Tu ai vrut sa scriu asta.

*Spune-mi tu, ca sa nu te intreb eu, de cate ori ti-am promis, dar TI-AM PROMIS, ca cineva o sa plateasca pentru toate lucrurile astea, si aceea nu o sa fiu eu?*

Ultima oara cand am facut-o, te-am prins de cap, m-am uitat in ochii tai, si ti-am trantit-o in fata, tare si raspicat, ca niste ultime cuvinte intr-un timp destul de lung. Te-a pufnit rasul, te-ai tras, mi-ai spus "Bine, Andra", te-ai intors si ai plecat.
Am vazut in zambetul tau infect, in lejeritatea cu care te-ai intors, in siguranta cu care faceai pasii aia, ca nu ma credeai in stare...chiar nu ai facut-o, asa e?
Dragul de tine, ai fost destul de inteligent si m-ai cunoscut destul de bine incat sa stii ca in tot timpul ala, in tot nenorocitu` ala de timp, te iubeam mult prea mult ca sa iti dau drumul, inidiferent cate mizerii faceai zi de zi. Daca vroiai sa fiu langa tine, eram. Daca nu vroiai, eram oricum. Daca plecai, te asteptam. Si ai stiut, ai stiut foarte bine, ca efectiv nu aveai ce sa faci ca sa te las...cu o singura exceptie.
Ai fost destul de tampit si m-ai cunoscut, se pare, destul de putin incat sa nu stii ca sunt genul de persoana care ramane langa cel pe care il iubeste orice ar insemna asta, pana in momentul in care i se spune in fata "pleaca". Vezi tu, fraiere, din toate greselile tale, nenumaratele tale greseli, asta a fost cea mai mare.

Si acum...acum e mult, mult prea tarziu. Prea tarziu sa ma suni inainte sa adormi, prea tarziu sa te intereseze daca imi e bine, prea tarziu sa vrei sa fi langa mine, prea tarziu sa ma strangi in brate cu fiecare ocazie care o ai, prea tarziu sa incerci sa fi cine ar fi trebuit demult sa fi, prea tarziu sa te schimbi in ochii mei, si DOAMNE, CAT DE TARZIU sa fi capabil de orice doar ca sa ma ai, sa mai ai o parte din mine, cea care eram, candva, capabila sa iti dau orice particica din mine.
Despre "noi", nu am sa spun nimic. Care "noi"...? Niciun "noi", si asta e un fapt clar.
Iar pentru mine, nu stiu inca daca e la fel de tarziu, sau prea devreme.
Poate e invers, stii?
Poate e prea devreme sa ma uit in ochii tai, prea devreme sa imi pun macar un strop de incredere in tine, prea devreme sa te pot numi om, prea devreme sa uit cat de mult a putut sa doara tot ce ai facut, prea devreme sa iti raspund la telefon de fiecare data cand ma suni, prea devreme sa am o oarecare nevoie de tine, si MULT, MULT PREA DEVREME sa fac un oarecare efort de a ma reatasa de tine. Nu mai vorbesc de iubire. Stiu ca nu o sa te mai iubesc niciodata. Stiu ca asta nu o s-o mai pot face niciodata. Stii a cui e vina, fraiere? Da, bineinteles ca stii.

Poate fac o greseala, cine stie? Dar hei, la cate ai facut tu, nu conteaza, nu? Mi se pare corect sa am sansa mea de a te rupe in bucatele, o data, pentru toata datile in care ai facut-o tu.
Poate o sa imi para rau intr-o zi, stii, cum iti pare si tie acum. Dar uite cat timp a trecut pana sa iti dai seama ce ai facut, pana m-ai pierdut, pana ai umplut paharu` ala. Cine stie, poate imi va lua la fel de mult timp...si pana atunci, nu pot decat sa iti urez mult, FOARTE MULT sucees, fraiere, pentru ca ti-am promis asta: "daca te intorci la mine, o s-o regereti toata viata ta". A fost alegerea ta. O data, o singura data, te-am lasat cu adevarat sa pleci, si te-ai intors. N-ai idee in ce te-ai/am bagat.

*Stiu ca te doare, la fel de bine cum o stii si tu. Stiu ca ti-am spus de mii de ori ca nu o sa-ti fac niciodata rau, dar nu fac nimic din ce tu nu ai facut, nu rup niciuna din vorbele pe care tu nu le-ai rupt. Stiu ca te distrug, putin cate putin, stiu, fraiere, ca nimic in lumea asta nu te sfasie mai tare decat faptul ca nu te mai iubesc. Sunt constienta de toate lucrurile astea - dar stii tu, e o replica celebra..."Frankly my dear, I don`t give a damn".*

P.S: ti-am spus ca daca iti promit ceva, asa o sa fie? Fraiere, nici pe asta n-ai crezut-o...