To my dear. I LOVE YOU!

Iti scriu acum tie, pentru ca nu am facut-o niciodata. Nu ti-am scris, nu ti-am spus si nu te-am lasat sa stii ce insemni de fapt, pentru mine. Insemni mult, mai mult decat crezi, si nu pentru ca nu observi lucrurile cum sunt, ci pentru ca insemni mult mai mult decat te-am lasat eu sa vezi.
Tot ce spun, spun pentru ca vreau sa stii ca nu ai facut tot ce ai facut fara sa observ. Vreau sa stii ca am observat tot, si ar fi prea putin spus ca am apreciat. Nu te-am inteles niciodata, dar am avut egosimul sa te las intotdeauna sa continui. M-am simtit vinovata, dar probabil nu destul cat sa te opresc. Nu am vrut sa te opresc sa ma iubesti, pentru ca poate era lucrul de care aveam cel mai mult nevoie, de fiecare data. Nu stiu daca ti-am multumit vreodata. Daca nu, nici n-0 voi face, pentru ca sunt lucruri prea mari pentru a le acoperi cu un "multumesc"...in plus, niciodata nu as putea sa iti multumesc pentru tot ce ai facut sa imi fie mie bine.

Eu nu am stiut sa te tin, si tu nu ai stiut sa ma lasi. Nu imi dau seama care dintre noi doi a fost mai prost, dar stiu ca tie ti-a picat mai prost...din ce in ce mai prost, cu fiecare. Fieceare data cand te-am mintit, fiecare data cand am plecat, fiecare data cand eram cu el, fiecare data cand nu te-am vrut, fiecare data cand nu mi-a pasat, fiecare data cand nu te-am vazut, sau nu am vrut sa te vad...fiecare data cand nu te-am iubit asa cum ar fi trebuit sa o fac.

Ai tinut de mine si te-ai incapatanat sa nu renunti, orice as fi eu capabila sa fac. M-ai judecat si m-ai inteles, m-ai certat si m-ai iertat, intotdeauna, cu aceeasi privire din ce in ce mai dezamagita de cum inghite fiecare mic lucru venit de la mine. M-ai tinut de mana si m-ai tras inainte cand n-am mai stiut pe unde sa o iau. Ai cazut de mii de ori si nu te-am tras niciodata, nu mi-ai cerut si nu ai asteptat-o. Ai zambit intotdeauna o data cu mine, indiferent de cum iti era tie. Mi-ai demonstrat demult, si continui sa o faci, ca nu "toti sunt la fel". N-ai tras niciodata o linie de final, si ai sters-o ori de cate ori am tras-o eu. Ai tacut, oricand a trebuit sa o faci, si ori de cate ori ai fi avut dreptul sa nu o faci. M-ai iertat, de milioane de ori, si m-ai lasat cel putin sa cred ca ai si uitat, tot ce am stiut sa fac, in asa fel incat sa nu uiti.

Pe mine nu m-ai uitat. Nu m-ai uitat niciodata, oricat ai fi fost plecat si oricat ti-as fi zbierat in fata sa uiti, sa ma uiti. Te-ai intors la mine fara sa te chem vreodata, fara sa stii daca macar, vroiam sa te intorci. Te-ai intors daca ei ti-au spus "Coaie, are nevoie de tine, hai acasa". Ai venit, ai venit intotdeauna si nu ai plecat pana "nu mai aveam nevoie de tine".

Adevarul e ca intotdeauna am avut nevoie de tine. Asta o stii, o stii pentru ca am fugit la tine mereu. Am stiut ca esti singurul. Singurul care putea sa se trezeasca la trei dimineata daca il sunam plangand, singurul care ma primea la el si imi faceau o cafea lunga si dulce, singurul care stia cat zahar sa puna in ea, singurul care fura tigari de la tasu', singurul care statea cu mine pana la sapte sa ma asculte, singurul care ma ridica in picioare cand nu vroiam sa ma ridic, ma lua in brate si imi spunea "Lasa, micuto, e un prost, si nu te merita. Trecem noi si peste el". Eram noi, nu era niciodata "treci tu", nu, treceam "noi". Si asa era. Nu m-ai lasat niciodata singura, niciodata.

Nu o sa am vreodata tupeul nesimtit de a iti cere sa ramai. Daca o sa vrei sa pleci, sa stii ca nu am sa te judec, pentru ca ar fi trebuit sa pleci acum tare mult timp, poate inca de la inceput. Ai ramane probabil cea mai frumoasa amintire a mea, cea mai linistita si lipsita de intrebari sau dubii iubire a mea. Oricat ai fi de departe, pentru mine vei ramane cel mai aproape, pentru ca asa ai fost intotdeauna, cel mai aproape de mine. Sa nu ma uiti, chiar daca doare, pentru ca daca tu nu renunti, eu nu mai fug.

Sa te intorci intotdeauna la "bestia mica" care te musca de ureche, Kiddule, pentru ca inca nimeni altcineva n-a stiut cat zahar sa puna in cafeaua aia nenorocita...oricum, cafelele lor nu au acelasi gust, a nimanui nu o sa aiba acelasi gust ca a ta, la 3 dimineata, in bucatarie, pe fotoliile alea portocalii, cu atatea, dar atatea amintiri. Mi-ai lipsit al dracului de mult. Bine ai venit acasa, blondule.