Cu tot cu ploaie, vara asta ma iubesti.

Si totusi e vara, cand nu credeai ca va mai fi vreodata.
Te uiti pe geam si vezi cum ploua, intr-una, dur, agresiv, si esti atat de obisnuita sa te doara fiecare strop, sa mai rupa putin din tine, sa te tina la pamant si sa iti mai taie usor o parte din aripile cu care ai uitat sa zbori. Atat, dar atat de obisnuita, ca observi cu greu cum nu se mai intampla.
Nu mai doare.
Ploile nu mai dor cu bratele tale in jurul meu, vantul nu mai e atat de rece cu buzele tale prinse de ale mele, soarele ala ascuns bine dupa nori il vad oricum, daca mana ta o tine strans pe a mea. Toate furtunile astea trec pe langa mine, pe langa noi, cand tu ma inveti sa zambesc, ma inveti inca o data sa iubesc, ma inveti sa am grija si sa tin de ce am. Ma inveti sa ma las iar in bratele tale, ma inveti sa te ascult si sa te cred, ma inveti sa ma pierd, ma inveti sa cad si ma prinzi. MA PRINZI, si uitasem cum e sa o faca cineva din cand in cand. Ma inveti sa te strang in brate, imi scoti ideeile nebunesti din cap si ma faci sa raman. Ma inveti sa fiu fericita, ma inveti sa am nevoie de tine, ma inveti ca pot avea tot, si imi dai tot, tot ce ai sau n-ai mai dat. Ma inveti ca merit, iar alteori ma inveti ca tu meriti. Ma inveti ca esti aici, ca nu pleci, ca te am. Ma inveti sa-mi fie bine, ma inveti sa simt vara, si o faci sa fie o alta "vara a mea".
Nu mai doare.
Nu mai dor nici amintirile, nici locurile, bancile, si nici iubirea aia nu mai doare, oricum ar fi ea, oricat timp ar avea (sau n-ar mai avea).
Vara asta o sa invat sa iubesc ploile, daca nu ma mai lovesc, vara asta stiu ca o sa aiba cine sa sara cu mine prin balti si sa ma stropeasca cu umbrela, vara asta stiu ca ma iubesti.


(Fara vreo legatura directa cu postarea, piesa asta merge pe repeat de vreo 2 saptamani incoace, si cu siguranta e una dintre cele mai frumoase melodii pe care le stiu eu.)

Alti ochi? Vara? Nu.

Fara nicio directie, dar tu stii ca e catre tine.
Nu mai cad in bratele tale, caci am cazut de mii de ori. Ma tin pe picioare, ma clatin uneori, ametesc si ma pierd, dar RAMAN in picioare, putin prostita - prostita de amintiri, de un zambet al tau care il mai vad rar, de o strangere in brate pusa bolnav pe repeat, de un sarut brutal, de drogul meu de care stiu ca trebuie sa ma las, stiu, stiu, STIU, si stiu degeaba.
Te aprinzi uneori in intunericul meu, si ma sperii.
Credeam ca ai plecat! Ai spus ca pleci, te-ai intors si ai facut nenorocitii aia de pasi, ce dracului mai cauti in intunericu` meu? Nu stiu daca iti e bine sau rau, nu stiu daca vrei sa te iau in brate sau vrei sa fug departe, nu stiu daca iubirea asta cretina are vreun final, intr-un punct, mare, gros, o linie bine definita, o ultima lacrima si o ultima strangere de mana, o ultima ploaie si un ultim "mi-a fost dor de tine". Care U L T I M, frate, care ultim ?!
O sa iti rad in fata ca o copila care nu stie ce se intampla. Stii? Chiar nu stiu ce se intampla. Si nu imi pasa, si nu ma doare, si azi, nu imi mai e nici macar dor, nu mai gandesc in spate sau in fata, nu vad niciun viitor si nu mai am tupeu sa ma uit in trecut, te vad pe tine undeva aici, chiar daca probabil ar trebui sa fi departe, si iti rad ca o proasta in fata. Tu faci acelasi lucru. Nu stiu nimic si nici nu vreau, nu ascult pe nimeni cand imi spun "Nu e frumos ce faci", m-am transformat intr-o piatra fericita si cam atat in fata lor - iar langa tine, sunt eu cum ma stii si nu ma stie nimeni altcineva, si te tin de mana, si te injur, te plesnesc, te sarut din cand in cand, te strang in brate, te musc de par, si rad, rad cu toata iubirea mea puerila care merge prin timpul meu, prin timpul tau, prin timpul nostru.
Rad cu fericirea noastra si cu ochii tai. Nu sunt in alti ochi. Tu stii foarte bine ca, de fapt, nu sunt in alti ochi.