Cum dracului pleci din locul in care ai fost intotdeauna?
Asta ma macina de ceva timp. Intentia o am, o am de mult timp. Raman cu intentia, acum si de fiecare alta data cand am avut-o. De plecat, nu plec. Nu stiu de ce nu plec, daca vreau sa plec, daca pot sa plec, nu stiu ce ar fi, cum ar fi, si cel mai rau e ca nu stiu daca ar mai fi ceva...nu din noi, ci din mine si din el.
Daca as pleca azi, nu m-as intoarce maine, nici peste o saptamana, nici peste o luna si nici dupa ce ar trece ani buni, oricat de reci ar fi anii aia...nu m-as intoarce niciodata, intelegi? Eu nu m-am intors niciodata de unde am plecat, si nici n-am s-o fac.
Asa ca nu plec, pur si simplu.
Ma sperie. Adevarul asta e, ma sperie sa ma gandesc ce ar insemna sa se termine efectiv, tot.
Cum, cum sa pleci din locul in care te-ai obisnuit sa fi? Cum sa parasesti bratele in care te-ai intors intotdeauna, care te-au primit intotdeauna? Cum sa nu te mai uiti in singurii ochi care te intimideaza? Cum sa te prefaci ca nu il auzi pe singurul care a ascultat tot ce ai avut de spus, fie ca a durut sau nu? Cum sa nu-l mai iubesti pe singurul care, peste toate, te-a iubit intotdeauna? Cum sa renunti la singurul lucru pentru care ai luptat vreodata cu adevarat? Cum sa stergi cu buretele fiecare lucru intamplat in atata timp, care te-a facut tot ce esti azi? Cum sa il lasi, daca el nu te lasa? Cum sa te prefaci ca nu vezi faptul ca a fost al tau si atunci cand tu nu erai a lui? Cum sa incerci sa crezi toate lurcrurile urate care le-a spus, cand il cunosti prea bine? Cum sa te ascunzi de singurul care te stie cu adevarat? Cum sa pleci, stiind ca el crede ca te vei intoarce, cum a facut el mereu? Cum sa uiti ca ai fost pentru el, candva, "simply the best"? Cum sa il lasi, pur si simplu, pe el, pe care l-ai tinut de mana, care te-a tinut de mana, prin mult prea multe ploi? Cum sa te uiti la el pe strada ca la un prieten, ca la un om pe care il stii din vedere, sau ca la un necuoscut, dupa tot ce a insemnat? Cum, cum ar putea insemna orice altceva inafara de tot, cand asta a fost mereu?
Intr-adevar, am langa mine pe cineva care nu stiu cand si cum, m-a facut sa ma trezesc zambind in fiecare dimineata. Cineva care inseamna mult mai mult decat m-am gandit vreodata ca ar putea insemna. Cineva care ma face fericita, doar pentru ca...inca...e aici, si Doamne, cand nu a fost? Cineva care ma pupa pe frunte. Cineva care stie sa fie tot ce am nevoie, care face cat muuulti altii, care ii acopera pe toti. Cineva, la care gandindu-ma in fiecare seara, ma face sa imi spun "you made my day".
Diferenta e ca gandindu-ma la el, against all odds, he made my years.
4 comentarii:
Mi-ai dat o mana de ajutor. M-ai facut sa realizez ca merita sa ma intorc la el si sa nu ii dau drumul. Multumesc.
... partea buna ii ca nu mi dor iar de el :)) ... si am citit postarea :) ...
so ... cand pleci, iti iei lucrurile si dispari ;;)
Am o intrebare. De ce sa pleci? ;))
scrii incredibil pentru varsta ta:)
te citesc de cateva luni buna si singura reclamatie e ca scrii prea rar:)
Trimiteți un comentariu