Ai plecat acum zece minute si nu pot sa respir. Ce dracului?
Nu mai situ sa fiu fara tine, chiar daca am fost cu tine prea putin. Nu mai stiu sa fiu singura, fara sa imi zambesti, sa ma tii de mana, sau sa ma trezesti dimineata cu o cafea.
Nu mai stiu sa adorm fara sa stai langa mine si sa imi canti la chitara. Trebuie sa ma pupi de doua ori, sa ma stangi tare de mana, iar apoi sa iti simt respiratia pe spatele meu pana adorm...asa ar trebui sa fie mereu, mereu! Nu mai stiu sa ma multumesc doar cu mine, sau cu oricine altcineva, dupa ce te-am avut pe tine...atat de putin, atat de perfect.
Te astept acasa, si am sa raman treaza pana vii acasa.
Sper sa vii la mine, sa adormi langa mine si sa ma pupi pe frunte.
Te astept, sa te am in cel mai modest mod posibil in care te pot avea. Te vreau...iar asta nu mi se intampla tare des.
Simt ca esti al meu, stii?
Asa cum mi-ai spus si tu: "Cineva acolo sus ne-a adus impreuna noaptea asta cu un motiv anume. Esti a mea. Ar fi trebuit sa fi mereu!".
As da orice sa fiu a ta mereu.
Tu esti ala. Baiatu' meu. Sufletul meu pereche. Stiam ca am sa te gasesc, sa stii.
Nu avem timp, dar am sa te tin aproape de mine, cat pot. O sa ma bucur de tine, minune de copil ce esti.
Ce fericita ma faci, oare stii? Mor dupa tine, ma topesc minut dupa minut, doar uitandu-ma la tine. Cum poti sa dormi o noaptea intreaga zambind? Ah, si oare cum pot eu sa te privesc o noapte intreaga?
Cad, cad, cad...si ce bine e!
Copil special, o sa ne gasim intr-o zi din nou. Trebuie sa fiu a ta si trebuie sa fii al meu. Asa spun toate stelele...asa mi-ai spus la patru dimineata. O sa te am. O sa ma ai. Asa trebuie sa fie. Acum stiu.
Hai acasa, ia-ma in brate! Te pastrez! Esti altfel....esti al meu! Stii de cand nu am mai simtit asta? Ar fi trist sa iti spun...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu