Pentru ea, care mi-a ramas aceeasi "ea".

Am multe de spus, am avut mereu. Unele i le-am spus, altele nu. Adevarul e ca nu am nici cea mai mica idee cum sa ii multumesc pentru tot, si daca as avea, nu ar fi de ajuns. Nimic nu ar fi de ajuns.

Cu ea mergeam la cafea la 7 seara, in Deane`s si in Draft, in primele zile de vara, cand afara ploua intr-una. Cu ea am batut orasul ala toata vara. Tin minte cum isi schimba starea de spirit cam din 10 in 10 minute, punea botu` dintr-o data, ma uitam urat la ea si imi zicea ca nu are nimic, "serios!", n-are nimic - apoi incepea sa rada, fie ca era sau nu rasul ei, imi promisese ca invie si ea o data cu vara.
Eram la o cafea tarzie, cred ca era deja 8, in Draft, sus, doar noi, cand am hotarat ca punem picioru` in prag. Mi-a spus ca ea nu mai cade, i-am spus ca nici eu nu mai cad. Ne-am spus ca meritam mai mult, ca putem mai mult, si ca am luptat cu siguranta mult prea mult pentru nimic. Ne-am spus ca suntem bine - si eram, chiar eram.

De cazut, am cazut amandoua. Intamplarea a facut ca de fiecare data cand eu am cazut, ea sa fie acolo. Acolo - pe bordura , pe plaja, pe mal, in camera ei, in camera mea...pardon, a lui..., pe drumu` ala care parca nu se termina niciodata de la plaja la hotel, in White Horse langa teava rupta cu o seara inainte, si in baie, bineinteles, inainte sa fie "ridicata" de acolo de "Jesus and the hood". Era prima pe care o vedeam dimineata. Era de ajuns sa ma uit la ea, sa stiu cum i-a fost noaptea.

Tin minte dimineata aia in care ne-am intalnit jos, langa terasa. Eram amandoua rosii de la atatia nervi, plansete si alte cele. M-am dus sa o iau in brate si mi-a zis scurt - "M-a dat afara din camera." I-am raspuns - "Si pe mine". Am inceput sa radem. Si de atunci, in mare parte, doar am ras, si n-a mai fost nevoie de nimeni sa ne ridice. Noptile si zilele alea eram sus, eram cel mai sus, fugeam la 4 dimineata pe mal sa ne incalzim, dupa ce se ducea efectu` Angelliu`lui, urlam din toata inima pe plaja "fara griji si fara bani" si "poti sa-mi iei ce vrei, cand am langa mine toti prietenii mei", iar daca aia nu era fericire, atunci nu exista nicio fericire.

Am venit apoi acasa, dupa ce pusesem amandoua un punct mare, destul de mare cat sa blocheze cam tot trecutu` ala care acoperea prezentul pe care incercam degeaba sa il formam. Au fost zile intregi in care eram doar eu cu ea, in care ma chinuiam sa ajung la 17:02 in statie sa prind 2`ul ala nenorocit si mereu intarziam. Au fost zile intregi, care si azi mi le amintesc ca "zilele noastre", pentru ca asta au fost si asta o sa ramana.

Nimic, dar nimic nu ar fi de ajuns sa iti multumesc pentru tot ce ai fost si esti. Indiferent de ce s-a intamplat, de ce o sa se intample de acum in colo, pentru tine o sa am mereu un loc. Pentru tine o sa fiu mereu aici, si daca nu o sa mai pot sa te ridic, stii ca o sa cad cu tine daca ai nevoie. Tie iti datorez tot, pentru ca din toata lumea, tu m-ai ridicat din patu` ala, mi-ai spus ca nu merita si m-ai luat in brate. Din toata lumea care mi-a spus-o, doar de la tine am inteles-o. Cu tine, si doar cu tine langa mine, am invatat sa fiu iar fericita si puternica, am invatat ca pot si singura si ca nu am nevoie de nimeni sa ma tina in picioare. Am invatat bine. Dar de tine am. Am avut mereu, si stiu ca o sa mai am. Tu ai fost acolo de atunci, pana azi. Amandoua stim ca nu meritam sa mai fi si azi langa mine. Amandoua stim ca nu o sa pot niciodata sa iti multumesc pentru asta. Dar pot sa-ti spun ca eu sunt aici, si o sa fiu de fiecare data, ca pentru mine ai ramas "pestoaica mea", si ca nu s-ar putea intampla nimic in lumea asta care sa ma faca sa te iubesc mai putin. Esti sufletul meu pereche, da? Tot timpu` o sa fii, iubita.

From Vin rosu si mult calm.