Full of nothing.

Incep sa cred ca nu "cresti mare" pana nu intelegi ca partile alea din tine care lipsesc sunt exact cele care sunt acolo prin prezenta stranie si permanenta a altcuiva in sufletul tau. Cred ca incep sa cresc mare, pentru ca imi lipsesti in toate felurile in care cineva poate lipsi altcuiva, si eu inca te simt cum respiri, cum te superi, cum ma ierti, si cum imi trantesti nervos o cafea de impacare pe masa. Mi-e dor de tine. Mi-e dor de tine atat de tare incat as intoarce o lume pe dos pentru inca o cafea trantita pe masa,  dar acum stiu sa traiesc cu asta
Mi-ai lipsit atat de mult timp incat nu mai simt. Prietenii nostri ma intreaba uneori daca ma mai gandesc la tine, si abia atunci o fac, abia atunci imaginea ta imi apare in minte. In rest...esti doar acolo, stii? Esti atat de bine intiparit in tot ce am si tot ce sunt, esti o parte din mine mai mult decat sunt eu. Cateodata parca gandesc prin tine si citesc lumea prin ochii tai reci...as spune ca simt uneori prin sufletul tau, dar sunt sigura ca nici tu nu te simti pe tine insuti atat de intens cum te simt eu.
Cresc in fiecare zi fara tine, si stiu ca lipseste ceva. Ma lupt aici singura, si asta nu ma mai deranjeaza demult, dar uneori sunt constienta, si asta doare mai mult decat pot sa iti spun. Nu ma doare ca nu mai esti cu mine, sau ca esti cu ea, sau ca pe tine nu te doare - nu, ma doare doar sa stiu ca daca ai fi fost aici, eu as fi fost mai mult. E genul de lupta pe care o duc mandra, desi stiu ca nu o pot castiga. Ai vazut partea aia buna, ce e drept. M-ai avut cum nu m-a avut nimeni, si ma innebuneste gandul ca nu mai pot fi persoana aia...nu pentru altii, ci pentru mine...da, sa imi zambesc mie seara inainte de culcare, si sa fiu impacata cu asta. Imi zambesc si acum, dar uneori ma vad ca si cum as tipa disperata in loc sa zambesc cu adevarat. Parca te strig pe tine, sa faci ceva - sa vii, sa pleci - sa ma ajuti, probabil. Oricum, o sa treaca si asta, nu trebuie sa ma salvezi.
Nu mai simt ca nu esti acolo cand ma trezesc, nici sutele de zile care trec pana sa te vad macar o data, intamplator. Nu simt ca nu ma tii de mana sau ca nu ma mai gadili cand ma vezi suparata. Lipsa ta e atat de normala pentru mine incat ma intreb daca ai fost vreodata aici, sau erai doar "in trecere", iar eu te-am facut pur si simplu parte din mine.  Nici nu mai tin minte, ma crezi? Nu stiu daca tu ai vrut vreodata ca eu sa te ador, sau eu am decis sa fac asta.
Ei bine, sunt sigura ca nici tu nu imi mai simti lipsa. Nu am sa mint, stiu ca mi-ai simtit-o. Sunt sigura ca nu intelegi, si nici nu as vrea sa intelegi vreodata. Nu am sa iti spun niciodata lucrurile astea din nou, pentru ca e stupid. E stupid, nu crezi? Imi e rusine uneori cand ma uit la mine si te vad pe tine. Imi e rusine ca numar zi dupa zi, si tu esti acolo, de parca vremea noastra a fost ieri - dar cresc, sa stii ! Cresc, si pe langa rusinea ce o am fata de mine uneori, ma bucur. Nu sunt fericita ca esti acolo, uneori ma distrugi, nu mai pot sa iubesc, sa visez, nu mai pot sa fiu nimic din ce as vrea sa fiu, si stiu ca e doar vina ta, stiu ca doar tu vibrezi acolo in sufletul meu si tragi toate sforile. Nu imi place ca nu am stiut sa iti dau drumul, asta e o prostie. Nu imi place nimic din ce ai facut cu mine, dar ma bucur! Ma bucur doar ca te-am iubit atat de mult. Iti dai seama? Te-am iubit atat de mult incat te simt si azi...nu o parte din tine...te simt o parte din mine, te simt peste tot, si te pastrez! Te-am iubit peste orice limita pe care cineva a impus-o vreodata, te-am iubit atat de mult incat am incercat sa imi explic asta ani intregi, te-am iubit ca o nebuna , probabill...altfel nimic nu are sens. Iti dai seama? Doamne, te-am iubit atat de mult.