Catre cei doi. Catre EI doi.

Catre cei doi...

Da, voi doi...

Imi pare rau.

Pentru zile si nopti in care mi-am inchis ochii. Zile si nopti, in care, oricat de mult urasc sa recunosc, v-am ingropat adanc, in trecut, sau intr-un prezent prea putin important.
Pentru ca n-am ascultat un singur cuvant venit de la voi, constienta fiind ca niciodata n-ati vrut sa-mi fie rau (chiar daca poate uneori mi-a fost, undeva, langa voi), dar am asteptat sa ma prindeti, atunci cand am cazut.
Pentru ca nu v-am lasat sa "fiti acolo pentru mine".
Pentru punctele aiurea care le-am pus in timpul asta, in povestile astea.
Pentru increderea in mine, care mi-a acoperit increderea in voi.
Pentru prostiile, copilariile, care le-am facut din adins, care ma puteau impinge departe de voi, de tot.
Pentru ca nu am mai fost "eu", nici macar pentru voi, desi mi-am jurat ca n-o sa se intample.

Voua, da, voua...

Va multumesc.

Pentru zile, nopti, telefoane, mesaje, strangeri in brate, strangeri de mana, priviri si zambete, glume proaste si momente prea serioase. Pentru fiecare "o sa fie bine", "poti mai mult" si "sunt mandru de tine". Pentru fiecare palma data mai in gluma, mai in serios, pentru fiecare data cand ma faceti sa pufnesc in ras, oricat de "gri" ar fi situatia.
Pentru faptul ca in viata mea, orice ar fi, voi sunteti acolo. Inca sunteti, cum ati fost, cum o sa mai fiti. Eu am calcat gresit, si voi ati facut-o. Eu v-am iertat, si voi pe mine. Eu v-am iubit pentru ce ati fost, voi m-ati iubit pentru acelasi lucru. Eu am pelcat, voi ati plecat, eu m-am intors voi...prostii, voi nu ati plecat niciodata.
Pentru ca intr-o zi, o sa-mi spun povestea cuiva, iar atunci cand o sa ma intrebe de voi, doar o sa zambesc - n-o sa le spun un cuvant, pentru ca voi ati fost/sunteti/o sa fiti, mai mult decat ar spune mii de cuvinte, aproape atat de mult cat spune tacerea mea, exact atat cat stiti foarte bine ca sunteti.
Pentru ca unul din voi, m-a facut sa vad cu ochii mei ca dragostea dureaza ceva mai mult de 3 ani, iar celalalt, stiu pur si simplu ca o s-o faca.
Pentru tot, intr-un final.

Catre ei doi, CEI DOI, langa care mi-au trecut ani, langa care stiu ca o sa mai treaca. Pentru cei doi care raman. Nu am nici cea mai mica idee ce m-as face fara voi. Nici nu vreau sa o am.


Relatiile si pasiunea se termina...singura explicatie care le include pe toate, e pur si simplu "asa se intampla". Iubirile care n-au fost niciodata transformate stupid in relatii, si povestile lor...nu, ele nu mor niciodata.


*So...thank you, for loving me, for being my eyes, when I couldn`t see, for parting my lips, when I couldn`t breath, thank you for loving me.*

Nici un titlu nu merita.

Vine un moment in care, vrei, nu vrei, esti pregatit, sau nu, trebuie sa iti tragi doua palme peste fata dimineata si sa te trezesti o data. Trebuie sa te ridici. Trebuie sa o iei de la inceput, cu capul sus. Langa cineva, altcineva, sau singura, de capul tau. Trebuie sa te intorci exact unde erai inainte sa iti complici existenta.
Ei bine, daca "ice princess" am fost, "ice princess" o sa fiu si de acum. O sa lovesc, o sa mint, o sa calc peste orice sta in fata mea si n-o sa simt absolut nimic, nu merita nici cat negru sub unghie sa o fac. Nimeni si nimic nu merita ce as fi fost in stare, in prostia mea, sa ofer: tot - acum suna stupid pana si pentru mine, nu stiu ce a fost in capul meu sa renunt la..mine?
Mare pacat ca a trebuit sa ajung iar aici ca sa imi dau seama...dar stii cum e, "been there, done that". Inca mai cad, dar nimic nu ma mai doboara. Sa fim seriosi, pot mai mult de atat, intotdeauna am putut. Iar in momentele ca astea, cand imi vine sa tip "NU MAI POT", imi aduc aminte ca sunt capabila sa intorc lumea pe dos, si cumva, fac eu sa pot. Cine stie, poate nu eram "supergirl" chiar degeaba, ah?
Acestea fiind spus, you can tell Jesus that the bitch is back.

A fost ca un pumn in fata.
A fost ultimul lucru care ramasese nestiut, singurul lucru care putea face totul mai rau decat era, singura rana care nu era deschisa, singurele vorbe care m-au rupt in doua cu adevarat, o data ce le-am auzit.
A fost tot ce speram din tot sufletul sa nu fie, desi undeva, eram sigura ca "asta era".
Mi-am umplut timpul si gandurile cu orice altceva, m-am mintit singura, m-am obligat sa uit ca stiu tot ce stiam. Am facut toate greselile fatale care le puteam face fata de mine, ca sa imi pastrez increderea in tine, in noi. Am avut intotdeauna incredere in tine, in noi...uite unde m-a adus.



*it killed me inside.*

Speram la un 24 decembrie, la unul fericit.

Am dezbatut cu ea un timp, dar fiecare am luat-o pe alta parte: Daca iti doresti indeajuns de mult un lucru, se intampla?

M-a pus pe ganduri.
Daca, de fapt, tot ce trebuie sa faci e sa iti doresti? Mult, mult, mult de tot?
Daca trebuie doar sa crezi ca SE POATE intampla, SE POATE intoarce, SE POATE sa fie bine?
Ea nu mai vrea sa isi doreasca sa fie bine. Poate si-a dorit de multe ori degeaba.
Da, si eu am facut asta. Toti am facut-o, ce dracu`.
Stiu ca totusi o sa o faca, pana la urma.
Eu vreau. Eu asta o sa fac. O sa imi doresc sa fie bine. O sa tip, tare, tare de tot, ca IMI DORESC SA FIE BINE.
Imi doresc un CRACIUN FERICIT. Pe bune. Un Craciun cu adevarat fericit.
Asa ca hai sa vedem daca mai stim sa fugim in 24 seara pe Republicii de mana, hai sa vedem daca mai stim sa fim fericiti impreuna. Hai sa facem dracului sa fie bine, hai macar sa ne dorim asta. Atat! Poate chiar ajunge, sa iti doresti.
De azi, doar o sa-mi doresc. Cel mai mult din lumea asta. O sa mi-l doresc pe el si Craciunul fericit.
O sa ii spun bradului mare din centru, o sa-i spun bancii de langa scoala pe care n-o sa mai pot sta in curand fiind acoperita de zapada, o sa-i spun fiecarui beculet colorat, fiecarui glob, fiecarei stele, fiecarei luni pline, o sa spun tuturor ca eu IMI DORESC CU ADEVARAT.
Magia Craciunului ar trebui sa faca niste minuni unde nu pare sa mai fie loc de ele, magia asta trebuie sa faca TOT, acolo unde nu mai e nimic...sau aproape nimic...sau mai e, dar ne facem ca nu mai e.
Christmas, PLEASE BE KIND !

(Pe 24, o sa fug oricum pe Republicii. Dar mi-ar placea sa fii acolo. Chiar mi-as dori sa fii acolo.)



*I don`t want a lot for Christmas, there is just one thing I need*

Stiu ca nu merit sa fiu aici. Iar.

Nu sunt sigura daca ma doare mai tare faptul ca am fost atat de fericiti candva, sau faptul ca nu am mai fost, la un moment dat.
Poate ca un timp o sa doara pur si simplu tot.
Poate trecuse prea mult timp de la ultimele postari scrise la 3 dimineata, ultimele nopti care au trecut crunt fara sa ma lase sa inchid un ochi, ultima data cand am refuzat vehement sa las efectiv totul sa se duca dracului. Poate chiar a trecut prea mult timp (16 iulie) de ultima oara cand mi-am spus "Nu mai am ce sa fac, nu mai depinde de mine".
Toti spunem ca ne asteptam la asta. Pana ajungem aici. Stim ca toate au un sfarsit, doar nu il vedem venind. Stim ca iubirea dispare, dar nu asa repede. Niciodata nu intelegem de ce unii pleaca, si altii raman. De ce pizda masii unii pot sa plece, pur si simplu, si altii...altii nu.
Am obosit, dar n-am spus-o niciodata. N-a contat, si inca nu conteaza, pentru ca exista cineva pentru care inca stau in picioare, chiar daca el n-o mai face pentru mine. Exista cineva pentru care mai pot, si nu dau nici doi bani pe cat ma distruge, in noaptea asta si in toate celalalte nopti.
Stiu ca nu merit sa fiu aici. Iar. Chiar stiu. Doar nu fac nimic in privinta asta. Raman acolo, cum am spus ca o fac. Eu mereu am ramas acolo, mereu o sa raman. Sa tii minte asta.


*i don`t know how i can deal without, i just need you now*

Calmul de dupa furtuna a.ka. TE IUBESC SI CAM ATAT.

Te-am asteptat zile intregi, zile dupa zile, O GRAMADA DE ZILE. Au trecut doua ore de cand ma invart in cerc. Poza noastra a ramas acolo, ha...bineinteles ca a ramas.
Injur si blestem de fiecare data cand vibreaza nenorocitul ala de telefon, si nu esti tu. Niciodata nu esti tu. De ce dracului nu poti fi tu ?
Eu tot pe tine te iubesc. Si m-ai ranit, si m-ai aruncat, si m-a durut, si am plans, si am renuntat, m-am intors, am fugit si am sarit in bratele tale ca o copila disperata de o oarecare iubire, care nu moare, care o trezeste dimineata si o linisteste seara.
Un an sau mai putin, zece ani de acum incolo, o sa fi un erou, ca m-ai pastrat insetata de tine, de ura din vocea ta, de respingerea ta, de orgoliul tau stupid, de tot ce nu mai am.
Nimeni nu stie povestea noastra, iubitule. Nu cum e, nu asa cum o stim noi. Fiecare tipat, fiecare soapta, toata neincrederea, toti nervii, si fiecare minciuna in care am crezut amandoi.
Ma impingi si acum uneori, dar raman la tine in brate. Imi vine sa te distrug cateodata, stii?... dar inca imi tremuri in vene. Ma trezesti la viata, imi iei respiratia, imi smulgi cateva lacrimi si o bucata din suflet, ma faci sa urlu "PE TINE TE IUBESC, PE TINE TE VREAU!".
Ma calmez inca o data, dupa o alta furtuna. Si as alerga prin milioane de furtuni cu tine, as face-o! Dar nu, in iubirea noastra, fiecare fuge singur, pana ajung din nou la gatul tau, pana ma las iar a ta, si iti spun ca o sa fim bine.
Ma lasi sa cad la tine in brate, din nou, si din nou, si din nou...ma strangi cu inima ta sau ce a ramas din ea, cu ura si cu iubire, cu amintiri si cu un zambet care ma tine in picioare.
Eu raman cu tine, langa tine, stii asta. Doar lasa-ma sa o fac. Lasa-ma sa fiu acolo, sa cad in tine, cum am cazut si altadata. Lasa-ma sa-ti alerg prin vene, si n-am sa ma opresc niciodata. Ti-o promit a mia oara.
Mai astept o ora, mai beau o cafea, mai zambesc o data, imi mai pun o dorinta - imi ocup timpul pana sa-ti spun ca TE IUBESC. Doar asta fac, de fapt...te iubesc, si cam atat.

-when is going good, is going great [...], but when is bad, is awfull.-
-but you`ll always be my hero, even though you`ve lost your mind.-

Oamenii ca mine.

*Nu crestem pana nu facem un lucru incredibil de pueril, nu invatam sa ne ridicam pana nu cadem cat de jos se poate.*

Luptam pana nu mai avem pentru ce.
Calcam in picioare tot, pentru acel "cineva". Da, ne mai calcam in picioare si pe noi, din cand in cand.
Merita, in ochii nostri, in timp ce nu mai merita demult in ochii nimanui altcuiva.
Le spunem "NU" cu zambetul pe buze, tuturor celor care ne spun "las-o balta".
Daca plangem, stim noi si atat.
Daca dam pumni in pereti, si mai urlam din cand in cand "Nu mai pot", stim tot noi si atat.
Ne-am saturat demult, dar mai putem.
Daca iubim, cand iubim, atunci o facem cu adevarat, atunci iubim cu tot ce avem in noi.
Dormim o noapte din sapte, si ne pufneste rasul cand cineva ne spune "Noapte buna!".
Bem cinci cafele pe zi, pentru ca stim foarte bine - noapte viitoare va fi exact la fel.
Ne fumam nervii si ura intr-una, astfel incat nimeni sa nu stie ca sunt acolo.
Nu mancam mai nimic, nu pentru ca nu ne e foame, ci pentru ca ne sta in gat.
Cateodata nu mai putem respira, incepem sa tremuram si ni se face rau - apoi ne prefacem ca nu s-a intamplat.
Ne refacem mereu inima, singuri, dupa fiecare ruptura, doar ca sa ne putem indragosti iar, doar ca sa se rupa inca o data, si inca o data, si inca o data...
Ne doare mereu, ne doare tot, dar nimeni nu are idee cat de mult.
Ne tinem promisiunile, si nu ne intereseaza nici cat negru sub unghie pana unde trebuie sa ajungem ca sa o facem.
Suntem tari in fata celor pe care ii iubim, doar ca sa stie ca indiferent cat de jos ne aflam de fapt, pentru ei mai avem o mana de intins. Intotdeauna, mai avem o mana de intins.

Asa suntem noi - eu, si toti oamenii ca mine.
Vezi tu, asta nu ne face cu nimic mai slabi, mai vulnerabili, sau mai naivi.
Pentru ca noi, macar noi, am avut curajul ala nebun si stupid sa ne urcam din nou, acolo in varf, chiar daca am mai cazut o data. Noi nu ii lasam niciodata pe cei carora le-am promis ca n-o vom face, nu-i lasam nici cand ei ne-au lasat deja, si ne pasa pana in ultimul moment - moment care il hotaram noi, moment care vine doar atunci cand chiar nu mai putem. Si noi, ei bine noi, putem mult mai mult decat va puteti imagina.
Castigam ceva mai multa putere, si nu pierdem nicio sansa.

Eu si oamenii ca mine, ne gandim in fiecare seara daca si astazi ne-a batut inima, daca aerul ne-a ajuns in plamani, daca am ras, si daca am plans - da, traim. E un motiv destul de bun sa fim mandri, pentru ca vezi tu, nu ne e usor - dar n-o spunem niciodata.

RE: Scrisoare catre Fat-Frumos...

Acum ceva timp, nu foarte mult, desi pare sa fi trecut o viata de atunci, am postat aici o scrisoare, catre cel care era singurul care conta atunci in viata mea. Dupa aproape jumatate de an, in care situatia s-a cam schimbat, timpul a trecut, oameni au plecat, oameni au venit, dar unele lucruri au ramas la fel, am primit si un raspuns. Raspuns care suna cam asa...:

"O vorbă de la Făt Frumos…
-Fetele stau mai aproape de luna,
cu picioarele-nfipte-n pamant stau curvele.-

Când am citit prima oara ”Scrisoarea” am simtit cum piatra se face praf de stele...tu îmi spui de câte ori ai ocazia că-s de piatră...probabil sunt sau sunt de piatră doar atunci când îmi convine,când dă bine,când nu vreau să mă doară, pentru că da, sunt puțini cei care știu că mă mai doare și pe mine din când în când. Tu ai fost prima care ți-ai dat seama că și eu am un punct moale,că și eu știu să iubesc. Tu ai fost cea care trebuia să fi doar așa,de-o vară și-ai știut să-mi intri-n vene și să devi o necesitate permanentă în viața mea. Când tu nu ești aici,când nu te știu la o aruncătură de băț e sec.

Tu îmi asculti toate gunoaiele necondiționat chiar dacă eu te iau la întrebări și fac mofturi când începi să-mi povestești gunoaie d-ale tale. Tu îmi dai sfaturi dureros de sincere și de adevărate însă prefer să-ți spun după ce mă ard că ai avut dreptate,cu jumate de gură,decât să îți dau dreptate atunci când încerci să mă aduci la realitate. Cu tine am bârfit tot orașul și am întors lumea cu susu-n jos nopțile la telefon sau pe net sau după amiezele călduțe de toamnă pe vreo bancă in Parcu Eroilor sau in spate la Grand. Pe tine am încercat, în zadar se pare, să te conving că Lucky, coniacul si romul sunt cele care fac un om, om, sau poate am reușit dar esti prea încăpățânată să admiți....râde ciob de oală spartă.

”Scarlet” a lăsat un comment scrisorii si a spus ” Sti cat de tare il doare asta?” …știi? Când am citit-o prima oară am rămas fără grai, mă uitam si nu-mi venea să cred că EU am reușit să însemn atât de mult pentru un om si ce era și mai bulversant e că și acel om înseamnă la fel de mult pentru mine. De câte ori o citesc mi se umezesc ochii și de fiecare dată mă gândesc la altceva…acuma,când scriu rândurile astea stângace, mă gândesc la multe….mă gândesc la primu Kent lung fumat pe scarile de lângă Grand, mă gândesc cum râdeam de tine că nu aveai buletin, mă gândesc cum ai pătruns atât de adânc în ființa mea fără să îți dau voie, mă gândesc la Romul băut cu tine la o masă mică, mă gândesc la pâinea cu muștar pe care am luat-o-n grabă, mă gândesc la ce repede trece timpul și la cât de neînsemnați sunt ceilalți atunci când ai un reper care să te oprească în timp. Pentru mine tu ai fost reperul ,tu ai fost cea alături de care am trecut prin ani. Tu ai crescut, te-ai schimbat, încet încet devi o femeie,eu însă am rămas cam același aerian amnezic care crede cu tărie că femeile e curve și bărbații e porci, și care nu va da pe nimic un coniac bun si-un Lucky roșu…sau poate m-am schimbat,probabil am devenit mai responsabil (cel puțin vreau să cred asta) și probabil am început să îmi restabilesc prioritățile pentru că de acum am pornit singur pe un drum pe care, din păcate, tu vei putea doar să mă însoțești cu gândul bun și dragostea care nu va pieri curând, nu vei putea fi lângă mine tot timpul, va trebui să mă cerți la telefon și să-mi spui ”ai grijă copilu`”. Însă sunt sigur că atunci când ne vom vedea totul va exploda și vom trăi împreună toate secundele pe care le-am pierdut din terțe cauze și nu îmi fac griji că ochii care nu se văd se uită,pentru că vorba aia...am ochi verzi. Zâmebtul meu ți-a rămas întipărit, mie mi-a rămas întipărită privirea aceea cu care mă străpungeai când treceam pe lângă tine și nu te vedeam sau erai pe celălalt trotuar și te uitai la mine cu o privire plină de bunătate si iubire mascată de o încruntare ciudată. Probabil uneori ne-am ferit de oameni, poate pentru că așa cum ai zis tu, noi am fost,suntem și vom fi ”dragii” însă vor exista și alți ”dragi” în viața noastră, pentru că atunci când lupți cu foc împotriva focului riști să creezi un dezastru...dezastru pe care nu ni-l permitem niciunul, însă vreau să cred că vei fi acolo pentru mine, într-o după amiază inăbușitoare de vară sau o seară ploioasă de primăvara...pentru ca eu voi fi.

Nu cred că m-am ridicat la înălțimea profunzimii scrisorii tale, știi că toată treaba asta cu creeația e un proces complex pentru mine și că vine când te aștepți mai puțin...oricum,tu știi mai bine decât aș putea vreodată să scriu,în cel mai inspirat moment al vieții, ce insemni pentru mine.

Așadar voi încheia mulțumindu-ți că ai avut răbdare cu mine (ai avut muuuuuuuuuultă), că mi-ai acceptat toate chestiile nasoale pe care ți le-am zis, că nu m-ai alungat când am devenit ”porci”, că m-ai acceptat și că ai învățat de la mine. Am încercat să-ți dau întotdeauna sfaturile pe care le-aș fi urmat eu în situația ta,sper că s-au aplicat și la tine. Vreau ca despărțirea asta să nu fie o ruptură ci mai degrabă o nouă eră a ”Cerul și Universul” și a lui ”Dumnezeu”...pentru că ”fără noi,pământul stă in loc”....`cause, Do you know what`s worth fighting for?"

...Raspuns la care nu m-as fi asteptat niciodata. Tot ce mai am sa iti spun e ca daca vreodata nu o sa "ai grija copilu`", o sa te prind. O sa fiu acolo - si tu ai fost. Mereu. 

P.S.: De cate ori sa iti spun ca era Dunhill, nu Kent lung ?!

"He means the world to me."

Din cand in cand, seara inainte sa te culci, te aproprii de fereastra si te uiti in gol - la strazi, la oras, la lumini, la oamenii care au lucruri mai bune de facut decat sa doarma, la masinile care nu se opresc niciodata, la stele, la luna, la o lume intreaga, undeva, dedesubtul tau. Eu fac asta. Toti o facem.
In serile din ultimul timp, timp destul de lung, cand ajung sa vad o lume intreaga, imi spun ca el e toata lumea asta pentru mine.
De cateva seri, cel putin din orasul asta, nu se mai vede luna, plina sau nu, cum o fi, nu se mai vede deloc. O caut de fiecare data cand vin acasa, si nu e niciunde. Nu stiu cum mai arata, daca mai e acolo pentru noi, sau daca mai e, pur si simplu, dar nici nu mai am nevoie sa o vad, cand el e cam in fiecare pas pe care il fac.
Imi spun ca pentru noi, pot sa ma lupt cu toti, cu mine, sau cu el.
Pentru el, am invatat sa ma schimb, sa-mi las tot orgoliul ala crescut in ani buni.
El m-a facut putin altfel - altfel decat ma stiau cei care o faceau, cu adevarat, altfel decat imi promisesem ca o sa fiu, altfel decat m-as fi gandit vreodata.
El m-a facut sa vreau sa fac ceva, sa fac tot ce pot, sa nu raman "una dintre ele", sa raman "ea". M-a facut sa vreau sa fiu cea care nu l-a lasat niciodata, indiferent daca a fost usor sau greu, cea care a facut intotdeauna ceea ce a promis ca face, cea care a intors lumea pe dos pentru el daca a trebuit. M-a facut sa vreau cu adevarat sa fiu cea care a facut tot ce era de facut, iar daca n-a putut intotdeauna, a incercat
Stiu ca multi au fost in stare sa ma faca alta pentru ei, dar numai el a reusit sa ma faca alta pentru noi.
Numai el m-a facut sa imi spun seara ca inseamna cat toata lumea asta.

Daca si tu te aproprii cateodata de fereastra si vezi pe cineva in fiecare lucru, de acolo, de jos, atunci fi alta pentru voi, lupta oricat e nevoie, si tine de el exact pana atunci cand nu mai ai deloc de ce sa tii. Nu-i da drumul, niciodata, nici cand vrea sa plece, niciodata, pentru ca vezi tu, nu toti oamenii din viata ta o sa insemne tot, nu toti o sa te lase sa ii iubesti exact atat de mult cat poti, n-o sa ai mereu ocazia sa le demonstrezi asta.
Poate ca el e ultimul care inseamna cat o lume intreaga, si ceva mai mult. O viata, si inca putin.