luni, 29 martie 2010

Ma mai iubesti?





S-a ridicat brusc de pe scaun si a luat-o la fuga pe scari, aproape pierzandu-si pantofii micuti si rosii cu toc inalt. A iesit in strada, s-a asezat pe prima bordura inalta care a vazut-o, realizand abia atunci ca tocmai sta cu rochia pe care si-a dat alocatia pe tot anul pe o bordura murdara si uda. Si-a aprins o tigara, a tras aer adanc in piept, si desi incerca din rasputeri, nu a putut sa nu izbucneasca in plans. Ce o ingrijora mai tare nu era simplul fapt ca plangea pe o strada pustie, ci pur si simplu ca isi rescunoastea lacrimile, plansul, suspinele...era plansul acela vechi, de demult, era plansul caracteristic dorului de el.

Il vazuse in seara asta, dupa mult timp. Nu era pregatita sa il vada, cu atat mai putin alaturi de altcineva. Era constienta ca trecuse destul de mult timp, si era normal sa isi fi gasit pe altcineva, dar ii era imposibil sa intelegea de ce lui i-a luat cateva luni, iar ea se lupta in fiecare zi cu teama ca ii va lua o viata, sau poate ceva mai putin... . Era prima oara dupa mult timp cand isi dadea seama cat ii lipseste de fapt, el, sau ce tinea candva de el, ea, ei - plimbarile de seara, tachinatul, saruturile pe ascuns, noptile memorabile, orele pierdute la telefon, si bineinteles "te iubesc"-ul care era candva la ordinea zilei...poate chiar si certurile, nedreptatile, ciondanitul...- nu, ii lipsea el si atat.

O lovise ca un fulger sa il vada pentru prima oara de atunci...era fericit, sau asa parea. Nu stia daca asta o bucura sau o deranja. Ii luase o singura privire, in jur trei secunde, sa observe ca era exact asa cum il stia ea - avea acelasi zambet, aceeasi expresie a fetei, aceeasi alunita plasata in acelasi loc, acelasi tic, isi pocnea degetele de la mana dreapta- privind aparentele, parea sa fie acelasi pe care il stia ea.

Imeidat ce si-a intros privirea si a luat-o la fuga, a stiut ca nu, nu era acelasi. Baiatul pe care il vedea acum si inca nu putea da ochii cu el, era baiatul care ii spusese sa plece, era baiatul care a impins-o cand ea se apropia de el, era baiatul care nici nu a observat cat de mult isi calcase pe orgoliu pentru el, era baiatul pentru care fusese mereu acolo si el nici nu isi mai amintea...era baiatul, singurul baiat, pe care ea il iubise, singurul baiat care ii rupsese inima.
Cel pe care il stia candva insa, fusese cel care o prindea ori de cate ori cadea, cel care ii lingea toate ranile, si in niciun caz nu i-ar fi provocat el una. Fusese cel care o iubea, fusese cel caruia, candva, ea ii rupsese inima.

Povestea lor se terminase de ceva timp, si ea decise sa o ingroape cat de adanc ar fi putut, pentru ca toate amintirile alea frumoase nu trezeau nimic altceva decat regrete, lacrimi si multe, multe intrebari. Ce-i drept, o durea de cate ori realiza ca el inca sta ascuns undeva in sufletul ei, dar nu o spunea nimanui. Tinea pentru ea, durerea, dorul, faptul ca inca il iubea al dracului de mult...nu ar fi ajutat-o cu nimic daca ar fi stiut si altii, lui oricum nu i-ar mai putea spune toate astea niciodata. Nici sa dea ochii cu el nu pare sa mai poata...

Isi termina tigara si se ridica nesigura. Genunchii ii tremurau inca, si inima ii batea mai tare decat isi amintea ea sa fi batut vreodata. Se intoarce totusi inauntru, stiind ca o noapte rece si ploioasa nu o sa clarifice nimic, nu o sa imbunatateasca nimic, si cu siguranta nu o sa schimbe nimic. Nu era sigura daca isi dorea ca el sa fie prima persoana pe care sa o vada in multime, sau ar fi preferat sa nu mai stie nimic de el, mult timp de acum in colo.

Se intalni totusi cu el pe scari, dupa cateva minute...s-a uitat in ochii ei si nici macar el nu a putut sa spuna nimic, cinci secunde...apoi i-a spus doar "Hei...". In momentul ala a simtit ca nu mai era nicio gura de aer pentru ea in locul acela. Doamne, cate avea sa ii spuna, sa ii reproseze, sa ii povesteasca, sa ii multumeasca, sa ii aminteasca...
I-ar fi spus ca a plecat ca un prost atunci cand putea sa aiba tot, ar fi incercat sa ii descrie imaginea trista a tot ceea ce a lasat in urma, i-ar fi spus cum i-au trecut ei toate noptile astea, cum nu a stiut daca afara ploua sau era soare, cum s-a schimbat, cum i s-a facut o frica teribila de a mai iubi pe cineva, ce nelinistita era ca lui nu o sa ii fie bine daca ea nu e acolo, ca nu o sa mai aiba pe nimeni cum avea inainte...i-ar fi spus toata povestea ei, de cand el incetase sa mai faca parte din ea.
Si-a dat seama ca sunt prea multe de spus unui om pe care acum nici nu il mai recunoaste, unui om care acum nu si-ar irosi timpul sa ii asculte ei povestea, chiar daca ea si-a irosit absolut tot timpul ascultand orice ar fi avut el de spus...era in stare sa il asculte acum si doua-trei ore vorbind despre masini, sau batai, sau jocuri, sau vreuna buna..dar nu, adevarul e ca ea nu mai stia absolut nimic despre el. Vroia sa se rezume la un raspuns scurt, care sa nu fie la fel cu salutul lui - si-a ridicat capul din pamant si l-a intrebat, putin mai sigura pe ea: Ma mai iubesti?

El s-a blocat. Nu i-a raspuns, nu se astepta sa il abordeze asa. Fusesera luni bune in care nu schimbasera o vorba, iar primul lucru pe i l-a spus a fost "ma mai iubesti?" ?! Nu intelegea. Oricine ar fi spus un "buna", "ce mai faci", "cum mai esti?", " de cand nu te-am vazut"...in acelasi timp, era sigur ca il vazuse cu prietena lui, cine ar intreba un baiat daca o mai iubeste, cand el e cu altcineva? Ea..ea ar fi intrebat, si el stia asta foarte bine, pentru ca nu fusese niciodata ca toate celalalte, si poate asta l-a tinut atata timp langa ea. Acum isi amintea...
Intre timp, ea s-a intors si a plecat, incepand sa se intrebe ce a fost in capul ei sa puna o astfel de intrebare. Era a doua oara in aceeasi seara, cand fugea pe scari, tremurand si plangand, pentru ca nu il mai putea privi in ochi, nu mai putea sta langa el...
Undeva intre etaje, o mana o apuca cu putere de umar. Stiind cine e, nu s-a intors, dar s-a oprit - "Da." .

miercuri, 24 martie 2010

Intotdeauna o sa te iubesc...

Stiu ca nu am fost eu cea care sa te sune in fiecare zi. Nu am fost cea care sa isi ceara scuze, sa aiba rabdare, sa isi lase orgoliul in spate. Nu am fost si nici nu voi putea fi vreodata cea care a doua zi se poate preface ca nu s-a intamplat nimic, ca tine. Nu am fost cea care sa fie mereu de acord cu ce spui tu. Nu am fost cea care sa nu iti critice nimic din ce faci. Nu am fost cea care sa depinda de tine. Nu am fost cea care sa nu poata fara tine, nu am fost cea care nu se descurca singura, si nici nu am sa fiu vreodata. Nu am fost cea care te-a iertat usor. Nu am fost cea cu care nu te certi niciodata, si nici cea care nu iti spune lucruri vrute si nevrute. Nu am fost cea care te-a lasat sa faci totul de capul tau. Nu am fost cea care sa iti asculte sfaturile de fiecare data...si in niciun caz, nu am fost ce ai vrut tu sa fiu.

Dar am fost eu, si am fost acolo pentru tine, intotdeauna. Am fost cea care nu ti-a intors niciodata spatele. Am fost cea care nu a avut niciodata puterea sa te lase. Am fost cea care era capabila sa te asculte ore intregi, oricat ar fi fost ceasul, indiferent ce prostii debitai. Am fost cea care ti-a vrut intotdeauna binele. Am fost cea care a incercat intotdeauna sa te tina departe de ce ea stia deja cum e, chiar daca poate nu ai stiut niciodata. Am fost cea care ar fi fost capabila sa faca orice, ca sa iti fie bine. Am fost cea care a lasat totul in spate, pentru tine. Am fost cea care a stat o ora intreaga si s-a uitat la tine zambind, in timp ce tu dormeai. Am fost cea care nu te-a mintit niciodata, indiferent ce consecinte a avut adevarul. Am fost cea care nu ti-a dat drumul niciodata. Am fost cea care a cedat intotdeauna scuzelor tale, a cedat intotdeauna cand a auzit "Nu o mai fac", desi stia foarte bine ca o vei face din nou. Am fost cea care nu a dormit nopti bune nestiind ce faci, daca esti bine sau daca o mai iubesti. Am fost cea care te-a iubit, sunt cea care te iubeste, si am sa fiu tot cea care te va iubi...cate altele crezi ca au fost, sunt, sau vor mai fi?

Am fost eu...si nu stiam ca va veni si ziua cand nu va mai fi de ajuns.


duminică, 21 martie 2010

Ce mai e de iubit la un porc?

Ati observat vreodata cum toate fetele iubesc?! Isi iubesc familia, isi iubesc toti prietenii, colegii si fostii colegi, isi iubesc prietenu` si toti fostii prieteni, iubesc, ce-i drept, tot ce apuca. E penibil. De fapt, sa fim serioase, pe cine iubim?

Din toti prietenii, daca te gandesti putin, nu sunt mai multi de 2 pe care sa poti spune ca ii iubesti. Cat despre prietenu`, fostu` prieten sau orice ar fi el, dintre toti, asa-i ca e doar unul de fapt cel pe care (inca) il iubesti?


Interesant este ca intotdeauna, acest el pe care l-ai iubit, il iubesti, si te gandesti disperata ca o sa il mai iubesti un timp de acum in colo, este exact acel el care iti face zilele cu cel putin 3 nuante mai negre. Nici tu nu intelegi cum reuseste, doar o face. Reuseste intotdeauna sa spuna ceva ce nu ar trebui sa spuna, sau sa nu spuna, cand ar trebui, face pe prostu`, sau chiar e prost, nu te baga in seama cu lunile, pana isi aduce aminte ca ii trebuie ceva, si tot asa. Dar ramane el cel pe care "against all odds", il iubesti.


Mai devreme sau mai tarziu, astfel, nu poti sa nu te intrebi: cum dracului ai putea sa iubesti pe cineva ca el? Cum, cum reusesti sa il iubesti pe cel care ti-a stricat telefonul de vreo 3 ori (de cate ori l-ai trantit de pereti, doar pentru ca nu stie sa salute...sau pentru ca iti inchide...sau nu raspunde...sau nu raspunde el), cel care ti-a taiat 2 din cele 3 mese pe zi, care a transformat 6 nopti din 7 in nopti albe, care ti-a adus imaginatia intr-un punct atat de sadic fara sa iti dai macar seama, gandindu-te cam 23 de ore din 24 "Ce i-as face acum daca ar fi in fata mea, Doamne, ce i-as face"...si nu, nimic din ce ar vrea el sa-i faci.

Dupa toate astea, din nou, nu poti sa nu te intrebi: De fapt, il iubesti pe el, cine era el, ce a fost intre voi candva sau pur si simplu toti nervii astia, rabdarea, lupta continua au devenit un stil de viata cu care te-ai obisnuit pur si simplu si fara de care, te-ai plictisi? Il iubesti pe el, sau esti doar genul de masochista care nu se opreste din a isi face rau singura, chiar daca stie foarte bine ca se agita fara ca el sa observe macar? Il vrei din iubire, sau din orgoliu? Il vrei sa il mai ai doar inca o data, sau sa il lasi tu o data? Oare chiar incerci sa il accepti asa cum e, sau tot ce incerci e sa il schimbi asa cum vrei tu? Chiar iti mai face placere sa il ajuti, atunci cand are nevoie de tine, sau a ramas doar un simt al datoriei care te macina? De fapt, chiar il mai iubesti, sau ti se pare absurd sa nu il mai iubesti, asa, dintr-o data? E un porc acum, vezi si tu, ce mai e de fapt de iubit la un porc? Faptul ca intr-o viata anterioara era "lumina vietii tale"? S-a stins si lumina, s-a dus si viata aia..Intelege fata draga, era!

Ahhh, si totusi...cum schimbi barbatii, in ce au fost candva?

joi, 11 martie 2010

Despre "Arta de a insela".

Oamenii care inseala (infidelii, nenorocitii, mincinosii, etc), vor fi intotdeauna judecati pentru ce au facut, orice scuza, motiv sau pretext ar avea - nu, nu o sa mearga cu "Dar eram beat!" (si totusi toata lumea inca insista cu asta, hm) - vor fi judecati oricum. Ei bine, asta ne face pe toti persoane care suntem judecate, dupa sau inainte sa judecam la randul nostru...pentru ca, sa fim seriosi, cu totii inselam, iar daca nu am inselat, inselam acum, sau o sa inselam in viitorul mai apropiat decat credem. E pur si simplu un lucru pe care toata lumea il face in aceeasi masura in care il detesta. Reprezinta in acelasi timp, probabil princpala exceptie a celebrului proverb Ce tie nu iti place, altuia nu face. Clar, aici nu se aplica.

Acesti cheaters, isi gasesc intotdeauna un oarecare motiv pentru care o fac. Foarte rar vei gasi pe cineva care sa iti spuna Uite asa ca m-am saturat de fata ta. Nu, asta nu s-a intamplat in niciun caz - motivele intemeiate variaza intre: M-am simtit neglijat, Vroiam sa incerc ceva nou, Si tu ai facut la fel, Trebuia sa alfu cum e, si bineinteles ERAM BEAT ( da, o sa fiu beat si maine, poimaine...).

Fetele care au tupeul nesimtit de a se baga si a strica o relatie, vor fi numite de fetele a caror relatie este stricata, tarfe. Intotdeauna, la un moment dat, barbatul matur care a facut asta, prins acum la mijloc saracu` si tragandu-se pe fundulet ca un baietel fara scapare, va intreba: Da` de ce ii spui asa? Hm, chiar nu stiu de ce le spunem asa.
Interesant este insa ca daca revenim la faptul cert cum ca toata lumea inseala, fiecare fata a carei relatie este stricata si o numeste pe alta tarfa, a fost, sau va deveni, la randul ei, tipa care e facuta tarfa. Desi in timp ce va urla la el - Cum dracului sa ma lasi pentru o tarfa ca aia, inaptu` p**ii? - constiinta ii va urla in spate - Draguta, ti tu minte cand aia doi erau impreuna de cativa ani, si tu, asa pe sub piele...dada, asta vara...vad ca mai ti minte, e bine. Tarfo! - ea nu se va lasa. Aici se aplica intotdeauna eu pot!...ea nu.

Baietii care au tupeul nesimtit de a se baga si a strica o relatie, vor fi numiti de carte baietii a caror relatie este stricata distrusi. Nu stiu de ce, aproape toti prefera acest cuvant, care mie mi se pare totusi destul de bland (pe langa tarfa, dar na, fetele au fost mereu mai ale dracu`). Oricum, in cazul lor, dupa ce ii scot ochii fetei ( care probabil se va scoate cu Daca stiai sa ma apreciezi, asta nu se intampla! ) si trec de perioada in care inimioara lor fragila este rupta ( variaza intre 2-3 ore - apoi incepe perioada de Tu pizda, crezi ca stau in loc de tine? ), fac un impresionant schimb de pumni cu distrusu`, si povestea este considerata incheiata.

Grupul acesta infinit de oameni care inseala, se imparte de fapt strict in doua categorii: cei care inseala cu bun simt, si cei care inseala-ca-niste-fraieri-in-fata-celor-care-sunt-inselati.
Poate mai exact ar fi cei care stiu sa insele, si cei care NU.

Cei care inseala cu bun simt, sunt oamenii fata de care merita sa ai tot respectul. Sunt genul de oameni care fac ce vor, cand vor, cu cine vor, cum vor, fara sa stie/afle nimeni din jurul lor. Isi tin aventurile departe de lume si mai ales, departe de partener. Acestia sunt oamenii care stiu sa multumeasca pe toata lumea, oamenii care stau pe margine si se amuza copios, compatimindu-i pe cei din grupul fraierilor care au vrut sa i-o traga, si si-au luat-o. Acestia sunt cei care cunosc cu adevarat Arta de a insela. Acestia...acestia sunt putini. [ Aici trebuie sa ii multumesc celui care mi-a predat candva lectia asta, si m-a introdus direct in acest grup superior. Raman datoare. ]
Cea mai mare greseala pe care o fac membrii acestui grup select este ca atunci cand sunt inselati de catre partenerul lor, membru al celuilalt grup, isi ies din minti - nu pentru fapt in sine, ci pentru ca in timp ce ei au batut toate aleeile uitate de lume si a trebuit sa isi bea cafeaua in toate bodegile, celalalt nu a putut nici macar sa se oboseasca sa nu stea fix in fata lui (poate chiar masurase cu liniarul, sa fie in linie dreapta, Dumnezeule) - si se considera invingatori doar in momentul in care le-o intorc. Asa ca am sa revin la cel caruia ii multumeam mai sus, si la vorbele sale intelepte: Copila, rupe-i capu`, si lui, si aleia, sparge-i geamu` de la garsoniera, distruge-i viata, doar nu te da niciodata de gol - ramai tu aia sfanta si fidela...stai acolo pe constiinta fraierului care n-a fost in stare sa te insele cu bun simt. Deci nu, nu spune cu prima ocazie "Si ca sa stii, aseara nu am dat niciun examen, eventual unu` oral!".

Grupul celor care inseala-ca-niste-fraieri-in-fata-celor-care-sunt inselati il reprezinta de fapt cei care nu stiu sa insele - cat timp inseli pe cineva, esti intr-o realtie cu el, si mai ai inca una...sau mai multe...pe langa. Dar nu, ei nu sunt capabili sa insele in adevaratul sens al cuvantului, pentru ca datorita prostiei de care dau dovada, nu le pot pastra pe amandoua. Sunt genul de oameni pe care ii depasesc genul asta de decizii, unde sa mergi si sa nu stie celalalt, ce scuze plauzibile (nu, nu eram beat) poti gasi. Dificultatea lor princpiala consta oricum in cum ar putea ei sa faca sa nu se plimbe de colo-colo cu tarfa sau distrusu` prin fata ochiilor tai. Sunt genul de oameni care alearga dupa doi iepuri, si deobicei prind unul, dar dat fiind ca vorbim de inselat aici, nu asta e ideea. Cu unu te alegeai oricum.

Astfel, scenele in care se destrama un cuplu in care unul din ei facea parte din primul grup iar celalalt din al doilea, sunt intotdeauna identice. Fraierul va incerca sa ii explice ca nu a vrut sa raneasca pe nimeni, ca e mai bine pentru amandoi, si o sa isi dea si celalalt seama mai tarziu (eventual mai baga si penibila replica Candva, o sa imi multumesti), ca stie cum e si nu e mandru de ce a facut, si bineinteles, ca ii pare rau, nespus de rau, nici nu poate explica cat de rau ii pare fraierului ca nu a putut sa si-o rezolve cu cativa metri mai incolo. Pe de alta parte, cel cu bun simt se va uita la el cu o privire goala, si ii va spune doar atat: Ai fost un mare, mare fraier. Atunci, celalalt va sti, va sti foarte bine cat si ce rau a facut, ce greseala imensa, ce tragedie a provocat!

Ceea ce nu va sti insa este ca intelesul vorbelor alea, erau cu totul altele: "ai fost, esti, si vei fi un mare, mare fraier, pentru ca eu am facut tot ce ai facut tu, doar ca acum nu trebuie sa imi cer scuze, si maine nu o sa ma stie pe mine tot orasu` drept tarfa...si tu nu o sa stii asta niciodata" - iar partea asta cu "tu nu o sa stii niciodata", partea asta face diferenta!


Si asa, in incheiere, celebra melodie care cu siguranta ii trezeste amintiri fiecaruia dintre noi...




sâmbătă, 6 martie 2010

Dupa ani si ani...




Vorbe au fost multe in tot timpul asta, si gandindu-ma acum, as lua atatea inapoi. Chiar nu am vrut sa iti arunc tot in fata, desi stiu ca am facut-o. Unele aruncate cu ura, ca tu sa le prinzi si sa ma crezi, unele din suflet, care speram apoi tremurand ca nu le-ai auzit, inteles sau bagat in seama. Nu mi-a placut niciodata sa fiu o carte deschisa in fata ta, detestam si inca o fac, felul in care imi citesti fiecare reactie, sau chiar tacerea.


Adevarul e ca mi-e al dracului de dor de tine, si mi-a fost in tot timpul asta...atunci cand iti spuneam ca nu mai vreau sa te vad, ca nu mai vreau sa aud de tine/ceva de la tine/o alta scuza. Am crezut ca e mai usor sa plec pur si simplu, si probabil ar fi, am un bagaj impresionant (de cate ori m-ai mintit, de cate ori m-ai dezamagit, de cate ori m-ai lasat, de cate ori am venit dupa tine si te-ai prefacut ca nu ma vezi, de cate ori "nu ma cunosteai", cate lucruri urate mi-ai spus, de cate ori nu ai fost acolo...), ar fi, daca nu ai aparea mereu direct in fata mea in ultimul moment, stiind foarte bine ca pot trece peste orice, doar peste tine nu.

Cum am plecat totusi altadata, as putea pleca din nou, si poate asta e ceea ce inca ne tine, frica de a pierde. Dar nu, nu mai plec inca o data, nu o sa mai plec mult timp de acum inainte, pentru ca orice ar fi, eu nu pot sa scriu o jumatate de carte. Ceea ce ma tine totusi langa tine, sau in joc, nu mai e atat de tare legat de iubire sau neputinta de a reusi de unul singur, ca altadata. De fapt, sunt convinsa adesea ca mi-ar fi mult mai bine si mai usor fara tine in viata mea, dar refuz sa las jocul asta lung si fara niciun fel de reguli, sa se termine in favoarea mea, sau a ta. Cand se va termina, atunci va fi egal. Iar acum, acum nu e, pentru ca desi am o lista cu 101 lucruri pe care ti le-as putea reprosa oricand, si numarul creste considerabil cu fiecare zi ce trece, inca a ramas ceva de care nu am scapat: o singura data, cand am avut cea mai mare nevoie, poate din greseala, sau poate (sigur) nu, tu ai fost acolo. Iar eu...eu nu am fost. Eu am fugit, eu m-am enervat, eu te-am departat de mine, si stiu ca nu te-am lasat singur, dar te-am lasat fara mine, si stiu, stiu ca nu asta asteptai, stiu ca nu asta trebuia sa fac.
Pe de alta parte, vorbind de scoruri egale, si tu mai ai de facut/refacut/indreptat/reparat atatea pentru mine, si poate ca stiind asta, te gandesti uneori sa pleci. Oricum nu o sa inteleg niciodata de ce iti faci bagajele, cand stim amandoi ca nici nu ajungi pana la usa.

Astfel, nu ai decat sa dai cu ce vrei in mine, sa iti para rau apoi sau sa nu iti para, nu ai decat sa incerci sa imi faci rau cat vrei, nu plec niciunde. Pana nu...

Pana nu iti mai dau macar o palma, pana nu iti mai spun o data "te iubesc fraiere", pana nu ma mai trezesti o data, pana nu te mai iau o data in brate, pana nu mai arunc o data cu ceva dupa tine, pana nu mai blochez o usa, pana nu mai razi o data de mine, pana nu ne mai batem o data, pana nu mai fac drumu` ala o data, pana nu mai "mergem acasa" o data, pana nu ne mai batem cu zapada o data, pana nu mai radem de ea o data, pana nu-i mai mut maixularu` o data, pana nu mai esti o data al meu, pana nu mai suntem "eu, tu, si restul lumii" inca o data.

Dupa toate astea, poate o sa pot pleca, pe bune. Dar acum, acum chiar nu plec niciunde. Nu azi.

joi, 4 martie 2010

Pentru ca toate povestile au un sfarsit.

De vina sunt eu, pentru ca te iubesc.

Iar pe langa asta, de atatea alte cele...
De vina sunt eu, ca am avut grija de tine intotdeauna. De vina sunt eu, ca nu am plecat. De vina sunt tot eu ca nu te-am lasat macar pe tine sa pleci. De vina sunt eu, ca am avut incredere in tine. De vina sunt eu, ca am asteptat atat. De vina sunt eu, ca te-am iertat. De vina sunt eu, ca am crezut ca poate, in vreun fel, meriti. De vina sunt eu, ca nu am crezut nimic din tot ce am auzit. De vina sunt eu, ca am tacut prea mult. De vina sunt eu, ca am uitat ca oamenii nu se schimba niciodata, niciodata. De vina sunt eu, pentru anii ce-au trecut.

Pentru tot restul, de vina esti tu, stii prea bine ca-i asa, de vina esti tu ! Si cat as vrea sa pot schimba..

Nu pot sa spun ca nu mi-a facut placere. Orice poveste care a inceput candva, trebuia sa aibe si un sfarsit. Si nu, cateodata chiar nu mai conteaza cate lucruri mai ai de spus, de aratat, de iertat, de dat, de luat inapoi, nu mai conteaza cat iubesti sau cat nu, cat iti pasa sau cat ti-a pasat. Cateodata te ridici doar si pleci, scriind ultima pagina a unei povesti care parea sa nu se mai termine niciodata, oricat ar durea de tare, orice ar insemna asta. Da, acum s-a terminat si povestea asta, s-a foarte terminat.


~faster than you can follow me from this place, and farther than you can find me...I`m leaving today~