duminică, 7 noiembrie 2010

RE: Scrisoare catre Fat-Frumos...

Acum ceva timp, nu foarte mult, desi pare sa fi trecut o viata de atunci, am postat aici o scrisoare, catre cel care era singurul care conta atunci in viata mea. Dupa aproape jumatate de an, in care situatia s-a cam schimbat, timpul a trecut, oameni au plecat, oameni au venit, dar unele lucruri au ramas la fel, am primit si un raspuns. Raspuns care suna cam asa...:


"O vorbă de la Făt Frumos…
-Fetele stau mai aproape de luna,
cu picioarele-nfipte-n pamant stau curvele.-


Când am citit prima oara ”Scrisoarea” am simtit cum piatra se face praf de stele...tu îmi spui de câte ori ai ocazia că-s de piatră...probabil sunt sau sunt de piatră doar atunci când îmi convine,când dă bine,când nu vreau să mă doară, pentru că da, sunt puțini cei care știu că mă mai doare și pe mine din când în când. Tu ai fost prima care ți-ai dat seama că și eu am un punct moale,că și eu știu să iubesc. Tu ai fost cea care trebuia să fi doar așa,de-o vară și-ai știut să-mi intri-n vene și să devi o necesitate permanentă în viața mea. Când tu nu ești aici,când nu te știu la o aruncătură de băț e sec.

Tu îmi asculti toate gunoaiele necondiționat chiar dacă eu te iau la întrebări și fac mofturi când începi să-mi povestești gunoaie d-ale tale. Tu îmi dai sfaturi dureros de sincere și de adevărate însă prefer să-ți spun după ce mă ard că ai avut dreptate,cu jumate de gură,decât să îți dau dreptate atunci când încerci să mă aduci la realitate. Cu tine am bârfit tot orașul și am întors lumea cu susu-n jos nopțile la telefon sau pe net sau după amiezele călduțe de toamnă pe vreo bancă in Parcu Eroilor sau in spate la Grand. Pe tine am încercat, în zadar se pare, să te conving că Lucky, coniacul si romul sunt cele care fac un om, om, sau poate am reușit dar esti prea încăpățânată să admiți....râde ciob de oală spartă.


”Scarlet” a lăsat un comment scrisorii si a spus ” Sti cat de tare il doare asta?” …știi? Când am citit-o prima oară am rămas fără grai, mă uitam si nu-mi venea să cred că EU am reușit să însemn atât de mult pentru un om si ce era și mai bulversant e că și acel om înseamnă la fel de mult pentru mine. De câte ori o citesc mi se umezesc ochii și de fiecare dată mă gândesc la altceva…acuma,când scriu rândurile astea stângace, mă gândesc la multe….mă gândesc la primu Kent lung fumat pe scarile de lângă Grand, mă gândesc cum râdeam de tine că nu aveai buletin, mă gândesc cum ai pătruns atât de adânc în ființa mea fără să îți dau voie, mă gândesc la Romul băut cu tine la o masă mică, mă gândesc la pâinea cu muștar pe care am luat-o-n grabă, mă gândesc la ce repede trece timpul și la cât de neînsemnați sunt ceilalți atunci când ai un reper care să te oprească în timp. Pentru mine tu ai fost reperul ,tu ai fost cea alături de care am trecut prin ani. Tu ai crescut, te-ai schimbat, încet încet devi o femeie,eu însă am rămas cam același aerian amnezic care crede cu tărie că femeile e curve și bărbații e porci, și care nu va da pe nimic un coniac bun si-un Lucky roșu…sau poate m-am schimbat,probabil am devenit mai responsabil (cel puțin vreau să cred asta) și probabil am început să îmi restabilesc prioritățile pentru că de acum am pornit singur pe un drum pe care, din păcate, tu vei putea doar să mă însoțești cu gândul bun și dragostea care nu va pieri curând, nu vei putea fi lângă mine tot timpul, va trebui să mă cerți la telefon și să-mi spui ”ai grijă copilu`”. Însă sunt sigur că atunci când ne vom vedea totul va exploda și vom trăi împreună toate secundele pe care le-am pierdut din terțe cauze și nu îmi fac griji că ochii care nu se văd se uită,pentru că vorba aia...am ochi verzi. Zâmebtul meu ți-a rămas întipărit, mie mi-a rămas întipărită privirea aceea cu care mă străpungeai când treceam pe lângă tine și nu te vedeam sau erai pe celălalt trotuar și te uitai la mine cu o privire plină de bunătate si iubire mascată de o încruntare ciudată. Probabil uneori ne-am ferit de oameni, poate pentru că așa cum ai zis tu, noi am fost,suntem și vom fi ”dragii” însă vor exista și alți ”dragi” în viața noastră, pentru că atunci când lupți cu foc împotriva focului riști să creezi un dezastru...dezastru pe care nu ni-l permitem niciunul, însă vreau să cred că vei fi acolo pentru mine, într-o după amiază inăbușitoare de vară sau o seară ploioasă de primăvara...pentru ca eu voi fi.


Nu cred că m-am ridicat la înălțimea profunzimii scrisorii tale, știi că toată treaba asta cu creeația e un proces complex pentru mine și că vine când te aștepți mai puțin...oricum,tu știi mai bine decât aș putea vreodată să scriu,în cel mai inspirat moment al vieții, ce insemni pentru mine.


Așadar voi încheia mulțumindu-ți că ai avut răbdare cu mine (ai avut muuuuuuuuuultă), că mi-ai acceptat toate chestiile nasoale pe care ți le-am zis, că nu m-ai alungat când am devenit ”porci”, că m-ai acceptat și că ai învățat de la mine. Am încercat să-ți dau întotdeauna sfaturile pe care le-aș fi urmat eu în situația ta,sper că s-au aplicat și la tine. Vreau ca despărțirea asta să nu fie o ruptură ci mai degrabă o nouă eră a ”Cerul și Universul” și a lui ”Dumnezeu”...pentru că ”fără noi,pământul stă in loc”....`cause, Do you know what`s worth fighting for?"


...Raspuns la care nu m-as fi asteptat niciodata. Tot ce mai am sa iti spun e ca daca vreodata nu o sa "ai grija copilu`", o sa te prind. O sa fiu acolo - si tu ai fost. Mereu. 

P.S.: De cate ori sa iti spun ca era Dunhill, nu Kent lung ?!


3 comentarii:

Ada spunea...

fara cuvinte :| imi place atat de mult... nu stiu povestea voastra da din ce am citit acum se pare ca a fost una plina de aventura... aiurea ca lucrurile uneori au si sfarsit...8-| chestia asta chiar m-a emotionat maxim... imi place:X:*

Anonim spunea...

Cutremurator. Cel putin pentru mine.

Andra spunea...

da, si pentru mine.