Fara introducere, fara inspiratie, fara nimic dramatic sau dragastos. Nimic din ce scriu de obicei aici. Fara subinteles, fara ironie, fara regrete.
Ei bine azi am gasit pozele cu noi. Le-am sters, le-am pierdut, au aparut, le-am cautat, in fine, le pierdusem urma, pana acum zece minute. Da, azi am gasit primele noastre poze, din prima noastra zi, de atunci, demult.
Mai pe scurt, imi pare bine ca ai existat, si ca te cunosteam eu asa, altfel, prin ochii mei. Imi pare bine ca te-am avut, ca ai fost sau am fost, pana n-ai mai fost sau n-am mai fost, in orice circumstante. Sunt recunoscatoare ca o copila care a crescut pentru fiecare minut din zilele alea cu tine, si le tin minte ca si cum ar fi fost ieri, iar asta e ok. Imi pare bine, ba, ca tresareai la mine in brate candva si ca ma faceai sa rad si cand te uram din tot sufletul meu. Boule.
Tu m-ai invatat sa fiu fericita. "Decat" datorita tie o sa stiu toata viata mea unde sa tintesc atunci cand o sa caut fericirea. Acolo. Acolo sus, acolo e de ajuns, unde m-ai dus. E bine sa stiu asta, si sa nu doara. E ok. Ma bucur ca ne-am iubit, sa stii.
Iti multumesc mult.
Atat, nimic altceva.
Pentru tine, se stie.
