Azi e pentru noi !

Stii ca daca astepti, primesti chiar tot ce ai pierdut, inapoi?


Stii ca trebuie sa rezisti?
Stii ca trebuie sa nu il lasi niciodata?
Stii ca trebuie sa lupti, sa lupti intr-una, stii ca trebuie sa nu te dai niciodata batuta?
Stii ca trebuie sa il prinzi de fiecare data cand cade, fie ca iti intinde sau nu o mana?
Stii ca trebuie sa il ierti?
Stii ca trebuie sa te prefaci ca ai uitat de toate noptile alea in care ti-ai adunat sufetul de pe podea?
Stii ca trebuie sa ai rabdare?
Stii ca trebuie sa crezi in tot ce-a spus candva, chiar daca acum a incetat sa iti mai demonstreze macar un singur lucru?
Stii ca trebuie sa fi acolo pentru el cand nimeni altcineva nu mai e, chiar daca tu esti cea caruia i-a facut cu siguranta cel mai mult rau?
Stii ca intotdeauna trebuie sa fi cu mult mai puternica decat el, daca vrei sa dureze?
Stii ca se bazeaza pe tine si atunci cand iti spune in fata "Pleaca si lasa-ma!" ?
Stii ca trebuie sa iti pese si atunci cand el nu o mai face?
Stii ca trebuie sa il iubesti, neconditionat, intr-una, oricand, in exact acelasi fel, oricate lovituri ai primi?
Stii ca doare din ce in ce mai mult parca pe zi ce trece sa il iubesti?
Stii ca desi ai impresia, nu devi niciodata imuna la genul asta de durere?
Stii ca trebuie sa taci, cand el isi urla sufletul afara?
Stii ca trebuie sa il ti de mana si atunci cand se intoarce cu spatele?
Stii ca tu esti nevoita sa te ridici singura de fiecare data, dar el nu poate sa o faca?
Stii ca trebuie sa faci fata unei lupte fara sfarsit care are loc in tine, intre ceea ce stii despre el, si ceea ce iti spune?
Stii ca trebuie sa treci peste toate limitele, liniile de sosire, peste orice ti-ai impus?
Stii ca trebuie sa iti ingropi orgoliul undeva foarte, foarte adanc?
Stii ca trebuie sa fi intr-adevar in stare sa lasi tot, pentru el, fiind constienta ca atunci cand o sa plece cu adevarat, o sa ramai cu nimic ?


Stii ca o sa se intoarca intr-o zi, nu? O sa se intoarca, la fel cum s-a intors de fiecare data cand parea ca a plecat iar din tine. O sa iti spuna ca te iubeste, o sa iti spuna ca te-a iubit mereu, pe tine si numai pe tine, orice ai fi avut tu in capu` ala al tau parca aparut ieri pe lume. O sa iti spuna ca s-a intors unde i-a fost mereu locul. Si o sa ramana, inca vreun an, asa, cum ramane de fiecare data dupa ce si-o ia urat de la ceilalti; ceilalti printre care nu a gasit niciodata si nici nu o va face, pe cineva care sa fie macar aproape de ceea ce esti tu. O sa se intoarca intr-o zi, si o data cu el o sa se intoarca toate lucrurile la normal, o sa se intoarca viata buna, o sa se intoarca toata fericirea aia dusa tare, tare departe, o sa se intoarca tot ce era mai bun in tine...sau in voi.

Dar stii, stii ca trebuie sa treci prin toate astea ca sa ajungi aici?
Stii ca trebuie sa fie al dracului de rau, mult timp, ca apoi sa fie iar bine?

Dupa toate insa, ziua aia in care s-a intors la tine, iar, stii ca sterge atatea zile, nopti, saptamani, luni, chiar ani? Stii ca poate face asta?
Si nu stiu tu, dar eu stiu ca a meritat!...si o sa merite de fiecare data cand o sa trebuiasca sa o iau de la inceput. Nu e pentru el, e pentru noi! Daca el nu, daca nici eu nu, stiu sigur ca noi meritam!



~We`re not gonna break, `cause we both still believe,
We know what we`ve got, and we`ve got what we need.~

Fata cu rochie albastra.

Despre ea, ce-i drept, am vrut sa scriu demult, dar probabil nu trecuse destul de mult timp incat sa pot sa o fac fara sa-mi bata inima prea tare, fara sa-mi creasca pulsul, fara sa tremur si fara sa incep sa plang incontrolabil.

Daca scriam atunci, poate as fi stiut mai multe despre ea decat stiu acum. Desi in sufletul meu o sa existe intotdauna, a ramas totusi doar un episod dintr-un serial la fel de lung ca "Tanar si nelinistit".

Am incercat de nenumarate ori de atunci sa fiu ceea ce fusese ea, dar nu am reusit. Acum sunt constienta ca nu o sa mai pot vreodata. In fond, a fost fata pe care tu ai creat-o, si oricat urasc sa spun asta, nu ar fi fost niciodata ce a fost fara tine langa ea, atat cat ai fost acolo. Realizez cateodata ca ea reprezinta de departe cea mai frumoasa amintire a mea, si nu pot sa cred ca e legata de tine. Pentru mine ai ramas in final doar un baiat care mi-a rupt inima intr-un timp record, dar pentru ea vei ramane pentru totdeauna cel care a omorat-o...stii ca pentru asta nu te va ierta niciodata, nu?

Ea era de fapt o simpla fata, o fata mult mai puternica decat fusese pana atunci, mult mai sigura pe ea, o fata care invatase sa ierte pentru prima oara, si sa iubeasca pentru a doua - era cea mai fericita fata din lume, asta imi amintesc perfect. O fata care te-a mintit, nici nu stii tu cat de mult (partea cu nici nu stii si nici nu ai sa stii vreodata o facea poate speciala) si totusi nu ti-a facut niciodata rau. O fata care se nascuse din nou, si traia mai nepasatoare decat oricand, fara sa se uite vreo secunda in spate, sau ce-i drept, la cei ce stateau langa ea. O fata care a prins viata, si a terminat-o, intr-o rochie albastra, realtiv noua. In memoria ei si a tot ce a fost ea, am ales sa nu colectionez regrete, ci doar amintiri. Si doamne, cate a putut strange in atat de putin timp...

Ti minte cand te-am intrebat ce o sa raman eu pentru tine? Ai stat pe ganduri putin si mi-ai spus scurt: Fata cu rochie albastra. M-ai suparat al naibii de tare, pentru ca fusesem mult mai mult decat o fata intr-o nenorocita de rochie pana sub fund. Mi-a luat mult, mult timp sa realizez ca in absolut nicio ipostaza nu m-ai fi putut tine minte intr-un mod mai frumos decat acela. As putea spune dragule, ca pastrezi in amintirile tale tot ce a fost mai bun in mine.

Dupa exact 11 luni, am imbracat rochia asta pentru prima oara. Undeva in mintea mea, speram ca o data ce o imbrac, o sa mai fiu macar o secunda ce eram atunci. Nu am fost - o rochie poate pastra mii de amintiri, dar nu fericirea.

Astazi, aruncata aiurea printe toate celalalte haine, a ramas pur si simplu o rochie - totusi, intotdeauna va fi speciala, pentru ca a fost printre noi 4, in noaptea aia in care eram, la propriu, noi si restul lumii - am fost eu, tu, hainele tale, si rochia mea albastra.



Mai stii, fraiere? :)

EU NU MA GADIL!

Cat crezi ca o sa mai ramana asa toate lucrurile astea, copilu`? Cat crezi ca 0 sa te mai las sa te prefaci "a doua zi" ca nu s-a intamplat nimic, si eu o sa inghit tot, doar ca sa nu ne certam iar, si iar, si iar. Oricum asta e tot ce mai facem. Oricum doar atunci mai vorbim, cand ai ceva sa-mi reprosezi, sau cand ma satur. Si ma satur, ma satur din ce in ce mai des, din ce in ce mai mult...te-ai gandit asa, macar o data, daca mai pot?

Da. Mai poti.

Ce te face sa crezi asta? De unde stii tu cat poti "sa poti", in fond? De cate ori a trebuit sa te intrebi tu daca mai poti?

O data. O data si bine, Andra, stii foarte bine ca as fi putut spune ca nu mai pot, dar am putut...si vorba ta, nu stiam cu ce se mananca, am putut pentru ca era pentru tine... si cam atat. Asa ca da, sunt sigur ca mai poti, cat timp e vorba de noi, ai putut intotdeauna...si nu vrem niciunul sa fie asta primul lucru pe care eu pot sa il fac si tu nu, in toata treaba asta, nu?

Da copilule, asta mi-am spus si eu intotdeauna, atunci, si mai tarziu, si mai tarziu, si mai tarziu, si mereu...atat de des, incat nu mai pot sa o cred, doar pentru ca vine de la tine, cum am facut intotdeauna. Am obosit, intelegi?... am obosit sa astept, sa lupt, sa am rabdare, sa iert, sa uit, sa ma prefac si peste toate, nici nu ai idee cat de tare am obosit sa te iubesc. Si stiu, stiu ca asta vrei de la mine, stiu ca asta vrei sa fac, stiu ca asta ai vrut intotdeauna...totusi, a trecut destul de mult timp incat sa imi recunosc in primul rand mie ca nu voi fi niciodata ceea ce vrei tu. Poate nu sunt impacata cu asta, dar o sa ma descurc. Iar de parut rau, imi pare, imi pare foarte rau, dar nu sunt capabila si nu am sa fiu vreodata sa ma schimb in ceea ce vrei tu.

Nu vreau si nu am vrut niciodata. Pizde care sa fie exact ceea ce vreau eu sunt peste tot, Andra, gradina Domnului e mare. Tie nu ti-ar place sa fi ceea ce vreau eu, si stiu asta foarte bine. Nu am incercat niciodata sa te transform in ceva pe placul meu. Nu ai mai fi tu fara toate lucrurile care ma dispera si tin de tine. Tie iti e bine asa cum esti, si sunt constient. Vreau sa iti fie bine, asta cred ca stii, mereu am vrut sa-ti fie bine...

Nu, nu ai vrut, nu spune ca ai vrut...

Daca nu am vrut, de ce te-am lasat sa fi fericita cu el? Nu te uita asa la mine, doar tu stii cat te-au durut toate zilele si noptile in care nu am fost acolo, nu asta spui mereu? Ei bine, doar eu stiu cat au durut toate zilele si noptile in care nu ai fost aici, ai fost acolo, cu el. Am vrut si vreau sa iti fie bine, cu sau fara mine. E singurul mod in care o sa te las vreodata sa pleci cu adevarat, daca o sa poti sa imi spui ca iti e mai bine fara mine. Dar nu poti, Andra, vezi, nu poti, pentru ca nu iti e si nu ti-a fost niciodata. Esti doar o fata puternica si descurcareata, destul incat sa nu iti fie rau. Spune-mi, ti-e mai bine fara mine? Asta vrei sa imi spui, ca ai obosit si ma lasi in sfarsit, pe bune, a mia oara, si o faci pentru tine? Spune!

Nu. Iar eu atunci cand ti-am spus "nu o sa te las", a insemnat exact ceea ce trebuia sa insemne. Oriunde as fi fost, langa tine, sau langa el, stii ca nu te-am lasat niciodata. Iar asta, asta nu o poti schimba. Eu am fost fericita cu el, exact cum ai fost si tu cu ele. Amandoi am facut greseli mari, da. Dar vezi tu, de fiecare data cand ai cazut, de fiecare data cand imi suna telefonul, iti raspundeam - vezi tu, cineva ti-a raspuns intotdeauna, cineva a dat lumea peste cap sa fie "acolo" in 3 ore, cineva a facut tot ce tu nu ai facut...si asta, asta o sa faca intotdeauna diferenta intre noi doi. Si daca nu vrei, daca intr-adevar nu te astepti sa fiu ceea ce vrei, atunci de ce nu faci ceva? De ce trebuie sa fie la fel, de ce inca trebuie sa ascult tot ce nu ar trebui nici macar sa aud, de ce trebuie sa te iert cel putin o data pe saptamana, de ce trebuie sa ma chinui sa uit, ca sa poata fi mereu la fel, de ce mai ti de mine, de fapt?

Nu pentru ca vreau.

Ai alta explicatie?

Da, dar include multe altele.

Nimic nu a fost vreodata simplu si s-a legat de tine, nu ma asteptam sa fie acum.

Nu vreau, Andra, nu am vrut niciodata sa fi tu fata pe care s-o vad plangand in bratele mele, nu am vrut sa fi cea care sa trebuiasca mereu sa aiba grija de mine, sa imi suporte toate rahaturile care nu mi le suport nici eu, nu am vrut sa fi cea care sa auda tot ce am spus, nu am vrut si nu vreau sa iti fac rau, desi stiu ca ti-am facut si inca iti fac, si in niciun caz nu vreau sa ma iubesti asa cum o faci. Dar am nevoie. Am nevoie de tine sa faci toate astea pentru mine, intelegi? Nu e prima oara cand o auzi, dar e prima oara dupa mult timp. Nu am nevoie de cineva, oricine, sa faca toate astea, am nevoie de tine. Pentru ca tu le-ai facut mereu, pentru ca tu poti si pentru ca de tine am nevoie sa fi acolo oricand ma intorc. Asa ca daca asta vrei, sau ai pur si simplu nevoie sa o auzi, te rog, te rog din toata inima mea sa ramai tu cea care face toate astea, cum ai fost si pana acum - si niciodata nu te gandi ca o faci pentru ca asa vreau eu, ci pentru ca am nevoie. Am nevoie sa ramai "minunea mea", intelegi? Am nevoie de tine, chiar daca nu ti-am mai spus asta de cel putin un an, nu stiu ce pula mea m-as face fara tine. Iar de vrut, nu vreau nimic, te vreau doar pe tine. Daca mai ai timp de astfel de lucruri, ramai totusi si fata care daca "vreau soare, soare imi da". Si eu o sa raman copilu` care te face intotdeauna sa razi.

Da? Cum o sa ma faci sa rad?

O sa te gadil. De gadilat, te gadili si daca nu ma suporti sau vrei "sa mor". Si asa, vezi, te pot face oricand sa razi!

Crezi ca deaia rad de fiecare data cand ma gadili, din "reflex"?

...De ce razi, atunci?

De tine copilu`, rad ca nu poti sta departe de mine...rad ca nu o sa te schimbi niciodata, si ca inca esti in stare sa imi spui "Pleaca!" in fata...si eu, eu inca sunt in stare sa vad cum speri ca te cunosc destul de bine incat sa stiu ca nu vorbesti serios. Rad de tine, ca ne certam zile si nopti, si apoi vi la mine cu privirea ta inocenta...singurul lucru inocent care tine de tine, de altfel...si tot ce faci e sa ma gadili, ca sa imi aduci aminte ca tu inca esti baiatu` care ma face mereu sa rad. Si rad, rad de tine, ca te asezi in fata mea si nu ma lasi sa plec pana nu iti spun "daca te mai iubesc". Rad de tine, ca iar ai fost atat de prost incat sa crezi ca poti fara mine. Copilule, eu de fapt nici nu ma gadil!

Aceeasi nepasare (de oameni, si) DE TINE.

Astazi mi-am amintit de tine. Mi s-a facut frig brusc si involuntar, m-am incruntat.

Nu ca as vrea, nu ca ar avea vreun sens sau as mai avea rabdarea sa iti explic de ce, dar imi provoci o scarba inimaginabila.

Cel mai mult ma intriga politetea cu care imi vorbesti cand ai ocazia, si respectul pe care inca mi-l porti. Ideea ca iti lipsesc si ca ma iubesti, ma amuza insa copios. Naivitatea de care dai dovada cand ai impresia ca pentru mine conteaza cat negru sub unghie faptul ca nu ai niciun cuvant urat pe limba despre mine, ma dezamageste. Normal boule ca nu ai, si nu ca ar avea vreo legatura cu sufletul tau imens, ci pentru ca nu ai ce sa spui! Si nu o sa ai niciodata - am fost atat de putin acolo pentru tine, si atat de mult fata de cat ai fi meritat. Stii asta, stiu ca stii, dracu` sa te ia.

In momentele in care sunt de acord sa iti raspund si sa sa te las sa stii "ce mai e cu viata mea", daca "sunt bine" si daca "sunt iubita", imi spui din ce in ce mai des "Eu stiu ca ma urasti". Si din toate tampeniile aberante care le poti gandi sau spune, asta este una dintre cele mai penibile. Dragul meu, realizez ca nu esti constient de asta, dar ca sa te urasc, as avea nevoie de atata timp, atata energie, atatia nervi, atatea amintiri, ar trebui sa imi pese, daca nu pentru ce esti azi pentru mine, cel putin pentru ce erai candva - credeam ca ai inteles demult faptul ca (da, am fost) nu mai sunt si nici n-am sa mai fiu vreodata cea care sa investeasca sau mai bine spus sa iroseasca atatea in tine.

O scarba suprema imi provoaca si astazi sa te vad cu ea pe strada, stiind ca o ti de mana strans si cu cealalta mana aruncata aiurea dupa mijlocul ei, o apuci parca in intregime - iar in tot timpul asta, iti ies ochii aia verzi din orbite, ochi care nici azi nu au invatat sa minta, si ma urmaresc, ma urmaresc sclipind de dor si de ciuda, vazand ca eu nu ma intorc si nu ii observ, doar stiu ca sunt chiar acolo, in spatele meu, acolo unde nu erau exact atunci cand tot ce faceam era sa stau cu privirea intoarsa in spate, cautandu-i. Ma uit plina de scarba la tine, vazand ca esti exact la fel, si parca mi se rupe sufletul cand ma uit la ea, o simpla necunoscuta pe care niste pasi gresiti au aruncat-o in bratele tale, in patul tau, in timpul tau si pentru o scurta perioada, in viata ta - ma uit la ea, si pot citi in zambetul ei cate nu stie, cum nu stie cine esti, cum te crede, boule, si ea te crede!

Nu imi pare rau ca, demult, la randul meu, am fost eu cea aruncata in bratele/patul/timpul tau, si pentru o perioada, chiar si in viata ta. Regret insa nespus ca de fiecare data cand ma uitam in ochii tai, o faceam parca tinandu-i pe ai mei inchisi - regret ca am realizat mult prea tarziu ca as fi putut sa te citesc, fraiere, ca erai atat de simplu, ca nu erai capabil de mai mult decat in mintea mea!

Tii minte dimineata aia destul de rece pentru vara respectiva, in care stateai trantit si relaxat pe patul ala nenorocit al tau care scartaia? Tii minte cum citeai acolo zeci de poezii si le analizai cuvant cu cuvant? Tii minte ce mi-ai citit in soapta, aruncandu-mi zambetul ala care pe atunci credeam ca "mi-l arunci" doar mie? Mai tii minte ca apoi m-ai luat in brate, si mi-ai spus ca "Intr-o zi asa o sa imi spui si tu mie"?.

Ei bine, exact asta fac: Din tot ce scriu, iubitule, reiese atat de bine/ Aceeasi nepasare, de oameni, si DE TINE.

Dragostea dureaza 3 ani?

Vreau sa te sun maine!

Lasa, o sa te sun oricum maine.

Vreau sa te sun peste 5 ani...vreau sa te sun peste 5 ani, si sa nu iti spun "Buna, sunt Andra...nu cred ca ma mai ti minte, dar acum mult timp....". Vreau sa te sun peste 5 ani, ,si sa mai stii cine sunt, sa te sun intr-o zi, in mod obisnuit, cum as face-o si in alte zile! Sa iti povestesc de unde vin si pe cine am vazut.

Sa dezgropam amintiri! Iti dai seama cate s-ar aduna pana atunci?

Vreau sa te sun cand il mai insel si nu banuieste, sa radem de el si sa-mi zici ca-i un distrus.

Vreau sa ma asculti, cand nimeni nu ma mai asculta. Vreau sa iti spun plangand ca "Eu nu mai am pe nimeni" si tu sa ma iei de cap, sa te uiti urat la mine si sa-mi spui "Tu handicapato, ma ai pe mine"!

Vreau sa vi la nunta mea! Vreau sa fi in primu rand si sa te bucuri pentru mine. Vreau sa ma iei in brate si sa-mi spui "Si pe asta mi-ai promis-o mie, dar na, las de la mine". N-ar fi prima oara, asa-i?

Vreau sa ma scoti la o cafea cand o sa intru la facultate in Cluj, asa, deodata cu tine!

Vreau sa imi ti pumnii cand o sa fiu la primul meu interviu!

Vreau sa ma ajuti sa imi aleg cainele, sa ii dau un nume!

Vreau sa imi vezi copilu`, sa vedem daca seamana cu vreunul dintre portretele robot imaginare care le faceam noi cu mult timp in urma...sa imi zici "Uite tu fraiero, ti-am zis ca nu-ti iese fata".

Vreau sa vin la tine daca divortez, sa mergem in parc si dupa ce vorbesc disperata 15 minute fara oprire sa imi spui "Andra, da-l in pula mea, e un bou care nu-si merita viata, poti mai mult". Si sa ma calmez...

Vreau sa ne batem, clar!

Vreau sa imi zici ca ai gasit una ca lumea - "e o fana obosita" - "Andra ma disperi, jur".

Vreau sa fi acolo, mult, mult timp de acum inainte, vreau sa fi acolo oricand te caut, vreau sa ma ajuti si cand nu ma suporti, cand te disper, cand sunt copila sau "sunt chiar proasta". Vreau sa fi cel cu care rad si plang, cel pe care il innebunesc, pe care il critic, il cert si il iert, pe care il las si la care ma intorc, pe care il mint sau ii spun tot, vreau sa fi cel pe care mai pot sa il iubesc, acum si peste inca 5 ani. Pentru ca eu o sa fiu.


~It takes no time to fall in love,
But it takes you years to know what love is.
It takes some fears to make you trust,
It takes those tears to make it rust,
It takes the dust to have it polished.~

(acelasi) EL.

Nu am crezut niciodata ca voi ajunge sa cred cu adevarat ca exista lucruri care efectiv nu mor, orice ar fi...iar cand spun orice ar fi, vreau sa spun orice...genul de lucruri care se intampla exact la fel ca de fiecare data, indiferent de cearta de seara trecuta, sau cea de acum o saptamana, de o luna, in fine, de certurile (probabil sunt milioane) de atatia ani incoace. Genul de lucruri care te scoteau din minti, dar de care iti era dor - care te scot si acum din minti, dar de care iti va fi dor saptamana viitoare. Genul de lucruri care au rolul de a iti aduce aminte ca inca e acolo, ca nu s-a schimbat nimic, ca nu a uitat si ca in felul lui complet tampit s-ar putea spune, dupa toate, inca te iubeste.

Genul de lucruri pe care am ajuns la concluzia ca le poate face o singura persoana. El, pe care dimineata il urasc si seara il iubesc, sau poate invers. El, pe care nu pot sta suparata mai mult de o saptamana. El, care ba ma suna de 20 de ori pe zi, ba nu imi raspunde si isi inchide telefonu`. El, care ma face cu nervii si el, care ma poate calma cand o fac altii. El, care mi-a rupt inima, si a refacut-o cand a rupt-o alt bou care nu-si merita viata. El, care intr-un final, ma iarta, orice prostie as fi facut, din nou. El, care daca ma gandesc bine, e singurul care a fost langa mine mereu in tot timpul asta, poate chiar si atunci cand de fapt, nu era. El, pe care il disper cam 25 din 24, si tot ma iubeste. El, cel despre care spuneam in toate posturile anterioare ca o sa il las, pe bune ca o sa il las - el, pe care nu o sa il las de fapt niciodata, pentru nimeni, orice ar fi, niciodata.

El, despre care candva, puteam sa scriu mult mai mult, dar daca as face-o acum, mi-ar fi imposibil sa nu ma repet, pentru ca el, a ramas totusi exact la fel, mi-a ramas exact asa cum mi-a fost intotdeauna: TOT.