Fear and love?..

Tremur. Tremur de mai mult de 24 de ore, tremur incet si des, clipesc mult si nu ma concentrez pe nimic. E ciudat sa te intrebi "Ce e cu mine?". Cum sa nu stii ce e cu tine? Nu intelegi, nu incerci, nu vrei, e mai bine cand nu ai nici cea mai mica idee.

Tremur de ciuda, de nervi, de regrete, de urme, de dorinta, de dor, de impactul trezirii la realitate. Mi'e al dracului de dor, de vremurile alea cand nu stiam daca trece un minut sau o zi. Inca o dimineata langa tine, inca o noapte departe. O cearta urata si o mie de ganduri care imi treceau simultan prin minte, toate legate de tine, fara sa duca undeva. Mi'e dor de tine ocupand o parte din mine, tragand de tine ca de o sfoara, acceptand si prefacandu'ma ca nu vad, doar ca sa fi acolo. Am aruncat sfoara aia, demult, dar nu prea departe. Din cand in cand, o mai ridic. Nu trag de ea, dar nu suport sa nu o mai am macar in mana. Nu mai e iubire, nici pe departe, nici cea care a fost, niciun alt fel. E doar dor. Un dor nebun, o ciuda care apare si dispare intr'una si o mie de intrebari: "Oare ce'ar fi fost daca...?". Urasc sa nu mai fi aici. Urasc sa fi fost vreodata. Urasc faptul ca nu dispari, urasc faptul ca nu te las sa pleci fara sa'mi dau seama. Cel mai mult insa urasc faptul ca nu stiu cine esti. Ar putea fi el, a fost mereu el, sau poate celalalt, poate celalalt...nu stiu cine esti. Probabil sunt toti.

Sunt ei trei. Sunt cei trei care refuza sa iasa o data pentru totdeauna din viata mea. Sunt cei trei care ma deruteaza, sunt cei trei pe care i'am infipt in mine cu dorintele mele cu tot atat de adanc incat nu ii mai scoate nimeni. Nu sunt egali. E el, care a fost mereu, el si restu', nimeni nu o sa fie ce e el. E celalalt el, care probabil si'a castigat locul in timp.. si inca un el, care nu stiu cum a aparut si cum a ramas totusi undeva in mine. Si imi e dor, imi e dor de ei pe rand, tremur si suspin, tip si ma ascund, pentru ca sunt aici, ii simt aici, si nu vreau, nu ar trebui, ma agita si ma distrug.
Ma intreb pentru ce, pentru cine? Nu am niciun raspuns. Dar inca tremur, parca mai intens, nu ma pot opri si ma simt asa cum nu m'am mai simtit de ceva timp. Plina de ei, goala de mine. Ma completeaza incredibil de bine, fac un intreg, fara sa fie acolo. Asa, pentru ca au fost. Pentru ca in mine traiesc, respira mai rar, si inima nu le mai bate atat de tare, dar destul cat sa imi amintesc: nu au plecat niciunde, nu am uitat nimic - sunt acolo. Si iar tremur...

Ma ridic din pat si imi dau prosopul jos. Nu simt nimic, nu vad nimic, nu conteaza nimic. Decat sa ma gandesc la tot ce conteaza, mai bine, nu conteaza nimic. Zambesc si merg cu spatele drept, spre dulap sa imi gasesc o bluza calduroasa. Inca tremur. Dar nu conteaza. Inca zambesc.

Zambesc pentru ca pauza mea de fericire nu s'a terminat. Nu, scumpii mei, eu inca sunt fericita.