Eu niciodata nu o sa am un suflet curat.

Sunt inconjurata de oameni care isi doresc bani, masini scumpe, case mari si faima.

As fi vrut ca atunci cand ai plecat, sa te fi dus mult mai departe. As fi vrut sa trantesti mai tare usa aia, sa fi luat cu tine si cutia de sub pat si sa fi stiut ca m-a durut cand ai lasat-o acolo. As fi vrut sa iei toata durerea cu tine, nu ca s-o simti tu, ci ca sa ma protejezi pe mine. As fi vrut sa te duci atat de departe, incat sa nu te mai pot vedea deloc, sa nu mai stiu unde ai ajuns si sa nu imi mai vorbeasca nimeni de tine. Mi-ar fi placut ca dupa ce pleci, sa nu ma mai cunoasca nimeni. M-as fi trezit a doua zi si as fi intalnit oameni frumosi, le-as fi spus ca am ajuns doar azi in lumea asta. Le-as spune ca nu cunosc oamenii sau durerea, ca nu am cazut, si ca nici ei nu trebuie sa o faca. Le-as fi zambit printr-o inima care e inca intreaga, le-as fi spus sa nu se uite la meteo, ca maine e soare, si ca noaptea e intuneric doar daca asa vor ei sa creada. Le-as fi dat curaj sa tipe si sa fuga dupa cele mai tampite vise, iar eu as fi facut acelasi lucru. M-as fi protejat de rau si ura cu o naivitate rara, cu o bunatate care acum nu o mai cunosc. As iubi din tot sufletul meu, marea si cerul, ploaia si strazile, luminile si fiecare stea ! As fi iubit, sunt sigura, orice alt suflet frumos care m-ar fi lasat sa il iubesc.
Sau...poate din contra, as fi vrut sa nu pleci deloc. As fi vrut sa zambesti, sa ma strangi in brate, sa te asezi in patul meu si sa deschizi cutia de sub pat. As fi vrut sa imi iubesti tu sufletul, asa cum e el, sa il fi tinut in palmele tale, ca cel mai fragil lucru pe care l-ai cunoscut vreodata. Ah, ce-as fi vrut sa ma cunosti, sa ma ingrijesti, sa nu ma lasi singura. As fi vrut sa imi spui tu mie ca lumea e buna, sa tip la tine, caci eu nu as fi crezut, si sa ma lasi sa vad ca tu esti lumea mea. As fi vrut sa crezi in mine si in tot ce ti-am spus, si atunci cand nu imi mai stiam vorbele, si atunci cand bausem prea mult vin. As fi vrut sa imi asculti fiecare bataie a inimii, si sa o intelegi, asa cum incercam eu sa le inteleg pe alte tale, in toate noptile nedormite. As fi vrut sa ma invelesti in noaptea aia si sa stingi lumina, dar sa-mi fi spus ca o s-o aprinzi iar, intr-o zi.
Nu stiu cum te-as fi vrut, dar nu te-as fi vrut undeva, acolo. Nu te-as fi vrut uneori, sau in unele feluri, nu as fi vrut o parte din tine, nu as fi vrut zile bune si zile rele, n-as fi vrut amintiri sau un prezent incert. As fi vrut sa fie un drum drept, in jos, in sus...nu stiu cum te-as fi vrut, dar te-as fi vrut intr-o claritate dureroasa pe care doar eu o pot intelege, te-as fi vrut ca adevarul meu absolut, inger, sau demon, cum ai fi fost.

Sunt inconjurata de oameni care isi doresc bani, masini scumpe, case mari si faima...iar eu, eu vreau tot ce vor ei dar mai am o dorinta, una atat de arzatoare, incat imi omoara timpul si intelegerea. Eu imi doresc atat de mult un suflet curat. Imi doresc bunatate, frumusete, emotie si o fericire nebuna, o doza de naivitate si un munte de sperante. Imi doresc sa imi rada sufletul cate putin in fiecare zi, si sa ii vindece pe altii. Doamne, cat as vrea un suflet curat, pe care sa nu fi calcat nimeni, care sa nu fie distrus, iar apoi cusut, iar apoi distrus, iar apoi cusut...ci doar intact si capabil de o lume mai buna.

Sunt inconjurata de oameni care isi doresc bani, masini scumpe, case mari si faima, si ii urasc ! Ii urasc, pentru ca ei pot avea intr-o zi tot ce isi doresc, din telurile astea banale, pe cand eu...eu niciodata nu o sa am un suflet curat, niciodata ! ("Si ai vrea ca cineva sa simta tot ce simti acum...")