luni, 29 martie 2010

Ma mai iubesti?





S-a ridicat brusc de pe scaun si a luat-o la fuga pe scari, aproape pierzandu-si pantofii micuti si rosii cu toc inalt. A iesit in strada, s-a asezat pe prima bordura inalta care a vazut-o, realizand abia atunci ca tocmai sta cu rochia pe care si-a dat alocatia pe tot anul pe o bordura murdara si uda. Si-a aprins o tigara, a tras aer adanc in piept, si desi incerca din rasputeri, nu a putut sa nu izbucneasca in plans. Ce o ingrijora mai tare nu era simplul fapt ca plangea pe o strada pustie, ci pur si simplu ca isi rescunoastea lacrimile, plansul, suspinele...era plansul acela vechi, de demult, era plansul caracteristic dorului de el.

Il vazuse in seara asta, dupa mult timp. Nu era pregatita sa il vada, cu atat mai putin alaturi de altcineva. Era constienta ca trecuse destul de mult timp, si era normal sa isi fi gasit pe altcineva, dar ii era imposibil sa intelegea de ce lui i-a luat cateva luni, iar ea se lupta in fiecare zi cu teama ca ii va lua o viata, sau poate ceva mai putin... . Era prima oara dupa mult timp cand isi dadea seama cat ii lipseste de fapt, el, sau ce tinea candva de el, ea, ei - plimbarile de seara, tachinatul, saruturile pe ascuns, noptile memorabile, orele pierdute la telefon, si bineinteles "te iubesc"-ul care era candva la ordinea zilei...poate chiar si certurile, nedreptatile, ciondanitul...- nu, ii lipsea el si atat.

O lovise ca un fulger sa il vada pentru prima oara de atunci...era fericit, sau asa parea. Nu stia daca asta o bucura sau o deranja. Ii luase o singura privire, in jur trei secunde, sa observe ca era exact asa cum il stia ea - avea acelasi zambet, aceeasi expresie a fetei, aceeasi alunita plasata in acelasi loc, acelasi tic, isi pocnea degetele de la mana dreapta- privind aparentele, parea sa fie acelasi pe care il stia ea.

Imeidat ce si-a intros privirea si a luat-o la fuga, a stiut ca nu, nu era acelasi. Baiatul pe care il vedea acum si inca nu putea da ochii cu el, era baiatul care ii spusese sa plece, era baiatul care a impins-o cand ea se apropia de el, era baiatul care nici nu a observat cat de mult isi calcase pe orgoliu pentru el, era baiatul pentru care fusese mereu acolo si el nici nu isi mai amintea...era baiatul, singurul baiat, pe care ea il iubise, singurul baiat care ii rupsese inima.
Cel pe care il stia candva insa, fusese cel care o prindea ori de cate ori cadea, cel care ii lingea toate ranile, si in niciun caz nu i-ar fi provocat el una. Fusese cel care o iubea, fusese cel caruia, candva, ea ii rupsese inima.

Povestea lor se terminase de ceva timp, si ea decise sa o ingroape cat de adanc ar fi putut, pentru ca toate amintirile alea frumoase nu trezeau nimic altceva decat regrete, lacrimi si multe, multe intrebari. Ce-i drept, o durea de cate ori realiza ca el inca sta ascuns undeva in sufletul ei, dar nu o spunea nimanui. Tinea pentru ea, durerea, dorul, faptul ca inca il iubea al dracului de mult...nu ar fi ajutat-o cu nimic daca ar fi stiut si altii, lui oricum nu i-ar mai putea spune toate astea niciodata. Nici sa dea ochii cu el nu pare sa mai poata...

Isi termina tigara si se ridica nesigura. Genunchii ii tremurau inca, si inima ii batea mai tare decat isi amintea ea sa fi batut vreodata. Se intoarce totusi inauntru, stiind ca o noapte rece si ploioasa nu o sa clarifice nimic, nu o sa imbunatateasca nimic, si cu siguranta nu o sa schimbe nimic. Nu era sigura daca isi dorea ca el sa fie prima persoana pe care sa o vada in multime, sau ar fi preferat sa nu mai stie nimic de el, mult timp de acum in colo.

Se intalni totusi cu el pe scari, dupa cateva minute...s-a uitat in ochii ei si nici macar el nu a putut sa spuna nimic, cinci secunde...apoi i-a spus doar "Hei...". In momentul ala a simtit ca nu mai era nicio gura de aer pentru ea in locul acela. Doamne, cate avea sa ii spuna, sa ii reproseze, sa ii povesteasca, sa ii multumeasca, sa ii aminteasca...
I-ar fi spus ca a plecat ca un prost atunci cand putea sa aiba tot, ar fi incercat sa ii descrie imaginea trista a tot ceea ce a lasat in urma, i-ar fi spus cum i-au trecut ei toate noptile astea, cum nu a stiut daca afara ploua sau era soare, cum s-a schimbat, cum i s-a facut o frica teribila de a mai iubi pe cineva, ce nelinistita era ca lui nu o sa ii fie bine daca ea nu e acolo, ca nu o sa mai aiba pe nimeni cum avea inainte...i-ar fi spus toata povestea ei, de cand el incetase sa mai faca parte din ea.
Si-a dat seama ca sunt prea multe de spus unui om pe care acum nici nu il mai recunoaste, unui om care acum nu si-ar irosi timpul sa ii asculte ei povestea, chiar daca ea si-a irosit absolut tot timpul ascultand orice ar fi avut el de spus...era in stare sa il asculte acum si doua-trei ore vorbind despre masini, sau batai, sau jocuri, sau vreuna buna..dar nu, adevarul e ca ea nu mai stia absolut nimic despre el. Vroia sa se rezume la un raspuns scurt, care sa nu fie la fel cu salutul lui - si-a ridicat capul din pamant si l-a intrebat, putin mai sigura pe ea: Ma mai iubesti?

El s-a blocat. Nu i-a raspuns, nu se astepta sa il abordeze asa. Fusesera luni bune in care nu schimbasera o vorba, iar primul lucru pe i l-a spus a fost "ma mai iubesti?" ?! Nu intelegea. Oricine ar fi spus un "buna", "ce mai faci", "cum mai esti?", " de cand nu te-am vazut"...in acelasi timp, era sigur ca il vazuse cu prietena lui, cine ar intreba un baiat daca o mai iubeste, cand el e cu altcineva? Ea..ea ar fi intrebat, si el stia asta foarte bine, pentru ca nu fusese niciodata ca toate celalalte, si poate asta l-a tinut atata timp langa ea. Acum isi amintea...
Intre timp, ea s-a intors si a plecat, incepand sa se intrebe ce a fost in capul ei sa puna o astfel de intrebare. Era a doua oara in aceeasi seara, cand fugea pe scari, tremurand si plangand, pentru ca nu il mai putea privi in ochi, nu mai putea sta langa el...
Undeva intre etaje, o mana o apuca cu putere de umar. Stiind cine e, nu s-a intors, dar s-a oprit - "Da." .

7 comentarii:

Diana. spunea...

:|

madda spunea...

Ai si o continuare pentru povestea asta?
Daca ai,te rog frumos posteaz`o :| !
A fost de`a dreptul minunata...si presupun ca nu e fictiva,tocmai d`asta te`am intrebat de continuare ...


Daca te iubeste,poate povestea va avea un final fericit :D ...

A N D R A :). spunea...

da, probabil ca da :)

Cris spunea...

E trista... mi-au dat lacrimile...

studentpebahlui spunea...

m-a facut sa rad Cris fiindca i-au dat lacrimile :"> :))))


referitor la post, scrii frumos, daca ai trait ce ai scris acolo te invidiez :)


all the best

scarlet spunea...

Reala sau ireala,foarte frumoasa poveste.

Cris spunea...

Bogdan, am mai intalnit oameni, care ii invidiau pe altii pentru sentimentele profunde pe care le aveau, numai ca aceia nu intelegeau ca asta implica o mare durere... nu e de invidiat asa ceva... nici de dorit sa traieste asa ceva... chiar daca, teoretic, pare doar un vis, care te ajuta sa nu te plafonezi...

Andra, eu nu am avut curajul sa fac asa ceva, chiar daca nu era cu actuala, pentru ca mai mult ca sigur raspunsul ar fi fost unul negativ... Daca ar fi ceva pentru ce te-as invidia, aceea ar fi, poate, forta cu care scrii si maturitatea de care dai dovada in postari... Ti-as fi dorit sa nu treci nicicand prin asta, la fel cum as fi vrut si pentru mine, ca dragostea sa fie doar o poveste... cu print si o printesa... :)