa ca nu m-a lasat s-o spun, nu s-a lasat sa nu ma asculte. Ma cunostea ca si cum as fi fost copilasul lui, stia cand ma trezeam, stia ca eram cu un zambet larg pe fata cand o faceam, stia ca era vina lui, eh, ce nu stia?! In fine...deci, cineva trebuia sa-mi termine povestea asta care v-o insir aici, cineva trebuia doar sa o spuna.
Ei, si a spus-o intr-un final, cu toata lumea aia care cadea in jurul meu, cu toti norii aia care aparusera de nicaieri, cu mine, care nu mai aveam sa fiu o fata draguta, a lui, care nu stia sa faca rau. Am plecat cum am putut, nu mai stiu cum am facut-o, si mi-am spus "eu asa n-am sa mai iubesc". Pai...nici n-am mai facut-o, as fi nebuna sa o mai fac. Hah, da, vremurile astea de demult, cand era rece, si se intampla toata povestea asta, au fost un apogeu al iubirii mele, mult schimbate de atunci. Eu...eu cat de schimbata sunt de atunci...si cat ranesc, si cat plec, si cat nu mai simt...
S-au dus toate de atunci, in veri trecute prin nopti albe si atatia litri de alcool, in toamne in care il vedeam, in ierni la fel de reci ca atunci, la fel de goale...si mi-a spus ca l-am pierdut, si eu i-am spus ca m-a pierdut. Mi-a spus ca pleaca, si i-am spus ca plec, mi-a spus "niciodata", i-am spus "asa sa fie", nu mi-a spus nimic, si m-am gasit si eu in toata tacerea aia specifica lui...dar e ciudat ca mai tin minte povestea asta.
Ah, si mai ciudat e ca sa face incet frig, cum v-o spun, e frig si gol, si mi-as dori sa nu fie, mi-as dori sa mai fie el aici. Un minut...? L-as vrea un minut, fericit, al meu.
