E vara, e fericire, oficial.

Daca nu acum, atunci cand? De fapt, chiar acum.
Acum am facut ordine in mine. I-am aruncat definitiv pe cei care mi-au futut meciu` toamna trecuta cand exact de asta nu aveam nevoie, pe cei care au avut grija sa nu lase o iarna sa fie perfecta pana la sfarsit, si in special, pe cei pentru care mi-am irosit in zadar ca o copila proasta zile de vara, pentru ca asta era cel mai important. Despre primavara nu am nimic de spus, primaverile cred ca sunt ale mele - primavara mi-a fost mereu bine, cu el, fara el, cu un alt el, sau cu mine pur si simplu.

In stilu` asta, au plecat multi, tare multi din mine. Ma bucur. Era si cazul. Vara asta nu mai sunt mama ranitilor, descurcati-va, cum am facut-o eu cu toti ani la rand. Iar ei, astia patru care raman si o sa ramana, ei sunt ai mei - si sunt tot ce ma fac pe mine completa, asa ca imi sunt cel putin de`ajuns.

Trecand peste toti cei aruncati departe de mine o data pentru totdeauna, dupa curatenia de vara, se pare ca au venit in sfarsit si vremurile bune, care le tot asteptam de un timp si nu dadeau niciun semn cum ca s-ar intoarce si vara asta. S-au intors totusi, cu o intarziere de patru zile fata de anul trecut, dar sunt aici si cam asta e tot ce conteaza.

Acum cateva seri am auzit o piesa:
Regrete?
Eu nu am regrete.
Dar tot ce urasc cel mai mult la tine
E faptul ca te iubesc.


Lasand partea cu "urasc sa te iubesc", pentru ca tot nu ii dau de cap, si ma chinui de ceva timp, ramanem la "Regrete? Eu nu am regrete."

Cand am auzit prima oara versurile astea, o tipa langa mine a strigat tare "EU DA". Din noaptea aia, am o fericire inexplicabila in mine, pentru ca intr-adevar, eu nu am regrete.

Am o colectie impresionanta de greseli si de persoane pierdute din orgoliu`. Majoritatea lucrurilor care le-am facut, le-am gandit dupa ce erau deja terminate. Daca as putea, as schimba intr-adevar cate ceva, nu multe, oricum. Stiu foarte bine de cate ori am cazut, de cate ori am ramas cand trebuia sa plec, de cate ori am iertat si de cate ori am incercat macar sa uit. Toate astea au fost prostii, au fost greseli fatale, cu care mi-am complicat doar existenta un timp destul de bun, pana sa imi dau seama ca nu o sa reziste totul, doar daca eu nu ii dau drumul.

Daca ma gandesc, as putea regreta multe lucruri, fara de care totul ar fi fost mai simplu, dar fara ele, n-as fi fost niciodata ce sunt azi. Deci nu, eu nu am regrete, nici macar unul, si sunt mandra de absolut fiecare lucru care l-am facut, fie ca m-a bucurat, fie ca m-a durut. Eu le-am facut, eu le-am vrut, eu le-am purtat. Si as face-o din nou, oricand.

Avand in vedere ca vine vara, si am inteles ca fiecare vara e mai lunga, mai plina, cu mai multe amintiri decat cea de anul trecut, mi-am impus sa nu am regrete nici la toamna. Si nu o sa am, chiar nu o sa am, desi fac lucruri care am stiut dintotdeauna ca nu trebuie sa le fac, desi sunt indragostita pana peste cap exact de cine nu trebuie, desi nu ma gandesc deloc la ce fac, desi sunt aeriana, desi spun "DA" la fiecare ocazie care o am, si poate nu e cea mai buna idee, desi peste o luna si cateva zile o sa mi se innece corabiile, desi o sa-mi fie dor, desi nu fac nimic sa evit toate astea, nici la toamna nu o sa am absolut niciun regret, ci doar another story to tell, pentru ca tot ce fac, se clasifica in doua categorii: lucruri gandite si lucruri mai putin gandite. Dupa un an sau mai putin, oricum rad cu aceeasi pofta amintindu-mi de oricare dintre ele.

Acum, ca e vara oficial si a inceput sezonul de "fa ce vrei si daca nu stii ce faci", eu am intrat in pauza mea de fericire, a doua oara anul asta, si va doresc o vara in care fiecare rasarit sa va prinda pe mal, in pat, pe bordura, pe peron, in tren, oriunde ati fi, exact cu acelasi zambet pe care il am eu acum pe fata scriind asta, din exact acelasi motiv: nici unul.

Pentru ca a trecut un an.

...Vezi, abea acum inteleg cum poate trece un an intr-o secunda, si in acelasi timp, intr-o vesnicie. Ar fi putut fi altfel, si asta cred ca m-a durut mereu cel mai tare.

Cred ca am prea multe in cap, in suflet, sau in trecut, ca sa imi gasesc cuvintele. Ce-i drept, sunt foarte rare momentele in care eu nu imi gasesc cuvintele - mi-ar place sa pot spune ca ce a fost, era mai presus de cuvinte, dar a fost de fapt doar un "ceva", un "ceva" pentru care nu am gasit nici azi un cuvant care sa exprime cat de mult m-a bucurat, cat de tare m-a durut, cat de mult m-a schimbat, cat m-a invatat sa iubesc din nou, cat m-a readus la viata si in final, cat m-a dezamagit.

Cateodata imi doresc sa nu fiu nevoita sa afisez un zambet enervant de fals cand te vad, sa mai am macar o urma de fluturi in stomac, sa imi provoace o oarecare bucurie. Cateodata mi-ar placea sa iti vreau binele, sa ma bucur pentru tine, cateodata imi doresc sa insemni mai mult, chiar si azi, pentru mine.

Dupa un an, insa, din care jumatate ai insemnat atat de mult cat voi stii doar eu si astia 4 pereti, ai ramas doar o pata de culoare in trecut, si una neagra in prezent. Nici dupa un an, nu am puterea sa te vad cu alti ochi, sa te vad ca un oarecare, sa te vad ca pe oricine altcineva care nu mi-a facut ceva, vreodata.

Nu pot. Nu am sa pot niciodata, pentru ca vezi tu, nu doar ca "mi-ai facut ceva", mi-ai facut ce nu a reusit, nu a incercat, nu a avut intentia, nimeni, niciodata sa faca; m-ai rupt pe mine, si tot ce aveam candva in mine. Dupa un an, sunt un intreg din nou, dar singura imagine care o am in minte cu mine distrusa efectiv psihic, se leaga de tine - ma opreste si acum sa te vad cu alti ochi, o va face intotdeauna.

Sincer, imi aduc aminte de tine extrem de rar, iar acele momente sunt oricum irelevante - nu imi provoaca nicio reactie, nu prezinta niciun strop de interes. Tu esti oricum uitat de mult, de dezamagiri, nervi, si timp. Ceea ce imi mai aduce din cand in cand o lacrima pe obraz, suntem "noi".

Vezi tu, asta e partea cea mai grea. In cazul acesta, mi-ar place sa gasesc lucruri urate, regrete, greseli, si nu sunt - nu aveam nici macar o pata in "noi", si asta ma termina.

O sa admit acum, pentru ca nu o s-o mai fac niciodata de acum inainte, ca imi lipsesti.

Poate, daca dupa un an, in ochii mei ai fi macar umpic mai mult decat un nenorocit care mi-a rupt inima in timp record, umpic mai mult decat o greseala fatala, umpic mai mult decat "ceva" de care prefer adesea sa nu imi amintesc, poate daca era asa (si Doamne, cat as fi vrut sa fie...), intr-o zi, ti-as fi sarit la gat si ti-as fi multumit pentru un singur lucru: pentru amintiri.

Dar pentru asta, am sa iti multumesc oricum, dupa un an, si intotdeauna.

Mail`uri de final/inceput.

To: him
Cc:
Subject: subiectul (nu mai) suntem noi.


Nu te astepta sa incep cu "dragul meu", nu mai am niciun motiv sa o fac.
E probabil ultima oara cand vei mai auzi/citi ceva de la mine, deci "carpe diem":

Intotdeauna am crezut ca tu esti cel care stie cum stau lucrurile, intre noi, sau in general, cu adevarat, iar eu sunt doar cea care viseaza. Mi-a luat atat de mult incat nu imi vine sa cred, doar ca sa observ ca tot ce faci tu este sa traiesti in lumea ta, in care totul merge bine, si mai ales, in care eu sunt acolo an de an, luna de luna, zi de zi, ora de ora, minut de minut, clipa de clipa, pentru tine. Lumea ta, care consta in mine.

Singurul lucru pe care mi-l mai doresc este sa iti deschid ochii. De dragul aniilor astia, in care ai fost "in mana mea". Nu vreau sa dai cu capul de toate si sa te doara asa cum m-a durut pe mine. Asculta, deci, bine...

Lumea asta e exact la fel de rea ca tine. Nu esti cu nimic mai presus decat ei sau ei decat tine, dar ei sunt mai multi - nu le poti face rau, dar ei iti pot face tie. Inima lor nu se opreste pentru durerea ta, dar intr-o zi inima ta s-ar putea opri din cauza lor. Nu uita asta.

Cat despre noi...

Noi, scumpule, nu suntem intr-un film din cele la care ne uitam cand nu era maica-ta acasa. Nu suntem "pentru totdeauna", nu suntem perfecti. Nu vom fi niciodata. Asta trebuie sa intelegi, de fapt, nu vom (mai fi) niciodata.

Cat despre mine...

Nu sunt printesa ta, care sa astepte pe scarile palatului ziua in care o sa vi pe un cal alb, sa ma ridici de acolo si sa ma duci departe, intr-un loc in care sa nu aiba nimeni, nimic in potriva noastra si sa traim fericiti, an dupa an. Nu sunt poate cine te asteptai sa fiu, nu sunt cine ti-am promis acum mult, mult timp ca am sa fiu. Nu mai sunt. Nu te mai iert, nu te mai primesc inapoi, si chiar daca va trebui sa mint, am sa-ti spun de acum, de cate ori va fi nevoie, nu te mai iubesc. Sunt poate rea, cu adevarat, pentru prima oara cand vine vorba de tine, pentru ca observ cum iti rup inima in bucatele cu cateva vorbe, cum te doare, cum ma vrei, cum iti pare rau, cum ma iubesti, cum ti-e frica - vad cum te distrug, si nu imi pare rau. Ti-am spus demult, ca cineva o sa plateasca pentru toti anii astia, si nu aveam sa fiu eu aceea.

Cat despre tine...

Tu nu esti nimic...nimic din ce erai, nimic din ce ma asteptam sa ramai. Tu, esti prost. Prost, pentru ca nu vrei sa intelegi - ca nu ma mai poti avea pentru tine, ca nu ma mai poti prinde, ca nu ma mai poti face sa visez, ca nu mai poti sa imi schimbi hotararea, ca pur si simplu nu mai sunt a ta. Tu, nu mai esti nimic din baiatul la care ma intorceam de fiecare data, nimic din baiatul pentru care faceam drumuri interminabile noaptea, doar ca dimineata sa il vad zambind si sa il aud spunandu-mi "Mi-a fost dor de tine, piticot".

Ar mai fi multe de spus, stim amandoi, dar nu mai are niciun rost. Tu iti vei trai viata, care, ai sa vezi ca pentru un timp nu va consta decat intr-o durere continuua, iar eu pe a mea, care va fi exact la fel, departe unul de altul.
Niciodata nu mi-ai raspuns la astfel de mailuri, pentru prima oara, as aprecia sa nu o faci nici de data asta.
Nu ti-as putea niciodata dori raul, dar nu pot spune ca iti doresc binele.

~It`s too late for you and your white horse to catch me now~.

Copila ta. :)




From: him.
To: ddew_www@yahoo.com
Subject: RE: subiectul (nu mai) suntem noi.


Mi-e dor de tine, piticot.

Copilu` tau. :)

Scrisoare catre adevaratul Fat Frumos.

Am vrut sa pun in aceasta postare mai putin sentiment decat in altele, dar nu, nu e mai putin, e doar altfel. "Nimic emotionant sau profund, nu esti tu persoana careia sa ii servesc pe tava sentimentele mele, nu esti persoana care le-ar observa." Vezi, exact asta am crezut ani intregi. Oricum, ai zile si zile...
Catre Fat - Frumos,


Am inteles ca pleci...

De fapt, stiam de ceva timp ca pleci, acum realizez insa cu adevarat. Nu pleci, azi, pana maine...pleci, de tot.

Pleci, pleci la propriu. Altfel probabil nu ai fi plecat din mine, nu ai fi avut de ce. Tu nu m-ai lasat niciodata. Apreciez, chiar daca poate nu ti-am spus niciodata.

Stii, toti spun ca nu realizezi ce ai avut, pana nu pierzi. Cred ca e prima oara cand le dau dreptate.

Acum, cand ma gandesc ca intr-adevar, nu o sa mai fi aici de fiecare data cand o sa vreau (vrei) sa fi, trebuie sa recunosc, mi se face frica. Te stiam undeva pe aici, prin preajma, si n-o sa te mai stiu.
Vezi tu, asta ma sperie cel mai tare.

Sunt mii de lucruri care nu ti le-am spus niciodata, pentru ca, repet, nu esti tu persoana. Te cunosc, mai bine decat o fac multi altii care au impresia asta, eu sunt copila care te stie exact asa cum esti, nu cum pretinzi a fi. Eu iti stiu absolut fiecare miscare, stiu cand minti, stiu cand te ascunzi, stiu cand te doare, si amandoi stim ca suntem tare putini cei care stim cand te doare. De fapt, suntem putini cei care stim ca si pe tine te doare, asa, din cand in cand.

Ei bine, daca tot e o scrisoare, o scrisoare de ramas bun, am sa iti multumesc, pentru ca ar fi trebuit sa o fac demult, nu acum, cand stiu ca nu mai am cand altcandva...

Dragul meu, iti multumesc din suflet pentru absolut tot (ti-am spus eu ca am suflet, mai stii?)! Iti multumesc pentru ca atatia ani, nu mi-ai reprosat nimic. Nu m-ai lovit, nu m-ai ranit, nu m-ai suparat, si m-ai certat doar atunci cand cineva trebuia sa o faca. Ai fost, si cred ca vei ramane mult, mult timp, singurul care a stiut sa fie exact ce avem nevoie, cand aveam nevoie, si intotdeauna copilu` meu, oricum. Ai stiut sa fi tot, atunci cand tot lipsea.

Vezi tu, asa o sa ramai intotdeauna pentru mine - Fat - Frumos, care a stiut sa fie orice/oricand, baiatu` care a fost intotdeauna la momentul potrivit in locul potrivit, baiatu` caruia nu am absolut nimic sa ii reprosez, sau pur si simplu, baiatu` din vara, cum erai pe atunci.

Peste toate, cu siguranta o sa te tin minte drept cea mai linistita dragoste a mea. Te-ai gandit vreodata, cum Dumnezeu, doi oameni ca noi, caposi, orgoliosi, care intotdeauna au pareri si fixatii total diferite, nu s-au certat nici macar o data? Nici eu. Nici nu m-a interesat.

Uneori am impresia ca Dumnezeu mi te-a trimis in cale. Ti-am mai spus asta o data, si mi-ai zis "draga de tine" - apoi ai zis ceva dragut, nu am retinut, si ti-am spus "dragu` de tine" - "dragii de noi, atunci".

Da, chiar asa, dragii de noi. Vezi, noi tot timpul am fost "dragi". Eu, draga ta (oricate alte dragi mai erau) si tu, dragul meu (oricati alti dragi mai erau). Asa ca pe langa tine, intotdeauna o sa imi fie draga notiunea de "noi", bazatii care obtin ce vor pentru ca au ochi verzi cum ziceai tu acum cativa ani.
Fat- Frumos, tin sa iti spun ca esti primul care pleaca vreodata din viata mea, si ii vreau binele. Iti vreau binele din toata inima mea, sper sa iti fie tot drumu` asta exact asa cum vrei tu sa fie, sper sa ai tot ce ai cautat si nu ai gasit pana acum, sau ai gasit doar pentru un timp. Sper sa fi exact cine si cum vrei tu sa fi, sper sa ramai la fel, sper sa fi toata viata ta, pentru tine, nu pentru ei, exact ce ai fost si vei fi intotdeauna pentru mine. Cred cu tarie ca o sa gasesti o femeie, nu o curva, si din nou, nu, nu e tot aia!

Sper doar ca anii viitori sa iti fie exact asa cum mi-au fost mie, cum mi i-ai facut tu...

Dupa mult timp, vreau sa iti spun ca te iubesc, dragul meu, te iubesc mult si demult, fie ca stii sau nu asta. Acum stii.

Nu o sa uit niciodata cum atatia ani mi-ai zambit exact la fel de fiecare data cand ma vedeai. Nu o sa uit cu siguranta niciodata ca Barbatii e porci, copilu`.

Iti multumesc pentru ca efectiv, m-ai crescut. Iti multumesc pentru fiecare zi, noapte, vara, an. Iti multumesc pentru absolut fiecare nenorocit de lucru marunt care l-ai facut pentru si din mine. Iti multumesc pentru simplul fapt ca existi, existi pentru mine, existi in viata mea.

"And if it ends today, well i`ll still say that you shine brighter than anyone".


~...Si daca nu ar fi, nu s-ar mai povesti..~

Te-am lasat, te iubesc, pa.

(Suntem doar noi doi, intr-o camera plina de praf, la fel de goi, in amintiri si-n fapte...)

De ce te uiti asa la mine? Stim amandoi ca nu mai vezi nimic, de mult timp. Nu e ca si cum nu as fi aceeasi, nu e ca si cum nu suntem tot noi doi, tot aici. Ne e la fel de frica - nu am crescut, vezi? Tot eu inghit si in dimineata asta frica...a mea, si a ta. Stiu ca nu intelegi cat doare, faptul ca tot eu trebuie sa iti curat sufletul. Nu ai invatat nimic, asa e? Ai ramas acelasi copil care l-am cunoscut acum cativa ani. Spui ca acum ai curajul sa iubesti? Deci, spui ca ma iubesti? Oare, chiar te-am invatat sa iubesti?

Degeaba mai vrei sa cred ca poti schimba ceva. De ce nu ai schimbat pana acum? Ai idee cate lucruri trebuiau schimbate? Te-ai fi schimbat, tu, daca puteai...stii ca detest fiinta care ai devenit, la fel de bine cum o detesti si tu. Nu-mi cere sa te iubesc azi...azi, imi e doar mila.

MILA. Oare mila mi-a fost intotdeauna?

Mila de tine. Nu mai stii sa tii capul sus, nu mai stii sa ma pastrezi, nu mai stii sa ma strangi in brate, nu mai stii sa ma faci sa cred ca o sa fie bine, nu mai stii sa ai curaj, nu mai stii sa ierti, nu mai stii sa crezi, nu mai stii sa risti, nu mai stii sa iubesti, copilul meu. Te cred, te cred ca stiai, iubeai, ma iubeai pe mine, stiu asta, nu am sa uit niciodata. Fi destul de mare, doar o data, incat sa intelegi ca ai uitat sa ma iubesti.

Poti sa ma lovesti cu ce vrei, un suflet plin de rani nu mai simte nimic, copilule. Te las sa ma uiti, daca asta vrei. Nu mai trebuie sa vii dupa mine, nu mai trebuie sa imi explici nimic, te cunosc, atat de bine...nu mai poti sa imi spui nimic, nu ma mai poti convinge, nu ma poti opri...nu ma intorc, te rog, nu ma judeca...

Am sa plec, astazi, si o sa inchid usa dupa mine. Nu o s-o trantesc, doar o sa o inchid. Nu te invinovatesc pentru nimic, te voi iubi cu fiecare parte din sufletul meu exact atat cat vei aveai nevoie de asta. O sa ramai, si maine, si multe alte zile, copilul meu...stiu ca te doare, dar stii ca m-a durut si pe mine, atata timp...

Nu am vrut sa fie asa, imi pare rau ca am ajuns sa iti rup inima, constienta fiind...trebuie sa plec, acum, copilule, intelegi asta? Nu ma cauta, ne-ar durea pe amandoi mai mult decat ne va durea oricum...o sa ma intorc, intr-o zi, copilule, o sa ma pierd inca o data in tine si in toata fiinta ta, o sa iti aduc aminte cum e sa visezi, si o sa te invat sa ma iubesti, iar...

Te rog, nu te uita asa la mine. Nu ma intorc nici macar sa iti sterg lacrimile...ma ierti? De acum, trebuie sa te descurci singur. Imi promiti ca o sa faci asta? Ai grija de sufletul tau, pentru mine!
Te-am lasat, te iubesc, pa.