Oamenii ca mine.

*Nu crestem pana nu facem un lucru incredibil de pueril, nu invatam sa ne ridicam pana nu cadem cat de jos se poate.*

Luptam pana nu mai avem pentru ce.
Calcam in picioare tot, pentru acel "cineva". Da, ne mai calcam in picioare si pe noi, din cand in cand.
Merita, in ochii nostri, in timp ce nu mai merita demult in ochii nimanui altcuiva.
Le spunem "NU" cu zambetul pe buze, tuturor celor care ne spun "las-o balta".
Daca plangem, stim noi si atat.
Daca dam pumni in pereti, si mai urlam din cand in cand "Nu mai pot", stim tot noi si atat.
Ne-am saturat demult, dar mai putem.
Daca iubim, cand iubim, atunci o facem cu adevarat, atunci iubim cu tot ce avem in noi.
Dormim o noapte din sapte, si ne pufneste rasul cand cineva ne spune "Noapte buna!".
Bem cinci cafele pe zi, pentru ca stim foarte bine - noapte viitoare va fi exact la fel.
Ne fumam nervii si ura intr-una, astfel incat nimeni sa nu stie ca sunt acolo.
Nu mancam mai nimic, nu pentru ca nu ne e foame, ci pentru ca ne sta in gat.
Cateodata nu mai putem respira, incepem sa tremuram si ni se face rau - apoi ne prefacem ca nu s-a intamplat.
Ne refacem mereu inima, singuri, dupa fiecare ruptura, doar ca sa ne putem indragosti iar, doar ca sa se rupa inca o data, si inca o data, si inca o data...
Ne doare mereu, ne doare tot, dar nimeni nu are idee cat de mult.
Ne tinem promisiunile, si nu ne intereseaza nici cat negru sub unghie pana unde trebuie sa ajungem ca sa o facem.
Suntem tari in fata celor pe care ii iubim, doar ca sa stie ca indiferent cat de jos ne aflam de fapt, pentru ei mai avem o mana de intins. Intotdeauna, mai avem o mana de intins.

Asa suntem noi - eu, si toti oamenii ca mine.
Vezi tu, asta nu ne face cu nimic mai slabi, mai vulnerabili, sau mai naivi.
Pentru ca noi, macar noi, am avut curajul ala nebun si stupid sa ne urcam din nou, acolo in varf, chiar daca am mai cazut o data. Noi nu ii lasam niciodata pe cei carora le-am promis ca n-o vom face, nu-i lasam nici cand ei ne-au lasat deja, si ne pasa pana in ultimul moment - moment care il hotaram noi, moment care vine doar atunci cand chiar nu mai putem. Si noi, ei bine noi, putem mult mai mult decat va puteti imagina.
Castigam ceva mai multa putere, si nu pierdem nicio sansa.

Eu si oamenii ca mine, ne gandim in fiecare seara daca si astazi ne-a batut inima, daca aerul ne-a ajuns in plamani, daca am ras, si daca am plans - da, traim. E un motiv destul de bun sa fim mandri, pentru ca vezi tu, nu ne e usor - dar n-o spunem niciodata.