Scrum? Nici macar. Tacere.

Buna.

E putin ciudat cum nu mai am nimic sa-ti spun. Puteam sa-ti impartasesc o mie de vise si acum iti imparatasesc tacerea, poate pentru prima oara. Imi place sa tac atunci cand e vorba de tine, e cel mai simplu...ah, si singura varianta.

Imi amintesc dupa-masa aia in care ploua ca dracu si fugeam ca niste idioti. Ne bateam pe o umbrela sub care oricum puteam incapea amandoi. Fugeam de tine si te simteam cum veneai dupa mine cu zambetul pe buze. Era cel mai frumos sentiment din lume, sa stiu ca vii dupa mine, sa ma prinzi, sa stiu ca asta vrei, sa ma pastrezi. Mai stii? Ha, ce prosti eram! Ne plimbam cu masina seri intregi fara niciun drum si nicio destinatie, prinsi de mana celuilalt. Cantam din tot sufletul "Save tonight", dar niciodata nu am observat accentul ciudat pe care il puteai pe "tomorrow i'll be gone". Nu mi-as fi imaginat atunci ca as putea ramane fara tine, nu eram doi, eram unul. Ma iubeai si imi spuneai toate lucrurile alea care aveam nevoie sa le aud. Fraiere, tot timpul stiai ce sa spui. Aveam viitoru` nostru, cu cheile de la casa, vreo trei copilasi si steaua noastra care strlucea in fiecare noapte. Zambeam la o luna plina si imi fumam tigarile razand. Ma jucam in parul tau, mereu o faceam, tu te trageai si imi spuneai ca o sa te tunzi! Apoi ne bateam, niciodata nu m-ai lasat sa castig!...da, NICIODATA nu m-ai lasat sa castig, nici macar pe tine, probabil orgoliul tau a fost mult peste astfel de lucruri...

Copilule, e apropae trist cat de fericiti eram. Aveam toata iubirea din lume, si azi...azi am acelasi lucru. Poate cateodata as vrea sa pot spune "dar nu conteaza", "dar nu la fel", dar vezi tu, azi chiar conteaza. Eu am ramas omul pe care il stiai si tu, dintotdeauna - pentru mine au contat mereu oamenii, cu tot sentimentele lor, cu tot ce sunt ei. Eu nu calc inimi in picioare, si sunt mandra de asta.

Imi pare rau, stii, ca am spus de mii de ori, ti-am promis-o tie si mie, tuturor sfiintilor si zeilor, ca nu o sa treaca niciodata, nu o sa fie niciodata altfel...dar e. Poate pana la urma, toate trec. Poate oriunde si oricand, exista limite...si poate ca am crescut, am invatat sa am grija de mine, am invatat sa ma pun mereu pe primul loc.

Uite asa am ajuns, copilule, sa mai impartim doar o tacere, care ii spune fiecaruia dintre noi ce vrea. Noi nu mai vrem sa ne ascultam. "Pentru noi, filmul s-a terminat".

It never really ends, but it surely stops.