N-o sa mai fie niciodata bine.

Se gandise mereu ca lucrurile mici mai conteaza. Credea ca zambetul ei o sa-l mai impresioneze macar o dimineata din zece, ca imbratisarile ei o sa mai tina de cald cat de putin cand restu` lumii e rece, se gandise ca o sa conteze tot ce face, ca o sa observe intr-un sfarsit, ca o sa se gandeasca cine a ramas, ca o sa-i pese, poate. Proasta. Proasta, proasta, proasta..
Lucrurile nu se schimba. Oamenii nu se schimba. Nimanui nu ii pasa ca lupti. Nimanui nu ii pasa ca iti pasa.
Se gandise ca o sa se intoarca intr-o zi, caci oamenii ar trebui sa vina inapoi la cei care n-au plecat, nu? Se gandise ca o sa fie bine, ca ei erau mai sus decat toti ceilalti, si ca ar fi gasit o cale intr-un final. Se gandise ca merita sa nu cedeze, si n-a cedat, si nu cedeaza nici azi, cand vede ca s-a gandit prost. Foarte prost.
El a ramas in ea, nu cu ea. El a ramas cu oricine altcineva care nu e ea, si asa avea sa fie. El nu se intorcea niciunde, el nu venea "acasa", si asta era un fapt, unul deloc influentat de asteptarile si rabdarea ei. Nu contau, n-o sa conteze niciodata, chiar daca ea conta, si asta o stia.
Iubirea e iubire si nimic mai mult decat atat - nu vine cu fericirea, nu vine cu el in viata ta, nu vine cu nimic - vine cu o mie de vise, si cateodata, raman doar vise. Si doare, la dracu`, e o durere din aia care iti ajunge pana in oase, care se pierde prin sange, care o simti pana si in firele de par, care urla in tacerea ta si te omoara. TE OMOARA - asta se intampla cand iubesti degeaba, cand iubesti fara niciun rezultat, dar o faci, asa, in prostia ta - mori, incet, in fiecare zi, pana cand ti se face dor de zilele cand plangeai de durere, de dor, de tot ce-oi fi plans tu, caci azi...azi nu mai stii sa simti nimic, si nici n-ai mai avea tupeul sa o faci.
Dar ea n-a stiut asta - ei, si daca a stiut-o, s-a facut ca nu stie. Ea credea ca o sa fie bine, ea chiar credea ca o sa fie bine, si ca el o sa vada, o sa stie, o sa inteleaga...dar el nu o face, si probabil nici n-o s-o faca, el a plecat demult, si nu e vina nimanui ca ea n-a inteles. Acum sta, isi bea cafeaua de la cinci dupa-masa, isi fumeaza penultima tigara ca si cum ar fi penultima oara cand mai poate ramane in picioare in fata iubirii asteia, isi plange ultimele lacrimi, ultimii nervi, si stie ca a cazut, destul de jos, atat de jos incat pentru prima oara isi spune N-o sa fie bine, n-o sa fie bine, n-o sa mai fie niciodata bine.
Uite asa ai ajuns. Iti place? E bine? Esti mandra? Ti-era dor? Asa ziceam si eu.
Proasta. Proasta, proasta, proasta. Pana cand ?

When you`re in love, everything can go wrong.

Baiete esti prost, iar eu nu sunt o curva pe-un trotuar.

Dragul meu,

Probabil e in jur de 10 dimineata, te uiti incruntat catre biletu` asta si te intrebi de ce dracului ti-as lasa un bilet pe perna...si de ce dracului nu sunt eu acolo, in loc de hartia asta careia INCA nu ii vezi rostul.
Vreau sa stii ca tocmai te-ai trezit gol. Stiu ca acum afisezi un zambet doar pe jumatate din fata si ai in cap una din glumitele tale, probabil suna cam asa: "De parca ar fi prima oara, hah". Ei bine, e prima oara cand te trezesti gol de mine.
Am plecat iubitule, si nu am sa iti dau nici cea mai mica explicatie. Am plecat pentru toate, dupa toate, si nu ma intorc, nici azi, nici maine, niciODATA.
Stiu ca acum nu mai ai nimic din zambetul de acum 10 secunde pe fata, stiu ca ai un gol in stomac si ochii mari. Stiu ca te doare, pentru ca fara mine esti un mare nimic. Stiu ca acum, exact cand citesti cuvintele astea, iti spui in minte "Baaa, are dreptate". Mereu am.
Am sa iti repet ca am plecat, consider ca e important sa intelegi. Poti sa te ridici incet si sa iti cauti hainele (nu, astazi nu am avut chef sa ti le strang de pe unde le-ai aruncat si sa ti le asez frumos la capul patului), te rog frumos nu te mai plimba prin casa dezbracat, vecina de la 3 de vizavi, care lasa mereu lumina aprinsa, a vazut probabil destule oricum. Ti-am lasat in bucatarie 3 sandwichuri, stiu ca primul lucru care l-ai fi spus dimineata ar fi fost "Mi-e foame". Ti-am scos si berea - intotdeauna am urat fata aia a ta dezorientata cand stai in fata frigiderului si nu gasesti ce cauti, cand e exact in fata ta. Arati ca un idiot.
Nici macar sa nu iti treaca prin cap sa lasi biletu` asta jos si sa iti aprinzi o tigara, gasind motive pentru care ai citit toate astea, pentru care se intampla toate astea. Du-te in bucatarie, nu mai ai voie sa fumezi in dormitorul meu. Puteai sa fumezi zeci de tigari acolo, in patu` ala, cu mine langa tine, cu mine prinsa de mana ta, CU MINE, oricum. Nu te-ai gandit, n-ai stiut niciodata ce ar fi trebuit sa faci, stiu ca nu e vina ta, dar nici nu ma intereseaza a cui dracului e - ideea e ca imi amintesc cu greu, vag, diminetile in care ma trezeam si primul lucru care il vedeam era mana ta tinand-o strans pe a mea, nu invers.
Sa nu iti uiti esarfa, n-am ce face cu ea, nu mi-a placut niciodata oricum.
Deschide te rog usa de la balcon, nu iti mai vreau absolut deloc mirosul in cearceaful ala, fa cumva sa iasa din el pana vin acasa, exact asa cum a iesit si din venele mele, o data cu toata fiinta ta.
Sa nu imi lasi gunoiul si nici cana de cafea nespalata. Multumesc anticipat, stiam ca ma pot baza pe tine (ah, si cat de gresit stiam).
Hai, pusi, pa.

P.S.: Inainte sa pleci...lasa cheia sub pres.

Si supereroii pleaca (fara vreun rost)

01:22, vroiam sa iti spun ca am obosit de tine.
Noptile nu pot fi mai lungi decat sunt acum, mai mult de atat nu poate sa doara, mai departe nu poti sa pleci, si poate intr-o zi, o sa intelegi, mai mult decat atat nu pot sa te iubesc.
Intotdeauna mi s-a parut ca are un rost, stii? Mi se parea ca o sa duca undeva, poate tu mi-ai dat impresia asta, poate "noi", sau poate mi-am impus-o singura. E prima oara cand simt ca nu are niciun rost, prima oara cand simt ca nu mai am niciun rost.
Am ajuns sa imi beau singura cafeaua in mijlocul noptii, rupandu-ma in doua pentru prima oara, cu adevarat, in 3 luni, simtind pentru prima oara ca te-am pierdut, ca nu ai nevoie de mine sa fi bine, ca pana si supereroii se ridica la un moment dat si pleaca si nu ai ce dracului sa faci in legatura cu asta.
Ma doare ca nu mai esti. Nu pot sa te aduc inapoi. Nu stiu sa te aduc inapoi. Imi pare rau pentru asta, chiar imi pare, dar nu pot fi mai mult decat sunt, stii...?
Mi-am raspuns la toate intrebarile singura, caci tu n-ai facut-o, mi-a ramas una - de ce? Si nu stiu ce sa zic, n-am stiut niciodata. Stiu ca nici tu nu stii, vezi, asta e trist.
Maine o sa fie doar o alta zi, ca si cum noaptea asta n-ar fi existat niciodata- dar e 02:00, am obosit de tine, mi-e frica, si e prima oara cand accept ca ma omoara faptul ca nu te mai am.

Te voi iubi cu milă şi mirare
cu întrebare şi cu disperare,
cu gelozie şi cu larmă mare,
c-un fel de fărdelege care doare. (Adrian Paunescu – A mea)

thesethingswillneverchangeforus at all.

Genul ala de zambet care apare fara vreun motiv anume. Genul ala de energie care se incapataneaza sa ramana in mine dupa multe nopti nedormite. Genul ala de fericire inexplicabila, golul din stomac disparut de prea mult timp, FERICIREA, in sine, care se dusese dracului cu totu`, dupa tine, o data cu tine sau doar o data cu "tine" fara "mine". Nu mai conteaza acum, nu m-a oprit niciodata. Nimic... nu m-a oprit niciodata, n-o sa se intample asta. Genul ala de "EU", care eram demult, care o stiai tu si restul lumii, putin enervant de fericita. Genul de persoana care e acolo pentru tine - care o sa fie acolo pentru tine muuult, mult timp de acum inainte, pentru ca in ochii mei ai meritat mereu toate astea. Da, mai esti "prin ochii mei", mai meriti.
Genul de senzatii care imi fac ziua, de fiecare data cand apar - cum ar fi ca ma iubesti...orice ar fi.
Asta faci tu cu mine, de atunci, pana azi. Asta imi arunci prin vene, pentru asta sunt aici, pentru asta te iubesc. Pentru asta nu plec.
*Nu stiu la voi, dar la mine e primavara. E primavara pentru el. E tot pentru el.