(acelasi) EL.

Nu am crezut niciodata ca voi ajunge sa cred cu adevarat ca exista lucruri care efectiv nu mor, orice ar fi...iar cand spun orice ar fi, vreau sa spun orice...genul de lucruri care se intampla exact la fel ca de fiecare data, indiferent de cearta de seara trecuta, sau cea de acum o saptamana, de o luna, in fine, de certurile (probabil sunt milioane) de atatia ani incoace. Genul de lucruri care te scoteau din minti, dar de care iti era dor - care te scot si acum din minti, dar de care iti va fi dor saptamana viitoare. Genul de lucruri care au rolul de a iti aduce aminte ca inca e acolo, ca nu s-a schimbat nimic, ca nu a uitat si ca in felul lui complet tampit s-ar putea spune, dupa toate, inca te iubeste.

Genul de lucruri pe care am ajuns la concluzia ca le poate face o singura persoana. El, pe care dimineata il urasc si seara il iubesc, sau poate invers. El, pe care nu pot sta suparata mai mult de o saptamana. El, care ba ma suna de 20 de ori pe zi, ba nu imi raspunde si isi inchide telefonu`. El, care ma face cu nervii si el, care ma poate calma cand o fac altii. El, care mi-a rupt inima, si a refacut-o cand a rupt-o alt bou care nu-si merita viata. El, care intr-un final, ma iarta, orice prostie as fi facut, din nou. El, care daca ma gandesc bine, e singurul care a fost langa mine mereu in tot timpul asta, poate chiar si atunci cand de fapt, nu era. El, pe care il disper cam 25 din 24, si tot ma iubeste. El, cel despre care spuneam in toate posturile anterioare ca o sa il las, pe bune ca o sa il las - el, pe care nu o sa il las de fapt niciodata, pentru nimeni, orice ar fi, niciodata.

El, despre care candva, puteam sa scriu mult mai mult, dar daca as face-o acum, mi-ar fi imposibil sa nu ma repet, pentru ca el, a ramas totusi exact la fel, mi-a ramas exact asa cum mi-a fost intotdeauna: TOT.