Asta esti tu si asa te iubesc.

Aud cum se lovesc fulgi de zapada de fereastra mea. Nu am timp. N'am timp sa ma uit pe geam, nu am timp sa ies afara si sa simt, nu am timp sa nu imi convina ca ninge, nu am timp de nimic. Ma invart fara niciun sens, caut disperata si nu am idee ce, asa ca ma trantesc in mijlocul camerei si inecp sa tip. Iar asta a fost tot...
Unii o numesc nebunie, altii o numesc descarcare, altii o simpla reactie, eu o numesc "obisnuinta". Da, cad cateodata udeva in mine, pentru ca poate am nevoie, da, tip si admit ca sunt pierduta. Ma ridic apoi ca si cand nimic nu s'ar fi intamplat, a fost o scena, iar eu am toata piesa.
Ma sperii imediat ce se ia curentul si vad o umbra in spatele meu. Raman rigida cateva secunde, iar apoi incep sa rad de cat de naiva pot fi. Ies din casa, in ninsoare, in intuneric, singura, si caut. Mai gasesc o fiinta care e in stare sa iasa afara cu mine, din compasiune, mila, sau poate suntem toti in aceasi oala. Vorbim despre tot felul de lucruri si umblam de pe o strada pe alta, si acum radem fericiti. Aratam tuturor ca stim sa zambim, sa radem si sa nu ne pese...iar ce e in noi, asta stim doar noi. Nu vrem sa stie ei , oricum si ei sunt la fel.
Si ei sunt dezamagiti de ce'au facut ieri. Si lor le e frica de esecul de maine. Nici ei nu stiu ce o sa mai fie azi. Si ei sunt disperati, dar uite rad, toti radem. Si ei regreta, dar au orgoliu. Si lor le e dor, dar se multumesc cu altii, cu cei care le'au ramas. Si ma uit la ei cu putina mila, cand stiu ca nu sunt mai buna ca ei, si ma uit apoi la tine si sunteti la fel.
Si uite'l cum ii spune ca o place, cand iubeste pe altcineva. Si uite cum o ajuta, dar le zice celorlalti despre o alta. Si uite cum se uita la ea, dar nu se desparte de cealalta. Si uite cum o vrea, uite cum tanjeste dupa ea, dar se da doi pasi inapoi si isi intoarce din nou privirea, cu aceeasi figura dezamagita, si ramane la cealalta, pentru ca nu indrazneste sa ceara ce nu poate avea. Si uita'te la tine ce urat il privesti, uite cum iti e scarba de ce face si uita'te cum nu spui nimic, constient fiind ca faci la fel. Si ma privesti din nou, sa fii sigur ca tot la tine ma uit, zambesti si ma prinzi de mana, ma iei si ma bagi iar in jocul ala al tuturor in care stim sa ne prefacem ca suntem bine. Nu mai stim demult sa recunoastem ca nu e bine, si ca de fapt nu stii daca e bine, nu stii nimic din ce e in jurul tau, nici macar nu stii cine esti si ce vor toti de la tine. Dar din cand in cand, atunci cand nu te vad toti aceea cu care te minti singur in fiecare zi, mai cazi si tu. Si atunci iti permiti sa tipi, sa zbieri si sa accepti ca nu ai nimic, ca nu ai avut niciodata sau ai pierdut si te'a durut prea mult. Atunci iti permiti sa fii lacom si sa vrei tot ce nu ai, tot ce vezi doar in filme, sa te tarasti dupa viata perfecta care o vezi la toti si nu o are nimeni, oameni care tanjesc si ei la randul lor dupa viata ta perfecta.
Dar astia suntem, asa facem toti. Si ei, cei care par atat de puternici si nepasatori, si ei sunt singuri, si ei sunt invinsi, si ei realizeaza cateodata. Dar pe tine te vad in fiecare zi, te vad fericit si sigur pe tine, cand stiu, stiu ca nu esti asa. Si de atata timp niciodata nu am auzit'o de la tine. Dar azi, acum, dupa ce ai ras langa mine o noapte intreaga, te'ai asezat pe picioarele mele, te'ai uitat la mine, si ai inceput sa plangi. Nu e un fapt care sa ma bucure, dar nici nu stii cat de mandra ma simt...
[ In memoriam 2 ianuarie 2008. In memoriam of you, of us.]