marți, 6 mai 2014

Nu vreau sa vada - nu vreau sa vada, pentru ca nu-ntelege, cum a trecut timpul, si mie tot nu-mi trece.



A trecut ceva timp de cand am fost atat de fericita cum sunt acum...a trecut si mai mult timp de cand am fost atat de fericita, amintindu-mi cat de trista am putut sa fiu cand erai tu pe aproape.
S-ar putea sa ma trezesc maine dimineata, cand niciun pahar de vin nu mai e langa mine, nicio tigara pe jumatate fumata, si sa regret tot ce scriu acum. Pe de alta parte, au trecut atatea dimineti limpezi in care am gandit asta...
Cu toata iubirea din lume, toata iubirea aia ce ti-am purtat-o, tot ma intreb, cum, de ce....cum de nu am plecat? Cu toata iubirea din lumea, cu toate zambetele ce ti le-am dat, cu toate visele in care mi-ai aparut, cu toate lacrimile cu care te-am regretat...nu inteleg de ce am stat.
E ciudat sa ma gandesc la asta azi, cand au trecut atatia ani, cand au trecut atatea nopti, atatea alte iubiri, atatea dimineti in alte asternuturi, atatea alte buze, care poate nu au fost la fel de dulci, dar spuneau adevarul. Atatia altii, care m-au iubit...chiar m-au iubit. E ciudat sa ma mai doara ca m-a durut, nu crezi?
Cateodata nici nu imi amintesc faptul ca ai existat, aldtadata vreau sa te inec in sticle de vin, si ma dau batuta dupa a treia, pentru ca ESTI ACOLO. Cu toata iubirea din lume....inca urasc faptul ca mai esti acolo, chiar si intr-o noapte dintr-o suta.
Am crescut in felul meu, am devenit fata care sta pe picioarele ei, si isi ucide demonii asa cum stie. Cateodata se duc pachete intregi de tigari, playlisturi mult prea cunsocute de tine, sticle una dupa alta, nopti nedormite...stii, fiecare are felul lui, iar eu le combin pe toate, intr-o incercare disperata de a te face sa dispari.
Nu ti se pare trist ca de fiecare data cand ma uit spre podea, ma vad pe mine, stand acolo ora dupa ora, asteptand un telefon, un mesaj, un semn, un sarut, un "nu plec!"? Au trecut atatia ani...inca evit zi de zi sa ma uit la podele. Esti acolo, sunt acolo, iar asta ne face cumva sa fim acolo...iar noi, noi nu mai suntem niciunde de atata timp, incat nu stiu daca sa plang sau sa rad.
Nici macar asta nu inteleg...cum ai fost tu cerul meu, peste orice limita, peste orice vis, peste orice iubire posibila...iar acum te regasesc in podele, alcool, tutun, si niste bai infecte ale cluburilor, cand toata muzica aia nu acopera faptul ca m-ai rupt in mii de bucati. Cum dracului ai cazut, cand eu mi-as fi dat si sufletul sa te tin acolo sus, unde ne era bine?
Sunt fericita, sper sa nu intelegi gresit....sunt fericita, rad mult, si sunt probabil mai iubita decat am fost vreodata...sigur mai iubita decat am fost de tine...dar te vad in podele si in vodka aia ieftina de zece euro. Mi se pare trist, si voiam sa stii, ca desi ti-am jurat si tie, si mie, ca asta nu o voi face vreodata...in noaptea asta sper sa nu imi mai amintesc vreodata de tine.
Tu, cu iubirea ta, care am crezut ca o simt, dar nu am simtit-o, cu promisiunile tale, in care am crezut, dar de care nu te-ai tinut, cu viitorul nostru, care eram sigura ca e acolo, dar a murit demult, cu ochii tai care erau lumea mea, dar nu spuneau nimic, cu noi, care puteam fi...stii cat si cum puteam fi, dar nu am fost niciodata, cu tot ce credeam ca esti, dar nu ai avut curaj sa fii.
Astazi imi pare rau ca ai fost.
Cu toata iubirea din lume, as vrea sa ma uit la sticla mea de vin macar o data, fara sa ii cer sa te acopere pe tine. N-ai stiut....n-ai stiut ce mi-ai facut. N-ai sa stii vreodata. Nici ca ti-ar pasa. Nici ca mai conteaza. Cine stie?....poate intr-o zi o sa ne intalnim intr-una din sticlele alea.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Oare de ce unele lucruri nu dispar? Cateodata as vrea si eu sa uit, uneori asa de tare, ca in Eternal Sunshine of the Spotless Mind si stii operatiile alea.. ma intreb daca ar exista in realitate, as face-o? As avea curajul sa uit?

Cred ca nu, fiindca in realitate iubesc in continuare, la fel de tare. Chiar daca imi iubesc acum doar amintirile.

Imi place tare mult cum scrii. Multumesc ca inca mai scrii.
L.