You are my miracle.

Minunile nu le gasesti la fiecare pas. Nu ti le pune nimeni in fata, si nici macar nu poti sa lupti pentru ele. Minunile sunt rare si mai pretioase decat iti poti tu imagina. Nu am idee de cine sunt trimise, dar nu le primeste oricine. Probabil nu oricine le poate tine, pretui, asa cum trebuie, pentru ca nu poti lupta pentru ele, dar dupa ce le dobandesti, e o lupta a dracului de grea sa le poti pastra. Nu stiu pe ce criteriu sunt impartite minunile astea, cui, sau de ce, dar eu mi-am primit minunea mea, si ma tine in viata, respira pentru mine, de doi ani incoace.

Minunea mea e responsabila pentru tot ce sunt eu azi - pentru ce stiu, pentru ce spun, pentru ce gandesc, pentru ce cred, pentru ce simt, pentru cum si cat iubesc, pentru absolut fiecare pas corect care il fac. Tot ce fac gresit, cred ca tine de mine, tot ce am facut sau fac gresit, imi corecteaza el. El m-a invatat tot, si nu cred ca si-a dat seama sau a avut intentia asta vreodata. El mi-a castigat increderea asa cum nu a reusit nimeni. El stie tot, pentru ca el e singurul care are dreptul asta. Eu il am pe el intr-un fel pe care nu il intelege nimeni, nici noi, nici nu conteaza, intr-un fel in care nu il mai are nimeni, si asta ma face mandra. El ma face sa zambesc, fara sa aiba vreo tangenta cu mine. El mi-a ocupat zile si nopti intregi, sau m-a ocupat pe mine, in asa fel incat nu as schimba nimic, nu regret nimic si as fi in stare sa mai fac o data orice din ceea ce am facut. El m-a invatat ca merita, oricat timp, nervi si rabdare ar lua. Tot el m-a invatat si cine nu merita, si a avut dreptate, oricat m-as incapatana pana in ziua de astazi sa spun ca nu e asa. El m-a asteptat, la randul lui, chiar daca putea pleca. El m-a crescut si m-a pus pe un alt drum. Nu m-a intels aproape niciodata, dar m-a ascultat. El e singurul care ma poate scoate din minti, si calma in urmaltoarele zece minute. El e singurul pe care pot sa il iubesc, sa il urasc, sa nu il suport si sa il ador in acelasi timp. E singurul care poate sa ma intimideze cand se uita la mine. E singurul careia ii sunt recunoscatoare, pentru absolut tot ce a facut cu, din, si pentru mine. E singurul pe care il iert, orice ar fi, e singurul care merita sa il iert, de cate ori ar trebui. E cu siguranta singurul pentru care pot sa va las pe toti daca trebuie, e singurul caruia nu ii dau drumul pentru nimic din ce aveti voi de oferit. E singurul care ma face sa rad cand plang, si care face pe victima intr-un mod care nu ma enerveaza. E singurul care face parte din mine de doi ani, e singurul care ma iubeste, care chiar ma iubeste, poate mai mult decat stiu eu.

El e singura mea minune, si il iubesc atat de mult incat singurii care poate ar intelege ar fi cei care au propria lor minune. El e absolut tot pentru mine, el e tot ce voi toti nu puteti fi...si inca pe atat. El e inima mea :).

(Aceasta postare a fost scrisa la gasirea unui document Word "After one year", care dupa parerea mea necesita o completare - "After two years".)




Pentru ca e singura melodie care ma face sa plang si sa rad in acelasi timp :)).

Lucuri care nu mai conteaza, dar nu se uit. FUCK YOU VERY MUCH.

Sa iti amintesti fraiere, cine am fost eu, cine am fost noi, si cine nu ai fost tu niciodata!

Sa stii ca cineva, candva, te-a iubit mai mult ca orice, si nu ti-a spus. Sa stii ca nu ai fost in stare sa vezi, si ar putea sa iti ia o viata, dar intr-o zi tot vei intelege ca tu ai pierdut. Sa stii ca acel cineva am fost eu.


Sa stii ca acelasi cineva te vede acum cu alti ochi. Sa stii ca tu imi esti drag, cateodata mai mult ca altadata, dar niciodata nu o sa fi in stare sa ma faci sa nu te dispretuiesc. Imi esti drag, pentru ce erai. Sa stii ca pentru cineva, tu, ca persoana, ca intreg, ca parte din TOT, ai murit. Sa stii ca acel cineva, sunt tot eu.


Sa stii ca cineva si-a luat in timp o mare parte inapoi din ce ti-a dat tie. Niciodata capabil sa ia tot, dar intotdeauna capabil sa isi recupereze demnitatea si iubirea. Sa stii ca cineva iubeste acum pe altcineva, la fel cum te-a iubit pe tine, cineva se uita in ochii lui cum se uita in ai tai, si ii spune cum iti spunea tie. Nu trebuie sa spun cum, asa-i? Ramane intre noi. Cineva uita in fiecare secunda tot ce tu ai lasat sub forma de "amintire". Cineva saruta alte buze, si invata cum sa nu le mai simta pe ale tale. Cineva are pe altcineva acum, si tot tu ai pierdut, tot tu...iar acel cineva scumpule, voi fi mereu eu.

Cineva te vede, sau te cauta, in toata lumea, dar nu te mai recunoaste nici in tine. Cineva te tine ca o parte din el, pentru ca ai insemnat prea mult sa te dea dracu, asa cum ai merita. Cineva isi aminteste de tine in fiecare zi, dar in niciun caz cu placerea cu care ar vrea sa o faca.

Cineva, undeva, dobitocule, nu o sa iti dea niciodata drumul, blestemandu-te si urand fiecare mica parte din tine. Cineva, candva, te-a iubit, fraiere! Acel cineva, stim amandoi ca nu pot fi decat eu, iar acel cuiva caruia ma adresez, nu poti fi decat tu.


(La multi ani, dupa inca o luna. :*)

Would you change anything, darling?

Mi-a fost adresata de curand o intrebare care mi-a dat de gandit, poate ca niciodata pana acum. Daca ai putea sa schimbi ceva, orice, incepand cu vara din 2007, ce ai schimba?

Vara 2007 - A fost vara "Drumului Bun". Nu as schimba nimic din punctul asta de vedere. Nici macar "partiu' la Miruna". Bine, poate daca nu spargeam camera aia, era mai ok. Si daca tot vinu' ala (care a fost al dracului de bun,oricum) nu era pentru parastasu' bunicii ei, era si mai bine.
Nu as mai sustine sus si tare ca il iubesc pe...piticu' ala care mi se parea mie simpatic pe vremea aia. Zau asa...a fost totusi o chestie interesanta, si o vedeam plina de durere atunci...nici pana azi nu pricep de ce, si ce Dumnezeu era de fapt in capu' meu, dar ma simteam tulburata si indragostita. Nu eram nici una, nici alta, dar asta aveam sa aflu putin mai tarziu.
Nu as mai da din fund cand merg cum dadeam atunci, God damn it!
Asta ar fi tot. As tine la fiecare in parte cum am tinut, si as plange dupa ei cat am plans toata toamna aia. As mai alerga o data cu ei dupa baloane pe strada, m-as mai da o data cu skateboardu' cu ei in fund, as mai pierde zile si seri pe scarile alea, m-as mai certa o data cu femeia de servici, si as mai fi in stare sa urlu ca si Ceausescu a avut varicela, cu toate riscurile de a ii trezi castana Liei (cine stie, cunoaste).


Toamna 2007- Mi-as spune "Ai grija tu proasto, ai grijaaa ca n'ai idee"...gen.."what's coming up".
Nu m-as mai tunde.
Nu as mai sustine sus si tare, din nou, ca Simple Plan canta punk.
Atat. In rest, as fi la fel de naiva cat am fost in toamna aia, si as lasa sa se intample tot ce s-a intamplat, nu as schimba nimic, indiferent de ce consecinte au avut unele lucruri, care cel putin, au luat nastere in toamna aia...toamna aia "m-a crescut" pe mine, de fapt, in ceea ce am ajuns abea dupa 2 ani, ai dracului de lungi.


Iarna 2007/2008- Asta e o provocare, cu adevarat. Initial, nu as schimba nimic. E senzatia aia dubioasa cand desi a durut chiar mai mult decat iti amintesti, nu ai schimba nimic, "de dragul vremurilor bune". As lasa vremurile bune, pentru ca au ajuns dupa ceva timp sa ma faca sa zambesc, oricand, oricat as fi spus candva ca le regret. Nu regret nimic, nici macar o secunda. Au fost alegerile mele, si a fost prima oara cand am fost fericita, in viata mea. Nu as putea schimba asa ceva, orice ar fi insemnant fericirea asta.
Totusi, prin februarie, cand s-a dus si iarna in adevaratul sens al ei, mi-as trage cateva palme peste cap, sanatoase. Daca as putea sa ma intorc exact in vremea aia, as schinba multe. Nu as mai fi deloc ce eram atunci. As vorbi cu mine daca as putea, si mi-as explica felul in care se rezolva lucrurile. Mi-as spune sa astept, mi-as spune sa ma calmez si mi-as urla in fata cat as putea de tare: "Si mai da-l in pizda masii de dobitoc". L-as da. Asta as schimba. Nu mi-as mai bate joc de mine cum o faceam atunci. Nici pentru el, nici pentru nimeni altcineva. Mi-as impune ca cea mai importanta sunt eu, si ar fi poate singura regula care nu as incalca-o. Mi-as fi bagat in vene, in creier, in inima, in ce as fi putut, o doza sanatoasa de putere si independenta.
As dormi macar jumatate din noptile alea pierdute...si acum am cearcane de atunci, futui. Totusi, unele le-as lasa. Ma calmau...
Intr-un fel sau altul, nu as schimba nimic din ce facusem eu, ci doar din ce facuse persoana care devenisem...pentru ca dupa un timp, cu siguranta nu am mai fost eu. Si nici ca "m-am intors" de atunci. Totusi, nu regret. Am facut adesea pasi mici, dar siguri. Iarna asta a fost un pas al naibii de mare.


Primavara 2008- A fost o primavara frumoasa. Poate cea mai frumoasa. Mi-a fost bagata pe gat toata increderea in mine care nu am fost eu in stare s-o inghit. Am fost iubita, desi nu am iubit. Am ranit, si nu sunt mandra de asta. Nu as mai face-o...nu stiu ce as face, dar nu as mai face rau cui am facut atunci...pentru ca a fost singura persoana care in nicio circumstanta, nu a meritat-o.
Nu as mai fi la fel de buna cum am fost, la fel de primitoare...as ierta, bineinteles ca as ierta, altfel s-ar fi dus prea multe de "apa Sambetei", dar as ierta dupa regulilele mele, nu ale lul, din nou. Mi-as mai trage cateva palme peste fata, nu la fel de puternice ca cele din iarna, dar tot ar mai fi cateva lucruri de fixat.


Vara 2008- Initial, nu as mai fi la fel de navia cum am fost. Nu as mai fi la fel de dezamagita cum am fost, nu as mai avea asteptarile care le-am avut, nu as mai tremura cum tremuram atunci. As avea tupeul care nu l-am avut atunci, as face ce nu am facut, si ohohooo, cate i-as spune nenorocitului.
Nu as schimba nimic altceva. A fost vara perfecta, datorita asa-zisului "prince charming" al meu. Pentru el, pentru tot ce a fost, pentru tot ce a ramas, pentru ca a ramas, si asta e ceva. Pentru zilele si noptile alea, pentru blocu' ala nenorocit, si pentru lectile de viata care nu ezita sa mi le dea. Iti multumesc, dragule, mi-au fost de folos, mai devreme sau mai tarziu, mai mult sau mai putin. Mulumesc, pentru ca tu ai "pus bazele" a ceea ce numesc si azi, vara perfecta.


Toamna 2008- Hm. A fost toamna care a marcat doar inca un an de la toamna precedenta. M-a mai crescut cu un an, intr-un mod mai frumos, asa ca as schimba lucrurile putin. Nu m-as mai lasa dusa de val cum m-am lasat, nu as mai crede tot cum am crezut, si pentru nimic in lume nu as mai spune "S-a schimbat". Mi-as spune ca oamenii nu se schimba, poate doar cateva parti din ei. As incerca sa inteleg, as evita tare multe asa...
Nu as mai bea atata vin la Festivalul Vinului. Pe bune, era prea mult.
Ti-as spune, draga "prince charming", ca ce ai facut tu nu a fost deloc frumos, si ca ar putea sa iti fie rusine. NU mi-a mai facut placere. Don't go around, breaking young girls hearts.


Iarna 2008/2009-Multe, tare mule s-ar schimba in perioada aia. M-as lasa din nou sa fiu naiva, pentru ca am fost fericita. Al dracului de fericita. Am plans de fericire pentru prima oara in viata mea, asa, fara un motiv anume, si niciodata nu am inteles cum vine asta. As face astfel toate greselile alea stupide care le-am facut, as avea increderea aia oarba si as iubi, exact asa cum am facut-o atunci.
Exact ca iarna trecuta, dupa un timp, as schimba putin lucrurile. Mi-a luat doua saptamani sa imi trag palmele alea, iar daca as putea, nu as mai lasa nici macar o zi. A fost poate singura data cand stiu si sustin pana in panzele albe, ca nu am meritat. Nu am meritat sa caut raspunsuri si sa ma invinovatesc asemenea unei proaste, timpul ala, chiar daca nu a fost lung. Nu am meritat sa fiu apasata de alea doua saptamani, le-as aduna intr-o zi.
Restul, ar ramane la fel, pentru ca in iarna asta, eu m-am schimbat cum nimeni nu o sa aiba vreodata idee. Nu am aratat, nu am fost o alta persoana. Pur si simplu, eu de atunci nu am mai gandit si simtit lucrurile la fel. Am incetat sa fiu copila mica si proasta care orice ai face, iarta si iubeste, in fond, e tot ce are. Nu, am inteles ca ma am pe mine, si imi e de ajuns. A schimbat multe, m-a schimbat mult. Sunt mandra ca nu trebuie acum sa spun ca m-as intoarce sa imi trag cateva palme. Mi le-am tras, singura, inca de atunci, pentru prima oara.


Primavara 2009- Nu as schimba faptul ca am iertat, desi inca sunt de parere ca nu merita. Pur si simplu, nu imi pare rau. Nu m-a afectat cu nimic. Nu ma mai afecta nimic, oricum. Am inceput sa nu mai fiu de gheata, dar nici vulnerabila. In primavara asta, am fost asa cum vroiam de mult, tare de mult, sa devin.
Nu as schimba nimic macar toata povestea care a inceput primavara asta. Poate ar trebui, poate mi-ar fi fost mai bine. De fapt, cu siguranta as fi evitat unele amintiri care as prefera si acum sa le sterg, dar lucrurile nu stau chiar asa. Nu as schimba nimic, pentru ca am iubit, dupa mult timp, fara sa imi fie frica.
Totusi, as ramane la cum eram atunci. Nu m-as implica atat cat am facut-o. Nu as avea din nou increderea oarba "de pe vremuri". Nu as uita tot ce invatasem, asta as schimba. Poate asa, nu mi-o luam chiar atat de urat.


Vara 2009-A fost vara noastra, vara cu de toate. A fost intr-adevar vara in care s-a intamplat tot ce putea si tot ce (credeam eu) ca nu putea sa se intample.
M-as intoarce si mi-as trage niste palme muuult mai dure decat iarna trecuta, sau decat acum doua ierni. Am fost mai proasta ca niciodata. Mi-as aduce aminte ca stiu sa ma ridic, si nu imi trebuie atat de mult pentru asta. Mi-as pune un fel de filmulet cu mine, asa, cu tot ce a fost, sa imi arat ca pot mai mult de atat. Pentru ca puteam, serios ca puteam. Vara asta, m-am dezamagit, pentru ca am lasat dracului in spate tot ce am invatat. Mi-am daramat singura zidul care l-am construit. Am fost o proasta ca am lasat garda jos, asta am fost. As schimba tot, m-as schimba, pentru ca a fost a doua oara cand, Dumnezeu e sus si stie... NU MERITAM.
A fost totusi o vara frumoasa, o vara care cu siguranta nimeni nu o s-o uite (a murit Michael Jackson, Helllo!)...a fost vara care mi-a dat un pumn, dupa toate palmele care mi le-am dat singura. A fost vara care a venit zambind la mine si mi-a spus "Hei, nice to see you, meet life, my dear".



Toamna 2009-Toamna mea e frumoasa, multumesc. Nu "ma mai creste", asa cum au facut-o celalalte doua, si sper sa nici nu o faca, am nevoie de o pauza din palme si tot felul de treburi. Toamna asta m-a calmat, m-a reasezat intr-un loc stabil si cald, al meu.
Sunt fericita, iubesc, rad si nu mai dau din fund cand merg, aproape deloc. BIIIITCH, I'M GOD DAMN PROUD OF ME!

To my dear. I LOVE YOU!

Iti scriu acum tie, pentru ca nu am facut-o niciodata. Nu ti-am scris, nu ti-am spus si nu te-am lasat sa stii ce insemni de fapt, pentru mine. Insemni mult, mai mult decat crezi, si nu pentru ca nu observi lucrurile cum sunt, ci pentru ca insemni mult mai mult decat te-am lasat eu sa vezi.
Tot ce spun, spun pentru ca vreau sa stii ca nu ai facut tot ce ai facut fara sa observ. Vreau sa stii ca am observat tot, si ar fi prea putin spus ca am apreciat. Nu te-am inteles niciodata, dar am avut egosimul sa te las intotdeauna sa continui. M-am simtit vinovata, dar probabil nu destul cat sa te opresc. Nu am vrut sa te opresc sa ma iubesti, pentru ca poate era lucrul de care aveam cel mai mult nevoie, de fiecare data. Nu stiu daca ti-am multumit vreodata. Daca nu, nici n-0 voi face, pentru ca sunt lucruri prea mari pentru a le acoperi cu un "multumesc"...in plus, niciodata nu as putea sa iti multumesc pentru tot ce ai facut sa imi fie mie bine.

Eu nu am stiut sa te tin, si tu nu ai stiut sa ma lasi. Nu imi dau seama care dintre noi doi a fost mai prost, dar stiu ca tie ti-a picat mai prost...din ce in ce mai prost, cu fiecare. Fieceare data cand te-am mintit, fiecare data cand am plecat, fiecare data cand eram cu el, fiecare data cand nu te-am vrut, fiecare data cand nu mi-a pasat, fiecare data cand nu te-am vazut, sau nu am vrut sa te vad...fiecare data cand nu te-am iubit asa cum ar fi trebuit sa o fac.

Ai tinut de mine si te-ai incapatanat sa nu renunti, orice as fi eu capabila sa fac. M-ai judecat si m-ai inteles, m-ai certat si m-ai iertat, intotdeauna, cu aceeasi privire din ce in ce mai dezamagita de cum inghite fiecare mic lucru venit de la mine. M-ai tinut de mana si m-ai tras inainte cand n-am mai stiut pe unde sa o iau. Ai cazut de mii de ori si nu te-am tras niciodata, nu mi-ai cerut si nu ai asteptat-o. Ai zambit intotdeauna o data cu mine, indiferent de cum iti era tie. Mi-ai demonstrat demult, si continui sa o faci, ca nu "toti sunt la fel". N-ai tras niciodata o linie de final, si ai sters-o ori de cate ori am tras-o eu. Ai tacut, oricand a trebuit sa o faci, si ori de cate ori ai fi avut dreptul sa nu o faci. M-ai iertat, de milioane de ori, si m-ai lasat cel putin sa cred ca ai si uitat, tot ce am stiut sa fac, in asa fel incat sa nu uiti.

Pe mine nu m-ai uitat. Nu m-ai uitat niciodata, oricat ai fi fost plecat si oricat ti-as fi zbierat in fata sa uiti, sa ma uiti. Te-ai intors la mine fara sa te chem vreodata, fara sa stii daca macar, vroiam sa te intorci. Te-ai intors daca ei ti-au spus "Coaie, are nevoie de tine, hai acasa". Ai venit, ai venit intotdeauna si nu ai plecat pana "nu mai aveam nevoie de tine".

Adevarul e ca intotdeauna am avut nevoie de tine. Asta o stii, o stii pentru ca am fugit la tine mereu. Am stiut ca esti singurul. Singurul care putea sa se trezeasca la trei dimineata daca il sunam plangand, singurul care ma primea la el si imi faceau o cafea lunga si dulce, singurul care stia cat zahar sa puna in ea, singurul care fura tigari de la tasu', singurul care statea cu mine pana la sapte sa ma asculte, singurul care ma ridica in picioare cand nu vroiam sa ma ridic, ma lua in brate si imi spunea "Lasa, micuto, e un prost, si nu te merita. Trecem noi si peste el". Eram noi, nu era niciodata "treci tu", nu, treceam "noi". Si asa era. Nu m-ai lasat niciodata singura, niciodata.

Nu o sa am vreodata tupeul nesimtit de a iti cere sa ramai. Daca o sa vrei sa pleci, sa stii ca nu am sa te judec, pentru ca ar fi trebuit sa pleci acum tare mult timp, poate inca de la inceput. Ai ramane probabil cea mai frumoasa amintire a mea, cea mai linistita si lipsita de intrebari sau dubii iubire a mea. Oricat ai fi de departe, pentru mine vei ramane cel mai aproape, pentru ca asa ai fost intotdeauna, cel mai aproape de mine. Sa nu ma uiti, chiar daca doare, pentru ca daca tu nu renunti, eu nu mai fug.

Sa te intorci intotdeauna la "bestia mica" care te musca de ureche, Kiddule, pentru ca inca nimeni altcineva n-a stiut cat zahar sa puna in cafeaua aia nenorocita...oricum, cafelele lor nu au acelasi gust, a nimanui nu o sa aiba acelasi gust ca a ta, la 3 dimineata, in bucatarie, pe fotoliile alea portocalii, cu atatea, dar atatea amintiri. Mi-ai lipsit al dracului de mult. Bine ai venit acasa, blondule.

Fear and love?..

Tremur. Tremur de mai mult de 24 de ore, tremur incet si des, clipesc mult si nu ma concentrez pe nimic. E ciudat sa te intrebi "Ce e cu mine?". Cum sa nu stii ce e cu tine? Nu intelegi, nu incerci, nu vrei, e mai bine cand nu ai nici cea mai mica idee.

Tremur de ciuda, de nervi, de regrete, de urme, de dorinta, de dor, de impactul trezirii la realitate. Mi'e al dracului de dor, de vremurile alea cand nu stiam daca trece un minut sau o zi. Inca o dimineata langa tine, inca o noapte departe. O cearta urata si o mie de ganduri care imi treceau simultan prin minte, toate legate de tine, fara sa duca undeva. Mi'e dor de tine ocupand o parte din mine, tragand de tine ca de o sfoara, acceptand si prefacandu'ma ca nu vad, doar ca sa fi acolo. Am aruncat sfoara aia, demult, dar nu prea departe. Din cand in cand, o mai ridic. Nu trag de ea, dar nu suport sa nu o mai am macar in mana. Nu mai e iubire, nici pe departe, nici cea care a fost, niciun alt fel. E doar dor. Un dor nebun, o ciuda care apare si dispare intr'una si o mie de intrebari: "Oare ce'ar fi fost daca...?". Urasc sa nu mai fi aici. Urasc sa fi fost vreodata. Urasc faptul ca nu dispari, urasc faptul ca nu te las sa pleci fara sa'mi dau seama. Cel mai mult insa urasc faptul ca nu stiu cine esti. Ar putea fi el, a fost mereu el, sau poate celalalt, poate celalalt...nu stiu cine esti. Probabil sunt toti.

Sunt ei trei. Sunt cei trei care refuza sa iasa o data pentru totdeauna din viata mea. Sunt cei trei care ma deruteaza, sunt cei trei pe care i'am infipt in mine cu dorintele mele cu tot atat de adanc incat nu ii mai scoate nimeni. Nu sunt egali. E el, care a fost mereu, el si restu', nimeni nu o sa fie ce e el. E celalalt el, care probabil si'a castigat locul in timp.. si inca un el, care nu stiu cum a aparut si cum a ramas totusi undeva in mine. Si imi e dor, imi e dor de ei pe rand, tremur si suspin, tip si ma ascund, pentru ca sunt aici, ii simt aici, si nu vreau, nu ar trebui, ma agita si ma distrug.
Ma intreb pentru ce, pentru cine? Nu am niciun raspuns. Dar inca tremur, parca mai intens, nu ma pot opri si ma simt asa cum nu m'am mai simtit de ceva timp. Plina de ei, goala de mine. Ma completeaza incredibil de bine, fac un intreg, fara sa fie acolo. Asa, pentru ca au fost. Pentru ca in mine traiesc, respira mai rar, si inima nu le mai bate atat de tare, dar destul cat sa imi amintesc: nu au plecat niciunde, nu am uitat nimic - sunt acolo. Si iar tremur...

Ma ridic din pat si imi dau prosopul jos. Nu simt nimic, nu vad nimic, nu conteaza nimic. Decat sa ma gandesc la tot ce conteaza, mai bine, nu conteaza nimic. Zambesc si merg cu spatele drept, spre dulap sa imi gasesc o bluza calduroasa. Inca tremur. Dar nu conteaza. Inca zambesc.

Zambesc pentru ca pauza mea de fericire nu s'a terminat. Nu, scumpii mei, eu inca sunt fericita.