duminică, 27 februarie 2011

Confesiuni, dupa un timp...

Stiu ca nu ti-a fost greu sa pleci, pentru ca toti pasii tai, de atunci incoace, m-au obosit pe mine.
Fraiere, ti-am simtit zambetele, ti-am simtit respiratia pe umarul meu, ti-am simtit mii de priviri, parul zburlit de dimineata, tristetea, lacrimile de care nu spui nimanui, ti-am simtit lipsa si prezenta in mine. Am simtit de fiecare data cand ti se atingeau pleoapele, fiecare fum care il trageai incet in piept, in timp ce te incruntai, de fiecare data cand ai obosit, de fiecare data cand te-ai saturat, cand te-ai ridicat din pat dimineata si ti-ai spus ca poti sa o faci si pe asta, am simtit mereu cand ai cazut si cand te-ai ridicat. Am simtit cand plecai mai departe de mine si te rupeai usor cu o privire dureros de calda, caci tu nu te-ai uitat niciodata cu indiferenta la mine. Am simtit cand iti lipseam, cand ti se facea dor, cand m-ai iubit, si stiu ca m-ai iubit in tot timpul asta, stiu ca ma iubesti si acum, simt, te simt.
N-ai stiut, nu?...n-ai stiut ca undeva, zambeam cu fiecare zambet de-al tau, si mi se rupea inima cu fiecare secunda in care iti lasai capul in jos si nu mai aveai nimic de spus.
Stii de ce pe tine te-a durut mai putin decat pe mine? Timpul tau s-a masurat uneori in mine, iar eu nu am plecat niciunde. Timpul meu s-a masurat in noi - noi nu am mai avut timp.

*Dar am sa te iubesc in continuare, din timpul meu, caci daca gresesc, vei fi cea mai frumoasa greseala a mea. Greseala care a meritat. Fraiere. FRAIERE !

marți, 22 februarie 2011

Undeva, in tacerea ta.


Nu pot să mă opresc, nu pot să renunţ la singurul vis care l-am avut vreodată - să lupt cât e nevoie pentru acel singur, unic, lucru bun care mi se va întâmpla, şi să nu-i dau drumul niciodată.

Nu asta vrei şi tu? Ştiu că asta vrei, ai fi nebun să nu o faci, dar îţi e frică, mult prea frică să porneşti măcar pe drumul ăla. Stai pe loc şi afişezi mândru un zâmbet atât de fals încât te doare să ştii că îţi reflectă goliciunea sufletului. Laşi anii să treacă şi speri cu disperare că o să cadă din cer o ploaie de fericire şi pentru tine într-o zi, speri că vei fi acolo să o prinzi şi îţi repeţi obsesiv că o să fie bine, doar pentru că aşa ai auzit – dar nu faci nimic, absolut nimic, speri, visezi şi îţi iroseşti dorinţele în stele căzătoare. Ştii când o să te doară cu adevărat tot timpul ăsta pierdut? Când n-ai să mai ai timp. Vezi, asta uiţi, că aici anii se numără mereu, lumea nu stă în loc nici pentru fericirea, nici pentru iubirea, nici pentru durerea ta, iar sângele, cu toate amintirile şi fiinţa ta, îţi curg prin vene exact până când nu o mai fac – ziua aia vine, vine şi te lasă cu un gol mai mare decât tine, şi cu prea multe regete. Păcat, nu? Mare păcat că îţi sclipea viaţa în faţa ochiilor, iar tu nici n-ai văzut-o.

N-am să fiu ca tine, căci asta mi-am promis-o. Am să merg pe un drum întotdeauna nesigur, dar am să ştiu într-un final că a fost drumul meu, iar în el mi-am pus tot curajul, şi ceva mai mult – inima. Mi-am aruncat mereu inima în poveşti ce promiteau “pentru totdeauna”, dar s-a lovit de timp si de un spate întors. Eu n-am învăţat să am grijă de ea nici astăzi, iar pe tine nu ştiu cât de mult te-a interesat, nu ştiu dacă ai observat vreodată cum se rupea în faţa ta, cu un oarecare zâmbet, căci ştia că îţi va fi mai bine.

Merg spre lucruri mai bune, merg spre un viitor mai luminos, merg spre împliniri, nu spre vise, merg spre verile mele calde, şi fug de toate iernile prea lungi. Merg pe drumul meu cu multe pietre, gropi, şi curbe periculoase, dar cu două destinaţii sigure: infinitul, şi tu.

Probabil o să mă opresc totuşi la tine. N-am să încerc să fac iubirea noastră puerilă inifinită, căci aş putea pierde prea mult timp, dar am să fac fiecare clipă la fel, cu acelaşi zâmbet si aceeaşi fericire absurdă. N-am să opresc timpul în loc, dar am să-l străbat cu tine, o să trimit mai departe decât ai crede toate ploile, lacrimile din decembrie, trecutul nostru, vântul care ne-a oprit şi toate gloanţele grele care ne-au aruncat durerea în faţă. Am să vreau măcar câteva cuvinte, dar am să rămân liniştită în tăcerea ta, căci acolo te-am ţinut de mână, printre mii de zâmbete, toate ale noastre, zile călduroase, răsărituri de plajă, cafele sâmbăta dimineaţa, ceaiuri duminica, plimbări nocturne, priviri aruncate către stele care ştiu că străluceau numai pentru noi, săruturi interminabile şi vise pe care am uitat să le împlinim.

Acolo, undeva in tacerea ta, printre strigatele inimii mele, mi-am gasit fericirea. Hai să tragem de clipa asta, hai să fugim mai repede decât timpul, hai să-l păcălim…sau, haide doar să rămânem, noi şi atât, cât timp avem, şi să facem cea mai frumoasă amintire din iubirea noastră, căci ele sunt infinite, ştii? Colecţiile de amintiri si iubirea sunt infinite. Nu au nicio limită! Prin ele vom fi eterni, asta ţi-o promit, doar noi, răbdarea şi tăcerea dureroasă care poate o sa mi te aduca inapoi intr-o zi.

marți, 8 februarie 2011

Scrisoare catre Fat Frumos, part II.


Iti scriu inca o scrisoare, dupa inca un an. Inca un an, in care ai fost intotdeauna acolo pentru mine, chiar daca nu ai mai fost aici.

Inca un an in care mi-ai ascultat toate mizeriile. Nu spun ca ai stiut mereu sa imi deschizi ochii, nu ai stiut, a fost vremea mea, in care nimeni n-ar fi putut sa o faca, dar ai incercat intotdeauna. Cateodata stateai pur si simplu pe fotoliu` ala din Kashmir, te uitai la mine, putin speriat sau ingrozit de fericirea si naivitatea mea putin puerila, nu aveai nici cea mai mica idee ce sa-mi spui si radeai, doar radeai, iti dadeai o palma peste cap, si te uitai fix la mine, fara sa mai ai macar intentia sa ma contrazici, in timp ce in mintea ta probabil era un amestec de “Ce e cu copila asta?”, “Ce vise poti sa ai” si “Ai uitat ca barbatii chiar e porci?” – imi spuneai doar “Trezeste-te Devule”, dar stiam amandoi ca nu aveam nici macar intentia de a ma trezi. Incercai, cum spuneam, sa ma aduci la realitate, si apreciam asta, chiar daca o tineam pe a mea. Nu aveai mereu dreptate, dar stiu ca vroiai sa imi fie bine.

Adevarul e ca astept, chiar astept, sa iti gasesti pe cineva care “sa fie ok”, ca sa rad de tine si sa ma bucur pentru tine in acelasi timp, poate nu mai ai de asteptat, poate mai ai inca ani de numarat pana atunci, nu ai de unde sa stii, dar pana atunci, vreau sa stii ca intotdeauna o sa ai pe cineva care sa “fie acolo, pe bune”, care o sa aiba mereu timp si nervi de toate prostiile tale, de toate ideeile tale fara sens si prea nebunesti, de tine si tot ce insemni tu.

Cand ti-am spus ca daca iti da vreodata prin cap sa pleci din tara asta te ghilotinez, vorbeam mai serios decat iti inchipui tu. Stii, cand ai plecat de aici si mi-am dat seama ca intr-adevar, mai pot doar sa iti spun la telefon “Ai grija, copilu`”, o parte din mine, mai mare decat o sa stii tu vreodata, s-a rupt, parte care se lipeste insa singura de fiecare data cand vii acasa “la sora-ta si la mine”, de fiecare data cand ma iei in brate, si imi dau seama ca esti tot aici. Daca ai pleca mai departe, probabil s-ar rupe o alta parte, parte prea mare ca sa am macar tupeul sa ma gandesc ce loc liber ar putea lasa. Nu imi dau seama cum ar fi sa stiu nu doar ca nu esti aici, ci nu mai esti nici macar prin preajma. Nu vreau sa stiu ce ar insemna sa nu mai pot sa iti dau un mesaj ca cel de ieri, care sa spuna “hai la o cafea, am multe sa-ti povestesc”, ci unul care sa sune ceva de genul “s-au intamplat multe, trebuie sa povestim…anu` viitor cand te intorci”. Mi-e frica, sincer, mi-e frica de ce as fi eu fara tine, pentru ca nu-mi permit sa te pierd, stiind foarte bine ca nimeni si nimic nu...te-ar…compensa. Mi-e frica de mine, fara tine, pentru ca au trecut aproape 3 ani de cand eram asa…si am uitat.

Ai 3 ani peste mine, si uneori simt ca trebuie sa am grija de tine, de orice pas faci, de orice decizie iei, nu pentru ca nu am incredere in logica ta, ci pentru ca nu vreau sa gresesti, nu vreau sa cazi, nu vreau sa iti fie rau, nu vreau sa vina ziua aia, pentru ca atunci, poate o sa vii la mine, poate o sa ai nevoie de mine si de ajutorul meu, iar eu, poate pur si simplu nu o sa stiu ce sa fac, ce sa iti fac, sa iti fie bine, iar asta e unul dintre gandurile care nu pot sa le suport. Deaia o sa bag mereu putina realitate in viata ta, cateodata prea roz, deaia o sa iti spun uneori sa iti tragi doua palme, si deaia o sa ti le dau eu, cand nu o faci tu, pentru ca vreau sa te vad, sa te stiu, undeva sus, unde ti-e bine, unde te trezesti dimineata si spui “e ok, hai sa facem ceva”.

Stiu ca niciodata nu o sa tii minte numele anumitor prezente masculine care au trecut prin viata mea, nu o sa tii minte prin ce perioada au fost, de ce si cum a inceput, de ce si cum s-a terminat, probabil n-o sa tii minte daca imi era bine sau rau, dar o sa imi asculti toate nemultumirile, chiar daca iti convine sau nu, chiar daca te intereseaza sau nu. Stiu ca o sa fi “the one who walks in, when the rest of the world walks out”, pentru ca asta ai fost in tot timpul asta, si nu cred ca m-ai lasa, nu cred ca ai disparea. Poate sunt prea sigura ca efectiv, tu RAMAI.

Intotdeauna mi-e dor de tine cand esti acolo, in fiecare zi, inca nu m-am obisnuit ca nu mai esti chiar aici, chiar oricand, dar am inteles asta..

Stii, vroiam sa iti spun ca niciodata nu o sa fi cel care sa mearga la geam dimineata si sa iasa soarele, nimeni nu poate fi omu` ala, dar o sa fi intotdeauna cel care o sa aduca soarele in mine de fiecare data cand te vad, oricat ar tuna si ar fulgera afara.

Nu esti singurul caruia pot sa ii spun ca il iubesc, in felul meu de a iubi cu tot ce am in mine, dar esti singurul caruia pot sa ii promit ca o sa il iubesc intotdeauna. Peste 30 de ani, chiar daca o sa imi amintesc rar de tine, atunci cand o s-o fac, o sa pot spune ca inca te iubesc, pentru tot ce ai fost, pentru ca nu mi-ai dat niciun motiv sa ma opresc.

O sa inchei cu ce ti-am spus mai sus, lucru care nu ti-l spun prea des, pentru ca nu suntem noi aia cu “sugar and honey”, dar il stii foarte bine, nu ai cum sa nu il stii. Doar cateodata o sa iti spun ca te iubesc, dar o s-o fac in tot timpul asta.

duminică, 6 februarie 2011

Ce trebuie sa stii, ca sa fi fericit.

*Nu ti-as raspunde la asta, mai ales intr-un "mesaj" atat de lung, daca nu as stii ca vrei sa stii raspunsul, daca nu as stii ca esti printre cei pe care ii intereseaza raspunsul.*

Acum 2 zile mi-ai dat cel mai scurt mesaj, cel mai simplu mesaj primit vreodata de la tine, mesajul care m-a pus pe ganduri mai mult decat oricare altul - "esti fericita?".
Nu ti-am raspuns ieri, nu stiam raspunsul. Astazi am vrut sa iti spun "Nu, nu chiar, dar sunt bine.". Iti raspund, acum, de fapt, la 01:22, duminica - "da. da, sunt fericita."
Astazi m-a trantit un soare din ala puternic direct in fata. O raza de soare, o raza, atat, m-a facut sa ma incrunt, si apoi m-a pufnit rasul. A fost raza mea, intelegi tu? A fost raza dupa care fug de atata timp, ca o proasta, a venit cand nu am chemat-o, a venit cand nici nu o mai cautam.
Tu poti sa dormi, atunci cand soarele iti bate in fata? Nici eu.
Nu m-a lasat sa adorm, a stat acolo, incapatanata, pana m-am ridicat din pat si mi-am deschis ochii. Asta vroia, exact asta vroia - sa imi deschid ochii, o data pentru totdeauna.
A vorbit cu mine, dar au fost doar cateva secunde, cred...mi-a spus atatea, mi-a spus lucruri la care am uitat sa ma gandesc, de care am uitat sa imi amintesc. Mi-a spus de tine, si de el, de ea, de ei si de ele, de mine, de zambete, fericire, iubirea care dureaza si nu dispare nici atunci cand pare sa o faca...mi-a spus ca am pierdut atatea nopti, tipandu-mi durerea catre luna, catre stele, catre oricine m-ar fi ascultat macar putin, dar niciodata nu am cerut ajutorul soarelui ala nenorocit, am uitat, pur si simplu, am uitat, ca in vremea aia care o ceream eu inapoi, era doar el si soarele. EL si SOARELE. Mi-a ras in fata, o raza de soare mi-a ras in fata - cand imi povestea cum spuneam mereu "nu mai am nimic".
Am ras si eu, am ras, iar de data asta, as fi vrut doar sa tip la mine.
Sunt fericita, dragul meu.
Sunt fericita, fara sa uit de trecutul meu, fara sa trec peste "el", acel "el" sau oricare alt "el", fara sa fac nicio schimbare, fara sa "trec peste", fara sa fac nimic, sunt doar fericita.
Stii de ce, stii cum?
Stii cand imi spuneai tu ca iti e dor sa fi fericit, si ti-am zis "Zambeste dracului si spune-mi ca esti fericit, te tin in brate de o ora si iti spun ca ma ai pe mine, intelegi, ma ai pe mine, fi fericit sau te plesnesc si plec!". Ai ras, m-ai luat pe sus, te-ai uitat la mine, ti-ai afisat zambetul ala al tau de dat pe spate domnisoarele doritoare si mi-ai spus "Pentru mine tot timpu` o sa fi asta mica a mea, care aduce fericirea".
N-am uitat niciodata cuvintele alea, n-o sa le uit. Mi-ai spus asta, in loc sa imi spui doar ca esti fericit - stim amandoi oricum, pentru cateva secunde, macar atat, ai fost fericit. Era meritul meu, stiam, probabil eram mai fericita decat tine, doar stiind ca "vrei soare, soare iti dau", stiind ca pot sa fac asta. Nu stii tu ce mandra eram.
Uite asa, s-a intors fericirea asta. Am inteles ca te am pe tine, am inteles ca atunci cand o sa am nevoie de tine la 5 dimineata, o sa fi acolo, orice ar insemna asta, am inteles ca o sa ramai, caci ai ramas atata timp. Fie intre noi, esti singura persoana de care sunt sigura, SIGURA, ca o sa ramana langa mine. Iti multumesc pentru siguranta asta care imi fuge prin vene, din cauza ta.
Am inteles ca nu trebuie sa lupt, nu trebuie sa trec peste, nu trebuie sa incerc, trebuie doar sa trag aer in piept si sa nu mai uit ca POT face asta, oricat timp ar lua, orice ar insemna. Nu e prima oara, nu? Trebuie sa ma opresc din toata fuga mea, caci de iubit il iubesc pe el, acelasi pe care il iubeam ieri, saptamana trecuta, si acum 5 luni, acelasi pe care o sa-l iubesc mult timp de acum in colo, caci peste toate, el e acel "lucru" caruia nu ii dau drumul, peste toate, el e tot pentru mine. Asa e demult, asa e si azi, si asa o sa fie, dar vezi, acum nu ma mai deranjeaza, cu absolut nimic.
Nu imi mai e frica, nu ma mai sperie gandul ca a ramas in mine, nu mai am nici cel mai mic gand sa il "las dracului", cum imi spun toti, si sa "imi vad de viata mea". Nu, eu sunt putin mai mult decat "toata lumea", asta n-o s-o uit, eu sunt exact tipa aia pe care n-o cred ei in stare, dar poate linistita sa-si vada de viata ei si sa-l pastreze pe el ca fiind TOT.
Intelegi? Sunt fericita, ca te am pe tine, ca a ramas el in mine, ca ii am pe toti cei care ma prind de fiecare data, sunt fericita pentru ca pot...am mai stabilit asta o data, in vara. Ti-am promis, mai stii?
Sunt fericita pentru ca am realizat astazi cel mai important lucru, exact lucru ala care mi-a scapat si m-a tinut pe loc pana acum - nu exista nici macar un om, unul, in lumea asta, pe care eu sa il iubesc, iar el sa nu ma iubeasca inapoi.
E tot ce trebuie sa stii, ca sa fi fericit. Tot.
*Iti multumesc pentru mesaj. Cine stie cat mi-ar fi luat sa ajung la concluzia asta?*



-It took no time to fall in love-