Dupa ani si ani...

Vorbe au fost multe in tot timpul asta, si gandindu-ma acum, as lua atatea inapoi. Chiar nu am vrut sa iti arunc tot in fata, desi stiu ca am facut-o. Unele aruncate cu ura, ca tu sa le prinzi si sa ma crezi, unele din suflet, care speram apoi tremurand ca nu le-ai auzit, inteles sau bagat in seama. Nu mi-a placut niciodata sa fiu o carte deschisa in fata ta, detestam si inca o fac, felul in care imi citesti fiecare reactie, sau chiar tacerea.

Adevarul e ca mi-e al dracului de dor de tine, si mi-a fost in tot timpul asta...atunci cand iti spuneam ca nu mai vreau sa te vad, ca nu mai vreau sa aud de tine/ceva de la tine/o alta scuza. Am crezut ca e mai usor sa plec pur si simplu, si probabil ar fi, am un bagaj impresionant (de cate ori m-ai mintit, de cate ori m-ai dezamagit, de cate ori m-ai lasat, de cate ori am venit dupa tine si te-ai prefacut ca nu ma vezi, de cate ori "nu ma cunosteai", cate lucruri urate mi-ai spus, de cate ori nu ai fost acolo...), ar fi, daca nu ai aparea mereu direct in fata mea in ultimul moment, stiind foarte bine ca pot trece peste orice, doar peste tine nu.

Cum am plecat totusi altadata, as putea pleca din nou, si poate asta e ceea ce inca ne tine, frica de a pierde. Dar nu, nu mai plec inca o data, nu o sa mai plec mult timp de acum inainte, pentru ca orice ar fi, eu nu pot sa scriu o jumatate de carte. Ceea ce ma tine totusi langa tine, sau in joc, nu mai e atat de tare legat de iubire sau neputinta de a reusi de unul singur, ca altadata. De fapt, sunt convinsa adesea ca mi-ar fi mult mai bine si mai usor fara tine in viata mea, dar refuz sa las jocul asta lung si fara niciun fel de reguli, sa se termine in favoarea mea, sau a ta. Cand se va termina, atunci va fi egal. Iar acum, acum nu e, pentru ca desi am o lista cu 101 lucruri pe care ti le-as putea reprosa oricand, si numarul creste considerabil cu fiecare zi ce trece, inca a ramas ceva de care nu am scapat: o singura data, cand am avut cea mai mare nevoie, poate din greseala, sau poate (sigur) nu, tu ai fost acolo. Iar eu...eu nu am fost. Eu am fugit, eu m-am enervat, eu te-am departat de mine, si stiu ca nu te-am lasat singur, dar te-am lasat fara mine, si stiu, stiu ca nu asta asteptai, stiu ca nu asta trebuia sa fac.
Pe de alta parte, vorbind de scoruri egale, si tu mai ai de facut/refacut/indreptat/reparat atatea pentru mine, si poate ca stiind asta, te gandesti uneori sa pleci. Oricum nu o sa inteleg niciodata de ce iti faci bagajele, cand stim amandoi ca nici nu ajungi pana la usa.

Astfel, nu ai decat sa dai cu ce vrei in mine, sa iti para rau apoi sau sa nu iti para, nu ai decat sa incerci sa imi faci rau cat vrei, nu plec niciunde. Pana nu...

Pana nu iti mai dau macar o palma, pana nu iti mai spun o data "te iubesc fraiere", pana nu ma mai trezesti o data, pana nu te mai iau o data in brate, pana nu mai arunc o data cu ceva dupa tine, pana nu mai blochez o usa, pana nu mai razi o data de mine, pana nu ne mai batem o data, pana nu mai fac drumu` ala o data, pana nu mai "mergem acasa" o data, pana nu ne mai batem cu zapada o data, pana nu mai radem de ea o data, pana nu-i mai mut maixularu` o data, pana nu mai esti o data al meu, pana nu mai suntem "eu, tu, si restul lumii" inca o data.

Dupa toate astea, poate o sa pot pleca, pe bune. Dar acum, acum chiar nu plec niciunde. Nu azi.