sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Si-mi spun asta in fiecare zi :

Vroiam sa te cunosc asa cum nu mai erai.

Imi aduc aminte vag de barbatul pe care il iubeam. Uneori imi spun altii, imi zambesc asa, tampit, ca unui om de care iti e mila ca a susferit un accident si si-a pierdut memoria. Am fost luata de mana si zguduita, la un moment dat - mi s-a spus "Nu mai stii, Andra? Il iubeai cu totul, ca n-aveai altceva". Nu mai stiu, nu mai stiu...
Cred ca te iubeam candva, poate pentru lumina care mi-o instalai in suflet, pentru cum intram cu tine de mana intr-o camera, si afara se facea vara din iarna si zi din noapte. E foarte posibil sa te fi iubit penru ca pierdeam notiunea timpului, stand acolo langa tine, ametita de cuvintele tale care pentru mine nu aveau niciun inteles, nu stiam ce spui, ce vrei, si asta ma tinea acolo, ma gandesc...nebunia mea, ideea ca as putea intr-o zi sa te inteleg, si tu, ai putea intr-o zi sa-mi gasesti un loc.
Nu stiu cum am putut sa uit atatea lucruri, iubitule, ma simt prost ca m-ai ranit atat de tare incat a trebuit sa uit cum te vedeam, cum te stiam, cum te simteam si cand nu erai.
Mi s-a spus ca te adoram si ma luptam mult, pentru un fel de zeu al sufletului si spiritului meu, si eu am ras...iar mi-au aruncat privirea aia plina de mila. Monstrul asta care isi imprastie iubirea in o mie de suflete nu putea fi zeul meu, barbatul meu, eu nu puteam lupta pentru asa ceva.
Am stat, din cauza lor si a cate mi-au spus, zile intregi cu poze si notite in mana, incercand sa inteleg cine eram si cine nu ai fost.
Mi-au mai spus de atunci multe lucruri, mi se povestesc fragmente din captiloul nostru destul de frecvent, probabil ei ma privesc la fel, dar mila o simt eu acum, uitandu-ma la ei...prostii. Prostii. Ei nu stiu ca esenta sulfetului meu, motivul luptei fara nicio limita, barbatul care imi impletea gand cu gand, dimineata de dimineata si ma imbata cu cea mai buna cafea si cele mai speciale saruturi, si ...baiatu` asta despre care imi vorbesc ei, in necunostiinta de cauza, si iti poarta numele, nu vad de ce...nu e aceeasi persoana.
Prostii. Ei nu stiu...eu stiu, eu cred, eu...nu poate fi altfel, iubitule. Al meu erai altul. Te iubeam, altul, asta imi amintesc, te iubeam...

"Tu, am impresia, nici nu observi
Cu ce iubire te pastrez în mine,
Pe inima te port, te duc pe nervi,
M-ai prefacut în cioburi si ruine.

[...]
Promite-mi ca pe celalalt tarâm
Ne vom vedea cu niste ochi de gheata
Atâta timp cât nu ne hotarâm
La scurta despartire de o viata.
"

(Buna varainta rea - Adrian Paunescu)