Se pare ca orice "copil" creste.

Obosita de aceeasi zi care se repeta de mult prea multe ori si satula de viata pe care o traieste fara sa fie de acord si totusi fara sa se impotriveasca, se tranteste in patul ei destul de dezordonat, traind singurele clipe din ziua aceea in care se simte bine...poate chiar mandra - e cu siguranta singurul pat din care nu s-a simtit alungata niciodata, a alungat pe altii. Se ridica si decide ca e destul de matura sa recunoasca faptul ca daca fuge nu inseamna nici pe departe ca scapa, decide ca nu are nimic de pierdut, si imbratiseaza ideea nebuneasca, stupida, si copilareasca ce nu si-o poate scoate din cap de zile intregi, de cand el refuza sa o lase sa isi vada de viata ei. Ia grabita o foaie de hartie si scrie mare si citet:

"Dragul meu..."

O arunca langa birou fruioasa. Ia alta:

"Catre cel care imi era candva drag...
As avea milioane de lucruri sa iti spun, desi nu stiu de unde sa incep sau chiar..cum sa le spun."

O arunca exact langa cealalta, ia alta foaie, trage aer in piept si scrie grabita:

"Catre tine:
Luni intregi puteai sa dai un telefon. Un mesaj. Un semn. Puteai sa treci pe aici. Puteai sa ma cauti. Nu ai facut-o. Vroiam sa o faci. Nu mai vreau. Nu ma mai suna, nu mai imi da niciun mesaj, niciun semn, si inceteaza pentru numele lui Dumnezeu sa te mai plimbi prin fata blocului meu, esti penibil! A fost o vreme cand in viata mea era un singur loc, si era al tau. Acum sunt mai multe, dar niciunul nu iti apartine. E dreptul meu sa te urasc, si exact asta fac. Sunt sigura ca poti pleca din nou cum ai facut-o prima oara. Departe, unde sa nu te mai gasesc nici daca te-as cauta, sa te duci dracului in alta lume si sa iti stergi din minte ca demult, cineva astepta sa te intorci. Pe mine nu ma vei sterge niciodata din povestea ta, oricum.

De data asta cu toata ura, scarba si mila mea, tie, cui altcuiva?!"

O priveste putin nesigura, o lasa pe birou, si iese din casa mai repede decat ar fi facut-o daca ar fi fost reduceri la Zarra. Se duce la prima petrecere de care aude si uita macar o noapte de toata furtuna din inima ei pe care o acopera in fiecare zi cu un strat gros de indiferenta. Desi a plecat cu o rochie rosie care abea ii acopera fundul, crezand ca o va face sa se simta mai increzatoare in propriile forte, se agata intr-una de ea incercand sa o traga mai jos. Se indeparteaza de orice barbat care se apropie de ea, bea pahar dupa pahar fara sa le simta efectul si danseaza o noapte intreaga langa singurele persoane care o pot citi. Isi da pantofii cu toc inalt jos, se urca intr-un taxi si se duce acasa.

Ajungand in acelasi loc pe care il parasise cu cateva ore in urma speriata de singuratatea ce parca ii intra pe sub piele, isi cauta telefonul sa isi fixeze alarma primei zi din restul vietii ei. Si atunci, atunci il gaseste...
E un bilet, un bilet de la o petrecere, un bilet cu care si-a asigurat intrarea intr-un joc despre care nu banuia nimic, un bilet care a scris primul rand al unei povesti, iar acum il scria pe ultimul...un bilet care incheia aceeasi poveste...poveste care a implinit un an.
A zambit putin melancolica, a decis sa nu il arunce, dar l-a pus departe de ochii ei obositi sa trimita aceeasi imagine catre creier, a lui, orice ar vedea de fapt. S-a indreptat cu pasi inceti si cu puls normal (dupa mult timp..) catre scrisoarea abandonata pe birou. A taiat fiecare rand cu cate o linie dreapta si groasa, si a inceput-o inca o data, dedesubt:

"Stii, ti-am spus ca roata se intoarce.
~Fata cu rochie albastra~ pe care o stiai si o cauti acum cu disperare s-a pierdut definitiv cu doar cateva momente dupa ce te-ai ridicat si ai lasat-o acolo.
Probabil acum stii ca nu trebuia sa ma lasi niciodata sa plec. Daca tu nu crezi, eu cred ca uneori chiar e prea tarziu.
Cineva trebuia sa plateasca pentru tot, iar eu nu aveam sa fiu aceea.
Nu iti doresc raul, dar sa nu ai pretentia sa iti vreau binele.
Se pare ca orice "copil" creste. Incredibil cum se pot schimba oamenii, nu?

Pentru ultima oara...te-am iubit, fraiere!"

A trimis-o exact atunci, la ora cinci si douazeci de minute dimineata...poate a doua zi, ar fi ezitat sa o faca.
A adormit apoi zambind, stiind ca a lasat in urma o poveste care un an intreg a refuzat sa o lase pe ea.

P.S: ...iar zambetul pe care il avea pe buze in noapte aceea...nu l-a avut in nicio dimineata din cele in care s-a trezit langa el.