marți, 8 februarie 2011

Scrisoare catre Fat Frumos, part II.


Iti scriu inca o scrisoare, dupa inca un an. Inca un an, in care ai fost intotdeauna acolo pentru mine, chiar daca nu ai mai fost aici.

Inca un an in care mi-ai ascultat toate mizeriile. Nu spun ca ai stiut mereu sa imi deschizi ochii, nu ai stiut, a fost vremea mea, in care nimeni n-ar fi putut sa o faca, dar ai incercat intotdeauna. Cateodata stateai pur si simplu pe fotoliu` ala din Kashmir, te uitai la mine, putin speriat sau ingrozit de fericirea si naivitatea mea putin puerila, nu aveai nici cea mai mica idee ce sa-mi spui si radeai, doar radeai, iti dadeai o palma peste cap, si te uitai fix la mine, fara sa mai ai macar intentia sa ma contrazici, in timp ce in mintea ta probabil era un amestec de “Ce e cu copila asta?”, “Ce vise poti sa ai” si “Ai uitat ca barbatii chiar e porci?” – imi spuneai doar “Trezeste-te Devule”, dar stiam amandoi ca nu aveam nici macar intentia de a ma trezi. Incercai, cum spuneam, sa ma aduci la realitate, si apreciam asta, chiar daca o tineam pe a mea. Nu aveai mereu dreptate, dar stiu ca vroiai sa imi fie bine.

Adevarul e ca astept, chiar astept, sa iti gasesti pe cineva care “sa fie ok”, ca sa rad de tine si sa ma bucur pentru tine in acelasi timp, poate nu mai ai de asteptat, poate mai ai inca ani de numarat pana atunci, nu ai de unde sa stii, dar pana atunci, vreau sa stii ca intotdeauna o sa ai pe cineva care sa “fie acolo, pe bune”, care o sa aiba mereu timp si nervi de toate prostiile tale, de toate ideeile tale fara sens si prea nebunesti, de tine si tot ce insemni tu.

Cand ti-am spus ca daca iti da vreodata prin cap sa pleci din tara asta te ghilotinez, vorbeam mai serios decat iti inchipui tu. Stii, cand ai plecat de aici si mi-am dat seama ca intr-adevar, mai pot doar sa iti spun la telefon “Ai grija, copilu`”, o parte din mine, mai mare decat o sa stii tu vreodata, s-a rupt, parte care se lipeste insa singura de fiecare data cand vii acasa “la sora-ta si la mine”, de fiecare data cand ma iei in brate, si imi dau seama ca esti tot aici. Daca ai pleca mai departe, probabil s-ar rupe o alta parte, parte prea mare ca sa am macar tupeul sa ma gandesc ce loc liber ar putea lasa. Nu imi dau seama cum ar fi sa stiu nu doar ca nu esti aici, ci nu mai esti nici macar prin preajma. Nu vreau sa stiu ce ar insemna sa nu mai pot sa iti dau un mesaj ca cel de ieri, care sa spuna “hai la o cafea, am multe sa-ti povestesc”, ci unul care sa sune ceva de genul “s-au intamplat multe, trebuie sa povestim…anu` viitor cand te intorci”. Mi-e frica, sincer, mi-e frica de ce as fi eu fara tine, pentru ca nu-mi permit sa te pierd, stiind foarte bine ca nimeni si nimic nu...te-ar…compensa. Mi-e frica de mine, fara tine, pentru ca au trecut aproape 3 ani de cand eram asa…si am uitat.

Ai 3 ani peste mine, si uneori simt ca trebuie sa am grija de tine, de orice pas faci, de orice decizie iei, nu pentru ca nu am incredere in logica ta, ci pentru ca nu vreau sa gresesti, nu vreau sa cazi, nu vreau sa iti fie rau, nu vreau sa vina ziua aia, pentru ca atunci, poate o sa vii la mine, poate o sa ai nevoie de mine si de ajutorul meu, iar eu, poate pur si simplu nu o sa stiu ce sa fac, ce sa iti fac, sa iti fie bine, iar asta e unul dintre gandurile care nu pot sa le suport. Deaia o sa bag mereu putina realitate in viata ta, cateodata prea roz, deaia o sa iti spun uneori sa iti tragi doua palme, si deaia o sa ti le dau eu, cand nu o faci tu, pentru ca vreau sa te vad, sa te stiu, undeva sus, unde ti-e bine, unde te trezesti dimineata si spui “e ok, hai sa facem ceva”.

Stiu ca niciodata nu o sa tii minte numele anumitor prezente masculine care au trecut prin viata mea, nu o sa tii minte prin ce perioada au fost, de ce si cum a inceput, de ce si cum s-a terminat, probabil n-o sa tii minte daca imi era bine sau rau, dar o sa imi asculti toate nemultumirile, chiar daca iti convine sau nu, chiar daca te intereseaza sau nu. Stiu ca o sa fi “the one who walks in, when the rest of the world walks out”, pentru ca asta ai fost in tot timpul asta, si nu cred ca m-ai lasa, nu cred ca ai disparea. Poate sunt prea sigura ca efectiv, tu RAMAI.

Intotdeauna mi-e dor de tine cand esti acolo, in fiecare zi, inca nu m-am obisnuit ca nu mai esti chiar aici, chiar oricand, dar am inteles asta..

Stii, vroiam sa iti spun ca niciodata nu o sa fi cel care sa mearga la geam dimineata si sa iasa soarele, nimeni nu poate fi omu` ala, dar o sa fi intotdeauna cel care o sa aduca soarele in mine de fiecare data cand te vad, oricat ar tuna si ar fulgera afara.

Nu esti singurul caruia pot sa ii spun ca il iubesc, in felul meu de a iubi cu tot ce am in mine, dar esti singurul caruia pot sa ii promit ca o sa il iubesc intotdeauna. Peste 30 de ani, chiar daca o sa imi amintesc rar de tine, atunci cand o s-o fac, o sa pot spune ca inca te iubesc, pentru tot ce ai fost, pentru ca nu mi-ai dat niciun motiv sa ma opresc.

O sa inchei cu ce ti-am spus mai sus, lucru care nu ti-l spun prea des, pentru ca nu suntem noi aia cu “sugar and honey”, dar il stii foarte bine, nu ai cum sa nu il stii. Doar cateodata o sa iti spun ca te iubesc, dar o s-o fac in tot timpul asta.

2 comentarii:

Make_me spunea...

iubesti frumos kiddo
si ai invatat sa suferi la fel de frumos ...

Anonim spunea...

frumos. de fiecare data ma regasesc in ce scri. mai ales in "scrisorile catre fat frumos".. au ceva special :)