Dar e ciudat...

Mai deschid din cand in cand un ochi…nu se misca nimic, toate sunt la locul lor si e doar inca o clipa, inca o zi. Dar in dimineata aceasta imi e somn. Nu o sa stau sa observ nimic, am sa ma culc la loc. Dupa cateva minute, sunt deranjata de muzica vecinului meu. Nu o sa afle probabil niciodata la ce sunt bune acele lucruri micute pe cutia carora scrie “casti”. Ma ridic evident ofuscata din pat si cu o greutate neimaginabila simtita in corp, ma tarasc pana in baie, apoi pana in bucatarie, iar apoi spre dulap. Pun ceva pe mine si petrec cateva minute in fata oglinzii, mai putin decat de obicei, acum chiar nu mai conteaza stratul de fond de ten, fardul de pleoape, sau alte minuni de toate culorile care puse in exces, te fac aproape alta persoana. Astazi ma hotarasc sa fiu eu, si sa imi fie lene.

Ies din casa, inca nervoasa pe vecinul meu si extrem de tentata sa ii fac o vizita, dar probabil imi va spune sa poftesc inauntru sa bem o cafea, iar gandul nu ii va sta in niciun caz la dimineata mea de sambata pe care a stricat’o. Decid astfel sa imi iau eu o cafea, la energizante renuntasem de ceva timp, iar azi fiind o zi speciala in care cuvantul zilei ar fii cu siguranta “lene” , ma simteam o doamna. Nearanjata, fara fuste scurte si decolteuri, ma simteam o doamna. O doamna de 14 ani, care bineinteles ca nu bea energizante. Imi infig chestiile acelea micute pe pachetul carora scrie “casti”, iar gandul imi zboara mereu la cum as fi putut dormi acum. Mai devreme sau mai tarziu, o sa ii fac o pereche cadou si vecinului. Si nu am sa poftesc inauntru. Un metal’ist incepe sa imi spuna tot felul de lucruri, nu stiu ce vrea, tipa mult prea tare ca sa inteleg. Am momente in care ma gandesc ca muzica aceasta nu are niciun rost, si ca ar trebui cu siguranta sa dispara din Ipod’ul meu, iar altele in care as sterge orice melodie lenta si fara o chitara si un bass sanatos in fundal. Decid sa nu sterg nimic, dar schimb totusi melodia.

Niciodata nu sunt in stare sa ma imbrac bine cand ies din casa. Imi e frig, imi e foarte frig si m’as intoarce in patul meu, dar ma asteapta o zi lunga, fara Pepsi si tigari, deci trebuie sa ajung cumva pana la magazin. Ma enervez din nou. Si nu pe vecinul meu, chiar ma gandeam ca nu asculta muzica rea deloc. Ma enervez ca astazi se puteau intampla multe. Putea sa fie o dimineata de sambata in mijlocul lui iulie, putea sa fie cald, puteam sa am parul mai blond decat acum, ochii mai albastri, puteam sa cutreier strazile la 9 inca pe lumina, puteam sa iubesc si sa rad fara vreun motiv…si puteam sa dorm pana la 11! Ma enevrez brusc pe timp, pentru ca trece si sta in loc. Ma enervez pe toate lucrurile frumoase care au devenit amintiri. Ma enervez pe 3 fosti prieteni, si pe multi alti fosti buni prieteni. Ma enervez ca o sa ninga si o sa fie zapada peste tot. Da, asta chiar ma enerveaza, urasc zapada. Ma enervez ca ma intalnesc cu un dobitoc pe care nu il vazusem de mult si nici nu imi era dor, care imi zambeste enervant de frumos si imi spune “Ce faci tu perversa?”. Parca ar stii el de nu stiu cat timp daca mai sunt sau nu perversa, de parca ar fi stiut vreodata sau de parca l’ar afecta cu ceva. Oameni care se baga in seama fara rost.

Ajung la magazin si imi cumpar ce aveam nevoie. Ma intorc pe acelasi drum plin de fete cunoscute. Recunosc oameni care acum cativa ani stiau totul despre mine, iar acum poate ne aruncam priviri, si ne doare chiar si sa ne salutam. Dar e normal, acum cativa ani ne adunam in fustite roz sa ne jucam cu noua Barbie originala sau mai tarziu, stateam cu baietasii din cartier si ne adunam sa jucam “adevar sau provocare” sau “fantanita”, ca vezi doamne era singura posibilitate sa il pupi pe baiatu ala care intra in a 4a si dupa care te uiti de mult, si ti’a si zambit odata cand a plecat acasa! Acum ne intalnim in fata magazinului, cu pachete de tigari in mana si cu o bricheta in cealalta. Uite, asa urat ne’am schimbat.

Ajung acasa dupa o ora…drumul dureaza 10 minute. Dar am mers incet, pentru ca eram nervoasa. Trec pe la vecinul meu si il rog sa imi trimita melodiile cu care m’a trezit azi dimineata. Surprinzator, isi cere scuze. Si mai surprinzator, arata bine. Iar cel mai surprinzator a fost ca nu a insistat sa “bem o cafea”. Intru in casa si ma uit pe geam. Acum e soare..bineinteles, mereu e cand vin eu de afara. Imi aprind o tigara si zambesc. Zambesc pentru ca e o zi de sambata, sunt nervoasa, tare nervoasa, si fericita, pentru ca de la un timp, sunt fericita mereu. Ma simt pierduta, putin singura, si implinita..m’am obisnuit asa, si imi place, dar e ciudat…