Te rog sa uiti ca am nevoie sa imi spui vreun cuvant. Nu vreau sa stiu ce e in mintea ta, nu vreau sa ma pierd in favoarea ta, nu te vreau sa gandesti pentru mine...doar asculta-ma, si zi-mi tu ca o sa fie bine, stii ca doar pe tine te cred. Sa nu ma judeci si sa nu mai tipi ca un nebun, sa nu crezi ca ma intelegi vreodata si sa nu imi spui "Stiu.". Nu stii nimic. N-ai pierdut si nu ti-a pasat, nu te-a durut, si ceasul tau nu a stat. Sa nu crezi ca ai ceva, orice, peste mine, pentru ca esti la fel de trist, si putin mizerabil, cu o masca exceptionala, prin care ti-ai dori sa nu vad, nu eu. Nu rade cand iti spun ca mi-ai lipsit, nu indrazni sa imi spui ca nu a fost asa si nu te uita in gol cand iti spun ca te iubesc, pentru ca o fac, si asta ma omoara suficient. Nu uita de mine, nu ma face o parte din trecutul tau indepartat de care iti amintesti vag, nu ma lasa sa fiu o amintire, cat timp eu te strang in brate cat pot de tare, acum. Nu imi pune intrebari la care stii ca nu iti pot raspunde, doar ca sa ai ultimul cuvant. Nu ma pune sa aleg, si nu ma ameninta. Nu imi spune cat am gresit, si nu uita cat ai facut-o tu. Nu ma iubi doar azi, fa-o mereu, sau spune-mi ca te-ai oprit.
Uite, te rog doar, in cel mai absurd mod, sa nu renunti la mine. Nu renunta la mine. Nu renunta la mine. Nu pleca. Nu sunt gata sa te pierd...nici azi.
