Poti sa calci prin zapada si fara sa te uiti la ea...da, daca vrei, poti doar sa mergi, linistit fara sa o asculti...
...pentru ca, daca o faci, s-ar putea sa vezi ca e mai putina, mai trista, mai urata, si nu mai scartaie pentru tine.

Era negru, gol, si frig in spatele ei. Stia asta, asa ca nu se intorcea. Zbierau o mie de voci, unele ii spuneau sa fuga inapoi, iar celalalte...taceau. Nimic nu ii spunea sa ramana, nimic nu ii spunea sa mearga inainte. Nu a inteles niciodata de ce fericirea aia nu o chema. Putea sa o vada, o avea in palme, ii zambea, PUTEA SA O PASTREZE, si totusi, avea de atatea ori tendinta sa o scape, sa o calce in picioare si sa fuga repede, cat de repede putea, in trecutul ei al dracului de apasator care o umplea de durere.
Avea in spate suspine...Doamne, erau o mie de suspine, tot felul de Feti Frumosi care au promis ca nu pleaca, si s-au dus pentru totdeauna, tot felul de oameni care n-au ramas sa o mai asculte, tot felul de scandaluri care nu vroia sa le vada, si o anumita iubire gresita si fara nicio limita.
Acolo, acolo stia ea cum si ce sa faca - acolo fusese ea mereu, intr-o mizerie continua, cu care se lupta pentru un zambet si un moment de fericire. Acolo era acasa, si acolo iubea ea un dezastru interminabil.
Cum? Cum asa? Cum sa fugi, tu, undeva in sufletul tau, de fericire? Cum sa te intorci in infern, ca sa fi BINE, in felul tau tampit?

IT`S THE MOST WONDERFUL TIME OF THE YEAR!

Abia cand s-a facut dupa-masa, pe la ora patru, mi-am dat seama ca acum un an, exact exact pe vremea asta, lumea mea s-a schimbat total...de atunci si pana acum, am crescut singura, si am crescut bine daca pot sa zambesc.
23 decembrie ramane in inima mea zi de doliu, dar nu e loc de asta, caci vine Craciunul, si poate cea mai mare schimbare a anului asta e ca acum vreau si o sa am primul meu Craciun fericit. Sunt tare entuziasmata si promit sa ma bucur de fiecare minut. E bine sa nu te intrebi daca te plimbi singura anu` asta pe Republicii printre toate luminitele alea si cadourile dragute. E bine sa stii ca cineva o sa te tina de mana, CHIAR O SA TE TINA, nu o sa se razgandeasca cu ... o zi inainte? In fine.
Va doresc si voua sarbatori fericite si sper sa primti tot ce asteptati - chiar exista o magie a Craciunului, asa ca...doriti-va din tot sufletul, si cine stie? You just might get it.


(am spus ca anul asta o sa evit piesa asta, dar la dracu`, prea bine merge!)

Primele vorbe spuse cu spatele intors.

• Daca n-ai dreptate? Hm? Ce te faci tu atunci? Poate e o greseala, o mare greseala…
• Ei, greseala…nu se mai numeste greseala cand e singura optiune. Asta e. Lucrurile nu raman, eu am inteles, fa si tu un efort. Hai, nu mai tipa…timpul meu, timpul lui, s-au dus dracului.
• Nu te doare?
• Nu. Nu stiu.
• Ma minti.
• Nu mai mint, nu mai simt. Ce sa mai doara, spune-mi tu mie? E obisnuinta, o obisnuinta urata care creste cu greu, asa, in timp…a avut, slava Domnului, atata timp. Ma bucur ca am ajuns aici, in sfarsit.
• Nu fi naiva, niciunul dintre voi nu se multumeste cu o explicatie ca asta…auzi, obisnuinta !
• Nu trebuie sa ma crezi, nici sa ma intelegi. Eu m-am obisnuit cu ideea ca l-am pierdut, demult…hah, de cand il aveam. Ma auzi? Il aveam si nu era al meu…dar eram tare nebuna atunci, si il iubeam cu o dependenta de frumusete, de o fericire disparuta de ceva timp…m-am obisnuit sa-l vad stiind ca m-a iubit, in felul lui pe care il adoram candva, in felul lui pe care nu il mai concep acum. S-a dus, ce sa mai, la alta, niciunde…iar apoi, el e inteligent si tare ca o stanca, stii? El s-a obisnuit…ei bine, nu prea stiu cu ce, caci el nu ma pierduse, Doamne, cat si cum ma avea! S-a obisnuit sa nu mai fiu totusi a lui, probabil.
• Il regreti, PROASTO, il regreti, si ai spus ca n-o s-o faci…te incrunti, si strangi din degete, nu mai imi zambesti cand te intreb de el!
• Ce vrei acum, sa iti rad in fata? Nu il regret, ce fel de fiinta isi regreta iubirea…cresc. Lasa-ma ma sa cresc, fara sa ma distrug, fara nopti albe. Mi-au ajuns, ia mai lasa-ma in pace, tu nu stii cum a fost.
• Stiu. Si el? Cu el ce se intampla?
• El e bine, mereu o sa fie bine. El nu uita, si nu se schimba…el nu cade, si eu stiu asta mai bine ca oricine. E un tip din ala, incredibil, stii? Un Harap-Alb, gen. Se descurca, mai bine decat ai vrea cateodata sa o faca…e de fier, se vindeca, pe dracu`, nici nu se loveste. Iubeste si pleaca, mai iubeste o data, si inca o data, ii e bine iar, zambeste iar. Se regaseste el cumva, nu o sa inteleg niciodata, dar tare as vrea sa fiu macar o data ca el.
• Te descurci? Spune-mi tu, te descurci? Esti tu in stare?
• Ti-am raspuns…obisnuinta. Sunt obisnuita sa ma descurc – o sa-mi beau ceaiu` asta si o sa zambesc. Stiu ca si el face acelasi lucru. Nu te ingrijora degeaba, suflet ciudat ce esti. Eu nu ma ingrijorez, uita-te la mine, sunt bine, o sa mai fiu, nu ma opreste nimic. Imi pare rau ca nu pot sa-ti povestesc astazi despre el, zambind, ca altadata. Dar o s-o fac, ti-o promit. Nu mai doare nimic si vezi si tu, nu curge nicio lacrima…demult nu mai curge, ce sens sa aiba? Mai apasa doar un dor care nu are cum sa nu apese, nu are de ce sa dispara, e un dor frumos, imi place sa il pastrez. Acum o sa ma mai incrunt putin, dar in curnad o sa zambesc din nou cu o amintire cateodata atat de vie incat incep sa tremur, altadata atat de moarta incat ma sperie…ei, de ce sa nu zambesc? Mi-a ramas o parte din zambet, baiatu` asta. Mai sunt putin furioasa, intr-adevar…nu pe el, nicidecum, poate asa, pe…timp? Sau pe ce n-a mers. O sa-mi treaca si asta, tot asa, poate cu iarna, poate nici de data asta. Uite, mai beau un ceai si o sa incep sa-ti mai povestesc, de bine, de mine si de el, cine era pe atunci, de alte vremuri bune. Mai fa-mi unul cu cirese, te rog.

e asa dezordine, ce sa zic? mai bine tac. te las pe tine sa ma intepi cu un ultim ac.

Best shot.

Iti rezemi capul pe picioarele mele, imi zambesti mai mult gol decat frumos, cu putina teama si o mie de sperante. Ma strangi in brate ca si cum ar fi ultima oara, dar asa faci tu mereu, si eu stiu asta. Nu e niciodata ultima oara, ai o dragoste fara nicio limita in priviri, o iubire care mi-o porti cu atata respect...esti legat de mine si ma faci fericita. Iti sclipesc ochii, puiule, si asta ma face sa rad, in timp ce imi plimb degetele prin parul tau.

Da, mi se pare amuzant, desi poate nu e cel mai potrivit cuvant...mi se pare bizar, si al dracului de frumos, sa stiu ca iti pot aduce o sclipire in ochi, doar asa, pentru ca sunt, zambesc si te strang in brate pana ti-e greu sa respiri.

Imi esti foarte drag, si in timp ce arunc o privire pe fereastra si vad cum ninge, mai agresiv decat in alte zile, sunt sigura ca si tu stii. Sunt foarte norocoasa sa te am acum, aici...mereu. Nu mi-am dat seama de asta, mult timp, si a fost greseala mea, recunosc...m-am uitat la ei, ei toti, din jurul meu, i-am vazut si m-am speriat. M-am gandit apoi la tine, si intr-o secunda mi-au trecut prin minte toate lucrurile noastre...cat am ras si cat am plans, cat am tipat si cat ne-am iubit, cate nopti au trecut si n-am inchis niciun ochi pana spre dimineata, cate dimineti au inceput cu tine...daaa, cate mangaieri, cate palme, cati nervi, cate greseli si cate scuze...dar suntem aici, vezi? Suntem aici si suntem bine, dupa atata amar de timp. Cine mai e ca noi?...te pup pe frunte, si imi raspund in minte "nimeni nu mai e ca noi".

Eu stiu, dragul meu, ca poate nu mai meritam sa fiu acum la tine in brate. Eu stiu ca te-ai lovit de prea multe ori de zidurile mele, tari si reci ca gheata...stiu ca nu meritai, stiu ca nu te-am salvat cand te asteptai sa o fac. Imi cunosc rautatea, cateodata chiar prostia, altadata frica...si le regret. Ti-am spus de multe ori, chiar regret toate momentele alea in care nu zambeai, si vedeam, si nu ma opream.

In sfarsit, te prind de mana si te strang tare...e modul meu de a iti spune ca m-am hotarat sa raman. Eu te iubesc, si tu mi-ai promis ca nu pleci, tu mi-ai promis ca nu ma ranesti...pe tine te cred, in tine...nu, in mainile tale...e toata increderea mea. O sa ai grija de ea, eu stiu ca o sa o faci.

Te agati de gatul meu, ma saruti apasat si ma intrebi daca mi-e bine, cu acelasi zambesc gol si plin de frica, de care m-am indragostit eu. Iti zambesc la randul meu si iti spun scurt - "da". Te sarut la fel de apasat si te las sa te multumesti cu atat. In capul meu, continua - "da, prostule, bineinteles ca imi e bine, te am pe tine, intelegi? TE AM PE TINE, pentru mine, tu esti sansa mea, tu esti iubirea mea, tu nu ma lasi sa nu imi fie bine [...]" si continui asa, mult timp, fara sa mai spun vreo vorba.

Adorm apoi, brusc, la tine in brate...sunt linistita, pot sa dorm cat vreau si sa fiu tare ciufulita cand ma trezesc...tu o sa ma iubesti si maine, eu o sa fac la fel.

Scrum? Nici macar. Tacere.

Buna.

E putin ciudat cum nu mai am nimic sa-ti spun. Puteam sa-ti impartasesc o mie de vise si acum iti imparatasesc tacerea, poate pentru prima oara. Imi place sa tac atunci cand e vorba de tine, e cel mai simplu...ah, si singura varianta.

Imi amintesc dupa-masa aia in care ploua ca dracu si fugeam ca niste idioti. Ne bateam pe o umbrela sub care oricum puteam incapea amandoi. Fugeam de tine si te simteam cum veneai dupa mine cu zambetul pe buze. Era cel mai frumos sentiment din lume, sa stiu ca vii dupa mine, sa ma prinzi, sa stiu ca asta vrei, sa ma pastrezi. Mai stii? Ha, ce prosti eram! Ne plimbam cu masina seri intregi fara niciun drum si nicio destinatie, prinsi de mana celuilalt. Cantam din tot sufletul "Save tonight", dar niciodata nu am observat accentul ciudat pe care il puteai pe "tomorrow i'll be gone". Nu mi-as fi imaginat atunci ca as putea ramane fara tine, nu eram doi, eram unul. Ma iubeai si imi spuneai toate lucrurile alea care aveam nevoie sa le aud. Fraiere, tot timpul stiai ce sa spui. Aveam viitoru` nostru, cu cheile de la casa, vreo trei copilasi si steaua noastra care strlucea in fiecare noapte. Zambeam la o luna plina si imi fumam tigarile razand. Ma jucam in parul tau, mereu o faceam, tu te trageai si imi spuneai ca o sa te tunzi! Apoi ne bateam, niciodata nu m-ai lasat sa castig!...da, NICIODATA nu m-ai lasat sa castig, nici macar pe tine, probabil orgoliul tau a fost mult peste astfel de lucruri...

Copilule, e apropae trist cat de fericiti eram. Aveam toata iubirea din lume, si azi...azi am acelasi lucru. Poate cateodata as vrea sa pot spune "dar nu conteaza", "dar nu la fel", dar vezi tu, azi chiar conteaza. Eu am ramas omul pe care il stiai si tu, dintotdeauna - pentru mine au contat mereu oamenii, cu tot sentimentele lor, cu tot ce sunt ei. Eu nu calc inimi in picioare, si sunt mandra de asta.

Imi pare rau, stii, ca am spus de mii de ori, ti-am promis-o tie si mie, tuturor sfiintilor si zeilor, ca nu o sa treaca niciodata, nu o sa fie niciodata altfel...dar e. Poate pana la urma, toate trec. Poate oriunde si oricand, exista limite...si poate ca am crescut, am invatat sa am grija de mine, am invatat sa ma pun mereu pe primul loc.

Uite asa am ajuns, copilule, sa mai impartim doar o tacere, care ii spune fiecaruia dintre noi ce vrea. Noi nu mai vrem sa ne ascultam. "Pentru noi, filmul s-a terminat".

It never really ends, but it surely stops.