Costinesti&co.

Prea multe de spus, o senzatie prea puternica de somn, una si mai mare de oboseala pe toate planurile...nu stiu de unde sa incep.

Am sa incep cu Costinesti si tot ce a fost el.

La Costinesti am avut revelatia vietii mele, desi nu stiu de ce a trebuit sa ajung acolo sa o am. La Costinesti am fost beata 6 nopti din 7 si mahmura in restul timpului. La Costinesti nu mi-a fost rau nici macar o data, si inca nu imi explic rezistenta neasteptata la alcool. La Costinesti am mers pe jos prea mult. La Costinesti am facut febra musculara la stomac, de la mult prea mult ras. La Costinesti am cantat intr-una "vreau o buda normala si un dus cat de cat", pe buna dreptate. La Costinesti am vazut aproape toate rasariturile, si ne-am certat cu soarele, cand era 6 dimineata si el umbla in pizda masii, doar pe cer nu. La Costinesti am racit de la baia in mare la 3 dimineata. La Costinesti am adunat toata plaja in shoesi, in bagaje si in geanta de plaja, destul cat sa aduc pana aici, la Brasov. La Costinesti si doar acolo ar putea fi luna plina la 6 jumate dimineata, la cativa metri deasupra marii. La Costinesti nu mi-a pasat de nimeni si nimic - din fericire, am ramas cu asta.

La Costinesti le-am facut pe toate, ce-i drept. La Costinesti mi-am implinit si visul, ambitia, sau ce Dumnezeu era - ce-i drept, nu a fost cum planificasem sub nicio forma. De fapt, toata saptamana asta a fost cu totul altfel decat m-as fi gandit - si da, e al dracului de adevarat ca lucrurile care doar "se intampla", sunt mult mai bune. N-a fost cum m-am gandit, a fost mai bine. La Costinesti am inceput o noua viata - e a treia oara cand fac asta, dar niciuna, niciuna nu a fost nici pe departe atat de frumoasa cum e si stiu, STIU, ca o sa fie asta - de data asta e a mea, a mea si numai a mea, si ghici de cine depinde? DE MINE - ah, bine e.

La Costinesti am cazut urat de tot in "lumea mea de jos" pe care o stiam prea bine vreo 3 ore, si ea m-a ridicat. Tot acolo, am cunoscut-o de fapt pe ea, cine e, nu cine mi-a parut mie a fi. Pentru prima oara, am vazut-o prin ochii mei, si nu m-am gandit nicio secunda la ce a facut, la cat a gresit, ce sau pe cine a pierdut. Am vazut doar ca statea pe o bordura langa mine, din toata tabara aia, statea langa mine. Si a stat, a stat 3 ore. Am vazut ca ea a venit sa ma ridice dupa inca vreo 2 din pat. Ea mi-a luat capu` in maini, s-a uitat la mine si mi-a spus "Andra, nu merita!" - nu stiu de ce, dar venind de la ea, a fost prima oara cand mi-a intrat bine in minte. Ea m-a luat de mana si m-a dus pe plaja, ea a baut cu mine, atunci si restul noptilor, ea a uitat cu mine, a ras cu mine, si m-a adus aici. Fara ea, postarea asta avea un cu totul alt subiect, iar fericirea mea care a atins un punct de care nu imi amintesc sa se fi apropiat macar vreodata, ar fi fost tare departe. Ea mi-a deschis ochii. Ea a fost acolo, zi si noapte, oricand. Ei ii multumesc pentru absolut tot, si da, pe ea am ajuns sa o iubesc - ea stie asta, indiferent de comentariile in plus a bagatorilor in seama, putin frustrati sau asa ceva. 

Ii multumesc si lui, ca a fost acolo sa ma duca acasa, sa ma tina treaza si pe picioarele mele. Ii multumesc lui, pentru ca nu stiu cum, dar e mereu in momentul potrivit, la locul potrivit. Ii multumesc ca stie mereu cand sa ma ia in brate. Ii multumesc pentru hanoracu` fara de care m-as fi intors cu ambulanta acasa. Ii multumesc lui, ca mi-a mentinut buna dispozitie aproape toata saptamana, si ca ma lasa si azi sa rad de el pentru ca a ramas cu coaiele umflate sau in curu` gol pe holu` hotelului. Ii multumesc lui, pentru ca ma iubeste, "enorm", poate dupa prea putin timp. Ii multumesc pentru tot, pentru ca nu imi datora nimic - te iubesc mult, copilu`.

Ei bine, Costinestiu` mi-a dat o lectie de viata pe care nu o mai uit nici sa vreau. M-a trezit, mi-a tras doua palme, nu stiu ce mi-a facut, dar nu am nimanui de multumit atat de mult cat am lui, si marii, si plajei, si soarelui, si tequillei...

Ajungand acasa, azi, pe 25 iulie, am inceput o noua viata - o viata care se invarte in jurul meu, in care am tot ce mi-am putut dori, o viata in care orice, dar orice s-ar intampla, sunt fericita. Mi-a fost atat de dor de viata asta incat ma doare sa ma gandesc cat timp am risipit pe nimic, ma doare ca viata asta era in fata mea, si nu am vrut-o, si am alungat-o, si mi-am aruncat toata fericirea intr-o viata care era mai mult a lui decat a mea, o tampenie de viata si o tampenie de iubire, o tampenie in general, in care eu am crezut din vreun motiv tampit, pentru ca am fost o tampita tot timpul asta - cam asta e tot ce doare, ca am pierdut prea mult timp - oricum, doare prea putin ca sa simt, sunt prea mandra, prea fericita, prea libera si prea linistita, in sfarsit, ca sa ma mai gandesc la astfel de lucruri. Nu doare nimic, ceea ce ma sperie, dar nu cred ca ar putea fi cumva, ceva, mai bine - nu cred!

Azi, pe 25 iulie, am primit un telefon si am auzit o voce de care mi-era al dracului de dor, care mi-a luat o secunda sa o recunosc, desi dormeam, o voce care nu a fost niciodata rece, care nu mi-a zis niciodata "pleaca!", o voce care de fiecare data cand o auzeam, stiam ca mie si doar mie imi vorbeste asa - era vocea lui, mi-a spus "vino acasa!", mi-a spus ca ii e dor de mine, mi-a spus ca are acadele cu mere, tigari si multa cafea, mi-a zis "am tot si ma am pe tot, nu te am pe tine, hai acasa piticot". Si am sa ma duc.

Azi, 25 iulie, mi-am dat seama ca acasa e acolo, la 200 de km de unde sunt acum, nu de obicei. Mi-am dat seama ca in timp, candva, acasa s-a mutat la Mures, pe terasa din Square, in Gradina de Vara, la Teatru`, langa ale mele si al meu. "Home si where your story begins" - povestea mea nu a inceput acolo, a inceput aici, pe niste scari numite de catre toti "drumu` bun" - dar acolo a luat amploare.

Azi, 25 iulie, am inceput o noua viata, de capul meu, fericita si independenta, inconjurata de oameni care nu as fi crezut niciodata ca o sa fie acolo, si fara cei care au fost. Anul trecut, in 25 iulie, faceam exact acelasi lucru - sa zicem ca nu a trecut un an, ci o viata de atunci, pentru ca acum merg drept, si inainte, iar atunci...atunci nu mergeam, doar cadeam. Da, a trecut o viata si ceva de atunci.

Azi, 25 iulie, am scris atat de mult doar pentru ca "nimic in lume nu ma opreste sa urlu tare SUNT FERICIT!". - damn, this is my summer!

From Vin rosu si mult calm.

From Vin rosu si mult calm.

From Vin rosu si mult calm.

Pentru ELE, cu toata dragostea mea!

In postarea asta nu e niciun pic de drama, niciun regret, nicio greseala fatala care distruge ani intregi dintr-o viata prea scurta. Postarea asta e doar pentru ele doua, si contine doar dragoste si grija.

Nu mi-e usor sa scriu asta, pentru ca nu e genul de prietenie inceputa acum ani buni, trecuta prin tot felul de incercari.

Nu, noi avem doar un an si jumatate, de fapt...timp in care am construit cat poate altii nu obtin intr-o viata. Ne avem una pe alta, si peste toate, cred ca e singurul lucru care conteaza. Ne avem una pe alta, mereu, intotdeauna, orice ar fi - ne avem una pe alta, atunci cand nu mai avem nimic altceva.

In postarea asta vreau sa le multumesc - ca exista, si ca m-au facut sa cred in lucruri in care eram sigura ca nu voi mai crede vreodata, cum ar fi prietenii adevarati. Datorita lor, orice ar fi, am mereu certitudinea ca nu sunt singura, atunci cand ma lasa parca o lume intreaga, cand ma lasa el, cand imi pleaca celalalt el la mama dracu`, sau cand ma las eu - ele nu ma lasa niciodata.

Stiu ca orice ar fi, ele ma ridica. Stiu ca o sa imi spuna mereu ca pot mai mult, atunci cand uit. Stiu ca indiferent de cat de proasta a fost ziua respectiva, seara, ele ma asteapta in Square pe terasa si rad cu mine, de "ce de cacat e viata". Stiu ca ele o sa piarda nopti intregi cu mine pe terasele de mult inchise din Weekend, band din berile altora, si plangand, de fericire, sau nu, pana suntem in stare sa ne urcam intr-un taxi zambind.

Stiu ca de fiecare data cand simt ca mi se rupe inima in doua, ma duc la ele - nu, asta nu imi intregeste inima, nici mie, nici lor - dar cand sunt cu ele, stiu ca mai am inima, daca nu pentru el, o am pentru ele. Poate avem inimi rupte in prea multe bucati, de prea multe ori, dar inca le avem, si bat atat de tare incat fiecare dintre noi, are toata dragostea celorlalte doua...si e singura dragoste care nu "ne-a tras-o" - in niciun fel.

Pentru ele, as intoarce lumea pe dos, daca ar trebui. Pentru ele as face tot ce imi sta in putinta sa le vad fericite. Din pacate, fericirea lor nu sta in mainile mele, si nici a mea in a lor, sau lucrurile ar fi fost mult mai simple in momentul de fata. Pentru ele insa, o sa fiu mereu acolo sa le ascult nefericirea, ori de cate ori va fi nevoie. Pentru ele as fi in stare sa las tot, pentru ca ele merita.

Da, ELE MERITA! Pentru ca ele, si nimeni altcineva, au baut Martini cu mine cand s-a implinit un an de cand ea a inceput o alta viata, ele au stat vara trecuta cu mine in Gradina si mi-au spus "da-l in pizda masii!", ele m-au si convins sa o fac, ele s-au dat cu punga la Brasov pe scari cu mine, ele faceau misto de mine daca "misca sau nu", ele au ras de mine ca am fost "amanata", cu ele m-am imbatat la 3 dupamasa cu cea mai ieftina vodka, cu ele...cu ele am trecut peste tot, cu ele mi-a trecut un an, cel mai frumos an.

Pe ele, doar pe ele, le iubesc din tot sufletul meu. Ele sunt ale mele, asa cum nu le poate avea niciun el, si sunt tare mandra de asta.
Ele sunt cele cu care ma vad iesind la o Tequilla si la 80 de ani la cea mai apropiata crasma...pe ele le vad, le vreau, langa mine mereu.

From Vin rosu si mult calm.

~Men, babies, doesn't matter - we're soul mates.~

Te iubesc, dar...

[Exista povesti care daca nu le termini tu, te termina ele pe tine.]
(M-as fi putut transforma in cea care eram mai demult, dar nu era niciodata momentul potrivit. Acum e.)


Mi-a luat mult, prea mult timp sa imi dau seama ce greseala fac renuntand la mine pentru noi, pentru tine, sau pentru oricine altcineva.

Dupa 3 ani si o noapte in care nu am dormit, nu am plans, nu am ras, doar m-am gandit la MINE, si la cat de mult m-ai schimbat, mi-am dat seama ca trebuie, TREBUIE, sa ma opresc. Nu mai e ceva la care sa ma gandesc, ceva ce trebuie analizat. Mi-am dat seama ca daca nu incetez acum, nu o sa incetez niciodata si voi ajunge atat de rau incat nimic nu ma va mai ridica. Am fost destul de proasta incat sa inghit multe, dar nu si asta. Poti sa darami tot ce am eu in mine, o stii foarte bine, dar pe mine nu. De azi, nu.

Cum a spus si o alta persoana care stia despre ce vorbeste, singurul lucru care te mai rog este sa nu mai indraznesti vreodata sa imi spui ca stii cum m-am simtit. Nu ai nici cea mai mica idee, iar venind din partea mea, probabil nici nu vei avea vreodata.

Mi-a luat 3 ani si prea multe rahaturi care ma fac mereu ca nu le vad, dar le simt, sa imi dau seama ca lumea mea s-a invartit mereu in jurul tau. Asta nu o sa se mai intample niciodata, dar niciodata, de acum inainte. Mi-am calcat peste multe promisiuni, unele facute chiar tie, dar peste ce imi promit mie, nu indraznesc sa o fac.

Am doua fete, acolo, acasa, care fac soarele ala sa rasara in fiecare zi, chiar daca la ele rasare sau nu, care ma desprind mereu de tot, care sunt acolo, nu doar cand vor sau au chef de mine, sunt acolo INTOTDEAUNA, si un baiat care isi lasa pizda in mijlocu` barului singura ca sa vina la mine, sa ma stranga in brate si sa imi spuna ca pot mai mult, un baiat care stie ca pot mai mult. In mare parte, am ales ca lumea mea sa se invarta in jurul lor, iar cel mai important, in jurul MEU.


Nu spun ca nu ma iubesti, si nu am s-o spun niciodata. Stiu ca ma iubesti, e probabil lucrul de care sunt cel mai sigura in momentul de fata si toate celalalte momente. Stiu ca atat cat sunt eu iubita de tine, nu mai e nimeni, nu a fost nimeni mult timp, si probabil nici nu va fi. E singurul lucru care nu il pun la indoiala, cand vine vorba de tine. In acelasi timp insa, stiu ca nu ai apreciat si nu ai inteles niciodata destul, cate am facut si am indurat pentru tine. Stiu si ca nu o vei face, fapt pentru care nici nu iti cer.

Nu iti spun nici macar ca ma iubesti mai putin decat o fac eu. Poate ma iubesti exact la fel de mult, poate ma iubesti chiar mai mult, nu am de unde sa stiu, in fond. Diferenta este ca tu te-ai gandit mereu la tine. Nu te-ai gandit niciodata cum m-au facut sa ma simt toate lucrurile care le-ai facut sau le-ai spus, daca au durut sau nu, daca au schimbat ceva sau nu, daca te-au mai rupt de mine sau nu. Ce spun de fapt e ca lumea ta, oricat m-ai iubi, nu s-a invartit nicioata in jurul meu.

Nu ai gresit, eu am facut-o. Am facut greseala vietii mele lasand tot, in mainile tale.

Imi pare rau ca am facut-o, dar nu e ca si cum as putea rescrie trecutul. Daca as putea, multe lucruri nu ar mai fi la el, asta stim amandoi. Stiu ca pot insa oricand sa o repar, stiu ca pot sa schimb ceva, stiu ca pot fi altfel, si stiu ca pot sa fiu importanta pentru mine. Stiu, pentru ca asa era, candva.

E un joc din care nu o sa ma retrag niciodata, iar cu gandul asta m-am impacat demult. In ceea ce ma priveste insa, regulile mele s-au schimbat radical, de acum inainte, oricat ar mai dura.

Stii ca te iubesc, stii foarte bine, nu as putea schimba asta nici daca as vrea. Stii ca te iubesc, dar pun acum capat vremurilor in care tu controlezi tot ce insemn "eu".

Daca nu acum, sper ca intr-o zi sa fi destul de puternic incat sa intelegi.
Te iubesc, dar...

Nu te iubesc (daca pleci).

Draga strainule,


M-am hotarat sa iti spun strain. Ma sperie ideea ca te cunosc, atat de bine, ca te cunosc, de atat de mult timp, ca te cunosc, si n-ar fi trebuit sa o fac niciodata.

Vroiam sa iti spun ca ramai "o chestie de moment"...

Ce-i drept, doare putin mai mult decat ma asteptam sa recunosc asta. Poate daca era "de moment", era mai simplu, dar nu a fost un moment, au fost momente, prea multe momente.

Cred ca asta ai fost mereu, si nu pot schimba totul cum vreau. Am vrut, am vrut sa fi mai mult, si ai fost, poate ai fost cel mai mult...dar uite, nu mi-a luat mai mult de 2 saptamani sa imi dau seama ca esti doar un trecator, undeva in sufletul meu, ca nu poti, efectiv, sa ramai acolo. Stiu ca ai sa mai vi, cum ai venit si pana acum, si am sa fiu acolo, cum am fost si pana acum.

Mi-am adus aminte cine esti, copilule...esti ce ai fost mereu, si asta nu o pot schimba nici eu, nici tu, si uite ca nu a putut nici macar ea.

Din fericire, sunt destul de inteligenta incat sa stiu ca nu imi permit sa ma indragostesc de tine, asa ca nu o fac. Nu pot sa ma accept fiind cea care s-a indragostit de tipu` a carui scula a fost peste tot, si a carui inima niciunde.

Totusi, pentru mine nu ai fost niciodata tipu` ala...pentru mine ai fost doar tipu` care nu cred ca ai mai fost pentru altcineva. Pentru mine, ai fost poate prea mult - o spun asa, pentru ca nu gasesc alt mod. Stiu doar ca nu sunt eu fata care sa puna in balanta doi ani si "a good fuck"...asa ca probabil, ai fost mult mai mult, atat de mult incat nu o sa recunosc niciodata, fata de mine, sau fata de tine.

Sper sa uit, macar un timp, ce ai insemnat de fapt pentru mine.
Tu sa nu uiti. Sunt convinsa ca stii.

Adevarul e ca intotdeauna te-am considerat un baiat destept. Esti. Stii foarte bine ca nu te iubesc, ai stiut intotdeauna ca nu te iubesc, ca nu te-am iubit vreodata...singura care nu stia asta eram eu. Nu te iubesc, desi imi tremura mainile scriind asta, imi curg cateva lacrimi chiar daca ma lupt de 5 minute cu ele, si ascult Rod Stewart - I don`t wanna talk about it...si chiar nu vreau, pentru ca faptul ca nu te iubesc, nu inseamna nici pe departe ca nu mi se rupe inima in doua la gandul ca nu vei mai fi acolo cand ma intorc.

Nu te iubesc, dar mi-ai schimbat viata, strainule.

Nu te iubesc, dragul meu, dar daca ar mai fi inca o noapte, inca un zambet, daca ar mai fi...ma tem ca as face-o.

Asa ca pleaca...