luni, 25 martie 2013

Weak and drunken hearts.

Tot ce avem in viata asta are un sfarsit. Orice tigara fumezi, fie ca te bucuri de fiecare fum, fie ca iti sta in gat, dar te ambitionezi ca prostu', pana la urma tot scrum ajunge. Orice cafea bei, ca esti mahmur, ca esti obosit, ca iubesti cafeaua aia, pur si simplu, pana la urma, pe fundul canii, tot zat e.
E ciudat, nu? Tu stii asta, eu stiu asta, si nici unul din noi nu pare sa inteleaga vreodata cand se intampla, inca o data. Daca maine te vad pe strada, te opresc, si iti spun ca tot ce traiesti tu acum mai frumos, diseara dispare, ma crezi? Nu ma crezi...razi, te uiti lung dupa mine, iti spui ca sunt nebuna...dar stii ca nu am dreptate? N-ai sa stii vreodata. Vezi, spunem ca nimeni nu ne avertizeaza in legatura cu sfarsitul lucrurilor bune din viata noastra - si daca ne-ar avertiza, ce? "Ce-ai frate, eu nu stiu ce am acasa? Imi zici tu mie ..."
Toate se termina si ramane un gol de care nu iti era dor in niciun fel. Cand pierzi, niciodata nu simti ca ti-au ramas toate celalalte - niciodata nu te pune pe picioare faptul ca ai prieteni buni aproape, sau o familie care sa te prinda, sau cineva care te astepta demult. Niciodata nu vedem ce mai avem, ca asa ne e natura asta de rahat: vedem ce-am pierdut si vedem ce-a lasat in urma. Ce sa lase? Multe, prea multe, parca toate care au fost, dar cand te uiti mai bine, nu mai e nimic...si iar iti pierzi mintile.
E asa de normal sa pierzi, ai facut-o de atatea ori. Ai pierdut de fiecare data cand ti s-a spus "Iti promit !", si n-a fost asa. Ai mai pierdut si atunci cand ti s-a zis " Sunt aici !", si n-a fost...sau atunci cand, din contra, ti-a zis " Ma intorc !", si inca te uiti spre usa aia. Cand pierzi asa de mult, iti spui ca nu mai ai nimic, si nici nu mai vrei sa ai. Nu vrei sa mai ai un suflet in maini, pentru ca stii ca nu poti sa il ai cu adevarat fara sa il dai pe al tau...cand pierzi asa de mult, nu mai vrei sa stie nimeni ca macar ai un suflet. Esti rece, distant, tare, esti un jeg de om, si ranesti mult, pentru ca te doare, ca recunosti asta sau nu, si te-ai speriat. Te-ai speriat de tine...e trist, frate.
Pierdem tot, zi de zi. Pierdem fericirea, mesajele de dimineata si cele de noapte buna, florile, biletelele, discutiile interminabile care aveau un sens candva, zambetele, ceaiurile, cafelele si zecile de pizza impartite. Pierdem iubire, vise, putere si orice fel de speranta, pana incet, incet, pierdem tot ce am construit pana atunci.
Pierdeam noptile cu tine, in alcool, tigari, cearceafuri, rasete si multe, multe vise. Asta era tot ce vroiam vreodata sa pierd, dar n-ai inteles...
Cand pierzi tot, si tipi cu o disperare greu de descris, stii ce realizezi? Un singur lucru, unul singur iti trece prin minte, mintea aia care nu iti mai apartine si pe care o renegi acum, pentru ca iar nu si-a facut treaba ! Realizezi ca ti-ai pierdut timpul, stii, asta e tot ce ai facut. Ti-ai pierdut timpul in locul nepotrivit, iar, unde credeai ca e ultima oprire.
Credeai ca e gata ? Credeai ca ti-a ajuns, credeai ca cineva acolo sus s-a gandit la tine, intr-un final? Credeai ca, pana la urma, primesti ce meriti? Oh, Doamne, credeai ca ai ajuns "acasa"?! Deschide-ti ochii si uita-te mai bine - ai pierdut. E gol.
O sa-ti zica toti acum sa zambesti si sa mergi mai departe, si tu fa ca ei, caci spune-mi tu...ce mai ai de pierdut ? Cine, ce iti mai poate lua?


Un comentariu:

MAJI * spunea...

Cat de adevarat !