miercuri, 30 iunie 2010

Cel mai bun lucru care mi s-a intamplat vreodata.

Noaptea asta, dupa prea multe episoade lacrimogene, am inceput sa ma gandesc ce s-ar intampla daca intr-o zi, ar pleca in alta tara, pe alt continent, in alta lume, oriunde, in fond...

Ce ar fi daca m-ar suna pur si simplu intr-o dimineata sa imi spuna ca mai am cateva ore sa ajung sa il mai vad o data, pe el, singurul motiv pentru care ma trezesc si ma culc zambind in fiecare zi, nu de saptamani, nu de luni, de ani incoace! Si parca a fost o viata, oricum.

Doamne, incep sa cred ca am luat-o pe aratura urat de tot.

Apoi am inceput sa imi amintesc pe rand, toate "vremurile noastre". Am fost mai mult decat socata cand am realizat cat de mult l-am judecat, cat l-am invinovatit si cate nopti l-am urat, poate pentru simplul fapt ca dintr-un prieten facut pe messenger a devenit sensul vietii mele, inca de atunci.

Intotdeauna mi-a fost frica de el, de felul lui in care ma poate juca, ma poate minti, de tot ce putea sa imi faca, stiind foarte bine ca el imi poate intoarce lumea pe dos. Mai frica mi-a fost totusi de mine, de felul meu de a il ierta, de a uita tot ce nu imi placea sa imi amintesc...mai frica mi-a fost de felul meu absolut nebun de a il iubi intotdeauna, exact asa cum e, din tot sufletul meu. Poate inca mi-e frica, de el, de mine, de noi, dar tot ce am de fapt e acest "noi", si asta nu las pe nimeni sa imi ia.

Nu inteleg de ce m-am straduit de atatea ori sa imi impun unele lucruri - ca gresesc, ca imi repet greselile, ca ma minte, ca sunt o proasta, ca am de pierdut...si in fond, ce aveam de pierdut? Da, am pierdut nopti, zile, si o parte buna din anii astia. A cui e vina? A MEA. DOAR A MEA. Au fost alegerile mele, iar daca altadata nu o fac, recunosc acum - e doar vina mea.

Cum as putea vreodata sa imi impun sa termin deodata ceva inceput acum prea mult timp, cand eu am avut un bat in fund toata ziua doar pentru ca nu a fost aici? O ZI!

Nu o sa ii mai arunc niciodata in cap prostiile mele, noptile mele, visele, si tot ce tine de mine. Mi-a spus de multe ori ca sunt o proasta daca stau si plang dupa el, "eu nu stiu ca tot se intoarce?". Si are dreptate, exact asta sunt. Ba da, stiu ca intoarce.

Am sa renunt la el, la mine, la noi, la tot, intr-un cuvant, pentru ca a ajuns din nou sa fie el - tot, doar in momentul in care o sa stiu ca nu ma mai iubeste. Vezi, de asta nu am renuntat niciodata...de asta sunt sigura ca nu o sa renunt prea curand.

Peste toate, singurul lucru de care il mai acuz, e ca s-a dovedit a fi ce ma temeam demult ca e - cel mai bun lucru care mi s-a intamplat vreodata.

Inca stau pe ganduri, dar daca mai trece un an, jur, jur ca il declar oficial iubirea vietii mele!

~I can`t turn around and end it, I can`t leave the past behind~

3 comentarii:

Bianca Dobrescu spunea...

aşa facem toate.
:P

julie spunea...

exact , asa facem toate..

Selena spunea...

Oofff.. suna scary atata iubire :-s